Relicva de patru metri si jumatate
Ranile panzei sunt cele ce iti atrag privirea mai intai. Parca smulse cu dintii din tesatura, sparturile mari, cu margini neregulate, se insiruie in perechi simetrice, de-a lungul celor doua dungi lasate de impaturirea panzei pe intreaga ei intindere, de aproape patru metri si jumatate. Pete brune, cu contururi vagi, inconjoara si unesc intre ele gaurile, provocate in mod evident de un incendiu.
Dupa ce se desprind de acest desen al distrugerii, ochii privitorului vor descoperi taina ascunsa a panzei: imaginea palida, imprecis conturata, a unui barbat care trebuie sa fi zacut in acest giulgiu, mort sau pe moarte. In stanga apare trupul gol, vazut din fata, la capatul panzei picioarele, mai sus, mainile incrucisate pe piept, apoi torsul, iar la mijloc, un chip omenesc cu plete si barba. Multe detalii raman abia banuite, insa caracteristicile anatomice sunt de o precizie uluitoare, considera medicii care au expertizat tesatura. In multe locuri se observa urme de netagaduit ale unor vatamari grave. Daca un om a fost intr-adevar culcat in acest giulgiu, el trebuie sa fi suferit mai inainte chinuri greu de inchipuit.
In cele sase secole de cand a fost descoperita relicva, credinciosii nu inceteaza sa creada ca in aceasta panza a fost infasurat Iisus, Fiul lui Dumnezeu, rastignit si a treia zi sculat din mormant, asa cum istorisesc Evangheliile. Pentru ei, giulgiul din Torino e un fel de mesaj de Pasti. Doar miticul Graal ar putea sa-i egaleze valoarea si faima: pretinsul pocal de aur si de smarald, din care Iisus ar fi baut la ultima cina, luata impreuna cu ucenicii sai, Cupa in care Iosif din Arimateea ar fi pastrat, apoi, sangele scurs din ranile lui Hristos. Din pacate, Graalul a devenit subiect de literatura si filme proaste de aventuri, pierzandu-si intreg misterul.
In schimb, giulgiul nu este doar o fantezie crestina, ci exista cu adevarat. Atestat istoric in 1389 si fotografiat pentru prima oara in 1898, el reprezinta o provocare adresata istoricilor, teologilor si specialistilor din laboratoare, care se ambitioneaza sa afle de unde provine aceasta panza si in ce mod s-a imprimat pe ea silueta unui barbat, poate chiar a biblicului Fiu al omului. In saptamanile ce urmeaza, imaginea lui va atrage in jur de doua milioane de pelerini ori simpli curiosi, catre domul din Torino. Acolo va fi expus din nou, cu toata solemnitatea, dupa o pauza de zece ani, giulgiul sacru - "Santa sindone". Insusi Papa va veni sa-si plece genunchii in fata celei mai fascinante si totodata mai controversate relicve a crestinatatii.
Primul proprietar
Dupa cate se stie, cea dintai expunere a giulgiului socotit sacru a avut loc pe la mijlocul veacului al paisprezecelea, intr-o modesta bisericuta de lemn, aflata in incinta unei abatii, la Lirey, in provincia franceza Champagne. Cavalerul Geoffroy de Charny - un spadasin de temut, daca e sa dam crezare izvoarelor istorice, dar in acelasi timp si un om dedicat cu ardoare credintei, a pus sa se construiasca biserica, dupa care s-a straduit sa-i mareasca popularitatea, printr-o relicva de prim rang, procurata nu se stie pe ce cai.
In epoca dintre molima ciumei si protestantism, oamenii cautau cu infrigurare marturii concrete, accesibile, care sa le confirme evenimentele biblice si toate legendele pioase, proliferate in jurul lor. In acel timp, viata era "intrepatrunsa, chiar incarcata la maximum de conceptii religioase", scrie istoricul olandez Johan Huizinga, intr-o lucrare consacrata Evului Mediu tarziu. "Nu exista nici un lucru si nici o actiune, care sa nu fie puse neincetat in legatura cu Hristos si cu credinta". Aceasta include si stari de autentic delir religios, ce puteau stapani ceasuri intregi mari multimi de oameni, atunci cand ei aveau convingerea ca sunt in contact cu divinitatea. Aceeasi optica a dat nastere si unor credinte, perpetuate pana in ziua de astazi, cum ar fi aceea ca nimeni nu poate orbi in timpul Liturghiei sau ca, atat cat dureaza serviciul divin, nimeni nu inainteaza in varsta. Din aceasta perioada saturata de credinta provine si prima atestare documentara a giulgiului.
Ulterior, descrierile au devenit mai detaliate, dar si fantezia unora dintre cercetatori a prins aripi. De pilda, in prezent, si-au pierdut credibilitatea fotografiile luate de aproape, care aratau monezi din timpul domniei imparatului roman Tiberius, asezate pe ochii barbatului mort. La fel, e pusa sub semnul intrebarii si autenticitatea inscriptiilor, fiindca pretinsele caractere aramaice si latine, ce alcatuiau propozitii intregi, n-au fost descoperite pe giulgiul insusi, ci pe fotografii ce puteau sa fie falsificate. Oricum, ceea ce imaginile fotografice par sa le fi dezvaluit specialistilor, observatorul neexperimentat va cauta fara succes pe suprafata panzei, fie ca e vorba de litere, de flori si de orice altceva. Cele mai demne de incredere sunt analizele de polen, repetate recent, care indica prezenta panzei in apropiere de Ierusalim. Cand, nu se stie.
