DOINITA OANCEA - "Scoala, scoala, si iarasi scoala"

Dupa debutul din serialul "Inima de tigan", si-a castigat celebritatea in "State de Romania", filmul de mare audienta de pe PRO TV. Ea insasi de origine tiganeasca, Doinita Oancea nu s-a dezis niciodata de originea ei, care o ajuta, cu siguranta, sa dea stralucire rolurilor in care joaca. E vorba insa de o tiganie aleasa si cultivata, iradiind de inteligenta si de noblete spirituala. Un fel de a fi tiganesc pe care ne-ar placea sa-l vedem raspandit cat mai des, printre cei de aceeasi etnie cu ea

"Farurile calauzitoare"

- Ti-ai dobandit celebritatea datorita rolului Minodora, din serialul "Inima de tigan", de la Acasa TV, pe care il continui si in "State de Romania". Surpriza cea mai placuta consta insa in faptul ca nu ti-ai negat niciodata originea tiganeasca, dovedind, prin comportament si inteligenta, ca exista tigani frumosi, nu doar la chip, ci si in spirit, oameni educati, care fac cinste societatii. Cum ai adunat atatea carate?

- Povestea incepe cu "a fost odata" Acum 28 de ani, o femeie isi dorea din tot sufletul un copil. Asa m-am ivit eu pe lume: dintr-o mare dorinta a mamei. Sunt singura la parinti. Un lucru nu tocmai placut pentru mine, deoarece tot timpul mi-am dorit sa mai am un frate, o sora, pe cineva cu care sa impart jucariile, mancarea din farfurie, bucuriile sau micile mele necazuri de pe atunci. Nu a fost sa fie. Totusi, Dumnezeu mi-a mai alinat dorul: mama mai are cinci surori si un frate, iar eu am "primit" in dar multi veri si verisoare. Din cand in cand, atunci cand familia reunita ne vizita, nu numai casa ni se umplea cu copii, dar si inima mea se umplea cu bucurie, fiindca, in sfarsit, aveam si eu cu cine sa ma joc. In afara acestei suferinte, am avut insa o copilarie frumoasa. Daca dau timpul inapoi, zic ca nu am fost niciodata nici prea cuminte, dar nici extraordinar de neastamparata. Un "defect" major al meu era acela ca adunam toate pisicile si toti cateii de pe strada si ii ascundeam prin casa, plus faptul ca imi dadeam mancarea si hainele copiilor saraci. Pentru ca mie mi se parea mereu ca lucrurile sau alimentele pe care le dadea mama erau insuficiente. (rade) Am fost un copil rasfatat, dar in limita bunului simt. De fapt, cred ca mai corect este sa spun ca am fost iubita mult, insa nu mi se dadea voie sa exagerez cu nimic. Ceea ce mi-a prins bine in viata. N-am considerat niciodata ca totul mi se cuvine, ca orice mi-as dori trebuie sa primesc pe-o tava de argint. Numai bunica - mamaie, cum ii spuneam eu - era singura care trecea peste cuvantul mamei, in ceea ce ma privea: intotdeauna imi facea toate poftele, chiar daca eram "pedepsita" pentru vreo prostioara pe care o comisesem. Caci, desigur, se mai intampla s-o mai "scrantesc" uneori: ieseam la joaca impreuna cu fetele si baietii din cartier (locuiesc si azi in aceeasi casa in care am copilarit, in Bucuresti, undeva in zona Iancului) si, in frenezia copilariei, puneam in practica si diverse nastrusnicii. Cu ei alaturi, am trecut de la jucatul cu papusi la furat corcoduse din curtile vecinilor, cu ei jucam sotronul, leapsa, de-a v-ati ascunselea, frunza, "flori, fete sau baieti", fazan...

- Ce fel de oameni sunt parintii tai? Le datorezi o parte din succesele tale?

