Andreea Raicu - "Exemplul familiei mele imi demonstreaza ca iubirea si casnicia nu sunt doar niste fantasme. Pot fi reale"

Lectia de frumusete

- Cea mai proaspata stire despre viata ta vine de pe micul ecran: o noua emisiune pe Prima TV, intitulata, nostalgic, "Scoala de bune maniere". Cine mai are nevoie, astazi, de asa ceva, cand badarania si kitsch-ul fac legea, chiar si la televizor?

- Ce spui imi confirma pe deplin optiunea. Este vorba despre un format international, care implica opt concurente, provenite din medii sociale diverse si ale caror "calitati" sunt tocmai vulgaritatea, promiscuitatea, badarania, caracterul violent si o pronuntata absenta a feminitatii. Au fost selectate in urma unui casting care a durat doua luni si la care au ajuns fie la recomandarea cuiva, a unei persoane apropiate, fie pentru ca au auzit de aceasta emisiune si-au dorit sa demonstreze ca pot face fata acestei provocari. Pentru ca este vorba despre o provocare. In lipsa unei educatii solide, fetele acestea au grave probleme de socializare, capacitatile de comunicare sunt la cote minime, iar ceea ce le defineste cel mai bine este agresivitatea, exprimata inclusiv printr-un limbaj suburban. Or, prin participarea la aceasta emisiune, ele se inroleaza intr-o scoala de bune maniere, care dureaza o luna de zile si al carei scop este sa le transforme in niste domnisoare stilate, capabile sa se comporte ireprosabil in societate. In final, eleva cea mai sarguincioasa va primi si un premiu de 5000 de euro.

- In emisiune, interpretezi rolul de profesoara. Ai intrat greu sau usor in el?

- De fapt, suntem trei profesoare. Doamna Maria Lancor este si directoarea acestui pension al nostru. Dansa este o profesoara de limba romana, cu o experienta de 30 de ani in invatamant, inclusiv in calitate de directoare de liceu. Dumneaei le invata pe eleve cum sa se poarte, cum sa comunice si sa vorbeasca in mod corect. Doamna Oana Fortu este psiholog si se ocupa de toate aspectele care tin de eticheta si bune maniere in societate, cat si de indreptarea comportamentului deviant al elevelor. In ce ma priveste, predau lectii de eticheta, le instruiesc pe fete in arta vestimentatiei si le dezvalui secretele frumusetii. Pe scurt, ma ocup de tot ceea ce are legatura cu feminitatea. Fiecare episod are cate o tema: mersul la muzeu, in vizita, la teatru, organizarea unui eveniment etc. Am pornit de la ABC-ul comportamentului manierat in societate, informatii pe care, in mod normal, le primesti din familie si care mie sau tie ni se par absolut firesti, dar despre care aceste fete habar nu aveau. Marturisesc ca in momentul in care am inceput pregatirea cu ele am fost socata de comportamentul lor si am avut mari indoieli in legatura cu capacitatea lor de a se mai potoli cat de cat. La maniere elegante, aproape ca nici n-am indraznit sa mai sper.

- Cum te-ai descurcat?

- Cel mai greu mi-a fost sa tin piept comportamentului naravas al participantelor la emisiune. Intre o persoana educata (cum indraznesc sa cred ca sunt eu) si una needucata, este imposibil sa nu intervina divergente. In "fisa lor de post" intra obligatoriu sa nu se supuna regulilor. Tocmai din aceste motive este foarte interesant de vazut cat rezista fiecare. Marturisesc ca mi s-a intamplat destul de des sa ma enervez, dar de fiecare data mi-am impus sa-mi pastrez calmul, in primul rand, pentru ca acesta este un principiu al meu general de viata si, in al doilea rand, pentru ca ridicand vocea mi-as fi desfiintat singura lectiile. Am ales, pur si simplu, sa le poftesc afara, cand excelau in obraznicie. Am fost, totusi, bucuroasa sa remarc ca, dupa o vreme, cel putin la cursul meu, majoritatea s-au dat pe brazda, fiindca au realizat ca lucrurile pe care le explicam le interesau in mod direct. Este insa trist sa vad ca la orele de romana sau de istorie, de exemplu, interesul lor continua sa ramana scazut, iar atitudinea recalcitranta persista.

"In lumea noastra, anormalul a devenit normal"

- Cat din participarea la aceasta emisiune a reprezentat alegerea ta personala?

- Eu am conceput cursul pe care il predau, in colaborare cu celelalte doua profesoare, urmand ideea de baza a formatului.

