Sunt activi in viata culturala romaneasca de azi si niste intelectuali care si-au pastrat la varste inaintate energia, puterea de munca, pasiunea pentru domeniul lor profesional, creativitatea. Neagu Djuvara si Mihai Sora la 94 de ani, ambii intr-o fenomenala forma fizica si mentala, Radu Beligan la 92, Antoaneta Ralian, Paul Cornea, Solomon Marcus - trecuti de 85, care continua sa lucreze, cu o minte brici, sa vorbeasca in public, sa indrume tineri, Florica Dimitrescu, Alexandru Niculescu, Mircea Horia Simionescu, Annie Bentoiu - sunt exemple stenice ca se poate imbatrani frumos. Ce au in comun toti acesti seniori admirabili, cu spirit tanar, treaz, flexibil, este antrenarea permanenta a mintii in preocuparile care-i pasioneaza de-o viata. Mai putin cunoscut, dar din aceeasi categorie care te face sa exclami "asa sa tot imbatranesti"! este si istoricul, eseistul, editorul si traducatorul Dumitru Hincu, acum in varsta de 88 de ani. Recunosc ca am fost uluita cand am vazut anul nasterii sale in Dictionarul general al literaturii romane si am inclinat sa cred ca e o greseala de tipar, fiindca nimic din infatisarea, vioiciunea, memoria si puterea lui de munca nu te lasa sa-i ghicesti varsta. De multi ani, Dumitru Hincu cerceteaza cu pasiune arhive din tara si strainatate si descopera in vechi dosare, uneori nedeschise de nimeni pana la dansul, documente foarte interesante privitoare la istoria, inclusiv literara, a tarii noastre. Aceste descoperiri sunt comunicate in presa culturala sau in volume, insotite de comentarii inteligente, avizate si atragatoare, in care sunt coroborate mai multe surse (presa vremii, memorialistica din epoca si chiar intamplari autobiografice). In fiecare zi si pe orice vreme, d-l Hincu se duce ca la serviciu la Arhivele Nationale, la cele ale M.A.E., la fondul de manuscrise si carte rara de la Biblioteca Academiei si citeste hartii ingalbenite, cu o placere, o curiozitate si o rabdare pe care tinerii cercetatori nu le mai au. Cartea pe care v-o recomand azi aduna intre coperti documente inedite referitoare la un deceniu agitat din istoria romaneasca a secolului XX, anii 1930-1940, descoperite de autor in arhive romanesti si straine. Caci, chiar si in timpul calatoriilor in Occident, Dumitru Hincu nu-si lasa preocuparile arhivistice acasa. De exemplu, aflam ca a petrecut doua luni in Arhiva diplomatica a Ministerului de Externe din Germania, de unde a "dezgropat" scrisori confidentiale de mare interes despre culisele politicii europene a anilor 30, in care era implicata si Romania. "Tabloul de epoca", cu episoade si personaje in ipostaze nebanuite, este pasionant fiindca pune in lumina si dedesubturi, sforarii, moravuri politice (unele persistente, in forme perfectionate, si azi, precum intoxicarea opiniei publice, ascultarea telefoanelor, cumpararea sau santajarea adversarilor etc.). De exemplu, cercetand Fondul Casa Regala, sectiunea Carol II, de la Arhivele Nationale, Dumitru Hincu a gasit notele de supraveghere permanenta a printului Barbu Stirbey din anii 1930-1931. Foarte influent in cercurile politice, prieten intim al Reginei Maria si apropiat de liberali prin relatii de familie (era cumnat cu Ion I. C. Bratianu), Barbu Stirbey fusese premier si ministru de interne si in aceasta calitate sustinuse renuntarea lui Carol la tron, devenind dusman al acestuia. Dupa revenirea din exil si intronarea lui Carol II, e pus, din ordinul regelui, sub stricta urmarire. Notele facute de iscoadele care se tineau dupa printul Stirbey si familia lui zi si noapte, in locuri publice si la domiciliile de la Bucuresti si Buftea, consemnand fiecare miscare si intalnire, seamana leit cu rapoartele de filaj facute mai tarziu de securisti, pana si la agramatisme, nume stalcite. Cercetatorul pune in legatura aceste rapoarte de urmarire care ajungeau la rege cu campania de discreditare, de compromitere a lui Barbu Stirbey intreprinsa in ziarul "Epoca" de Grigore Filipescu, un oportunist "disponibil pentru orice", ale carui servicii sunt rasplatite cu functia de director al Societatii de Telefoane, prin mijlocirea careia se puteau intercepta convorbirile. Nu numai Stirbey e persecutat si fortat sa se expatrieze, ci si prietenii lui fideli, inclusiv consulul general al Germaniei la Bucuresti, Gerhard von Mutius. D-l Hincu il descopera in documente nu doar ca diplomat cu o bogata cariera, ci si ca pe un fin om de cultura, autor de eseuri pe teme filosofice, literare, de arta, casatorit cu o scriitoare de limba franceza, care se bucurase de prietenia lui Rilke (printr-o coincidenta tulburatoare, d-l Hincu o cunoaste intamplator la Heidelberg pe fiica sotilor von Mutius - si ea scriitoare - care, ajunsa la senectute, ii vorbeste despre familia ei). Toate schitele de epoca din volum, fie ca au ca subiect oameni politici "care au fost", fie personalitati literare ca Sadoveanu, Pastorel, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, sunt colorate cu verva, cu umor, cand e cazul, si de aceea revelatiile arhivistice ale lui Dumitru Hincu sunt nu numai interesante, ci si foarte placute la citit.
