Intr-adevar, este vorba despre o circulatie defectuoasa arteriala, complicata cu afectarea muschilor si a sistemului osos. Va recomand, in acest context, o cura interna cu extract glicerohidroalcoolic din plop negru, produs de "Hofigal" Bucuresti. Cura dureaza 30 de zile pe trimestru.
Pentru uz extern, preparati un unguent astfel. Compozitie: 20 g sulfina, 15 g castan (fructe), 20 g coaja de alun, 15 g muguri de pin, 20 g fructe de tuia si 10 g verbina. Puneti toate plantele intr-un borcan, turnati peste ele 100 ml spirt medicinal, acoperiti cu capac si lasati la macerat 12 ore. Puneti plantele sa fiarba pe baia de abur 3 ore, cu 500 ml ulei de floarea-soarelui. Dupa fierbere puneti capac peste vasul in care a fiert si mai lasati la macerat 48 de ore. E preferabil ca uleiul in care fierbeti plantele sa fie din masline. Dupa 48 de ore, se filtreaza. Se pun la topit 30 g ceara de albine. Dupa topire se combina cu uleiul si se mai adauga 15 ml ulei esential de tolu. Se omogenizeaza si se pastreaza la rece. Se aplica de doua ori pe zi, in strat subtire, de-a lungul piciorului, apoi se maseaza de la degete in sus. (Daca nu aveti posibilitatea sa preparati unguentul, va rog sa ma contactati.) Va doresc sanatate!
MIRCEA PEIA - specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24
"Am candida si o rana pe col, pe care nu vreau sa o cauterizez"
(Raspuns pentru IOANA - Oradea, F. AS nr. 941)
Afectiune mai mult neplacuta decat grava, candidoza produsa de fungul Candida albicans este cea mai frecventa micoza care se manifesta la nivelul mucoaselor. Trebuie sa stiti ca aceasta ciuperca prolifereaza doar in anumite conditii, care includ, de obicei, starea de stres prelungit, imunocompetenta organica nesatisfacatoare, instalarea diabetului, hiperaciditatea gastrica sau dietele in care predomina alimentele cu continut mare de drojdie si carbohidrati rafinati (zahar, ciocolata etc.)
Totodata, dezechilibrele florei intestinale, consecutive unor tratamente indelungate cu antibiotice sau corticosteroizi, reprezinta o alta cauza importanta in aparitia candidozei.
Tratament alopat. Cum in cazul dvs. este vorba de o micoza de tip profund (vaginala), asociata unei leziuni la nivelul colului uterin, cel mai probabil datorata unei infectii virale (HPV?), bacteriene sau cu alti fungi, tratamentul trebuie structurat pe produse farmaceutice precis directionate, la care organismul sa raspunda pozitiv, tinandu-se cont si de faptul ca, in majoritatea cazurilor, calea de transmisie cea mai usoara este contactul sexual neprotejat, cu un partener care prezinta, de asemenea, infectia candidozica. Astfel, tratamentul micozei de acest tip se realizeaza prin administrarea (de la caz la caz) de Streptomicina, Penicilina, Ketoconazol, Clotrimazol sau iodura de potasiu, sub forma de ovule intravaginale, ori de comprimate, fiind necesar, asa cum specificam, ca tratamentul antimicotic sa fie urmat, concomitent, de ambii parteneri (barbatii vor lua pastile orale) in scopul evitarii recidivei.
Remedii naturiste. Desi tratamentul principal al infectiilor micotice este cel alopat, un rol important in procesul de vindecare il au si terapiile naturiste, coroborate cu respectarea riguroasa a normelor de igiena personala. Din punct de vedere al medicinei complementare, se pot utiliza plante cu proprietati antifungice precum: echinacea, usturoiul, musetelul, balsamul de lamaie, cimbrul si galbenelele, asociate cu imunostimulatoare gen Astragalus, Reishi sau Pan D'arco (planta amazoniana care se gaseste sub forma de tablete).
* Exemple - infuzie de galbenele, balsam de lamaie, musetel si soc. 2 lingurite amestec la o ceasca, de patru ori pe zi, inainte de mese, cu administrare orala. Special pentru candidoza vaginala se pot asocia acestui amestec uleiurile esentiale de cimbru si arbore de ceai, atat pe cale orala, cat si prin introducerea unui tampon lubrifiat cu aceste uleiuri (intravaginal), lasat sa actioneze aproximativ 4 ore.
* Uleiurile esentiale de levantica, smirna, arbore de ceai si Palmarosa, administrate oral (2-4 picaturi intr-o lingurita de miere, de trei ori pe zi) sau prin aplicatii locale, ataca direct microorganismul care cauzeaza candidoza, ameliorand simptomatologia, vindecand si refacand flora intestinala dezechilibrata.
