Intalniri cu ingerii pazitori

Cand cineva povesteste ca si-a visat sau s-a intalnit cu ingerul sau pazitor, starneste, cel mai adesea, un zambet de neincredere. Ingerii populeaza doar povestile pentru copii. Cu toate astea, exista mii de marturii tiparite, despre prezenta reala a mesagerilor ceresti pe pamant. La loc de frunte se afla vietile unor calugarite catolice supuse, adesea, unor veritabile inchizitii de catre contemporanii lor. Intre ele se afla Anne-Catherine Emmerich si Therese D'Avila, doua mistice devenite celebre pentru experientele lor angelice

ANNE-CATHERINE EMMERICH
(1774-1824)

Majoritatea informatiilor legate de viata si viziunile calugaritei germane i se datoreaza unui preot: Karl Schmoger, care i-a dedicat 10 ani din viata, pentru a-i scrie biografia, o lucrare de peste 1200 de pagini. Viata Annei Catherine este un salt in lumea supranaturala a ingerilor si a luminii. Aceasta fata sarmana, pe care doctorii prusaci - iar mai apoi cei francezi, dupa venirea lui Napoleon - au considerat-o nebuna, a avut niste viziuni absolut extraordinare.
Nascuta la Flamsche, in Westfalia, pe 9 septembrie 1774, Anne Catherine a avut primele viziuni la varsta de 9 ani: mai intai pe cele ale ingerului ei pazitor, iar mai apoi pe cele ale lui Iisus si a Fecioarei Maria. Cu un inceput de viata atat de mistic, ea nu putea decat sa se retraga intr-o manastire, lucru pe care l-a si facut in 1802. In 1811, cand guvernul prusac a decis sa suprime institutiile religioase, Anne Catherine a ajuns pe strazi, fiind gazduita de catre un preot francez, parintele Lambert. Avea 38 de ani pe atunci. Peste un an, pe corpul ei au inceput sa apara stigmate. In fiecare vineri, ea retraia si mai ales vedea patimile lui Hristos, ca si cum s-ar fi aflat alaturi de El. La fel ca si stigmatizata franceza Marthe Robin, ea nu manca niciodata, hranindu-se exclusiv cu painea de la impartasanie. De atunci, cele mai nebunesti zvonuri pe seama ei au inceput sa se raspandeasca.
Viziunile ei seamana cu niste reportaje jurnalistice, un fel de cronici in direct ale trecutului. Cei care se apropiau de ea erau pur si simplu bulversati: Anne Catherine putea sa citeasca gandurile, levita in mod regulat si era transportata de catre ingerul ei pazitor la mii de kilometri distanta de satul unde se nascuse, Dulmen (in Westfalia), ceea ce ii permitea sa distribuie stiri, cu mult timp inainte ca ele sa poata ajunge in acel colt pierdut de lume. Confesorii ei au fost absolut siderati cand ea a avut o viziune in care Papa il incorona pe un barbat mic de inaltime, cu tenul palid. Peste patru zile, populatia afla ca Napoleon Bonaparte era ridicat la rang de imparat de catre suveranul pontif. Neputand sa intre in casa pe usa, sase husari care voiau sa o omoare au patruns inauntru printr-o fereastra. Dar cand au vazut lumina care ii scalda fata, soldatii au ramas inmarmuriti. Unii dintre ei au cazut in genunchi, cerandu-i iertare, in timp ce altii se uitau la ea halucinati, refuzand sa creada ceea ce vedeau. Apoi au plecat in liniste, fara sa se atinga de ea.
