MIRABELA DAUER - "Iubesc viata!"

Rac sentimental, indragostit de liniste si natura, Mirabela locuieste pe o strada veche, din Bucuresti, intr-o casuta de turta dulce, inconjurata de flori. Afara ploua, dar gazda iradiaza atata lumina, iar cafeaua miroase asa de imbietor, incat abia astepti sa te asezi la povesti. Povesti de suflet, fireste! Mirabela e proaspat indragostita, proaspat sotie, iar dupa zambetul care ii arde in privire, poti ghici ca vei asculta o poveste de fericire. Deci...

"Daca te framanta varsta, abia atunci imbatranesti"

- Desi cam tarzie si friguroasa, primavara a venit. Va bucurati de ea, sau sunteti coplesita, si dvs., de grijile celor din jur?

- Primavara ma gaseste fericita si multumita. Tot ea mi-a oferit deja o distinctie care m-a bucurat mult: premiul de excelenta al Uniunii Compozitorilor. Poate ca nu inseamna mare lucru, poate unii considera ca aprecierile onorifice sunt desuete, dar eu sunt mandra de aceasta distinctie, pentru ca reprezinta o recunoastere din partea elitei compozitorilor de la noi. Iar dupa patruzeci de ani de cariera, chiar cred ca il merit cu adevarat. Ce-am mai facut pana acum in acest an? Tocmai m-am intors dupa doua luni de turneu in Statele Unite si Canada, apoi am fost la Chisinau, unde am sustinut cateva spectacole minunate, dintre care unul in memoria lui Dan Spataru. Noi am fost foarte buni prieteni, m-a invitat sotia lui, iar evenimentul a fost superb. Nici nu se compara cu ceea ce s-a facut in Romania. A fost plin de eleganta, emotionant, de calitate. Moldovenii stiu sa faca spectacole, sunt foarte rigurosi, studiaza mult, au compozitori deosebiti, tineri foarte talentati. Chiar am descoperit un baiat pe care intentionez sa-l ajut cat pot, pentru ca m-a lasat cu gura cascata cand l-am auzit cantand... Cam acestia au fost mugurii primaverii mele.

- Iradiati fericire si tinerete, intr-un mod de invidiat...

- Ma bucur daca se vede asta. Sunt fericita cu-adevarat, ba chiar acum sunt si odihnita, pentru ca am avut cateva zile de vacanta si am fost la Turda, pe meleagurile sotului meu, departe de lumea dezlantuita din capitala. Cat despre varsta, pentru mine ea nu exista. Eu ma simt acum cel mai bine din toata viata mea, acum ma consider un om implinit. Am devenit un fel de... adolescenta serioasa. Daca te framanta varsta, daca trecerea anilor devine obsesiva, abia atunci imbatranesti. Eu nu fac asta, eu ma consider un om matur cu suflet de copil, iau in ras multe dintre problemele care pe altii ii innegureaza excesiv, nu traiesc din amintiri, in viata mea exista doar prezentul si viitorul.

- Cum reusiti? Nu e lucru usor sa plutesti asa, deasupra greutatilor, sa le fentezi cu optimism si umor...

- Reusesc, pentru ca iubesc foarte, foarte, foarte mult viata. Si stii ce mai iubesc, Bogdana? Ma iubesc pe mine, pentru ca am ramas un om bun. Ma pretuiesc foarte mult pe mine insami din acest motiv. Am avut suficiente necazuri in viata care m-ar fi putut abate de la calea bunatatii, si tocmai de aceea ma bucur de fiecare clipa pe care mi-o daruieste Dumnezeu. Sper sa traiesc mult de tot, ba chiar sunt extrem de optimista din acest punct de vedere, pentru ca sunt foarte sanatoasa. Ma izolez de oamenii care nu-mi fac bine, de barfe, de fituicile care se autodenumesc ziare; am doar o mica gasca de prieteni, oameni foarte tineri, veseli, calatorim impreuna, vorbim, planuim. Pentru ei eu sunt Mira, accept fara probleme sfaturi din partea lor, ii iubesc si ii apreciez enorm. Sunt bucuroasa, stii?! Sunt bucuroasa ca mi-a lasat Dumnezeu sufletul acesta de copil.

