Foc si para de peste Prut - GETA BURLACU

"Cand publicul ma place, iau foc!"

Numita acasa "Loredana Moldovei", basarabeanca Geta Burlacu a fost inzestrata de Dumnezeu cu un glas atat de apropiat de cel al privighetorii, incat orice ar canta - jazz, pop, folclor - o face la fel de bine. Favorita publicului la festivalul "Cerbul de Aur" de anul acesta, Geta s-a intors la Chisinau fara trofeu, dar cu un mare capital de simpatie si pretuire pentru talentul ei. Profesoara de canto la Conservatorul din capitala basarabeana, realizatoare de emisiuni culturale la televiziune, compozitoare si interpreta, Geta Burlacu este o femeie seducatoare de 35 de ani, dar si mama devotata (singura, acum) a doi prunci: Elvira (7 ani) si Sebastian (5 ani). Este plina de viata, are un ras molipsitor si un optimism netulburat. Intre doua drumuri, si-a facut timp pentru a se destainui in paginile "Formulei AS", revista care i-a sporit mult renumele in fata publicului romanesc. Am scris prima oara despre ea acum doi ani, dupa debutul ei la Cluj si la Bucuresti, in concert cu celebrii cubanezi de la "Buena Vista Social Club" si cu legendarul Eliades Ochoa.

Agonie si extaz...

- Daca te-as intreba, Geta Burlacu, de unde vine puterea ta de seductie in fata publicului, nu cred ca mi-ai spune ca ai studiat strategii de imagine...

- Nu am nici o reteta de succes. Nu cunosc dedesubturile lucrului in laboratoarele secrete ale campaniilor de imagine. Asa sunt eu. Mizez total pe natural, pe firesc, iar asta vine din aceea ca-mi place la nebunie ce fac. Publicul ma aprinde, atunci cand simt ca vibreaza la muzica mea! Si la "Cerbul de Aur", in septembrie anul acesta, unde am participat reprezentand Moldova, am avut aceeasi reactie: atunci cand eram in culise si s-a pronuntat numele meu, toata piata "s-a rupt", a inceput sa chiuie si sa aplaude. Am simtit ca iau foc de la caldura lor si am stiut ca o sa cant minunat. Am vazut ca ma vor, si atunci, ca si o femeie indragostita, m-am daruit. Pe scena, ca si in dragoste, conteaza sa te daruiesti cu totul, daca vrei sa atingi raiul. Bine... stii cum e: artistii traiesc intotdeauna pe muchie de cutit!... Ei sunt intotdeauna intre foc si apa, intre iad si rai, intre agonie si extaz. Daca nu iubesti si nu suferi din dragoste, nu ai prea multe lucruri interesante de spus in fata publicului. Cei din jurul meu inteleg lucrul acesta si, mai ales, il intelege cel de langa mine.

- Chiar daca la editia de anul acesta a "Cerbului de Aur" ai plecat fara vreun trofeu in brate, totusi ai iesit de pe scena ca o invingatoare: piesa ta etno-pop a facut furori...

- Imi place sa particip la concursuri si festivaluri, imi place adrenalina pe care ti-o da tensiunea artistica. Chiar si atunci cand nu iei premiul la care ai visat si care ti se parea ca e in mainile tale, cand simti ca "merge" in alta parte, ei bine, dupa un moment foarte greu de dezamagire, in care zici ca nu mai vrei nimic, ca tot ce faci este desertaciune, ei bine, urmeaza brusc un soi de strafulgerare in care intelegi ca trairile tale, ca rasplata publicului care te-a sustinut sunt mult mai pretioase decat dezamagirea si din nou vrei sa intri in lupta, in joc. Am invatat multe din participarea la "Cerbul de Aur". Anul acesta a fost prima data cand mi-am facut curaj sa particip, desi de zece ani il urmaresc de acasa, din fata televizorului. Pana la urma, chiar daca dezamagirea a fost mare, cand am vazut ca ceea ce meritam eu pleca la altcineva (artistul suedez de origine romana, n.r.) si o jumatate de ceas mi-au curs lacrimile pe obraz, am fost in castig: am dat interviuri pentru televiziune, radiouri, presa scrisa, printre participanti am vazut multi artisti buni si am avut ce invata si de la ei, mi-am facut si prieteni noi. Iubesc scena si publicul la fel de mult, constiinta datoriei fata de ei ma tine si ma echilibreaza.

Povesti cu un urs de plus

- Am vazut ca fiecare cantec de-al tau are o poveste, o "punere in scena": la Eurovision, anul trecut, de exemplu, ai cantat cu un urs vechi de plus in brate.