Din cauza tuturor acestor minuni, Anne Catherine a fost acuzata de frauda si o prima ancheta a fost intreprinsa chiar de membrii clerului local. Constatand absenta oricarei inselatorii, preotii, in continuare prudenti, au scris un raport in care sugerau o ancheta civila independenta. Pe 7 august 1819, o comisie noua, compusa din prefect, dintr-un consilier al igienei statului, medicul Zumrink, din chirurgi, oameni de stiinta si martori civili, cu totii atei sau francmasoni, au brutalizat-o cu violenta pe Anne Catherine. Karl Schmoger povesteste: "Bolnava a fost data jos din patul ei cu brutalitate, cu ajutorul unei infirmiere necunoscute, si culcata pe o brancarda. Aceasta a fost luata de catre patru politisti comandati de catre un locotenent. Sute de vecini, asistand la acest spectacol, plangeau. Femeia a fost dusa intr-o casa necunoscuta, unde a fost tinuta in continuare pe brancarda, in mijlocul unei camere de unde putea fi privita din toate partile, asemenea unui animal ciudat". Comisia a examinat timp de mai multe zile corpul tinerei femei fara nici un fel de menajamente: mainile sale au fost bandajate si legate pentru a se verifica daca nu isi facea stigmatele de una singura. Au urmat interogatorii dure, si verificarea minutioasa a camerei, in cautarea unor produse sau substante cu care ar fi putut sa se raneasca de una singura. Dar degeaba. Examinatorii au hotarat atunci sa o duca in alta casa, sperand ca stigmatele vor disparea odata cu mutarea. Dar nimic nu s-a schimbat, iar rezultatele diferitelor examinari, dintre care unele foarte "intime", au pus comisia civila intr-o situatie delicata. Rapoartele, cinstite, totusi, au stabilit "absenta sigura a oricarei fraude", in timp ce opinia publica, incapabila sa explice stigmatele, o acuza de minciuni, negasind nici o alta proba pentru a o acuza. Doctorul german Bahrens a rezumat observatiile in modul urmator, observatii care nu il convinsesera niciodata ca era vorba despre stigmate, ci doar despre un "magnetism animal". "Crucea dubla de pe piept sangereaza in mod regulat, in fiecare miercuri, celelalte plagi vinerea, iar Stigmatul de pe frunte in fiecare zi a saptamanii. Crucea si rana de pe coaste apar pe o zona a pielii unde nu exista nici un fel de leziune, iar sangele iese din pori la fel ca si transpiratia. Din vinerea sfanta si pana la Paste, sangele curge din abundenta, iar stigmatele o fac sa sufere intens. Plagile bandajate de noi cu forta, timp de sapte zile si sapte nopti, nu se vindeca, nu se infecteaza si nu supureaza. Aproape in fiecare zi are momente de extaz in timpul carora ramane ore intregi rigida ca lemnul, cu ochii inchisi in mod ermetic, aparent fara viata.Fata ei pastreaza in continuare aceeasi culoare si ea are o sensibilitate de neinteles fata de binecuvantarea unui preot sau in prezenta unor obiecte sfinte. Uneori, are o surprinzatoare cunoastere a viitorului, in ceea ce o priveste pe ea sau pe cei apropiati. Pare sa citeasca in inima oamenilor. Mai trebuie sa mentionez ca pacienta a fost observata in continuu timp de zece zile la rand, zi si noapte, de catre persoane de incredere, cu permisiunea autoritatilor ecleziastice. Toti acesti oameni au recunoscut in mod unanim ca plagile nu au fost atinse si ca pacienta nu a mancat nimic, band doar apa. In domeniul experientei medicale si fizice, fenomenele observate pe corpul Annei Catherine Emmerich au un caracter asa de exceptional, incat nici o lege cunoscuta a naturii nu ar putea sa ofere o explicatie plauzibila".
Pe scurt, nimeni nu a inteles aproape nimic din cazul acestei biete fete, cu exceptia faptului ca era vorba despre un "magnetism animal", care o facea sa sangereze in fiecare vineri. Dar stigmatele nu erau singurele ciudatenii ale calugaritei germane...
