Colette, cunoscuta sub acest unic nume (putina lume stie ca avea si doua prenume, Sidonie Gabrielle), e o figura legendara a literaturii franceze din prima jumatate a secolului trecut. Personalitatea ei independenta, lipsa de prejudecati, energia si capacitatea de a le exprima artistic fascineaza si azi si mentin treaz interesul pentru o opera delicios demodata, dar remarcabila stilistic si prin finetea analizei psihologice. Ceea ce parea curajos, scandalos chiar si pentru libertina societate pariziana de la inceputul secolului XX, e azi banalitate. Odata cu moda retro insa, noile generatii descopera in romanele ei un pregnant parfum de epoca, un farmec al saltului inapoi in timp peste trei generatii. De aceea legenda Colette continua, alimentata atat de miscarea feminista, cat si de ecranizarile romanelor ei. Cel pe care vi-l recomand azi, al carui titlu in original e Cheri, insoteste adaptarea cinematografica a lui Stephen Frears din 2009, cu Michelle Pfeiffer si Rupert Friend in rolurile principale. Stiindu-se ca filmul vinde cartea ce a stat la baza scenariului, editura a preluat titlul acestuia, mai comercial. Insasi viata scriitoarei ar putea fi subiectul unui film senzational. Nascuta in 1873 intr-o familie provinciala modesta, Colette a avut sansa sa intalneasca un stralucit jurnalist si autor de romane lejere, cu 14 ani mai in varsta ca ea, Henry Gauthier Villars (Willy), care i-a fost Pygmalion si a luat-o de sotie in 1893. El a introdus-o in mediile artistice si mondene pariziene, dar a si exploatat-o literar, punand-o sa lucreze ca "negru" la romanele semnate de el. Dupa 13 ani de casnicie, Colette divorteaza de Willy si isi castiga existenta ca actrita de music-hall. In 1907, are un succes imens intr-o mimodrama in care se dezbraca partial pe scena, spre delirul publicului sedus de personajul turbulent si provocator, cu care ajunge sa o identifice. In aceeasi perioada, cu lectia scrisului deprinsa de la Willy, isi incepe si cariera de jurnalista publicand articole, reportaje si cronici dramatice la "Le Matin". Fiindca cititorii o apreciaza, i se incredinteaza rubrica literara (ea e cea care l-a descoperit pe Georges Simenon) si sfarseste prin a se marita cu Henri de Jouvenel, redactorul sef al ziarului, cu care are o fiica. In paralel cu gazetaria, incepe sa publice in anii 1920 si romane care se vand atat de bine, incat, dupa al doilea divort, traieste exclusiv din scris. Chiar si dupa o a treia casatorie, la 62 de ani, isi continua cu harnicie cariera de romanciera, stimulata de iubirea publicului, gloria si onorurile primite. Venerabila, dar inca nastrusnica doamna tintuita de artrita intr-un scaun cu rotile e, dupa razboi, o institutie, iar cand moare, in 1954, i se fac funeralii oficiale. Exegetii ei o numesc si azi "Collete cea fericita", fiindca a stiut sa se bucure de viata si si-a adunat ca o albina din propriile experiente mierea romanesca, delectabila, iata, si azi. Sansa de supravietuire a romanelor ei e tocmai patina timpului, valoarea lor muzeistica. Daca cititi "Curtezana", veti vedea ce bine conservata e in pagini o lume de acum un secol - cu demi-mondene, gigolo, rentieri, servitori - descrisa cu remarcabil talent descriptiv, in asa fel incat o vezi cu mobile, costumatii, cladiri, strazi si parcuri pariziene. In centrul romanului sta povestea amaruie a unei pasiuni nefiresti, dintre o femeie matura, Lea, imbogatita de pe urma barbatilor ce o intretinusera, si fiul unei colege de "meserie", Fred Peloux, supranumit Cheri, cu 24 de ani mai tanar. Capricios, cinic, si de un farmec desuchiat, josnic si imoral, Cheri e obsedat psihanalizabil de figura matern-senzuala a Leei, de care nu se poate desprinde nici dupa casatoria de convenienta cu o tanara blanda si iubitoare. Subtila e analiza psihologica a seducatoarei aflate in pragul batranetii, a frustrarilor ei, iar relatia de cuplu Lea-Cheri e povestita de Colette (care in 1920, cand a aparut romanul, avea cam varsta eroinei lui), cu o luciditate implacabila, uneori cruda, care o salveaza din patos si melodrama.
Selectia "Formula AS"
Colette, "Curtezana", traducere si note de Nicoleta Neagoe, editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), Colectia "Cartea de pe noptiera", 192 pag.