"Un rac inaintas"

- Dati-ne si noua reteta acestui suflet vesnic tanar...

- As vrea sa o am, as imparti-o intregului univers. Adevarul este ca pentru mine nu a fost greu sa-mi pastrez sufletul tanar, nu stiu de ce. Ce stiu, insa, e ca oamenii se si modeleaza, nu sunt numai rezultatul sortii - desi eu cred profund in ceea ce ne este scris. Am avut perioade foarte dificile, regrete, dar sunt un Rac inaintas, asa cum m-a denumit un prieten. Sunt o reprezentanta a acestei zodii, dar nu merg inapoi niciodata, nici macar cu gandul. Optimismul vine de la sine, daca te rupi de grijile pe care, oricum, nu le poti surmonta, daca esti deschis. Cand iti dai seama ca nu poti face nimic contra lui Dumnezeu, a naturii, cand realizezi ca nu poti opri ploaia asta de afara, chiar daca te indispune, ca nu poti impiedica vulcanul din Islanda sa erupa, atunci poti descreti fruntea, te poti bucura de viata, iar optimismul devine parte din tine. Va spun, gandul rau duce la boala.

- Intr-un moment de melancolie spuneati ca va este dor de o familie, ca va doriti sa fiti din nou indragostita. Ati reusit si acest lucru, v-ati recasatorit de curand. Se deosebeste prin ceva dragostea maturitatii de cea a tineretii?

- Asa este, mi-am dorit o familie, o am acum si ma bucur de Sandu, sotul meu, zi de zi. Ne merge foarte bine. Daca ai norocul sa te indragostesti (sau sa te reindragostesti) mai tarziu, dragostea aceasta o depaeste in complexitate pe cea a tineretii, care e mai curand pasionala. Sigur, toata iubirea porneste din suflet, e insotita si ea de pasiune, dar eu acum iubesc si cu creierul. Tinerii vor carcoti, nu vor intelege ca poti iubi cu aceeasi intensitate oricand. Asa ca... sa-i lasam sa afle singuri! Eu mi-am dorit iubire, familie, pentru ca sunt Rac. Racii sunt dependenti de afectiune, sunt romantici, sentimentali. Ciudat este (parca as avea ceva si din Geaman in mine), ca mie imi place si singuratatea. Nu mi-a fost urat in singuratate, ani de zile am trait asa si nu mi-a fost greu. Poate pentru ca sunt o femeie puternica, pentru ca, desi sunt familista, cred ca femeile trebuie oricand sa fie capabile sa se intretina singure. Dar sa fii independenta nu inseamna sa indepartezi barbatii, ci inseamna sa poti trai si fara ei, sa te poti sustine, sa nu fii nevoita sa faci compromisuri in iubire, doar pentru ca nu esti in stare sa ai grija de tine. Eu stiu ca personalitatea mea a indepartat multi barbati, dar asta este, probabil ca nu eram potriviti. L-am gasit pe Sandu, care e la fel de puternic ca si mine, nu s-a speriat, a ales si a apreciat la mine partile bune. N-a fugit.

- O exceptie fericita! Majoritatea tinerilor fug astazi de casnicie, se tem, relatiile de durata au devenit pasari rare. De ce?