- Parintii mei sunt oamenii cei mai importanti din viata mea, sunt modelele mele, nu doar pentru ca ii iubesc enorm, ci si pentru ca au calitati reale, pe care le-am descoperit incetul cu incetul, pe masura ce am crescut. Mama si tata au muncit mult intreaga viata, s-au sacrificat pentru mine, au renuntat la placerile lor, pentru a-mi plati mie meditatiile sau facultatea, au facut tot posibilul ca sa pastreze echilibrul familial. Mama este o femeie foarte puternica, genul de persoana pentru care nimic nu este imposibil si care atunci cand isi pune ceva in minte reuseste sa duca acel lucru la bun sfarsit, indiferent de piedicile care i se ridica in cale.Tata este, in schimb, mult mai bland si mai calm. Poate acesta este si secretul cuplului lor: se completeaza reciproc. De la mama, sper sa fi mostenit aceasta forta, aceasta tarie interioara cu care ea trece peste orice obstacol, iar de la tata, usurinta cu care a stiut sa se educe si sa depaseasca neimplinirile de pe parcursul vietii. Ceea ce mie tot o forma de tarie interioara mi se pare a fi. Parintii mei mi-au spus tot timpul ca important - cel mai important - este sa ma realizez din punct de vedere profesional. De-asta m-au si "stresat" mereu cu scoala. (rade) Ei sunt niste oameni simpli, din clasa de mijloc a societatii. Mama a fost bucatareasa in cadrul Corpului Diplomatic, iar tata sofer, dar pentru mine si-au dorit ceva mai mult. M-au crescut cum au putut ei mai bine si mai frumos si m-au invatat care trebuie sa fie valorile morale esentiale din viata unui om: demnitatea, responsabilitatea, munca, respectul fata de tot ceea ce te inconjoara, onestitatea. Eu cred ca n-au gresit atunci cand mi-au alcatuit acest set de valori si tocmai de asta sunt decisa ca, atunci cand va fi sa fie, sa-mi educ si eu propriul copil folosind aceleasi "faruri calauzitoare".

- Se pare ca ai fost o eleva sarguincioasa, de vreme ce in cartea ta de vizita apar si cursuri postuniversitare. Ai fost un copil studios?

- Nu stiu sa spun cat de studioasa am fost. Cert e ca in clasele I-V, am invatat bine si imi placea scoala. Dupa... am inceput sa mai trag chiulul cu colegii de pe la ore. Cred ca era vorba de perioada aceea "dificila" a adolescentei. Eram totusi un copil istet, fiindca prindeam informatiile din zbor, invatam cu usurinta, imi faceam temele repede si mizam tot timpul pe iutimea mintii mele. Abia in clasa a XII-a am constientizat cat de importanta era scoala pentru viitorul meu si atunci m-am pus serios cu burta pe carte. La vremea aceea, nu stiam prea bine in ce directie voiam sa ma indrept. Oscilam intre scoala de politie (mama nu m-a lasat sa dau admitere, pentru ca a considerat ca sunt prea sensibila pentru munca pe care o presupunea aceasta cariera) si Facultatea de Drept, insa - surpriza! - pana la urma, am ales sa urmez Facultatea de Jurnalistica si Filosofie! Ambele subiecte ma atrageau in egala masura, asa ca imi doream fie sa predau filosofie, fie sa prezint stirile sau o emisiune de divertisment.Dupa facultate, am ajuns oarecum in lumina reflectoarelor, pe o scena din Tokyo, impreuna cu Mahala Rai Banda si Rona Hartner. Asa mi-a fost destinul. Am dansat acolo, apoi s-a ivit o alta oportunitate, sa dansez in cadrul unei companii de spectacole, unde am ajuns sa fiu si director adjunct. In perioada aceea, am aflat ca "Central European University" oferea burse pentru niste cursuri de masterat: Gender Studies. Era ceva nou, o provocare, si asta m-a incitat. Am zis sa incerc si eu macar sa vad daca trec de faza de interviu. Nici o secunda nu mi-am imaginat ca mi se va oferi o bursa integrala. Pur si simplu, nu aveam atat de multa incredere in bagajul meu de cunostinte. Dupa euforia rezultatului, cand m-am mai linistit, paradoxal, am inceput sa bat in retragere: imi venea greu sa accept ideea de a sta departe de ai mei zece luni. Si aici apare iarasi mama, pentru ca ea a fost cea care m-a convins sa plec! Scoala, scoala si iar scoala - visul ei! (rade) Si uite ca nici azi nu m-am potolit, imi continui odiseea scolarizarii: sunt studenta la o facultate de teatru. Odata ce am intrat pe acest fagas, al actoriei, am vrut sa nu fiu doar o "urechista", ci sa-mi consolidez pozitia cu studiile adecvate.

