Fac parte dintre cei ce apreciaza cartile ieftine difuzate impreuna cu ziarele ca un act de popularizare a culturii, necesar si eficient. Fie ca e vorba de clasici ai literaturii romane si universale (uneori editati neglijent sau in traduceri invechite), de dictionare, enciclopedii, lucrari de popularizare a artei - acest tip de carti ce se gasesc la chioscurile de ziare atrag un public mult mai larg decat cel ce frecventeaza librariile, pot deschide gustul pentru lectura si informatie culturala si unor categorii nedeprinse cu aceasta "placuta zabava". Am gasit de curand la chiosc, la pretul unui pachet de tigari, aceasta carte deosebit de interesanta pentru noi, cei care am invatat pe pielea noastra ce inseamna o dictatura, si ma grabesc sa vi-o recomand. O definitie precisa a termenilor de despot sau dictator e greu de dat. Republica Romei accepta pentru momente tulburi in existenta statului instituirea temporara a dictaturii. Dictatorul numit raspundea insa in fata Senatului pentru faptele sale la incheierea mandatului. Sensul termenului de despot era, la origini, cel de persoana nobila, apartinand in Bizant familiei imperiale. In timp, intelesurile celor doua cuvinte s-au schimbat, desemnand conducatori arbitrari, cu puteri nelimitate, ai unor structuri statale, comunitati teritoriale sau etnice. Despotul isi exersa bunul plac asupra poporului dominat de el, cruzimea si nedreptatea neavand nici o bariera etica sau juridica. Dictatorul, de obicei cu pretentii de "despot luminat", isi impune vointa sub acoperirea unor "idei marete", isi declara ca tel "binele" comunitatii supuse, indreptarea ei prin suferinta si teroare spre "un viitor luminos", chiar impotriva traditiilor caracteristice. Cum devine posibila o dominatie atat de exhaustiva, ce motive, vizibile si invizibile, ii imping pe anumiti indivizi catre preluarea totala a puterii si exersarea ei fara limite, din ce cauze comunitati intregi li se supun - iata intrebari la care istoricul englez Tom Ambrose isi propune sa raspunda intr-o forma captivanta. Exista - constata el - dincolo de deosebiri induse de etapele istorice, culturile sau rasa dictatorilor, anumite similitudini in traseele lor spre varf si in exercitarea puterii absolute. Majoritatea despotilor si dictatorilor au avut copilarii traumatizante, cu acumulari de ranchiune, traduse ulterior in razbunari crude. Vlad Tepes sau tarul Ivan (devenit Cel Groaznic) au suferit in copilarie si tinerete umilinte si amenintari ce i-au facut insensibili la suferinta, iubire sau mila. Stalin, Hitler sau Ceausescu au avut acces limitat la beneficiile scolii, ceea ce le-a indus un complex de inferioritate si aspiratia spre dominarea in primul rand a elitelor sociale si intelectuale. Primul imparat al Chinei antice, Qin, a ordonat - ca si Hitler peste doua milenii - arderea cartilor, fiindca totul trebuia sa inceapa cu el. "Mussolini are intotdeauna dreptate", propaga fascismul italian... Toti dictatorii au pretentia de a impune un anumit tip de cultura conform capacitatii lor de intelegere si ideilor proprii despre lume. Hitler se visa pictor si arhitect, Stalin - filosof si lingvist, Ceausescu - "geniu al Carpatilor", consoarta lui analfabeta - "savant de renume mondial" etc. Delirul de grandoare, arbitrarul ce fac posibile aceste desprinderi complete de realitate nu sunt insa posibile fara complici. Dictatorii si-au format intotdeauna garzi pretoriene alcatuite din fideli si subordonati rasplatiti cu mari avantaje, grupuri menite sa impuna prin teroare si, in modernitate, prin asediu mediatic, cultul desantat al sefului. Masele trebuie seduse si infricosate, convertite sau obligate la obedienta, pentru ca doar Liderul stie ce e Binele si Raul, detecteaza dusmanul (sau tapul ispasitor) pentru dificultatile prezentului. Cand controlul devine total, pierderea individului in masa anuleaza capacitatea de distantare critica, impotrivirea semnificativa la proiectele dictatoriale aberante. Ascensiunea si functionarea dictatorilor - ne arata cu exemple istoricul - nu se explica doar prin abilitatile si capacitatile lor manipulatoare. Indiferent de felul cum au confiscat puterea, ei se mentin si isi impun vointa si pentru ca societatea se lasa convinsa de sicofanti, savanti si artisti "de curte" de infailibilitatea lor. Politiile politice si "activistii culturali" sunt pilonii dictaturilor, rasplatiti cu avantaje. Cartea lui Tom Ambrose este atent documentata si contine, pe langa lucruri indeobste cunoscute, si o multime de informatii inedite, surprinzatoare, care-i dau un plus de sare si piper (de pilda, despre femeile dominatoare din spatele unor dictatori, sau ajunse ele insele la putere). Pot fi stopate asemenea aventuri tragic-aberante ale istoriei umanitatii, se intreaba in final autorul. Raspunsul e destul de sceptic, desi acum exista institutii internationale, ca Tribunalul de la Haga, care sa judece si sa combata tentativele dictatoriale soldate cu crime in masa. Cat despre invatarea din greselile trecutului, nu ne mai putem face iluzii...
