"In sus, pe langa apa raschirata a Doftanei, ce se strecoara in suvite pe intinsa albie de prund, se ajunge, in jumatate de ceas de mers intins, la marele sat de munte al Brebului, intemeiat candva de un stramos care l-a gasit, alegandu-si-l pentru el si neamul sau, ca loc de salasluire. O mare bogata de livezi il inconjoara si o lunga strada il taie exact pe mijloc. Biserica mirenilor este o veche manastire, al carei turn se poate asemui numai cu cel al Campulungului".
Publicata inainte de primul razboi mondial, insemnarea lui Nicolae Iorga e rezultatul unor vizite dese pe care marele istoric le facea, urcand pe apa Doftanei, spre paradisul, deopotriva istoric si natural, de la Brebu. Privelistea si lumina cu totul speciala a locului l-a transformat intr-un "rai" al pictorilor romani, in vreme ce biserica si curtea domneasca din sat fusesera ridicate cu adanca evlavie de marele domn muntean Matei Basarab, in primii ani ai domniei. Doua nestemate de arhitectura medievala, carora destinul le-a rezervat o soarta dramatica, schimbandu-le destinatia in preventoriu TBC, sanatoriu si azil de batrani.
Curtea domneasca si bisericaDupa aproape o jumatate de veac, complexul arhitectural de la Brebu, caruia localnicii ii spun si acum, cu indreptatita mandrie, "curtea domneasca", risipeste o frumusete triumfatoare, de rang regal. Turnul de la intrare, inalt de 27 de metri (cum aveam sa aflu de la desavarsita mea interlocutoare, profesoara de istorie Mihaela Dobos), strajuieste falnic imprejurimile.
Trei incaperi, una pentru observare, alta pentru clopote si ultima pentru aparare, se pastreaza inca in buna stare in incinta lui. Zidurile groase, cat statul unui voinic, inalte de sase metri, intarite cu picioare de rezistenta, prevazute cu metereze de tragere, imprejmuiesc precum un brau, casa domneasca si biserica. Prima este formata din noua incaperi, ridicate pe doua pivnite. Beciurile sunt construite din piatra si caramida si poarta amprenta Brancoveanului, domnitorul care avea sa finalizeze casa domneasca si manastirea, incepute de Matei Basarab. In ce priveste biserica, si ea neasemuit de frumoasa, ii are drept nasi ceresti pe "Arhistrategii Mihai, Gavril si Rafail". Pictura este realizata la 1843, de Toma Eladie, un grec renumit la acea data. Dar, recent, in glafurile din ferestrele bisericii s-au descoperit alte picturi, mai vechi cu mult, care se presupune ca ar data din vremea lui Constantin Brancoveanu.
Catapeteasma si altarul au fost repictate de celebrul "zugrav" Sava Hentia, care si-a cumparat, imbiat de frumusetea si istoria locurilor, o casa la Brebu (aceasta se pastreaza si azi, in bune conditii), devenind, astfel, fiu al satului.
Oaspeti la manastireDupa cum isi amintesc batranii satului, Nicolae Iorga venea aici cu mare drag. Ii placea sa scormoneasca pe malurile paraului Valea Rea, dupa pietre de diferite forme, dar si dupa unelte apartinand perioadei neoliticului, din care s-au gasit destule pe aici. Scruta uneori orizonturile si se gandea la trecut. Intr-o astfel de ipostaza, Iorga a facut o alta insemnare referitoare la aceste locuri: "In Brebu este o fantana care se numeste Istorie. A sapat-o Basarab, cu porunca de la Burebista, ca sa se adape din ea viitorimea".
Nici Alexandru Vlahuta nu a lasat sa-i scape nevizitata zona Brebului. In cartea sa "Romania pitoreasca", el vorbeste despre aceste locuri cu vadita admiratie.
Cand curtea domneasca s-a transformat in sanatoriu de recuperare pentru bolnavii de TBC si a fost data Eforiei Spitalelor Civile din Bucuresti, ori cand a fost folosita ca loc de recreere pentru elevele Azilului "Elena Doamna", aici au venit si au petrecut destul de mult timp sotii Elena si Carol Davila. Si, in timp ce doamna supraveghea sanatatea fetelor, Carol a gasit in marginea comunei un izvor de apa sarata, caruia i-a facut grabnic analize. A reiesit ca apa poate trata reumatismul, bolile de ficat si de rinichi. Vestea despre izvor a mers pana departe si, pe langa faima casei domnesti, izvorul a avut si el un rol definitoriu in atractia turistilor, veniti in numar mare de la Bucuresti.
"M-am inchis in lumina"Toti cei numiti aici si-au legat, intr-un fel sau altul, numele de Brebu. Dar parca de nici unul nu-si amintesc azi, batranii, ca de Stefan Luchian, pictorul care a incastrat pentru eternitate numele localitatii in cateva din operele sale. "Casa lui mos Gheorghe", "Balci la Brebu", "Fantana la Brebu" sunt numai cateva dintre picturile care au dus renumele localitatii departe. Gazduit mai totdeauna la manastire, Luchian iesea dimineata in curte si privea cu nesat casa domneasca, iarba verde, fantana, florile. Cand cineva il intreba ce face, aparent pierdut in reverii, pictorul raspundea: "M-am inchis in lumina". Bea dintr-o oala de lut lapte proaspat muls, si ramanea o vreme pe ganduri, scrutand parca trecutul. Apoi se apuca de pictat. Intr-o zi, mainile au inceput sa nu-l mai ajute pe Luchian.
