Ovidiu Komornyik - "Dumnezeu ma iubeste"

Muzician sensibil, cu educatie severa, ardeleneasca, Ovidiu Komornyik imbina de minune talentul cu stapanirea perfecta a portativului. Fiecare melodie de-a sa e un succes, fiecare colaborare se dovedeste inspirata. Gloria de azi vine insa dupa ani si ani de munca, de vointa, de incapatanare si incredere ca visurile netradate se implinesc

"Melodii de cantat in fata blocului"

- Esti o figura aparte intre artistii romani. N-ai fost "tanara speranta", iar cand s-a auzit de tine, erai deja acolo, sus, in topul vanzarilor si-n inimile tuturor. Cum se explica ascensiunea asta fulgeratoare?

- M-am nascut cu muzica in sange. Eu mi-am dorit dintotdeauna sa cant. De la trei ani, raspundeam "cantaret", la celebra intrebare "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". M-a auzit Dumnezeu pana la urma, dar dupa foarte, foarte multa truda. Am debutat la Mamaia, in 1990, dupa patru respingeri, toate pe ultima suta de metri. N-am facut nici un fel de scoala de muzica, n-am luat lectii de canto, am invatat totul singur. Ma duceam la festival, treceam de toate etapele, pana la ultima, iar cand sunam sa vad de ce nu ma cheama la concursul final, mi se spunea ca la anul "sa ma pregatesc de-acasa". Se intampla inainte de revolutie, si era clar ce insemna asta: un plocon. Am refuzat sa accept un asemenea targ murdar, iar in 1990 am reusit fara pile. La acel moment, eram angajat la Teatrul de Revista din Deva. Nu le-am mai spus nimic alor mei, ca ma inscriu din nou, erau deja exasperati de incercarile si dezamagirile mele; am inventat o poveste si am venit singur la Bucuresti. Anul acela a fost foarte bun pentru Mamaia. Intre ultimii, de altfel. Toti cei zece concurenti care au ajuns in finala atunci au facut cariera; printre ei, regretata Laura Stoica (care a luat si trofeul), Adrian Enache, Aurelian Temisan, Carmen Trandafir, Daniela Gyorfi, Cristina Spatar si eu, care am luat premiul doi. Dupa Mamaia, am venit la Bucuresti cu o sacosa si bani pe cinci zile. Ca ardeleanul, mi-am propus sa-mi caut de lucru si daca nu gaseam nimic in acele cinci zile, sa ma intorc la Deva. Dar am gasit: am semnat primul meu contract, la Athene Palace.

- Nu ti-a fost greu sa te adaptezi nebunului Bucuresti?

- Sa vii in Bucuresti din Ardeal, de la calmul de acolo, nu a fost lucru usor. Erau foarte multe detalii care nu se potriveau cu mine. Eu eram obisnuit cu sfintenia cuvantului dat, iar in capitala, am avut "norocul" sa intalnesc la inceput numai mincinosi si profitori. Mai tarziu, am cunoscut oameni minunati, am abandonat vechile legaturi si, incet-incet, viata mea incepea sa se coloreze in roz. Aveam contracte la marile cluburi de noapte (Athene Palace, Melody, Odobesti), pe vremea cand in astfel de locuri se organizau spectacole extraordinare, cu revista, balerini. Am cantat si in strainatate. Castigam foarte multi bani pentru acele timpuri, traiam boem, artistic, de pe o zi pe alta. Au trecut anii, boemia e cu adevarat frumoasa, dar mi-am dat seama ca nu se poate prelungi la nesfarsit, asa ca, in 1999, am luat decizia de a renunta la acea viata. Nu mai puteam sa traiesc numai noaptea, asadar, chiar cu riscul de a renunta la muzica, trebuia sa ma opresc. Imi propusesem sa-mi deschid o afacere, o spalatorie auto, impreuna cu un prieten.Ceva nu ma lasa, insa, aveam un vis neimplinit: acela de a face un disc cu muzica mea. Apoi s-a produs un eveniment ciudat: eclipsa din 1999 mi-a schimbat viata, inca o data. Nu dormisem toata noaptea inainte, aveam o agitatie si o emotie inexplicabile. Am privit eclipsa dintr-o poienita din Neptun, singur, iar in clipa cand s-a facut intuneric, am simtit ca ceva esential se va schimba in existenta mea. Eu cred in lucrurile astea. Din clipa aceea, am inceput sa am incredere in mine, sa nu ma mai las influentat. Am hotarat sa-mi testez compozitiile la o petrecere, in fata unor specialisti. Am luat chitara si am inceput sa cant. Dar compozitorii pot fi cruzi cand vor, lumea lor e destul de inchisa, greu lasa portite deschise noilor veniti. Asadar, reactia lor a fost urmatoarea: "Melodii de cantat in fata blocului". Cred ca nici acum nu stiu ei ce bucurie mi-au facut cu acea replica, pentru ca era exact ceea ce cautam. Muzica de larga audienta. Am prins curaj imediat. Am scos discul pentru mine. Implineam 30 de ani si albumul acela era ceea ce consideram eu atunci ca voi lasa in urma. Ei bine, viata mea s-a schimbat din nou, peste noapte. Dumnezeu ma iubeste, discul a avut un succes enorm, iar de atunci, nu m-am mai oprit din a-mi vedea implinit vis dupa vis.