Selectia "Formula AS"
Dumitru Hincu, "Schite pentru un tablou de epoca (1930-1940)", editura "Vivaldi" (tel. 021/210.88.97), 224 pag., 25,07 lei.
Sunt activi in viata culturala romaneasca de azi si niste intelectuali care si-au pastrat la varste inaintate energia, puterea de munca, pasiunea pentru domeniul lor profesional, creativitatea. Neagu Djuvara si Mihai Sora la 94 de ani, ambii intr-o fenomenala forma fizica si mentala, Radu Beligan la 92, Antoaneta Ralian, Paul Cornea, Solomon Marcus - trecuti de 85, care continua sa lucreze, cu o minte brici, sa vorbeasca in public, sa indrume tineri, Florica Dimitrescu, Alexandru Niculescu, Mircea Horia Simionescu, Annie Bentoiu - sunt exemple stenice ca se poate imbatrani frumos. Ce au in comun toti acesti seniori admirabili, cu spirit tanar, treaz, flexibil, este antrenarea permanenta a mintii in preocuparile care-i pasioneaza de-o viata. Mai putin cunoscut, dar din aceeasi categorie care te face sa exclami "asa sa tot imbatranesti"! este si istoricul, eseistul, editorul si traducatorul Dumitru Hincu, acum in varsta de 88 de ani. Recunosc ca am fost uluita cand am vazut anul nasterii sale in Dictionarul general al literaturii romane si am inclinat sa cred ca e o greseala de tipar, fiindca nimic din infatisarea, vioiciunea, memoria si puterea lui de munca nu te lasa sa-i ghicesti varsta. De multi ani, Dumitru Hincu cerceteaza cu pasiune arhive din tara si strainatate si descopera in vechi dosare, uneori nedeschise de nimeni pana la dansul, documente foarte interesante privitoare la istoria, inclusiv literara, a tarii noastre. Aceste descoperiri sunt comunicate in presa culturala sau in volume, insotite de comentarii inteligente, avizate si atragatoare, in care sunt coroborate mai multe surse (presa vremii, memorialistica din epoca si chiar intamplari autobiografice). In fiecare zi si pe orice vreme, d-l Hincu se duce ca la serviciu la Arhivele Nationale, la cele ale M.A.E., la fondul de manuscrise si carte rara de la Biblioteca Academiei si citeste hartii ingalbenite, cu o placere, o curiozitate si o rabdare pe care tinerii cercetatori nu le mai au. Cartea pe care v-o recomand azi aduna intre coperti documente inedite referitoare la un deceniu agitat din istoria romaneasca a secolului XX, anii 1930-1940, descoperite de autor in arhive romanesti si straine. Caci, chiar si in timpul calatoriilor in Occident, Dumitru Hincu nu-si lasa preocuparile arhivistice acasa. De exemplu, aflam ca a petrecut doua luni in Arhiva diplomatica a Ministerului de Externe din Germania, de unde a "dezgropat" scrisori confidentiale de mare interes despre culisele politicii europene a anilor 30, in care era implicata si Romania. "Tabloul de epoca", cu episoade si personaje in ipostaze nebanuite, este pasionant fiindca pune in lumina si dedesubturi, sforarii, moravuri politice (unele persistente, in forme perfectionate, si azi, precum intoxicarea opiniei publice, ascultarea telefoanelor, cumpararea sau santajarea adversarilor etc.). De exemplu, cercetand Fondul Casa Regala, sectiunea Carol II, de la Arhivele Nationale, Dumitru Hincu a gasit notele de supraveghere permanenta a printului Barbu Stirbey din anii 1930-1931. Foarte influent in cercurile politice, prieten intim al Reginei Maria si apropiat de liberali prin relatii de familie (era cumnat cu Ion I. C. Bratianu), Barbu Stirbey fusese premier si ministru de interne si in aceasta calitate sustinuse renuntarea lui Carol la tron, devenind dusman al acestuia. Dupa revenirea din exil si