Nu mai putea sa tina pensulele intre degete. Dar dorea, simtea imperios nevoia sa picteze. Mos Gheorghe, cel caruia i-a surprins casuta modesta, se ducea la gara, la Campina, sa-l ia cu caruta si sa-l aduca la Brebu. In hurducuielile rusticului vehicul, Stefan se gandea la drama lui. Dar hotararea ii era mai mare decat neputinta: trebuia sa picteze pe mai departe. Si, cu puteri nebanuite, isi lega de mainile imobilizate pensulele. Uneori nu reusea, si interveneau cei din jurul lui. Luchian nu dorea sa fie facut public un astfel de fapt, dar intr-o localitate mica se afla totul, de oricata discretie s-ar fi inconjurat. Se spune ca toate femeile din lumea buna a Capitalei, de din "nainte de cel de-al doilea razboi mondial, venite la Brebu sa respire aer curat si sa cunoasca minunile terapeutice ale izvorului sarat, il admirau in tacere pe pictor si sufereau pentru el. Au inteles, insa, asa cum au inteles si altii, ca importanta nu are vreo batalie izolata, fie ea pierduta sau castigata, ci sfarsitul razboiului".
Aripi de legendaDesi putini stiu, Matei Basarab a fost cel mai vrednic dintre domnii romani in materie de ctitorit biserici si manastiri, depasindu-l chiar si pe Stefan cel Mare, care a inaltat 39 de lacasuri de cult, fata de 42 ale lui Basarab. Constructia curtii domnesti si a manastirii de la Brebu a pornit in vara anului 1650, la 27 iunie, voievodul avand un sfatuitor apropiat in sotia sa, doamna Elina. Cetatuia s-a inaltat cu greu.
La sfarsitul domniei sale, se zvonise ca Matei Basarab ar fi saracit, ca nu mai dispunea de bani ca sa sfarseasca lucrarile. A urmat rascoala seimenilor, ostenii mercenari din oastea sa, si Basarab a lasat neispravite casa si manastirea de la Brebu. Si, odata cu ele, si o multime de nemultumiri. Ca sa obtina locul pe care s-au facut constructiile, domnitorul a recurs la un act rar intalnit chiar la acea vreme: a luat cu forta pamanturile mosnenilor brebeni. E drept ca le-a dat alte pamanturi in locul celor ravnite, dar taranii liberi, deposedati de loturile lor din mosi-stramosi, au proferat, dupa cum spune o legenda, blesteme grozave asupra manastirii. Sa nu aiba spor calugarii la nimic, sa nu vina lumea la manastire ca sa se inchine, sa se aleaga praful de zidurile ei, sa tasneasca focul din ungherele sale. Sigur este ca intre calugari si mosneni a fost in permanenta o situatie incordata, manastirea si-a schimbat mereu destinatia, iar in 1960, limbi de foc aparute din senin au cuprins intreaga curte domneasca... Intorcandu-ne in istorie, manastirea de la Brebu si curtea domneasca au fost ispravite de Constantin Brancoveanu. Se spune ca legatura intre Targoviste, scaunul domnilor munteni, si curtea domneasca de la Brebu, s-ar fi facut prin tunele subterane, stiute doar de oamenii de incredere ai domnitorilor. Prin ele fugea familia domneasca in caz de mare primejdie. Pana in prezent, zvonul nu a fost cercetat. Se banuieste ca tunelul ar porni din beciurile casei domnesti, dar nimeni nu stie pe unde s-ar afla. Se mai vorbeste la Brebu despre un alt tunel, care face legatura intre curte si un lac din marginea comunei. Aici, pe malul lui, ar fi existat din vechime un schit de calugari. Pentru ca acestia s-ar fi dedat pacatelor, mai ceva ca mirenii de rand, au fost pedepsiti sa ramana fara schitul unde s-ar fi cuvenit sa faca rugaciuni. Calugari, staret si bisericuta ar fi ajuns pe fundul lacului, dintr-o manie divina.
In loc de incheiereSi, daca inainte sa izbucneasca primul razboi mondial, bucurestenii si ploiestenii se inghesuiau sa petreaca macar cateva saptamani in aerul curat de la Brebu, acum, rar bate cineva drumul pana aici. Se pare ca batrana cetate isi cauta trecutul si nu-si cunoaste inca viitorul. Un bocet tanguitor razbate dintre zidurile ei. Curtea domneasca se pare ca-si plange frumusetea si fala, abandonate in singuratate. Din inaltul celor 27 de metri ai sai, turnul din fata curtii domnesti vegheaza, fara rost, departarile. Altfel decat in vremea lui Basarab...
Foto: Simona Duta (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
09.12.2010, 08:21Mihai Porfiriu
Am avut ocazia sa merg la biserica manastirii Brebu acum doua saptamini si intradevar pentru cine este interesat trebuie sa o vada neeaparat nu va regreta.