Suflet fara nici o restrictie

- Melodia "Frumoasa mea" a dat tonul marilor succese semnate Ovidiu Komornyik, nu-i asa?

- Da, asa este. Totul a explodat de la "Frumoasa mea", cantata de Marcel Pavel. Cand l-am chemat sa-i arat melodia, a cam stat pe ganduri. I-am zis ca aceasta urma sa fie piesa vietii lui, iar Marcel mi-a replicat ca sunt obraznic. Ne-am amuzat, dar adevarul a fost de partea mea, pentru ca la doua saptamani dupa promovare, a "innebunit" toata Romania.

- De fapt, ai castigat un pariu cu afectiunea. Melodiile tale merg direct la suflet, starnesc sentimente, ceva foarte rar in ziua de azi. A fost ceva premeditat sau asa simti tu muzica?

- Eu asa sunt si asa simt. Stiu ca unii ma considera demodat, dar lor le spun sa se uite atent in jur, nu la succesul meu, ci la oameni, in general. Sa-i priveasca bine si sa vada ca intre atatea griji, rate, alergaturi, lipsuri, romanii au mare nevoie de iubire si afectiune. Dar la mine nu a fost vreo strategie la mijloc. Sunt un foarte slab actor, n-as putea niciodata sa ma prefac. Nici pe scena nu ma transform. Am niste emotii groaznice de fiecare data. De fapt, sunt atat de emotionat inaintea si la finalul fiecarui spectacol, ca unii ma vad cu nasul pe sus, cand de fapt eu tremur din toate incheieturile. Colegii rad de mine, dar eu nu ma pot debarasa de aceste emotii. Primesc si dau suflet fara nici o restrictie. Mie mi se umple inima de fericire sa stiu ca un cantec de-al meu marcheaza momente importante in viata cuiva, ca se afla pe fundalul unei amintiri frumoase. "Esti mireasa vietii mele" a devenit imnul nuntilor, iar eu sunt tare mandru de lucrul acesta. E minunat sa stii ca poate momentul cel mai fericit din viata unui om este insotit de muzica ta, de o bucatica din tine, oh, lucrul acesta este magnific!...

- Gustul publicului se intoarce spre romantism. Dovada, succesul muzicii retro, mult mai expresiva pe zona sentimentala. Dovada, revenirea in prim-plan a generatiei de cantareti dinainte de '89. Cum apreciezi acest fenomen?

