Motiunea de cenzura nu a reusit sa provoace caderea cabinetului Boc. Rezultatul a fost insa foarte echilibrat. Opozitiei i-au lipsit opt voturi pentru blocarea guvernarii, in contextul neparticiparii la vot a UNPR-ului (partidul constituit din fosti parlamentari PSD si PNL) si a grupului minoritatilor nonmaghiare. Rezultatul a validat inca o data opinia generala asupra calitatii mediocre a clasei politice romanesti. Mai multi parlamentari ai puterii au optat, sub pretextul nobil al responsabilitatii fata de alegatori, pentru sustinerea motiunii. In fapt, ei au urmarit asigurarea propagandistica in propriile colegii, unii mergand chiar pana la negocierea candidaturii lor cu cei pe care, pana acum, i-au blamat: reprezentantii PSD si PNL. Cu "ajutorul" acestor oportunisti, opozitia era cat pe ce sa realizeze un obiectiv pe care, in realitate, nu si-l dorea. Rasturnarea guvernului ar fi pus problema preluarii administratiei pe timp de criza. Or, nici PSD, nici PNL nu au o alternativa viabila la planurile guvernului de stopare a declinului economic precipitat. D-nul Antonescu nu ar fi putut lua alte masuri decat cele de dreapta, asumate de guvernanti, in ciuda vocalizelor sale despre o guvernare liberala monocolora. Iar d-l Ponta, adeptul masurilor de stanga (cresterea TVA-ului si a impozitarii progresive), stie foarte bine ca o blocare a posibilitatilor de relansare economica, indusa de stoparea capacitatilor investitionale a intreprinzatorilor, nu ar face decat sa prelungeasca agonic criza. Atat PSD-ul, cat si PNL-ul, nu au urmarit decat un efect de imagine prin atacul contraguvernarii. O preluare a administratiei nu le-ar fi convenit din perspectiva alegerilor urmatoare. Cu ajutorul mediilor arondate (in special al televiziunilor "de familie"), ele spera sa-ntretina pana in 2012, termenul final al actualului exercitiu administrativ, mareea atitudinala anti-PDL-ista a electoratului, dur atins de scaderea masiva a salariilor si pensiilor. In entuziasmul lor critic, liderii celor doua partide, aliate subteran, nu realizeaza ca "propagandistii" utilizati de mediile in cauza le fac, in ultima instanta, mai mult rau decat bine. Revarsarea viscerala de ura impotriva guvernului Boc (amintind de cea exersata la prezidentiale impotriva d-lui Basescu) nu duce - pe termen mediu - la mari mutatii electorale. Dupa trecerea socului emotional provocat de masurile anticriza, electoratul va baga de seama ca actorii dezbaterilor televizate colcaind de ura antiguvernamentala sunt niste personaje absolut indoielnice, multe scapate in extremis de rigorile legii. Ce credibilitate morala mai poate avea un jurnalist care a facut publicitate mascata pentru firmele sale sau a fost dovedit drept "aranjor" pentru diverse afaceri necurate? "Reciclarea" mercenarilor demascati va fi la un moment dat sesizata de marele public si, atunci, actiunea lor s-ar putea intoarce impotriva comanditarilor. PSD-ul si PNL-ul ar fi putut sa isi asume, in locul isteriei antiguvernamentale si antiprezidentiale, un rol constructiv, demonstrand - pe fondul crizei - ca nevoile tarii sunt mai presus de orice. Fie si numai critica decenta a masurilor guvernamentale ar fi aratat ca, totusi, clasa politica are un anume simt al responsabilitatii.
Specialistii in economie sunt, in principiu, de acord cu deciziile luate de guvernul Boc, de reducere temporara a salariilor si pensiilor. Umflate electoral sub trecuta guvernare PNL-ista, ele ar fi contribuit la golirea totala a vistieriei, daca si sansele de relansare economica rapida ar fi fost anulate prin cresterea fiscalitatii. Masurile nu ar face insa decat sa accentueze trendul electoral negativ al PDL-ului, daca nu ar fi insotite de reducerea drastica a cheltuielilor publice, de stoparea risipei clientelare a fondurilor, de taierea veniturilor "nerusinate" (salarii si pensii) pe care diversi paraziti ai statului si le-au programat. La asumarea guvernarii (e drept, in tandem cu PSD-ul si urmand exemplul lui), PDL-ul si-a favorizat clientela din motive politice. Dar politizarea birocratiei administrative a dus la stimularea tendintei naturale a oricarei birocratii, de autogonflare, de crestere necontrolata. La cei peste un milion de functionari publici s-au mai adaugat cateva sute de mii, care trebuie sa-si justifice existenta producand si plimband hartii, transformand actul administrativ intr-o actiune greoaie, sisifica. Cresterea numarului de ministere, a secretariatelor de stat, directiilor centrale si locale etc., a concretizat aspiratia nationala (surprinsa de Caragiale) ca fiecare sa primeasca "o lefsoara de la stat", sa-i domine pe ceilalti in speranta ca "daca nu curge, pica". In situatia actuala, statul este insa o vaca slaba, care - mulsa de toti - va deveni stearpa. Reducerea cu cel putin o suta de mii a numarului functionarilor publici - si pe criterii de competenta - este imperios necesara. Altfel, guvernul PDL-ist va prabusi definitiv partidul, deschizand concomitent calea spre realizarea aspiratiei fierbinti a PSD-ului si PNL-ului: suspendarea presedintelui. In politica romaneasca a ultimilor douazeci de ani a prevalat mereu visceralitatea.
Criza a pus acut in contextul dat, si problema reconstructiei partidelor, a PDL-ului, in special. Hotararile luate in urma reuniunii de la Snagov (din duminica trecuta) au demonstrat ca partidul guvernamental a realizat ca formula clasicizata dupa 1989 nu mai este functionala. Organizarea unei ostiri de stransura, cum s-a intamplat pana acum, duce fatalmente la pierderea bataliilor, lefegiii tradand intotdeauna in raport cu cine da mai mult. Mai mult decat alte cazuri de parlamentari anonimi, care s-au trezit brusc sa-si salveze colegiul, cazul Teo Trandafir s-a dovedit relevant. Talentata actrita a urmarit rolul de parlamentar fara sa aiba, probabil, nici o convingere asumata, nici o ideologie. Se stie ca, daca un partid nu functioneaza pe baza unei solidaritati doctrinare si programatice, atunci este dominat de reguli clientelare. Teo Trandafir s-a dovedit (ca si altii) un "client" ce schimba oricand (din nevoi personale) produsul pe care l-a achizitionat. Ca sa reuseasca in misiunea lui si sa supravietuiasca pe scena politica romaneasca, PDL-ul trebuie sa se transforme intr-un partid real, bazat pe unitatea in convingeri si in sustinerea dezinteresata a propriului program. Rutina paternalista si toleranta clientelara a unora dintre liderii lui risca sa ii faca inevitabila condamnarea. In momente de criza, cum este cel traversat acum de tara, vechile obiceiuri politicianiste nu fac decat sa accentueze dezgustul si disperarea cetatenilor, care s-au saturat de promisiuni. PDL-ul va trebui sa aplice, transparent si eficient, decizia de reformare a administratiei, de limitare a clientelismului, reformandu-se - in primul rand - el insusi ca structura partinica. Daca va prefera, precum celelalte guvernari, formula regelui francez Ludovic al XV-lea, "dupa noi, potopul", s-ar putea ca Romania sa devina o tara nevindecabila, guvernata alternativ de doua partide gemene: PSD si PNL.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