Selectia "Formula AS"
Tom Ambrose, "Despoti si dictatori, de la Nero la Saddam Hussein", traducere de Gabriel Florin Draghici, Editura Litera & "Saptamana Financiara" (tel. 021/319.63.90), 214 pag., 9,90 lei.
Fac parte dintre cei ce apreciaza cartile ieftine difuzate impreuna cu ziarele ca un act de popularizare a culturii, necesar si eficient. Fie ca e vorba de clasici ai literaturii romane si universale (uneori editati neglijent sau in traduceri invechite), de dictionare, enciclopedii, lucrari de popularizare a artei - acest tip de carti ce se gasesc la chioscurile de ziare atrag un public mult mai larg decat cel ce frecventeaza librariile, pot deschide gustul pentru lectura si informatie culturala si unor categorii nedeprinse cu aceasta "placuta zabava". Am gasit de curand la chiosc, la pretul unui pachet de tigari, aceasta carte deosebit de interesanta pentru noi, cei care am invatat pe pielea noastra ce inseamna o dictatura, si ma grabesc sa vi-o recomand. O definitie precisa a termenilor de despot sau dictator e greu de dat. Republica Romei accepta pentru momente tulburi in existenta statului instituirea temporara a dictaturii. Dictatorul numit raspundea insa in fata Senatului pentru faptele sale la incheierea mandatului. Sensul termenului de despot era, la origini, cel de persoana nobila, apartinand in Bizant familiei imperiale. In timp, intelesurile celor doua cuvinte s-au schimbat, desemnand conducatori arbitrari, cu puteri nelimitate, ai unor structuri statale, comunitati teritoriale sau etnice. Despotul isi exersa bunul plac asupra poporului dominat de el, cruzimea si nedreptatea neavand nici o bariera etica sau juridica. Dictatorul, de obicei cu pretentii de "despot luminat", isi impune vointa sub acoperirea unor "idei marete", isi declara ca tel "binele" comunitatii supuse, indreptarea ei prin suferinta si teroare spre "un viitor luminos", chiar impotriva traditiilor caracteristice. Cum devine posibila o dominatie atat de exhaustiva, ce motive, vizibile si invizibile, ii imping pe anumiti indivizi catre preluarea totala a puterii si exersarea ei fara limite, din ce cauze comunitati intregi li se supun - iata intrebari la care istoricul englez Tom Ambrose isi propune sa raspunda intr-o forma captivanta. Exista - constata el - dincolo de deosebiri induse de etapele istorice, culturile sau rasa dictatorilor, anumite similitudini in traseele lor spre varf si in exercitarea puterii absolute. Majoritatea despotilor si dictatorilor au avut copilarii traumatizante, cu acumulari de ranchiune, traduse ulterior in razbunari crude. Vlad Tepes sau tarul Ivan (devenit Cel Groaznic) au suferit in copilarie si tinerete umilinte si amenintari ce i-au facut insensibili la suferinta, iubire sau mila. Stalin, Hitler sau Ceausescu au avut acces limitat la beneficiile scolii, ceea ce le-a indus un complex de inferioritate si aspiratia spre dominarea in primul rand a elitelor sociale si intelectuale. Primul imparat al Chinei antice, Qin, a ordonat - ca si Hitler peste doua milenii - arderea cartilor, fiindca totul trebuia sa inceapa cu el. "Mussolini are intotdeauna dreptate", propaga fascismul italian... Toti dictatorii au pretentia de a impune un anumit tip de cultura conform capacitatii lor de intelegere si ideilor proprii despre lume. Hitler se visa pictor si arhitect, Stalin - filosof si lingvist, Ceausescu - "geniu al Carpatilor", consoarta lui analfabeta - "savant de renume mondial" etc. Delirul de grandoare, arbitrarul ce fac posibile aceste desprinderi