- Nu stiu cat e teama si cat e dezamagire. Probabil ca tinerii isi gasesc tot mai greu jumatatea pentru ca nu ridica privirea dincolo de cercul, de anturajul lor. Oamenii se influenteaza deseori negativ unii pe ceilalti, si de aceea e bine sa fim deschisi, sa-i vedem pe toti, nu numai pe cei care ne sunt la indemana. Mai este o mare pacoste a lumii de azi: goana dupa bani. Nu sunt ipocrita, stiu ca nu se poate trai fara bani. Si mie imi plac, cumparaturile sunt placerea mea numarul unul, as cumpara incontinuu. Degetele mele sunt foarte deschise. Nu sunt risipitoare, dar sunt o adevarata cheltuitoare. Pe de alta parte, cred ca se poate trai si cu mai putin. Sa ai acolo cat sa traiesti decent, sa-ti poti face cateva mofturi, sa nu simti lipsuri majore si atat. E adevarat ca, fie si pentru un trai decent, se munceste pe rupte astazi, parintii trag de ei ca sa aiba cu ce plati studii, haine, vacante pentru copii, si tocmai de aceea gesturile de afectiune se uita. Nu mai au timp de ele, nici catre copii, nici catre soti sau sotii. Banul e povara prezentului.

"Eu sunt bucuresteanca agitata, iar el este "noo, haai""

- Cum s-a intamplat povestea de dragoste? Cum v-ati gasit?

- Inca negociem cine a privit primul catre celalalt; fiecare isi sustine partea. Un lucru e cert: dupa ani si ani de nepasare, de trai singura, la niste concerte de la Turda si de la Campia Turzii, am inceput sa privesc in jur. Pur si simplu, am pandit peste evantaiul cu care-mi acoperisem privirea mult timp si l-am vazut pe Sandu. El ma privea deja intr-un fel anume, pe care l-am inteles. Si apoi, mi-a aparut "sclipici" in ochi, vorba unei prietene de-ale mele, care s-a prins repede ca eram indragostita. De atat este nevoie: de o privire, dar trebuie sa vrei sa o arunci si sa-ti doresti iubire, nu doar ocheade frivole.

- Asadar, nu numai ca ati gasit barbatul potrivit, dar mai este si ardelean pe deasupra...

- Da, da. Eu sunt bucuresteanca sadea, agitata si vulcanica, iar el este "noo, haaai". Foarte calm, cumplit de calm cateodata, dar e Leu. Asadar, calmul este doar o manifestare a personalitatii lui foarte puternice. Ne este foarte bine impreuna, ne completam.

- Dupa varsta a doua, putine femei au curajul sa mai ridice ochii la un barbat. Se complac in singuratate. Oare de ce?

- Femeile muncesc mult mai mult decat barbatii. Au si serviciu, dar tin si casa. E adevarat ca sunt feminista, dar nu-i desconsider pe barbati. Au si ei responsabilitati mari, le e greu si lor, sunt lucruri pe care numai barbatii le pot face sau, oricum, le fac mult mai bine. Problemele de care vorbeai, impasul sentimental in care se afla lumea e o boala a vremurilor de azi, iar eu cred ca schimbarea trebuie sa vina de la noi, femeile. Ce e de facut? Noi trebuie sa redevenim mai tandre, noi trebuie sa reincurajam afectiunea. Sa fim mai calde, mai feminine, mai feline. La fel de important este sa ne pastram frumoase, sa ne ingrijim pentru sotii nostri si pentru noi insene. Sa te dichisesti nu este un lucru minor, este ceva foarte important in viata unei femei. Si mai trebuie sa ne gasim echilibrul in lucruri care ne fac bine, in pasiuni, in ceva ce este numai al nostru.

"Echilibrul meu este viata insasi"

- Dumneavoastra aveti norocul muzicii, care va este cu siguranta ancora si echilibrul in momentele grele. Ce se fac insa cei care nu au astfel de ancore?

- Nu. Nu este asa. Muzica nu este ancora mea. Poate voi fi acuzata ca exagerez, dar eu imi gasesc bucurie si echilibru in fiecare lucru. Vezi ceasul acela colorat de pe perete? Ma inveseleste. Vezi mozaicul acela mic? Mi l-am adus din Tunisia si cand il privesc imi amintesc de lumea aceea minunata de acolo, de dunele de nisip, de culori. Vaza aceasta cu flori... dintr-o data iti da o stare buna. Pasarelele pe care le aud dimineata... Florile din curte... La fel ma bucur de cumparaturi. La fel cand fac daruri, una dintre marile fericiri ale mele. Cand sunt pe scena, e alt echilibru, alta bucurie, si aceea, imensa. Cand sunt cu prietenii... Cand mananc floricele de porumb... Fiecare fiinta, fiecare molecula, fiecare traire pe mine ma fericesc intr-un fel. Dar ca sa te poti bucura de tot ce te inconjoara, trebuie ca in fiecare zi sa ai niste minute, niste secunde pentru tine, numai si numai ale tale. Acolo te vei regasi.