Se administreaza 1 capsula de doua ori pe zi, la masa (preferabil in asociere cu lactoferina), in cure de 7-10 zile.
* Topinamburul (produs de "Plantavorel"), administrat impreuna cu iaurturi probiotice, stimuleaza puternic dezvoltarea lactobacililor care inhiba fungul Candida albicans, facilitand schimbarea pH-ului, de la unul acid favorizant, la unul alcalin, ostil microorganismului. Se administreaza 4-6 capsule pe zi, inainte de mese, in cure de 1-2 luni.
* Irigatii cu infuzie calduta de pelin + rachitan, amestec la care se adauga 2-3 lingurite tinctura de marul-lupului, mai cu seama ca acest remediu vizeaza si cicatrizarea leziunii aparute pe colul uterin. Tratamentul se face de 3-5 ori pe saptamana. Sa auzim numai de bine!
ADRIANA VLAD - fitoterapeut, consultant nutritie - Deva, tel. 0254/23.10.61, 0726/76.15.57, e-mail: elite.nutritia@yahoo.com
"In urma unei operatii de extirpare a uterului, ma dor ovarele"
(Raspuns pentru ELENA - Buzau, F. AS nr. 926)
Cu siguranta, durerile de ovare au aparut in urma extirparii fibromului si a uterului. Posibil ca din cauza operatiei sa fi contactat o infectie cu microb sau, pur si simplu, lipsa uterului si a ciclului menstrual sa va fi afectat ovarele. Cauza infectiilor si a inflamatiilor este microbiana. Se manifesta prin dureri ale abdomenului inferior (zona ovarelor), ale regiunii lombare, care se accentueaza la efort de urinare si scaun. Pot aparea si secretie vaginala abundenta sau pierderi de sange prin vagin. Se indica tratament naturist, homeopatic, in alternanta cu tratament balnear (tampon vaginal cu namol, irigatii cu apa sarata, bai cu apa termala si electroterapie - unde scurte). Ca tratament va recomand, in cure de 3-6 luni, urmatoarele produse:
Intern: Echinacea (1000 mg), Artrorem, Mabelle, Evening Primrose + Vitamina E, Lycopodium Clavatum si Tonic ginecologic "E-lite".
Local: bai de sezut cu sare de Bazna, cataplasme cu argila, Superforte Ovulin, crema solida + ovule fitoapicole.
Superforte Ovulin si Tonicul ginecologic "E-lite" se prepara doar in farmaciile "E-lite Nutritia" din Deva.
VASILE STANCIU - fitoterapeut, Bucuresti, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"Fiica mea are colon iritabil si dispepsie"
(Raspuns pentru IOANA - Ramnicu Valcea, F. AS nr. 931)
Tulburarile digestive cu caracter functional (flatulenta, greata, arsuri, dureri abdominale) apar ca urmare a proliferarii la nivelul intestinelor a unor bacterii daunatoare ce traiesc in intestinul gros al omului si atunci cand se administreaza unele antibiotice - care de obicei perturba flora intestinala, produc o inflamatie specifica numita colita pseudomembranoasa, insotita de colon iritabil, enterocolita, meteorism abdominal si, cel mai grav, boala Crohn, cu complicatiile sale cunoscute.
Evolutia sub tratament este favorabila, iar in caz de recidiva, obligatoriu se mai face o coprocultura (proba de scaun), pentru evidentierea bacteriei implicate si evaluarea sensibilitatii germenilor. Intrucat recaderile sunt frecvente, va recomand sa limitati utilizarea antibioticelor la strictul necesar si sa urmati un tratament naturist, cu urmatoarele produse antiinflamatoare, antiparazitare, carminative si cicatrizante, capabile sa protejeze mucoasele afectate: Gastritix, Goldenseal Root, Mico Defense, Imune, Green Gold Solar, Cat's Claw, Jarro-Dophilus + Fos (conform schemei terapeutului). Pe o perioada de 3-6 luni, fata trebuie sa bea 3 cani pe zi, alternativ, din urmatoarele ceaiuri: salvie, sunatoare, musetel, coada-soricelului, cerentel, busuioc, sulfina, urzica vie, urzica moarta, cimbrisor, nalba mare, afin, izma.
Ceaiurile se beau dupa mesele principale (infuzie, 1 lingurita/ 250 ml apa clocotita). Regimul alimentar va fi sarac in albumine, iar consumul de iaurt, kefir si lapte batut - ridicat. Evitati sa beti sifon, apa minerala acidulata, Pepsi, Coca-Cola. Nu mancati repede, respectati ora meselor, evitati alimentele iritante si fierbinti. Pentru dieta completa (2 pagini), contactati-ma! Multa sanatate!