O serie de inregistrari, livrate presei pe cai oculte, au dezvaluit ca un senator PSD, Catalin Voicu, isi construise o adevarata retea mafiota de blocare (interesata) a unor dosare de coruptie privitoare la afaceristi si politicieni. Cititorul ar putea insa ridica din umeri: cazul Voicu este doar unul din nenumaratele cazuri de incalcare a Legii din Romania. In cele doua decenii post-comuniste, opinia publica a fost saturata cu dezvaluirile, a aflat de majoritatea marilor afaceri ilegale, si nu s-a intamplat nimic. Grupurile partinice au alternat la putere, promitand una sau alta, dar - in fapt - situatia nu s-a schimbat. Dosarele grele au continat sa zaca prin birourile Politiei sau Justitiei, tunuri economice au fost trase ca mai inainte, birocratizarea si clientelizarea au crescut si continua sa creasca. Romania exporta pe mai departe inteligenta si forta de munca, infrastructura da in gropi tot mai mult si mai des, fondurile UE sunt aspirate selectiv, dupa vamuiri succesive sau returnate, datorita incapacitatii de distribuire (corecta) a lor. Tabloul este cunoscut de toata lumea si inca o descriere a lui nu-si are rostul. Cu ce este deosebit atunci cazul Voicu de alte, extrem de multe, scandaluri de coruptie din Romania? Retele mafiote care sa lege principalele institutii ale statului au mai existat. Nici astazi nu se recunoaste cine a profitat de devalizarea Bancorex-ului, de prabusirea FNI-ului ori a Bancii Romane de Scont. O stie, desigur, toata lumea, dar oficial nimic nu e clar. Toti cetatenii au aflat ca, de pilda, licitatiile pentru asfaltari - la suprapret - sunt trucate, castigatoare fiind cam aceleasi firme. Au fost surprinse chiar si mecanismele politice care le-au facilitat. Ba chiar, unii "pestisori" au cazut in plasa Justitiei. Retelele au functionat insa in continuare. Ce inseamna o "caracatita" politico-economica in plus? De ce s-a produs atata valva in jurul actiunii murdare, dar obisnuite, a unui politician? Catalin Voicu a procedat, in fond, dupa reflexul conditionat al majoritatii politicienilor romani: traficheaza si stapaneste, corupe si foloseste, cumpara si santajeaza. Nimic nou, din aceasta perspectiva, sub soarele valah.
Cazul Voicu este important din alt punct de vedere. Inregistrarile convorbirilor sale dezvaluie, fara nici un dubiu, ceea ce multi observatori, inclusiv subsemnatul, au sustinut, dar n-au putut dovedi integral niciodata. A existat o conspiratie, la caderea comunismului, pentru incalecarea poporului roman de catre esalonul secund al Partidului, impreuna cu bratul sau inarmat, Securitatea, si cativa tovarasi de drum. Sub indrumarea politicianului "sarac, dar cinstit", Ion Iliescu, baietii si-au impartit rolurile politice si economice si au trecut la executarea lor, conditia fiind sa-si dea obolul din profituri pentru conservarea puterii, de data asta la nivel de casta, nu de partid. Teoria conspiratiei spune ca baietii s-au raspandit in toate formatiunile politice, au penetrat toate esaloanele administratiei statului, s-au implicat in toate structurile Justitiei. Daca situatia geopolitica, imprejurarile - ca sa folosesc termenul marxist - nu ar fi impus aderarea la NATO si UE, dominatia lor ar fi continuat netulburata, cu o aparenta de democratie, justitie sociala si libertate economica pentru uz extern. Imprejurarile au fortat casta (oligarhia politico-economica) la o serie de adaptari. Retelele ei, sistemul, au inceput sa se clatine sub presiunea externa, dar si la asaltul unor politicieni ca Traian Basescu, ce au inteles ca, pe schema data, Romania isi pierde viitorul. Reactia sistemului a fost de strangere a randurilor (ca in cazul uniunii transpartinice a celor 322 de parlamentari ce au dorit suspendarea presedintelui), dar si de schimbare a generatiilor, prin inlocuirea liderilor uzati si imbatraniti in rele. Ca si in cazul succesiunilor comuniste, noii sefi trebuiau sa-i demoleze pe cei vechi, sa-si impuna propriile echipe. In PSD, principalul mostenitor al PCR, ascensiunea "prostanacului" (realizata in ciuda patriarhului Ion Iliescu, care nici n-a disparut, nici nu s-a retras), a implicat impingerea in fata a unui grup de fideli, condusi de Marian Vanghelie si Viorel Hrebenciuc, avand ca instrumente principale pe generalii Dumitru Iliescu (fost sef al SPP) si Catalin Voicu. Cei doi, ridicati de altfel de Ion Iliescu, isi puneau "stiinta" la dispozitia noii conduceri, urmand sa isi asume toate rezolvarile. Nu intamplator, M. Geoana le indica oamenilor sai ca, in orice problema, pot apela la D. Iliescu si C. Voicu. In discutiile sale inregistrate, sigur de propria ascensiune, C. Voicu dezvaluia, cu o totala lipsa de scrupule, ce va face daca va fi numit ministru al Administratiei si Internelor, cum va aranja Justitia si cum va folosi serviciile secrete (DGIPI si altele). Relatiile lui la Curtea Suprema de Justitie (judecatorii F. Costiniu, C. Jipa etc.), la Politie (D. Bucur, M. Calinescu etc.) trebuiau sa asigure impunitatea absoluta pentru toti protectorii si protejatii sai, transformandu-l intr-un adevarat dispecer al mafiei politico-economice. Decriptarea tehnicilor de intimidare, santaj si manipulare a fost atat de clara, incat colegii sai parlamentari din Senat nu au mai putut - ca in alte dati si cazuri - sa blocheze cererea de arestare preventiva emisa de DNA-ul condus de un justitiar curat, d-l D. Morar. Nici nu mai trebuie sa ne gandim ce s-ar fi intamplat daca PSD-ul, asociat la guvernare la inceputul actualei legislaturi cu PD-L-ul, ar fi reusit sa-l numeasca in fruntea MAI sau, macar, a DGIPI. "Caracatita" insinuata in ansamblul clasei politice si a celei economice a primit, prin recunoasterea conspiratiei pe care se bazeaza, o lovitura puternica. Ea nu este insa demolatoare, radicala. Voicu este, in sahul politic romanesc, un pion ce - ajuns la ultima linie a adversarilor, putea fi preschimbat in tura (turn). N-a fost sa fie. Dar coruptia, putreziciunea morala, cinismul castei de mostenitori ai comunismului raman. Scandalul provocat de deputatul PD-L Petru Calian, surprins la un bordel clujean (cu motivatia - pe care putea sa o dea si C. Voicu - a unui studiu de impact), o demonstreaza. Dar, pentru electorat, aceste cazuri ar trebui sa fie semnalul ca asa nu se mai poate, ca vremea promisiunilor mincinoase, acoperite cu mici si bere, s-a dus.