- Daca vi s-ar oferi sansa intoarcerii in timp, ati face ceva altfel?

- Nu. Nici chiar lucrurile pe care le regret. Daca le-as face altfel, ar insemna sa ma schimb, iar eu nu vreau asta. Taticul meu, care a fost un basarabean intelept, spunea asa: "Daca ai facut un lucru, bun sau rau, tu l-ai facut, sa nu-l regreti niciodata. Incearca lucrul rau sa-l indrepti, iar cel bun sa-l repeti". Foarte multe lucruri m-a invatat taticul meu. Eu mi-am iubit mult parintii, dar recunosc deschis ca l-am iubit mai mult pe tata. Sora mea zice ca seman cu el. Nu fizic, pentru ca am chipul mamei si sunt piticoata cum era ea, dar ca-i seman tatei la fire. Creste inima in mine cand imi zice asta. Nu, nu as schimba nimic din viata mea, l-as dezamagi pe tata sa spun ca as face-o.

"Vreau sa cant!"

- Sa nu incheiem fara sa mai vorbim despre muzica... Sunteti una dintre cele mai prolifice cantarete, an de an apareti cu materiale noi. Cum reusiti, cand toata lumea se plange ca arta e in picaj?

- Am scos in noiembrie cel de-al treizeci si patrulea album in patruzeci de ani de cariera. Chiar sunt harnica si iti spun de ce.Pentru ca vreau sa las ceva in urma si stiu sigur ca numai muzica va ramane dupa mine. Absolut nimic altceva! Imi place foarte mult meseria mea, o fac cu dragoste si pasiune, nu am abandonat-o niciodata, iar Dumnezeu ma rasplateste cu spectacole in care lumea inca mai cumpara bilete si vine imbracata frumos, cu intalniri precum cea de acum sapte ani, dintre mine si compozitorul Rares Borlea (Raoul, cum il stie lumea). Avea douazeci si trei de ani pe atunci, mi-a placut enorm cum scria, iar acum suntem la al saptelea album impreuna. El a inteles ca eu nu ma schimb, Mirabela tot ca Mirabela va canta mereu, dar a adaptat muzica potrivita mie, pe o orchestratie mai moderna, mai miscata. Eu, personal, chiar nu ma pot plange ca am fost vreodata in vreo criza. Muzica mea a fost produsa fara probleme, si dupa revolutie. Ba mai mult, consider ca am fost cea care a dus stindardul generatiei mele sus. Chiar ma laud cu acest lucru. Buturuga asta mica nu s-a lasat, daca am fost data afara pe usa, am intrat pe geam, daca s-a inchis geamul, am intrat pe horn. Poate ca am plans cand ii auzeam pe cei mai tineri susotind in barba ca "dinozaurii batrani" ar trebui sa moara, poate ca m-am simtit singura cand colegii mei abandonau lupta unul cate unul, dar nu m-am lasat. Am fost foarte perseverenta, foarte tenace, pentru ca am crezut in mine, in generatia mea, in muzica noastra, si iata ca am avut dreptate. Muzica e munca mea, vreau sa muncesc. Am mai spus urmatoarele lucruri si le repet - in viata nu vreau decat doua lucruri: sa am prieteni care sa ma merite si sa fiu lasata sa cant. Restul e treaba mea, nu supar pe nimeni, nu sunt suparata pe nimeni. Nu este o parada facuta in fata ta si prin tine, in fata unui ziar pe care-l iubesc, "Formula AS". Chiar asa simt!