- Sunt si foarte multi tineri talentati care vin puternic, care pun presiune pe noi, ne stimuleaza. Pe cativa ii apreciez in mod deosebit. Dar sunt si foarte multi aparuti peste noapte, care rezista doar cate un sezon. La inceput, publicul s-a bucurat de aceste noi aparitii, dar cu timpul, si-au dat seama de subtirimea lor. Atunci s-au intors la figurile familiare, la artistii lor de suflet, la cei care nu canta decat live, la muzica sufletului. In timp ce majoritatea artistilor acestia sezonieri au acum cate un concert la cateva luni, eu, impreuna cu Angela Similea, suntem aproape permanent in turneu prin tara. Cantam cu trupa noastra, doisprezece muzicieni de exceptie, si nu am cuvinte sa-ti spun cum e publicul. Se umplu salile la refuz, se platesc bilete, lumea e atat de fericita, ca imi dau lacrimile de fiecare data. Iar ca noi, sunt si alti artisti din generatia mea sau a Angelei.

- Ai pomenit-o pe Angela Similea. Compui de mult pentru ea, numele voastre sunt, practic, rostite impreuna. Muzical, pare sa va lege ceva aparte, aveti o armonie de invidiat...

- In primul rand, pot spune despre ea ca este omul cu cel mai tanar suflet pe care-l cunosc. Eu am patruzeci si unu de ani, pe care nu-i simt absolut deloc, pana nu ajung in preajma ei. O simt mai tanara cu mult decat mine. E un om extraordinar de cald, imi este in primul rand o prietena adevarata, de suflet. Apoi, este artistul cu care ma potrivesc minunat pe plan afectiv. Ne asemanam cumva, exista intre noi o legatura mai sensibila decat cea profesionala. Ne-am gasit, sa spun asa. Desi, sincer, de cand eram pusti, visam sa cant cu Angela Similea. Si iata acum..., ti-am spus ca Dumnezeu a fost mereu bun cu mine. Totul a inceput cu un cantec, oamenilor le-a placut atat de mult, ca ne-au invadat mesajele, invitatiile, aprecierile. Toti ne intrebau de ce nu facem un duet, l-am facut, de la un duet s-a ajuns la un album, apoi la turnee. Sper sa continuam colaborarea aceasta multi, multi ani de acum inainte.

Dulce Bucovina...

- Ovidiu, esti ardelean nascut la Dej, intr-o familie cu origini poloneze. Cat a contat acest lucru in evolutia ta?

- Bunicul a fost polonez. In ce priveste Ardealul, el e altfel, iar eu am fost crescut de o ardeleanca adevarata: bunica mea. Eu si fratele meu am crescut la bunici, pentru ca provenim din prima casatorie a mamei, si a fost mai usor asa. Bunica era o femeie simpla, cu patru clase, dar cu o intelepciune iesita din comun. Mintea ei gandea atat de sanatos... Am invatat de la ea cat de important este sa fii om, sa nu faci rau, sa-i ajuti pe cei care au nevoie, sa ai langa tine oameni cu sufletul curat. Si, esential, cat de important este sa fii corect. Ajuns in Bucuresti, ma ingrozea cat de alunecosi sunt oamenii, aici nu se zice niciodata "da" sau "nu". Pe mine m-a crescut bunica cu aceste doua notiuni foarte bine definite si cu nimic intre ele - spui "da" sau "nu" si respecti cu strictete si punctualitate ceea ce ai promis. Si tot ea mi-a zis sa nu ma bucur niciodata de bani nemunciti. Toate aceste lucruri cred ca raspund intrebarii tale.

- Mai mergi acasa?