Anne Catherine vedea ingeri si vorbea, adesea, cu ei. Isi vedea in permanenta ingerul pazitor. In clipele acelea, "privirea ei era ca o raza de lumina". Spunea ca ingerul o cheama si ca il urma peste tot. "Uneori, imi petrec intreaga zi alaturi de el. Imi arata oameni pe care ii cunosc mai mult sau mai putin sau uneori deloc. Traversam mari cu viteza gandului. Pot sa vad departe, foarte departe. El m-a dus la regina Frantei (Maria Antoaneta) in temnita. Cand vine sa ma ia, de obicei vad o lumina mica, dar mai apoi, cand apare in fata mea, este ca o torta ce lumineaza in intuneric. Ingerul se afla de fiecare data in fata mea, uneori alaturi. Nu i-am vazut niciodata picioarele miscandu-se. Este foarte linistit, dar uneori isi insoteste scurtele sale raspunsuri cu un gest al mainii sau cu o inclinare a capului. Este asa de stralucitor si de transparent! Este grav, dar foarte bun. Parul lui este lung si flutura stralucind. Capul lui este mereu descoperit, iar mantia lunga si de o albeata orbitoare, la fel ca cea a unui preot. Vorbesc mult cu el, dar niciodata nu am putut sa il privesc in fata. Ma inclin inaintea lui. Imi da tot felul de semne. Nu ii pun niciodata prea multe intrebari. De fiecare data, raspunsurile sale sunt foarte scurte. (...) Odata m-am pierdut plimbandu-ma pe o campie din Flamske. Eram foarte speriata si am inceput sa plang, rugandu-ma la Dumnezeu. Dintr-o data, am vazut o lumina ca o flacara in fata mea. Ea a luat forma ingerului meu, imbracat cu mantia lui. Pamantul s-a intarit sub picioarele mele, norii de pe cer au disparut si am ajuns acasa repede, fara sa imi mai fie frig sau sa ma ud".
Anne Catherine a lasat in urma ei si o dramatica viziune a calvarului lui Iisus. "Nici o limba vorbita de om nu poate exprima teama ce umplea sufletul Mantuitorului, la vederea acelor cumplite ispasiri. Pentru ca vedea nu numai imensa intindere a suferintelor ce urma sa le indure ci si instrumentele de tortura, furia diabolica a celor care le inventasera, cruzimea calailor si frica tuturor victimelor, vinovate sau nu. Oroarea acestei viziuni a fost asa de mare, incat intregul sau corp s-a acoperit de sudoare: era ca si cum picaturi de sange curgeau pana jos, pe pamant.In timp ce fiul lui Dumnezeu era astfel cufundat in tristete, i-am vazut pe ingeri cuprinsi de compasiune. Mi s-a parut ca doreau din toate puterile lor sa Il linisteasca si ca se rugau pentru El in fata scaunului lui Dumnezeu (...) La sfarsitul patimilor, Iisus a cazut cu fata in jos, ca un muritor. Ingerii au disparut. Sudoarea de sange a curs si mai tare, am vazut cum Ii trecea prin haine. In grota era un intuneric profund. In clipa aceea am vazut un inger coborand langa El. Era mare, distinct si semana mai mult cu un om decat cei ce ii vazusem in viziunea precedenta. Era imbracat ca un preot, cu o roba lunga, ce flutura, si tinea in mana un mic potir. Cand l-a deschis, am vazut un corp de forma ovala, de marimea unui bob de grau, care raspandea o lumina rosiatica. Ingerul a intins o mana spre Iisus si El s-a ridicat . Apoi I-a pus in gura bobul acela stralucitor si a disparut".
Anne Catherine a murit la varsta de 50 de ani, in 1824. Ultimele sale cuvinte au fost: "Lasati-ma sa mor in ticalosie, alaturi de Iisus pe cruce". La sase saptamani de la inmormantare a fost exhumata, pentru a se verifica daca nu cumva cineva avusese ideea sa fure cateva moaste. Corpul ei ramasese intr-o stare perfecta, fara sa miroasa, fara sa se descompuna catusi de putin.
Cu toate acestea, spre deoosebire de Tereza de Avila si Ecaterina de Sienna, ea nu a fost inca canonizata, pentru ca viziunile ei au fost versificate de catre poetul german Clemens Brentano, banuit ca a adaugat propriile sale comentarii la viziunile ei. Cu toate acestea, memoria Annei Catherine va ramane intotdeauna vie in inima credinciosilor.