intronarea lui Carol II, e pus, din ordinul regelui, sub stricta urmarire. Notele facute de iscoadele care se tineau dupa printul Stirbey si familia lui zi si noapte, in locuri publice si la domiciliile de la Bucuresti si Buftea, consemnand fiecare miscare si intalnire, seamana leit cu rapoartele de filaj facute mai tarziu de securisti, pana si la agramatisme, nume stalcite. Cercetatorul pune in legatura aceste rapoarte de urmarire care ajungeau la rege cu campania de discreditare, de compromitere a lui Barbu Stirbey intreprinsa in ziarul "Epoca" de Grigore Filipescu, un oportunist "disponibil pentru orice", ale carui servicii sunt rasplatite cu functia de director al Societatii de Telefoane, prin mijlocirea careia se puteau intercepta convorbirile. Nu numai Stirbey e persecutat si fortat sa se expatrieze, ci si prietenii lui fideli, inclusiv consulul general al Germaniei la Bucuresti, Gerhard von Mutius. D-l Hincu il descopera in documente nu doar ca diplomat cu o bogata cariera, ci si ca pe un fin om de cultura, autor de eseuri pe teme filosofice, literare, de arta, casatorit cu o scriitoare de limba franceza, care se bucurase de prietenia lui Rilke (printr-o coincidenta tulburatoare, d-l Hincu o cunoaste intamplator la Heidelberg pe fiica sotilor von Mutius - si ea scriitoare - care, ajunsa la senectute, ii vorbeste despre familia ei). Toate schitele de epoca din volum, fie ca au ca subiect oameni politici "care au fost", fie personalitati literare ca Sadoveanu, Pastorel, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, sunt colorate cu verva, cu umor, cand e cazul, si de aceea revelatiile arhivistice ale lui Dumitru Hincu sunt nu numai interesante, ci si foarte placute la citit.
Sunt activi in viata culturala romaneasca de azi si niste intelectuali care si-au pastrat la varste inaintate energia, puterea de munca, pasiunea pentru domeniul lor profesional, creativitatea. Neagu Djuvara si Mihai Sora la 94 de ani, ambii intr-o fenomenala forma fizica si mentala, Radu Beligan la 92, Antoaneta Ralian, Paul Cornea, Solomon Marcus - trecuti de 85, care continua sa lucreze, cu o minte brici, sa vorbeasca in public, sa indrume tineri, Florica Dimitrescu, Alexandru Niculescu, Mircea Horia Simionescu, Annie Bentoiu - sunt exemple stenice ca se poate imbatrani frumos. Ce au in comun toti acesti seniori admirabili, cu spirit tanar, treaz, flexibil, este antrenarea permanenta a mintii in preocuparile care-i pasioneaza de-o viata. Mai putin cunoscut, dar din aceeasi categorie care te face sa exclami "asa sa tot imbatranesti"! este si istoricul, eseistul, editorul si traducatorul Dumitru Hincu, acum in varsta de 88 de ani. Recunosc ca am fost uluita cand am vazut anul nasterii sale in Dictionarul general al literaturii romane si am inclinat sa cred ca e o greseala de tipar, fiindca nimic din infatisarea, vioiciunea, memoria si puterea lui de munca nu te lasa sa-i ghicesti varsta. De multi ani, Dumitru Hincu cerceteaza cu pasiune arhive din tara si strainatate si descopera in vechi dosare, uneori nedeschise de nimeni pana la dansul, documente foarte interesante privitoare la istoria, inclusiv literara, a tarii noastre. Aceste descoperiri sunt comunicate in presa culturala sau in volume, insotite de comentarii inteligente, avizate si atragatoare, in care sunt coroborate mai multe surse (presa vremii, memorialistica din epoca si chiar intamplari autobiografice). In fiecare zi si pe orice vreme, d-l Hincu se duce ca la serviciu la Arhivele Nationale, la cele ale M.A.E., la