Nu toti tiganii se trag din "Satra"

- Tot ce spui contrazice imaginea publica despre tigani. De fapt, care sunt atributele acestei etnii? Ce au valoros tiganii? Dar punctele lor slabe care sunt?

- Tiganii sunt valorosi prin niste atribute pe care ar trebui si altii sa le imprumute de la noi: suntem uniti, ne respectam foarte mult parintii si rudele, familia are prioritate in viata noastra, iar atunci cand luptam pentru ceea ce ne apartine, o facem cu demnitate si cu o incrancenare de nestavilit. Puncte slabe suntem impulsivi - de la sangele care clocoteste prea repede in vene. O alta scadere e si agresivitatea care deriva, uneori, tot din caracterul acesta navalnic... Asta este parerea mea, desigur subiectiva. M-am straduit sa generalizez, dar evident ca nu toti tiganii sunt la fel. Iata exemplul familiei mele, care nu seamana deloc cu ceea ce stiu, de exemplu, cinefilii, din filmul "Satra".

- Cum iti explici diferentele dintre membrii aceleiasi etnii: faptul ca exista tigani de elita, care stralucesc in domeniile lor de activitate, care sunt cultivati, manierati si, in consecinta, respectati, in vreme ce altii se "impauneaza" cu un alt soi de faima, faima de "maestri" intr-ale cersetoriei si hotiilor.

- Sunt de parere ca discrepantele acestea majore reflecta clar faptul ca, pana la urma, nu etnia e cea care conteaza. Nu apartenenta la o etnie te modeleaza in viata, ci educatia, personalitatea fiecarui individ, drumul profesional pe care-l alegi si, nu in ultimul rand, clasa sociala din care provii si care influenteaza si ea, intr-o oarecare masura, evolutia. Cel mai important este insa cat de multa dorinta ai sa te slefuiesti, sa te ridici dincolo de datele native sau de contextul social in care te gasesti la un moment dat. Acesta este motorul care iti determina alegerea suprema: vrei sa fii un om bun sau vrei sa fii un om rau?

- Cum ii percepi pe romani? Rasisti, xenofobi? Sunt si ei vinovati pentru perceptia negativa legata de tigani?

- Romanii traiesc de foarte mult timp cu o perceptie adanc inradacinata: tiganul fura, tiganul vorbeste urat, da in cap, face rele... Multi sunt surprinsi cand eu imi declar fatis etnia si-mi spun ca, pentru ei, eu nu sunt tiganca, deoarece nu fac nimic din lucrurile pe care tocmai le-am enumerat. Asadar, din ceea ce am remarcat eu, termenul "tigani" a ajuns sa fie conceptualizat, sa nu mai reprezinte neaparat membrii unei etnii, ci un anume comportament reprobabil. Desigur, aceasta este, din nou, o generalizare. Exista si romani onesti si profunzi, care vad dincolo de apartenenta la o etnie, care nu te catalogheaza apriori, ci te judeca exclusiv pe tine, ca element singular.

- Te-ai lovit vreodata de prejudecati curente, de genul: "E tiganca, deci trebuie sa fim prudenti"?

- Da, am intalnit de-a lungul anilor si cateva persoane cu acest soi de viziune. Am fost tratata intr-un mod total neplacut pentru mine. Am suferit si, in clipele acelea, am regretat faptul ca m-am nascut cu tenul mai inchis la culoare. Este strigator la cer sa vezi ca oamenii se poarta urat cu tine, desi nu te cunosc, ci doar pentru ca ai trasaturi oarecum diferite de ale lor. Episoadele acestea au durut. Au durut, dar au trecut. Am invatat sa fiu intelegatoare si, sincer, mi-e mila de cei care isi tes existenta din itele unor astfel de conceptii. Banuiesc ca au acumulat multe frustrari, ca nu cred realmente in Dumnezeu si ca, desi poate nu realizeaza, traiesc chinuindu-se.

- Ai declarat, intr-un interviu, ca ai ajuns actrita din intamplare. Este adevarat?