complete de realitate nu sunt insa posibile fara complici. Dictatorii si-au format intotdeauna garzi pretoriene alcatuite din fideli si subordonati rasplatiti cu mari avantaje, grupuri menite sa impuna prin teroare si, in modernitate, prin asediu mediatic, cultul desantat al sefului. Masele trebuie seduse si infricosate, convertite sau obligate la obedienta, pentru ca doar Liderul stie ce e Binele si Raul, detecteaza dusmanul (sau tapul ispasitor) pentru dificultatile prezentului. Cand controlul devine total, pierderea individului in masa anuleaza capacitatea de distantare critica, impotrivirea semnificativa la proiectele dictatoriale aberante. Ascensiunea si functionarea dictatorilor - ne arata cu exemple istoricul - nu se explica doar prin abilitatile si capacitatile lor manipulatoare. Indiferent de felul cum au confiscat puterea, ei se mentin si isi impun vointa si pentru ca societatea se lasa convinsa de sicofanti, savanti si artisti "de curte" de infailibilitatea lor. Politiile politice si "activistii culturali" sunt pilonii dictaturilor, rasplatiti cu avantaje. Cartea lui Tom Ambrose este atent documentata si contine, pe langa lucruri indeobste cunoscute, si o multime de informatii inedite, surprinzatoare, care-i dau un plus de sare si piper (de pilda, despre femeile dominatoare din spatele unor dictatori, sau ajunse ele insele la putere). Pot fi stopate asemenea aventuri tragic-aberante ale istoriei umanitatii, se intreaba in final autorul. Raspunsul e destul de sceptic, desi acum exista institutii internationale, ca Tribunalul de la Haga, care sa judece si sa combata tentativele dictatoriale soldate cu crime in masa. Cat despre invatarea din greselile trecutului, nu ne mai putem face iluzii...
Fac parte dintre cei ce apreciaza cartile ieftine difuzate impreuna cu ziarele ca un act de popularizare a culturii, necesar si eficient. Fie ca e vorba de clasici ai literaturii romane si universale (uneori editati neglijent sau in traduceri invechite), de dictionare, enciclopedii, lucrari de popularizare a artei - acest tip de carti ce se gasesc la chioscurile de ziare atrag un public mult mai larg decat cel ce frecventeaza librariile, pot deschide gustul pentru lectura si informatie culturala si unor categorii nedeprinse cu aceasta "placuta zabava". Am gasit de curand la chiosc, la pretul unui pachet de tigari, aceasta carte deosebit de interesanta pentru noi, cei care am invatat pe pielea noastra ce inseamna o dictatura, si ma grabesc sa vi-o recomand. O definitie precisa a termenilor de despot sau dictator e greu de dat. Republica Romei accepta pentru momente tulburi in existenta statului instituirea temporara a dictaturii. Dictatorul numit raspundea insa in fata Senatului pentru faptele sale la incheierea mandatului. Sensul termenului de despot era, la origini, cel de persoana nobila, apartinand in Bizant familiei imperiale. In timp, intelesurile celor doua cuvinte s-au schimbat, desemnand conducatori arbitrari, cu puteri nelimitate, ai unor structuri statale, comunitati teritoriale sau etnice. Despotul isi exersa bunul plac asupra poporului dominat de el, cruzimea si nedreptatea neavand nici o bariera etica sau juridica. Dictatorul, de obicei cu pretentii de "despot luminat", isi impune vointa sub acoperirea unor "idei marete", isi declara ca tel "binele" comunitatii supuse, indreptarea ei prin suferinta si teroare spre "un viitor luminos", chiar impotriva traditiilor caracteristice. Cum devine posibila o dominatie atat de exhaustiva, ce motive, vizibile