fondul de manuscrise si carte rara de la Biblioteca Academiei si citeste hartii ingalbenite, cu o placere, o curiozitate si o rabdare pe care tinerii cercetatori nu le mai au. Cartea pe care v-o recomand azi aduna intre coperti documente inedite referitoare la un deceniu agitat din istoria romaneasca a secolului XX, anii 1930-1940, descoperite de autor in arhive romanesti si straine. Caci, chiar si in timpul calatoriilor in Occident, Dumitru Hincu nu-si lasa preocuparile arhivistice acasa. De exemplu, aflam ca a petrecut doua luni in Arhiva diplomatica a Ministerului de Externe din Germania, de unde a "dezgropat" scrisori confidentiale de mare interes despre culisele politicii europene a anilor 30, in care era implicata si Romania. "Tabloul de epoca", cu episoade si personaje in ipostaze nebanuite, este pasionant fiindca pune in lumina si dedesubturi, sforarii, moravuri politice (unele persistente, in forme perfectionate, si azi, precum intoxicarea opiniei publice, ascultarea telefoanelor, cumpararea sau santajarea adversarilor etc.). De exemplu, cercetand Fondul Casa Regala, sectiunea Carol II, de la Arhivele Nationale, Dumitru Hincu a gasit notele de supraveghere permanenta a printului Barbu Stirbey din anii 1930-1931. Foarte influent in cercurile politice, prieten intim al Reginei Maria si apropiat de liberali prin relatii de familie (era cumnat cu Ion I. C. Bratianu), Barbu Stirbey fusese premier si ministru de interne si in aceasta calitate sustinuse renuntarea lui Carol la tron, devenind dusman al acestuia. Dupa revenirea din exil si intronarea lui Carol II, e pus, din ordinul regelui, sub stricta urmarire. Notele facute de iscoadele care se tineau dupa printul Stirbey si familia lui zi si noapte, in locuri publice si la domiciliile de la Bucuresti si Buftea, consemnand fiecare miscare si intalnire, seamana leit cu rapoartele de filaj facute mai tarziu de securisti, pana si la agramatisme, nume stalcite. Cercetatorul pune in legatura aceste rapoarte de urmarire care ajungeau la rege cu campania de discreditare, de compromitere a lui Barbu Stirbey intreprinsa in ziarul "Epoca" de Grigore Filipescu, un oportunist "disponibil pentru orice", ale carui servicii sunt rasplatite cu functia de director al Societatii de Telefoane, prin mijlocirea careia se puteau intercepta convorbirile. Nu numai Stirbey e persecutat si fortat sa se expatrieze, ci si prietenii lui fideli, inclusiv consulul general al Germaniei la Bucuresti, Gerhard von Mutius. D-l Hincu il descopera in documente nu doar ca diplomat cu o bogata cariera, ci si ca pe un fin om de cultura, autor de eseuri pe teme filosofice, literare, de arta, casatorit cu o scriitoare de limba franceza, care se bucurase de prietenia lui Rilke (printr-o coincidenta tulburatoare, d-l Hincu o cunoaste intamplator la Heidelberg pe fiica sotilor von Mutius - si ea scriitoare - care, ajunsa la senectute, ii vorbeste despre familia ei). Toate schitele de epoca din volum, fie ca au ca subiect oameni politici "care au fost", fie personalitati literare ca Sadoveanu, Pastorel, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian, sunt colorate cu verva, cu umor, cand e cazul, si de aceea revelatiile arhivistice ale lui Dumitru Hincu sunt nu numai interesante, ci si foarte placute la citit.
Alte articole din acest numar
- Craciunul cu "Formula AS" - Zvon de colinde de la poale de Tibles
- Un sirag de minuni: Schitul Huta
- Magul din stepele Ucrainei - KASPIROVSKI
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