- Eu prefer sa spun ca am ajuns actrita pentru ca asa era scris. Vorba din batrani: "Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus!". Cred foarte tare ca Dumnezeu ma aude, ma vede, ma simte, si stie tot ce-mi doresc. Eu nu indrazneam sa ma "aventurez" in lumea artistica, dar Dumnezeu mi-a dat un ghiont, mi-a oferit o oportunitate pe care, la modul constient, eu nu o cautam. Intr-o zi, am primit un telefon de la un fost sef, care, din vorba-n vorba, mi-a spus ca la Buftea se organizeaza un casting pentru un serial. Apoi m-a intrebat: "N-ai vrea sa mergi si tu?". Am ingaimat "da" si m-am dus. Aveam niste emotii! Era un domeniu complet nou pentru mine, nici nu stiam bine in ce consta castingul. In prima zi am dat interviul, in ziua urmatoare am fost chemata la probe si apoi am fost anuntata ca am primit rolul.

- Cum ai fost primita pe platourile de filmare? Ti-a fost teama de ce urma?

- Da, mi-a fost teama. Paseam intr-o lume noua, total necunoscuta mie, fara sa stiu daca eram capabila sa-i fac fata sau nu. Am avut insa noroc cu cei apropiati - parintii, celelalte rude, prietenii - care m-au imbarbatat, mi-au ridicat moralul, m-au sfatuit sa privesc mereu la partea plina a paharului si sa las frica deoparte. Apoi am avut noroc cu regizorul nostru, Iura Luncasu, si cu doamna producator general, Ruxandra Ion, care mi-au spus ca am calitati actoricesti si m-au asigurat ca totul avea sa fie bine. Vorbele lor au fost un mare impuls pentru mine, fiindca ei erau cei mai in masura sa-si dea seama daca aveam sa ma descurc sau nu. Ascultandu-i si vazand cu cata bunatate ma tratau, am capatat ceva mai multa incredere in mine si in fortele mele. Acesti doi oameni m-au primit cu bratele deschise, m-au invatat meserie si m-au facut sa ma simt ca acasa pe platourile de filmare. La randul lor, colegii m-au primit si ei frumos. Majoritatea au fost toleranti si deschisi, iar relatiile de colegialitate cu unii dintre ei s-au transformat in adevarate prietenii.
- Serialele cu tigani de la Acasa TV si PRO TV se bucura de o mare audienta. Cum se potriveste asta cu xenofobia unor romani?
- Serialele au succes tocmai pentru ca sunt cu tigani, pentru ca arata o latura a vietii pe care unii nu o cunosc, arata o libertate in trairi pe care majoritatea oamenilor si-o reprima fiindca "nu da bine". Or, la tigani, la cei mai multi dintre ei, asta nu exista. Si serialele plac si pentru ca au personaje comice, lupte intre bine si rau, pentru ca sunt bine regizate si pentru ca au actori de renume in distributie.

- Ce inseamna pentru tine sansa aceasta de a interpreta o tiganca? Poate fi originea o unealta artistica?

- E o provocare sa joc o tiganca patimasa, razbunatoare, care nu se da in laturi de la nimic. Am destul de putine in comun cu Minodora. Caracterele noastre difera, dar si contextul familial. Eu nu am crescut intr-o familie traditionala de tigani, nu mi-am dorit sa ma marit de mica si nici nu am fost obligata sa port fuste lungi si salbe cu banuti. Prin Minodora am inteles ce inseamna toate astea si multe altele si unde mai pui ca am avut si "sansa" sa fac "crize de gelozie", cand barbatul meu m-a inselat. (rade)

- Cum este Doinita cea din afara platourilor de filmare? Cum arata viata ta "civila"?

- Sunt o persoana normala, fara aere de vedeta. Traiesc ca orice om, ma bucur de lucruri marunte, incerc sa invat mereu ceva nou, ies cu prietenii, ascult muzica, dansez, citesc, merg la scoala. Am momente cand sunt visatoare, momente in care sunt timida, momente in care ma exteriorizez fara zagaz si sunt plina de viata. Trec usor de la o stare la alta, ma bucur enorm sa vad oameni zambind, ma intristez cand aud de necazurile altora, ma deranjeaza nesimtirea, ipocrizia, femeile usoare si prostia. Iubesc soarele si muzica data la maximum in masina, nisipul de pe o plaja calda, mirosul marii si parfumurile fine...

- Pentru vise ai timp?

- Visez sa imi intemeiez, candva, o familie, sa am un copil caruia sa-i ofer toata atentia si dragostea mea. Pe plan profesional, ingaduie-mi sa-mi tin ascunse dorintele, pentru ca sunt o persoana superstitioasa.

Foto: PRO TV