si invizibile, ii imping pe anumiti indivizi catre preluarea totala a puterii si exersarea ei fara limite, din ce cauze comunitati intregi li se supun - iata intrebari la care istoricul englez Tom Ambrose isi propune sa raspunda intr-o forma captivanta. Exista - constata el - dincolo de deosebiri induse de etapele istorice, culturile sau rasa dictatorilor, anumite similitudini in traseele lor spre varf si in exercitarea puterii absolute. Majoritatea despotilor si dictatorilor au avut copilarii traumatizante, cu acumulari de ranchiune, traduse ulterior in razbunari crude. Vlad Tepes sau tarul Ivan (devenit Cel Groaznic) au suferit in copilarie si tinerete umilinte si amenintari ce i-au facut insensibili la suferinta, iubire sau mila. Stalin, Hitler sau Ceausescu au avut acces limitat la beneficiile scolii, ceea ce le-a indus un complex de inferioritate si aspiratia spre dominarea in primul rand a elitelor sociale si intelectuale. Primul imparat al Chinei antice, Qin, a ordonat - ca si Hitler peste doua milenii - arderea cartilor, fiindca totul trebuia sa inceapa cu el. "Mussolini are intotdeauna dreptate", propaga fascismul italian... Toti dictatorii au pretentia de a impune un anumit tip de cultura conform capacitatii lor de intelegere si ideilor proprii despre lume. Hitler se visa pictor si arhitect, Stalin - filosof si lingvist, Ceausescu - "geniu al Carpatilor", consoarta lui analfabeta - "savant de renume mondial" etc. Delirul de grandoare, arbitrarul ce fac posibile aceste desprinderi complete de realitate nu sunt insa posibile fara complici. Dictatorii si-au format intotdeauna garzi pretoriene alcatuite din fideli si subordonati rasplatiti cu mari avantaje, grupuri menite sa impuna prin teroare si, in modernitate, prin asediu mediatic, cultul desantat al sefului. Masele trebuie seduse si infricosate, convertite sau obligate la obedienta, pentru ca doar Liderul stie ce e Binele si Raul, detecteaza dusmanul (sau tapul ispasitor) pentru dificultatile prezentului. Cand controlul devine total, pierderea individului in masa anuleaza capacitatea de distantare critica, impotrivirea semnificativa la proiectele dictatoriale aberante. Ascensiunea si functionarea dictatorilor - ne arata cu exemple istoricul - nu se explica doar prin abilitatile si capacitatile lor manipulatoare. Indiferent de felul cum au confiscat puterea, ei se mentin si isi impun vointa si pentru ca societatea se lasa convinsa de sicofanti, savanti si artisti "de curte" de infailibilitatea lor. Politiile politice si "activistii culturali" sunt pilonii dictaturilor, rasplatiti cu avantaje. Cartea lui Tom Ambrose este atent documentata si contine, pe langa lucruri indeobste cunoscute, si o multime de informatii inedite, surprinzatoare, care-i dau un plus de sare si piper (de pilda, despre femeile dominatoare din spatele unor dictatori, sau ajunse ele insele la putere). Pot fi stopate asemenea aventuri tragic-aberante ale istoriei umanitatii, se intreaba in final autorul. Raspunsul e destul de sceptic, desi acum exista institutii internationale, ca Tribunalul de la Haga, care sa judece si sa combata tentativele dictatoriale soldate cu crime in masa. Cat despre invatarea din greselile trecutului, nu ne mai putem face iluzii...
Alte articole din acest numar
- Pr. Vasile Bota - parohul bisericii "Sf. Apostol Andrei" din Oradea, cea mai frumoasa ctitorie ortodoxa din Romania
- Cine tragea cu pusca in preistorie?
- DREPTATE PENTRU BUCURESTI
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