Colette, cunoscuta sub acest unic nume (putina lume stie ca avea si doua prenume, Sidonie Gabrielle), e o figura legendara a literaturii franceze din prima jumatate a secolului trecut. Personalitatea ei independenta, lipsa de prejudecati, energia si capacitatea de a le exprima artistic fascineaza si azi si mentin treaz interesul pentru o opera delicios demodata, dar remarcabila stilistic si prin finetea analizei psihologice. Ceea ce parea curajos, scandalos chiar si pentru libertina societate pariziana de la inceputul secolului XX, e azi banalitate. Odata cu moda retro insa, noile generatii descopera in romanele ei un pregnant parfum de epoca, un farmec al saltului inapoi in timp peste trei generatii. De aceea legenda Colette continua, alimentata atat de miscarea feminista, cat si de ecranizarile romanelor ei. Cel pe care vi-l recomand azi, al carui titlu in original e Cheri, insoteste adaptarea cinematografica a lui Stephen Frears din 2009, cu Michelle Pfeiffer si Rupert Friend in rolurile principale. Stiindu-se ca filmul vinde cartea ce a stat la baza scenariului, editura a preluat titlul acestuia, mai comercial. Insasi viata scriitoarei ar putea fi subiectul unui film senzational. Nascuta in 1873 intr-o familie provinciala modesta, Colette a avut sansa sa intalneasca un stralucit jurnalist si autor de romane lejere, cu 14 ani mai in varsta ca ea, Henry Gauthier Villars (Willy), care i-a fost Pygmalion si a luat-o de sotie in 1893. El a introdus-o in mediile artistice si mondene pariziene, dar a si exploatat-o literar, punand-o sa lucreze ca "negru" la romanele semnate de el. Dupa 13 ani de casnicie, Colette divorteaza de Willy si isi castiga existenta ca actrita de music-hall. In 1907, are un succes imens intr-o mimodrama in care se dezbraca partial pe scena, spre delirul publicului sedus de personajul turbulent si provocator, cu care ajunge sa o identifice. In aceeasi perioada, cu lectia scrisului deprinsa de la Willy, isi incepe si cariera de jurnalista publicand articole, reportaje si cronici dramatice la "Le Matin". Fiindca cititorii o apreciaza, i se incredinteaza rubrica literara (ea e cea care l-a descoperit pe Georges Simenon) si sfarseste prin a se marita cu Henri de Jouvenel, redactorul sef al ziarului, cu care are o fiica. In paralel cu gazetaria, incepe sa publice in anii 1920 si romane care se vand atat de bine, incat, dupa al doilea divort, traieste exclusiv din scris. Chiar si dupa o a treia casatorie, la 62 de ani, isi continua cu harnicie cariera de romanciera, stimulata de iubirea publicului, gloria si onorurile primite. Venerabila, dar inca nastrusnica doamna tintuita de artrita intr-un scaun cu rotile e, dupa razboi, o institutie, iar cand moare, in 1954, i se fac funeralii oficiale. Exegetii ei o numesc si azi "Collete cea fericita", fiindca a stiut sa se bucure de viata si si-a adunat ca o albina din propriile experiente mierea romanesca, delectabila, iata, si azi. Sansa de supravietuire a romanelor ei e tocmai patina timpului, valoarea lor muzeistica. Daca cititi "Curtezana", veti vedea ce bine conservata e in pagini o lume de acum un secol - cu demi-mondene, gigolo, rentieri, servitori - descrisa cu remarcabil talent descriptiv, in asa fel incat o vezi cu mobile, costumatii, cladiri, strazi si parcuri pariziene. In centrul romanului sta povestea amaruie a unei pasiuni nefiresti, dintre o femeie matura, Lea, imbogatita de pe urma barbatilor ce o intretinusera, si fiul unei colege de "meserie", Fred Peloux, supranumit Cheri, cu 24 de ani mai tanar. Capricios, cinic, si de un farmec desuchiat, josnic si imoral, Cheri e obsedat psihanalizabil de figura matern-senzuala a Leei, de care nu se poate desprinde nici dupa casatoria de convenienta cu o tanara blanda si iubitoare. Subtila e analiza psihologica a seducatoarei aflate in pragul batranetii, a frustrarilor ei, iar relatia de cuplu Lea-Cheri e povestita de Colette (care in 1920, cand a aparut romanul, avea cam varsta eroinei lui), cu o luciditate implacabila, uneori cruda, care o salveaza din patos si melodrama.
