Niculescu, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 270 pag. Dintre scriitorii care nu mai sunt in viata, cei mai mari nedreptatiti ai Nobelului pentru Literatura mi se par si mie Borges si Nabokov. Ambii - creatori de geniu, tradusi, mereu reeditati, publicati cu serii de opere complete in toata lumea, dovada ca numele lor sunt cautate in librarii si de noile generatii. Vladimir Nabokov (1899-1977) a intrat de mai bine de o jumatate de secol in grupul restrans plasat cel mai sus pe scena literara internationala si nici specialistii in literatura universala, nici cititorii nu-i contesta statutul de geniu. Nevoit sa se exileze impreuna cu familia sa aristocratica ruseasca dupa revolutia din 1917, viitorul scriitor a studiat la Cambridge si si-a inceput cariera ce-l va face celebru cu romane in limba materna, apreciate de comunitatile ruse din Occident. Refugiat din 1940 in SUA, incepe sa scrie in engleza, iar dupa succesul fulminant al "scandaloasei" Lolita din 1955, da la iveala, intre altele, inca doua capodopere, "Focul palid" si "Ada sau ardoarea", care-i aduc titlul meritat de "cel mai bun stilist din literatura anglofona a secolului XX". Atat criticii cat si cititorii sunt fascinati de felul in care construieste intrigi complexe, jongleaza cu discursurile narative, isi pune la lucru spiritul ludic si curajul inovator, intr-un limbaj din care tasneste poezia, capabila sa transfigureze teme socante in splendori. De exemplu, in "Ada sau ardoarea" (care m-a alaturat definitiv nabokovienilor ferventi dupa ce am citit versiunea lui Horia Florian Popescu, aparuta tot la Polirom), transmuta cu o arta de magician povestea unui incest intr-o gigantica saga a iubirii. De fapt, toate romanele lui Nabokov sunt minuni de constructie calculata, o ceasornicarie ce functioneaza la fix asupra cititorului, mai ales intr-o vreme a autofictiunilor plicticoase si dezlanate.
Cea mai noua carte din seria de autor de la Polirom (in care au aparut pana acum 11 titluri) este si o performanta de promptitudine editoriala, ce ne aliniaza marilor capitale europene, in care "Originalul Laurei" a fost publicat tot in lunile acestea. E vorba de un manuscris inedit si neterminat, de fapt o serie de fise pentru un ultim roman, la care Nabokov a lucrat pana in preajma mortii. In 1977, pe patul spitalului elvetian unde-si traia ultimele zile de suferinta, romancierul i-a cerut sotiei lui, Vera, care-i fusese alaturi 52 de ani, sa arda cele 138 de fise pregatitoare. Ceea ce ea, din iubire si slabiciune, nu a facut. Dupa ce a murit si Vera, unicul lor fiu, Dmitri, acum in varsta de 74 de ani si care a trait tot timpul confortabil din drepturile de autor mostenite, si-a facut publica "dilema" referitoare la manuscrisul postum, suscitand o vie polemica. Unii au spus ca dorinta lui Vladimir trebuie respectata, altii (invocand si precedentul Kafka-Max Brod) - ca tot ce ramane in urma unui geniu intereseaza posteritatea. In cele din urma, stimulat si de milioanele de dolari oferite de editurile Knopf si Penguin, Dmitri a publicat "Originalul Laurei" si cred ca bine a facut. Caci cele 138 de fise sunt interesante atat pentru procesul de gestatie al romanelor nabokoviene, cat si pentru biografi. Subtitlul "tare" al volumului, "Muritul e amuzant", face referinta la fisele in care personajul principal incearca prin exercitii mentale de autodisolutie extatica sa-si intampine sfarsitul. Dar, cum ne spune Dmitri in prefata, au legatura si cu suferintele fizice reale, cu modul in care sahistul Nabokov isi anticipa mutarile in partida cu moartea. Fragmentele ne pot da o idee despre originalitatea metodei de lucru a romancierului: avand in minte viziunea globala, schita pe fise secvente disparate, detalii in legatura cu personajele, cadre de decor si atmosfera, idei de ramificare a intrigii, urmand sa le introduca intr-o structura, sa stabileasca interconexiuni si sa umple golurile. Ceea ce n-a mai apucat sa faca el in acest stadiu embrionar al romanului "Originalul Laurei" poate banui cititorul intr-un efort de lectura creativa.