- In sfarsit, ceva pe masura ta. In multe din emisiunile la care ai participat pana acum, se vedea de la o posta ca rolul te strange, ca esti mult mai inteligenta decat ti se ingaduia sa arati. Nu e frustrant sa participi la formate TV care nu ti se potrivesc pe de-a-ntregul?

- Ma bucur sa pot spune ca emisiunea aceasta, "Scoala de bune maniere", este o emisiune educativa. Despre cate emisiuni din ziua de azi se mai poate spune asa ceva?! Ea se adreseaza atat celor care vor sa se amuze, urmarind experimente sociale, dar si celor care doresc sa se perfectioneze, sa se mai slefuiasca. In acest format, mi-ar fi fost imposibil sa fac altceva decat ceea ce fac acum. Formatele importate impun niste reguli pe care nu ai cum sa le eviti. Singura solutie e sa renunti. Divertismentul de televiziune, de pilda, a luat-o intr-o directie care pe mine, personal, nu ma mai reprezinta, prin urmare am refuzat unele proiecte. Din fericire, eu am avut posibilitatea sa-mi aleg proiecte de calitate, in care sa ma regasesc. Nu pot totusi sa nu recunosc ca mi-e dor de show-urile de mare anvergura si de televiziunea curata, de acel soi de divertisment in care m-am lansat si din care am invatat ce inseamna televiziunea. Situatia de azi e generata de criza economica prin care trecem.Lipsa banilor obliga televiziunile sa recurga la emisiuni care sa nu coste mult, dar sa faca totusi audiente mari si, implicit, sa aduca bani. Din pacate, asta scade standardele, coboara stacheta. De asta ne trezim azi ca ne uitam la televizor si vedem emisiuni care nu mai au nici o legatura cu ceea ce insemna televiziunea cu niste ani in urma. De asta suntem asaltati de "dive" nascute peste noapte, care dispar la fel cum au aparut. Adevaratii oameni de televiziune incep sa devina o rara avis, se reorienteaza, cauta alte domenii care sa-i faca fericiti din punct de vedere profesional. Un om cu coloana vertebrala nu va accepta niste compromisuri atat de mari. Toti trebuie sa ne adaptam pietei, dar nu putem totusi sa ne degradam completamente, sa facem lucruri care sa ne compromita, in care sa nu ne regasim deloc.

- Majoritatea orasenilor, cand vad o persoana needucata, o eticheteaza cu apelativul "taran". Realitatea sta invers. Oamenii de la tara le pot da lectii de bun simt orasenilor. N-ar trebui, oare, sa se inventeze o emisiune in care taranii sa-i invete pe oraseni bunul simt?

- Ideea ta mi se pare extraordinara! Intr-adevar, in mediul rural s-au pastrat niste norme de conduita morala si sociala care in mediul urban s-au cam pierdut. La oras, parintii sunt atat de haituiti de grija zilei de maine, incat uita ca pruncii lor au nevoie nu doar de mancare solida, ci si de hrana sufleteasca si spirituala. Nu se mai ocupa de educatia lor, nu-i mai supravegheaza si nu-i mai corijeaza, iar copiii raman in seama televizorului si a internetului. Asa se ajunge la o stare de alienare si la comportamente care deviaza de la normele bunului simt. Dupa parerea mea, educatia nu are de-a face nici cu criza economica, nici cu alte lipsuri sau probleme. Atunci cand faci un copil esti dator fata de el permanent, nu te ocupi de el in salturi, cand ai timp sau dispozitie. Iar pentru cei mai vanitosi, hai s-o luam si altfel: copilul este oglinda ta, a parintelui. El devine pe cat de educat si responsabil esti si tu. Sunt putini oamenii care au atat de multa receptivitate si ambitie incat, in ciuda unui start gresit in viata, sa lupte si sa se slefuiasca singuri. Ei sunt exceptiile care confirma regula. La tara, parintii, in general, sunt inca atenti la ceea ce inseamna norme de bun simt. Sa-ti dau un exemplu: cand am inceput emisiunea "Miss Fata de la Tara", pe care tocmai am incheiat-o, le-am intampinat pe concurente la sosirea lor in Bucuresti. Cand am facut cunostinta, una dintre ele mi-a spus "Saru' mana". Ceea ce m-a socat. I-am atras atentia ca nu sunt chiar atat de batrana, la care ea mi-a raspuns: "Da' eu v-am vazut la televizor. Eu va respect". Fetele de la tara au o candoare si chiar o rusine pe care la oras nu le mai intalnesti. Si-au pastrat, in majoritate, curatenia sufleteasca, verticalitatea si bunul simt, nascute din cei sapte ani de-acasa. La oras, tinerele fac parada exhibitionismului. Ma uit la televizor si sunt siderata vazand ca sanii, decolteele adanci si picioarele dezvelite pana la popou au devenit norma. Am ajuns intr-o situatie complet anapoda, in care lipsa de valoare a devenit... o valoare. Cand mai intalnesti, rareori, un om educat, cu bun simt, cu limbaj elegant si gesturi delicate, ti se pare un eveniment. Daca nu cumva, ceva straniu... Anormalul a devenit normal, iar ceea ce candva era firesc a devenit acum... de-a dreptul o minune. Cu totii ne plangem de mitocania si violenta care domnesc in societatea noastra, dar putini suntem cei care realizam ca, zilnic, noi insine nu facem decat sa perpetuam acest tipar, putini ne dam seama ca, daca vrem sa se schimbe ceva, atunci primii care trebuie sa ne schimbam suntem noi insine. Cand cineva ti se adreseaza pe un ton agresiv, raspunsul tau ar trebui sa fie civilizat. Interlocutorul va fi surprins si, de cele mai multe ori, se va tempera si el. E un mecanism psihologic cunoscut. Prietenii ma intreaba deseori cum de pot sa raman calma, chiar si atunci cand cineva ma provoaca. Ce sens ar avea sa ma enervez si sa intru intr-un conflict? Mi-as face rau mie insami, acumuland o energie negativa, care imi poate ruina sanatatea si echilibrul interior.