Proba cu carbon
Conferinta de presa a expertilor, asteptata cu nerabdare, s-a desfasurat la Londra, in ziua de 13 octombrie 1988, la British Museum. De la bun inceput, asistenta a putut vedea rezultatul analizei, scris mare, cu creta, pe o tabla: "1260-1390!". Data nasterii panzei, deci mult dupa crucificarea lui Hristos. Semnul exclamarii era si el acolo. Iar cardinalul Anastasio Alberto Ballestrero de la Torino a lasat sa se inteleaga limpede ca astfel se punea punct final intregii dezbateri. Analiza izotopilor se potrivea prea exact cu cea dintai mentionare a giulgiului, din 1389, si cu presupusa lui prima expunere, petrecuta cu aproximativ 30 de ani mai inainte.
Apoi, exista si gaurile dispuse in forma de L. Foarte usor de observat, la stanga si la dreapta mortului privit din spate, exista cate patru gauri aproximativ circulare: trei insiruite pe linia de pliere a panzei si o a patra deplasata spre exterior. Nu sunt sparturi provenite dintr-o arsura, a stabilit restauratoarea elvetiana Mechthild Flury-Lemberg, chemata sa execute operatii de conservare a giulgiului in 2002, ci mai degraba pare sa fie vorba de actiunea coroziva a unui lichid. In mod evident, ele sunt mai vechi decat gaurile mari, provocate de incendiul izbucnit in capela casei de Savoia de la Chambery, in 1532, si carpite de calugarite, la putin timp dupa aceea. Vechimea gaurilor in L ar putea fi chiar cu mult mai mare.
Codexul de la Budapesta
La Biblioteca Nationala din Budapesta se pastreaza un desen in doua parti, apartinand asa-numitului "Codex Pray". Ilustratia amintita reprezinta mai intai asezarea in mormant a lui Iisus, invelit intr-un giulgiu, iar dedesubt, scena din dimineata de Pasti. Acum mormantul e gol, iar un inger le arata femeilor inca indoliate giulgiul parasit. Pe el se vad clar modelul stilizat in forma de V al tesaturii si cele patru gauri in forma de L, amplasate identic ca pe panza de la Torino.
Si mai exista un argument adus recent in discutie: cand un cavaler pe nume Robert de Clari relateaza despre trecerea sa prin Constantinopol, el povesteste ca avusese posibilitatea sa venereze un giulgiu cu imaginea lui Hristos. In 1204, dupa ce capitala Rasaritului crestin a fost jefuita de fratii de credinta din Apus, relicva ar fi disparut. Sa fi fost giulgiul din Torino, pe care cruciada a patra, rusinoasa expeditie intreprinsa de cruciati in Europa, il va fi adus de la Constantinopol la Lirey, in Franta?
Dar sa mai facem un pas inapoi, in vremea cand a fost rastignit Iisus. Traditia spune ca la Edessa, in apropiere de Eufrat si de granita turco-siriana de astazi, a fost venerata pana in veacul al zecelea o imagine a lui Hristos nefacuta de mana omului. Unele surse vorbesc despre chipul Mantuitorului, imprimat pe un fel de stergar (in greceste "mandylion"), altele despre o reprezentare a trupului intreg, in marime naturala, numita si "tetradiplon", adica "panza dubla, impaturita in patru". Mai tarziu, relicva ar fi fost luata de trupele imparatului, in urma unui asediu, si transportata la Constantinopol... Cu atatea semne de intrebare, singura sansa este ca cercetarea sa fie luata de la inceput. Va fi nevoie de cativa ani, pentru a cerceta inca o data giulgiul din Torino, prin toate metodele disponibile in prezent, analizandu-l pana la ultima fibra, fara a-l deteriora catusi de putin.
Asadar, la capatul unui drum lung, ce strabate istoria tulbure a doua milenii de crestinism, unica intrebare importanta pentru majoritatea credinciosilor ramane deschisa in continuare: este giulgiul de la Torino panza care l-a invelit pe Hristos?
Daca doriti sa vedeti personal giulgiul
La Torino, in perioada 10 aprilie - 23 mai, poate fi admirata cea mai cunoscuta dintre relicvele cu care se mandreste orasul. Pentru a va asigura accesul, este recomandabil sa va inscrieti dinainte pe Internet. Toate informatiile referitoare la program le gasiti pe site-ul www.sindone.org, in diferite limbi. Cine soseste la Torino fara o inregistrare prealabila poate participa la vizitare cu un bilet gratuit, obtinut de la biroul "Last minute", situat in centrul orasului. De asemenea, demne de a fi vazute sunt si expozitiile adiacente de la castelul de vanatoare Vanaria Reale si Muzeul National al Filmului. Aflati mai multe pe www.lavenaria.it ("Gesu") si www.museonazionaledelcinema.it ("Ecce Homo")
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