TEREZA DE AVILA
(1515-1582)

Cea mai cunoscuta si cea mai misterioasa dintre intalnirile traite de un om cu un inger este cea a Terezei de Avila. Ea a fost reformatoarea ordinului carmelitelor si prima femeie doctor a bisericii (nascuta pe 28 martie 1515 si decedata pe 4 octombrie 1582). Intamplarea a fost imortalizata de catre sculptura lui Gian Lorenzo Bernini (1598-1680) numita "Transverberarea sfintei Teresa", ce a fost descrisa si de catre carmelita: "Vedeam in apropierea mea, in partea stanga, un inger sub forma corporala. Nu era inalt, dar extraordinar de frumos.Dupa fata sa asa de luminoasa, parea a fi unul dintre cei mai elevati printre aceia ce sunt impregnati cu dragostea divina. Eu ii numesc herubini, pentru ca niciodata ei nu imi spun numele lor. Dar sus in cer, eu pot vedea ca intre ingeri exista diferente pe care insa nu le pot exprima in cuvinte. Vedeam, asadar, acel inger minunat care tinea in mana un spin de aur in varful caruia se afla foc. Mi se parea ca mi-l baga in inima, pana in strafundurile ei. In clipa cand l-a scos afara, m-am simtit cuprinsa de dragostea lui Dumnezeu. Era atat de puternica, incat am inceput sa tip. Era un schimb de dragoste atat de intens intre Dumnezeu si sufletul meu, incat L-am rugat in bunatatea sa sa-i ierte pe cei care nu vor adauga credinta la cuvintele mele".
Dupa moarte, inima calugaritei a fost pastrata cu mare grija si este expusa in continuare la manastirea carmelitelor din Alba de Tormes. Aceasta inima, strapunsa de catre inger cu o sageata ce semnifica dragostea lui Dumnezeu pare sa traiasca in continuare. Ea creste, devine arzatoare si sparge vasul de cristal care o gazduieste. Dupa o examinare aprofundata, chirurgul Manuel Sanchez a facut o descriere detaliata: "O ruptura transversala se poate vedea in partea superioara si anterioara a inimii. Ea este lunga, ingusta si profunda, intrand in insusi substanta organului si in ventricule. Forma sa da de inteles ca a fost facuta cu un instrument lung si foarte ascutit. Doar in interiorul ei se pot vedea urmele actiunii focului sau a inceputului unei combustii. Acestea se vad cel mai bine pe partea de sus a plagii, ele parand a fi carbonizate". Inima a mai fost studiata de inca doi medici de la Universitatea din Salamanca care au observat acelasi lucru. In plus, ei nu isi pot explica cum a fost posibila pastrarea organului timp de trei sute de ani, fara ajutorul nici unui produs chimic sau al oricarui alt mijloc natural.
Si corpul Terezei de Avila a avut un destin la fel de extraordinar precum inima strapunsa de sageata unui inger. Iata o relatare din epoca: "A fost ingropata foarte solemn. Peste sicriul ei au fost puse insa atatea pietre, caramizi si pamant incat acesta s-a rupt. Dar din interiorul lui emana un parfum magnific". Pe 4 iulie 1583, la noua luni de la moartea ei, sicriul a fost deschis. Parintele Francesco de Ribera, care a asistat la deshumare, relateaza: "Capacul era rupt si pe jumatate putrezit. Corpul era acoperit de pietrele si de pamantul care intrasera inauntru, dar ramasese la fel de curat si de intreg, ca in clipa in care fusese ingropat. Era asa de frumoasa, incat eu si parintele Cristobal din San Alberto am iesit afara in clipa in care a fost dezbracata si acoperita cu un lintoliu".
Dar, din pacate, corpul calugaritei spaniole nu a ramas intreg pentru multa vreme, pentru ca diverse ordine si biserici, pur si simplu, i-au smuls membrele, care s-au pastrat in continuare intr-o stare perfecta, fara sa piarda acel parfum minunat, asemanator cu cel al trifoiului proaspat. In cartea sa intitulata "Viata Sfintei Tereza de Avila", Marcelle Auclair face inventarul adevaratului masacru suferit de corpul sfintei: "Piciorul drept si o parte din maxilarul superior sunt la Roma, mana stanga la Lisabona, mana dreapta, degetele si multe alte bucati raspandite in intreaga Spanie si crestinatate. Inima ei a ramas la Alba de Tormes". Oare ce nebunie barbara i-a cuprins pe toti acei oameni, de fapt elita preotilor epocii respective, pentru a-i face sa taie in bucati corpul Terezei? Sa fie vorba despre absoluta certitudine de a-l atinge pe Dumnezeu, prin intermediul unor moaste? Nu vom afla poate niciodata. Tot ce stim este ca inima ei strapunsa de sageata unui inger continua sa bata.