"Cu totii ne nastem si murim singuri"

- Sa ramanem la el. La precedenta noastra intalnire spuneai ca varsta de 30 de ani, pe care tocmai o implineai, nu te sperie, ci te echilibreaza.

- Sentimentul acesta s-a pastrat. Continui sa vad inaintarea in varsta ca pe un beneficiu, nu ca pe o pacoste. De multe ori, cautam sa ne cream echilibrul interior sprijinindu-ne pe oamenii din jurul nostru, iar femeile spun ca nu se simt echilibrate daca pana la 30 de ani nu s-au maritat si n-au facut un copil. Perspectiva mea este alta.Atata timp cat tu nu esti echilibrat interior, n-ai cum sa te mariti si sa faci un copil. Sau poti, dar relatia ta va fi, la randul ei, dezechilibrata, iar copilul va suferi. Cat timp nu esti in acord cu tine insuti, cat nu te iubesti si nu te accepti asa cum esti, cat nu-ti esti cel mai bun prieten, n-ai cum sa te impartasesti deplin cu cei din preajma ta. Mereu o parte din tine va fi ocupata sa se lupte cu demonii interiori. Iar asta e o lupta care te acapareaza. Fiecare persoana reprezinta o entitate unica, separata de cele din jur, si de aceea nu trebuie sa cautam sa depindem de cineva. Mi se pare firesc sa vrei sa construiesti o viata alaturi de un partener si apoi sa te bucuri de ceea ce ati realizat impreuna, dar daca omul acela dispare, trebuie sa fii capabila sa te sustii si singura, ca doar n-o sa ramai asa... agatata in neant. Poate cuvintele mele par pragmatice, dure, si chiar lipsite de romantism, dar, pana la urma, cu totii ne nastem si murim singuri. Ceea ce nu inseamna ca resping apropierea umana sau notiunea de familie, de casnicie. Provin dintr-o familie profund atasata de aceste valori. Parintii mei s-au iubit foarte mult, au fost dedicati intru totul familiei si au facut totul pentru familie. Asa ca si eu imi doresc foarte tare ca, la randul meu, sa am parte de o asemenea bucurie, cu toate responsabilitatile pe care ea le implica. Dar numai pentru ca pretuiesc notiunea de familie, nu inteleg sa stau intr-o relatie, doar ca sa nu spun ca sunt singura. E o rusine ca nu te-ai casatorit pana la 30 de ani? Nu. Cred ca e o rusine sa stai cu cineva care nu te face fericit, e o rusine sa stai cu cineva numai ca sa iesi in societate la bratul unui barbat, dar cand te intorci acasa, realizezi ca tu nu ai nimic in comun cu omul acela, in afara apartamentului pe care il impartiti si, eventual, a facturilor. Eu nu-mi doresc asa ceva. E ingrozitor sa traiesti cu un om, dar sa simti ca omul acela nu e cu-adevarat alaturi de tine. Am trecut prin astfel de situatii si sunt convinsa ca nu sunt singura. Multe femei ma vor intelege. Nimeni nu trebuie sa accepte supliciul de a trai intr-o minciuna. Intr-o relatie, cand iti dai seama ca sentimentele fata de partener ti s-au schimbat, trebuie sa i-o spui. Amandoi aveti dreptul de a cunoaste realitatea si de a alege. Vad in jurul meu multe cupluri care trateaza casatoria ca pe-o joaca. Ii vad cum, speriati de acest prag al celor 30 de ani, se casatoresc, dar dupa doua luni divorteaza sau fac repede un copil si, la o luna de la nasterea acestuia, se despart. Asta e si mai infiorator.Copilul nu are nici o vina, iar pe astfel de parinti nu-i pot considera altfel decat egoisti. Stiu foarte multi copii care din cauza problemelor dintre parinti se lupta cu adevarate drame interioare si vor ramane tarati pe viata. Repet, mi se pare o dovada de egoism sa te gandesti numai la tine, dar totusi sa faci un copil. Copilul nu e o jucarie pe care, cand te-ai plictisit de ea, s-o arunci. E teribil de trist, dar realizez aproape zilnic ca iubirea si casatoria sunt notiuni care s-au demonetizat. Totul a devenit un troc, o forma de comert. In principiu, eu sunt o persoana care reuseste sa se adapteze destul de usor la realitatea sociala, dar cu aceasta stare de fapt nu izbutesc deloc sa ma impac. Am vazut cum au aratat lucrurile in familia mea si acea situatie a devenit etalonul meu, iar, pe de alta parte, exemplul familiei mele imi demonstreaza ca se poate, ca iubirea si casnicia, asa cum le percep eu, pot fi reale, nu sunt doar niste fantasme. Pentru mine, iubirea ramane inocenta, ramane un sentiment curat, pe cand in jurul meu vad ca orice relatie vine cu cate un atasament de natura mercantila: il iubesc pe X fiindca-mi da siguranta financiara, il iubesc pe Y fiindca la bratul lui lumea ma priveste cu alti ochi etc. Dar nimeni nu spune "il iubesc pentru ca ma face fericita". Punct. Eu definesc iubirea ca pe o stare sufleteasca, altii ca pe o lista de posesiuni materiale. Ma rog, fiecare are dreptul la opinia lui.