- Mai merg, dar nu atat de des pe cat as vrea. Fratele meu, Carol, a ramas acolo, locuieste chiar in casa in care m-am nascut si am trait pana la saisprezece ani. Atunci am plecat eu de-acasa, la liceu, la Deva. Voiam intr-un oras mai mare. Dar de fiecare data cand ajung la Dej, merg pe valea din spatele casei, locul pe care haladuiam pusti fiind. Mi se pare pustie acum, fara copii, fara rasete si zarva, chiar am facut un cantec cu locul acela in minte. Se numeste "Nostalgie", iar refrenul suna cam asa: "Ma intorc la tine, copilarie,/ Eu stiu ca te-am pierdut, dar inima nu stie./ Ce nostalgie, cata iubire a existat pe strada mea, acum pustie". Norocul meu e ca, datorita meseriei, calatoresc enorm de mult in toata tara si mi-e tare drag sa o fac. Sper sa nu-i supar pe coregionalii mei ardeleni, dar cred ca Bucovina este cel mai frumos loc din tara. Eu cand intru intr-o manastire de acolo, simt ceva cu totul aparte, simt cum se simte linistea. E o lumina inexplicabila in Bucovina, care mie, personal, imi face foarte bine. Mai la sud, in Moldova, am un public minunat, foarte cald. Din nou, sa nu se supere ardelenii mei, dar ei sunt mai inhibati putin. Chiar daca simt bucurie, chiar daca le place, parca ceva ii opreste sa-si manifeste aceste sentimente, sa sara pur si simplu de pe scaune. In Ardeal nu se cade sa faci asta, stiu sigur, pentru ca asa eram si eu. In Moldova, in schimb, ti-e mai mare dragul sa-i vezi cum danseaza fara nici o opreliste, sunt foarte dezinvolti oamenii de acolo.

"Mai bine sa-mi fie rau, decat sa-mi para rau"

- Vesnic pe drumuri, mereu in turnee sau "inchis" in studio, dedicat profund muncii tale, esti, totusi, insurat, si chiar de multa vreme. Si fericit?

- M-am casatorit la 21 de ani. Daca nu o faceam atunci, nu o mai faceam niciodata. Sunt foarte fericit ca la varsta aceea am mers dupa impuls, dupa inima, pentru ca, odata cu trecerea timpului, nu mai poti face asta, vezi oamenii cu alti ochi, sufletul tau nu mai este la fel de deschis. Suntem foarte fericiti, in douazeci de ani am realizat foarte multe lucruri impreuna. Sotia mea e echilibrul, ea ma aduce din lumea mea, imi arata unde e pamantul si-mi aseaza picioarele pe el. E un om foarte discret, nu-i place publicitatea. Eu, ma bucur sincer cand ma opreste lumea pe strada, cand oamenii imi spun ca le place muzica mea. Intru, adesea, si-n dialog, empatizez usor, aflu povesti ce ma inspira pentru alte cantece. Nici mie nu-mi plac, in schimb, evenimentele mondene, le detest. Merg cel mult la cate o lansare a unui coleg, stau putin, din respect pentru el, si atat. Copii?... Nu avem inca copii, vor veni cand o vrea Dumnezeu. Nu poti sa le ai pe toate in viata, dar trebuie sa te bucuri si sa te multumesti cu ce ai.

- Exista o reteta e casniciei fericite, pentru un artist? E usor sa acomodezi celebritatea cu fidelitatea?

- Nu stiu daca exista, nu cred. E mai mult o chestiune de compatibilitate, chiar de putin noroc. Sa nu-ti imaginezi ca in douazeci de ani de casnicie toate clipele au fost roz, dar am gasit mereu echilibru unul intr-altul. Poate aici sa fie o farama din reteta greu de gasit...

- Sa ne intoarcem la muzica. Ce mai pui la cale?

- Pregatesc Gala "Ovo Music", care isi propune sa aduca pe scena Salii Palatului toti artistii pe care casa mea de productie ii reprezinta sau i-a reprezentat de-a lungul timpului. Doamne, sper sa nu uit pe cineva acum, cand vreau sa-i enumar: Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobantu, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminita Anghel, Carmen Trandafir, Oana Sarbu, Adrian Enache, Daniel Iordachioaie, Anastasia Lazariuc, Elena Carstea, Sanda Ladosi, Zoia Alecu, Florin Piersic, Gabriel Cotabita, Ovidiu Komornyik... Sper sa reusim un spectacol cu totul deosebit. Da, e criza, da, e foarte greu, dar nu e imposibil. Iar atata timp cat publicul iti iubeste muzica, cat te rasplateste cu aplauze, esti incarcat de atata bine si fericire, ca partea financiara chiar nu mai conteaza. Pe mine m-a invatat viata sa merg inainte si sa-mi urmez necontenit visurile. Fara frica, fara regrete. Am chiar o vorba a mea: "Mai bine sa-mi fie rau, decat sa-mi para rau".