Colette, cunoscuta sub acest unic nume (putina lume stie ca avea si doua prenume, Sidonie Gabrielle), e o figura legendara a literaturii franceze din prima jumatate a secolului trecut. Personalitatea ei independenta, lipsa de prejudecati, energia si capacitatea de a le exprima artistic fascineaza si azi si mentin treaz interesul pentru o opera delicios demodata, dar remarcabila stilistic si prin finetea analizei psihologice. Ceea ce parea curajos, scandalos chiar si pentru libertina societate pariziana de la inceputul secolului XX, e azi banalitate. Odata cu moda retro insa, noile generatii descopera in romanele ei un pregnant parfum de epoca, un farmec al saltului inapoi in timp peste trei generatii. De aceea legenda Colette continua, alimentata atat de miscarea feminista, cat si de ecranizarile romanelor ei. Cel pe care vi-l recomand azi, al carui titlu in original e Cheri, insoteste adaptarea cinematografica a lui Stephen Frears din 2009, cu Michelle Pfeiffer si Rupert Friend in rolurile principale. Stiindu-se ca filmul vinde cartea ce a stat la baza scenariului, editura a preluat titlul acestuia, mai comercial. Insasi viata scriitoarei ar putea fi subiectul unui film senzational. Nascuta in 1873 intr-o familie provinciala modesta, Colette a avut sansa sa intalneasca un stralucit jurnalist si autor de romane lejere, cu 14 ani mai in varsta ca ea, Henry Gauthier Villars (Willy), care i-a fost Pygmalion si a luat-o de sotie in 1893. El a introdus-o in mediile artistice si mondene pariziene, dar a si exploatat-o literar, punand-o sa lucreze ca "negru" la romanele semnate de el. Dupa 13 ani de casnicie, Colette divorteaza de Willy si isi castiga existenta ca actrita de music-hall. In 1907, are un succes imens intr-o mimodrama in care se dezbraca partial pe scena, spre delirul publicului sedus de personajul turbulent si provocator, cu care ajunge sa o identifice. In aceeasi perioada, cu lectia scrisului deprinsa de la Willy, isi incepe si cariera de jurnalista publicand articole, reportaje si cronici dramatice la "Le Matin". Fiindca cititorii o apreciaza, i se incredinteaza rubrica literara (ea e cea care l-a descoperit pe Georges Simenon) si sfarseste prin a se marita cu Henri de Jouvenel, redactorul sef al ziarului, cu care are o fiica. In paralel cu gazetaria, incepe sa publice in anii 1920 si romane care se vand atat de bine, incat, dupa al doilea divort, traieste exclusiv din scris. Chiar si dupa o a treia casatorie, la 62 de ani, isi continua cu harnicie cariera de romanciera, stimulata de iubirea publicului, gloria si onorurile primite. Venerabila, dar inca nastrusnica doamna tintuita de artrita intr-un scaun cu rotile e, dupa razboi, o institutie, iar cand moare, in 1954, i se fac funeralii oficiale. Exegetii ei o numesc si azi "Collete cea fericita", fiindca a stiut sa se bucure de viata si si-a adunat ca o albina din propriile experiente mierea romanesca, delectabila, iata, si azi. Sansa de supravietuire a romanelor ei e tocmai patina timpului, valoarea lor muzeistica. Daca cititi "Curtezana", veti vedea ce bine conservata e in pagini o lume de acum un secol - cu demi-mondene, gigolo, rentieri, servitori - descrisa cu remarcabil talent descriptiv, in asa fel incat o vezi cu mobile, costumatii, cladiri, strazi si parcuri pariziene. In centrul romanului sta povestea amaruie a unei pasiuni nefiresti, dintre o femeie matura, Lea, imbogatita de pe urma barbatilor ce o intretinusera, si fiul unei colege de "meserie", Fred Peloux, supranumit Cheri, cu 24 de ani mai tanar. Capricios, cinic, si de un farmec desuchiat, josnic si imoral, Cheri e obsedat psihanalizabil de figura matern-senzuala a Leei, de care nu se poate desprinde nici dupa casatoria de convenienta cu o tanara blanda si iubitoare. Subtila e analiza psihologica a seducatoarei aflate in pragul batranetii, a frustrarilor ei, iar relatia de cuplu Lea-Cheri e povestita de Colette (care in 1920, cand a aparut romanul, avea cam varsta eroinei lui), cu o luciditate implacabila, uneori cruda, care o salveaza din patos si melodrama.
Alte articole din acest numar
- BASARAB NICOLESCU - "Pentru mine, intoarcerea spre cer nu e o metafora, ci un fapt concret"
- ERIC CLAPTON
- Giulgiul lui Hristos
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