- Cu toamna in ce relatie esti, Andreea?

- In momentul de fata, sunt atat de ocupata cu cele doua proiecte la care lucrez, incat nici nu mai am vreme sa ma analizez si sa-mi dau seama daca ar trebui sau nu sa fiu trista ori melancolica. Dar, in esenta, eu sunt genul de persoana care se bucura si de cel mai marunt lucru pe care-l are, si nu ma lamentez din cauza a ceea ce nu am. Daca mai am putin suc in pahar, nu plang pentru cat s-a consumat, ci ma bucur ca mai e un pic si mai pot savura si acele picaturi. Sunt un om pozitiv si mereu gasesc, chiar in interiorul meu, resursele pentru a merge mai departe. Evident, am si eu momentele mele de oboseala psihica si emotionala, dar niciodata nu uit ca Dumnezeu mi-a dat darul vietii, iar eu sunt datoare sa pretuiesc acest dar. Si gandul asta ma salveaza.

- Ultima intrebare: care e cel de-al doilea proiect despre care ai vorbit?

- Primul e reprezentat de emisiunea despre care am vorbit, iar al doilea este un DVD la care lucrez impreuna cu Roxana Voloseniuc. Am un program foarte incarcat, cu drumuri cand la Pitesti, unde este locatia emisiunii, cand la Domnesti, unde filmam pentru DVD. De luni pana luni, ma trezesc la 8 dimineata si sunt zile cand termin la 8 seara, dar sunt si zile cand scap abia la 2 noaptea, iar acasa ajung la 3 si jumatate. Totusi, nu-mi pare rau ca m-am angrenat si in acest al doilea proiect. Multa lume imi cerea sfaturi referitor la cum ar trebui sa se imbrace in diverse situatii si asa ne-a venit mie si Roxanei ideea. Va fi un filmulet cu explicatii, dar si exemple clare de tinute care sa te scoata din orice incurcatura, totul folosind o garderoba de baza. Probabil ca-l vom lansa la inceputul lunii decembrie. Si, peste toate, in masura timpului pe care-l mai am la dispozitie, scriu si pe blog. E o mare bucurie pentru mine sa comunic cu oamenii in acest mod direct si sincer.