- Era ursuletul meu, de cand eram copil. Acum se joaca si copiii mei cu el si traieste o batranete linistita in casa noastra. E un simbol al copilariei, al familiei. Copilaria este, pentru fiecare, anotimpul povestilor, de aceea oamenii le adora. Iar povestile cantecelor mele vin din viata, din relatiile mele cu oamenii din jur, din iubirea pentru oameni, din iubirea si recunostinta pentru Dumnezeu. Intotdeauna am timp si niciodata nu obosesc sa ascult o poveste buna de viata, sa caut un inteles in ea, chiar daca nu e cu final fericit. Iar atunci cand scriu un cantec, nu e nevoie sa mai nascocesc nimic, pentru ca toate vin dintr-o poveste adevarata, intamplata odata, demult. Sigur, am invatat multa muzica in scoala si, in timp, si din colaborarile cu artisti internationali pe care le-am avut.M-au marcat in mod deosebit intalnirile cu cubanezul Eliades Ochoa, cu acordeonistul francez de jazz-manouche George Galliano, am invatat mult de la Bobby McFerryn, "omul-orchestra", al carui work-shop l-am urmat la Moscova, dar si din cursurile de master pe care le-am facut cu inegalabila Anca Parghel, pe atunci profesoara la Conservatorul din Bruxelles, care m-a invatat curajul de a experimenta, si de la care am auzit, pentru prima oara, o piesa de jazz inspirata din muzica populara si mi-am dat seama ca mi se potriveste si mie stilul ei, de la Aura Urziceanu, de pe ale carei discuri vechi de vinil mi-am pregatit un examen de licenta in jazz. Sunt fericita ca lumea ma apreciaza, ma iubeste si ma cheama la petreceri, ori la evenimente importante. Uneori sunt chemata ca maestru de ceremonie la nunta, adica stiu sa prezint o nunta de la cap la coada, sa punctez momentele importante de ritual, le reamintesc oamenilor si le cant cantecele vechi de ritual, indemnandu-i sa nu le uite si sa nu paraseasca traditia strabuna. Compatimesc cu mireasa cand pleaca de acasa, mai imbarbatez mirele, le cant nasilor la gaina, impac soacrele intre ele si imprastii peste tot buna dispozitie. La nunti, prin satele de pe tot cuprinsul Basarabiei, aud cantece vechi de la lautari batrani, ascult povesti incredibile, ale caror personaje sunt niste supravietuitori, si ma minunez de cat de plina de rost si de intelesuri e viata. Sunt recunoscatoare Domnului pentru asta!...

- Care e povestea ta de viata?

- Cand eram mica, voiam, ca toti copiii de atunci, sa devin cosmonaut. Am inceput sa cant pe la sapte ani, mama a observat ca lumea ma asculta cu atentie si m-a dat la Scoala de Muzica. Am facut vioara sapte ani, apoi am urmat Colegiul de Muzica din Balti si Conservatorul din Chisinau. M-am casatorit inca din facultate, cu un coleg pianist, dar am divortat, dupa ce am nascut cei doi copii. Am avut si perioade grele in viata, dar din fire, sunt optimista. Cand am indoieli, vorbesc singura, cu mine, si cand gasesc raspunsuri, merg inainte. Intre cariera si familie, ma straduiesc sa gasesc calea de mijloc, mijlocul de aur, care sa le echilibreze pe cele doua si sa nu simt ca sacrific nici una din ele, de dragul celeilalte. Pentru ca stiu ca acesta e destinul meu pe lume, stiu ca altfel nu pot trai, as fi nefericita, as pierde sensul, gustul vietii. Parintii mei m-au incurajat in alegerea carierei mele, ma ajuta si acum, am fost (si sunt) un copil fericit, cu parinti iubitori care au, de multe ori, emotii mai mari decat mine, atunci cand vin in fata publicului.La fel cum sunt si eu emotionata pentru fetita mea de sapte ani atunci cand spune o poezie sau canta la o serbare scolara. Sebi, baiatul meu, are auz si suflet de lautar si inclinatie artistica, sper sa-mi urmeze in cariera. Elvira se pricepe la litere si matematica, la muzica nu prea. Copiii mei se mandresc cu succesele mamei lor, uneori cartesc ca stau prea putin timp cu mine, dar vorbim mult despre asta si ei inteleg ca orice profesie as avea, daca vreau sa fiu in avangarda, daca vreau sa ne mearga bine, trebuie sa muncesc foarte mult. Publicul din Romania a aflat de mine numai de trei ani, pe cand la Chisinau, toata lumea ma cunoaste si-s vestita-n toata tara. Sunt cunoscuta si in Germania si in Franta, unde merg des in turnee. Iubesc mult orasul in care traiesc. Chisinaul e un oras-parc, in care oamenii sunt calzi si ingaduitori, ma saluta si ma opresc sa-mi vorbeasca, fie ca sunt in piata, la banca, ori la benzinarie. Ma simt ca intr-o familie mare, unde toti imi sunt vecini, frati, veri. Nu-mi place ca trebuie sa trec granita dincoace cu viza, si cand au iesit tinerii in strada la Chisinau si s-au inchis granitele spre Romania, am avut un sentiment de spaima: eu eram la Bucuresti, copiii mei la Chisinau, si nu m-am gandit decat cum sa fac sa-i aduc incoace. Mi-am adus aminte ca in istorie, nu o data, copiii au ramas de-o parte a Prutului si parintii de alta. As vrea sa fie scos acest hotar, sa pot sa spun cu toata inima ca aici e si tara mea. Cand trec Carpatii, pot sa rasuflu cu tot pieptul. Tot mai des imi vine acest gand, sa vin aici, dar despartirea ar fi prea grea.
Sunt Rac, cu ascendent in Leu, imi iubesc familia si tara pana la sacrificiu. Sunt copilul unei basarabence si al unui ucrainean-rus, vorbesc toate trei limbile, dar limba romana, invatata odata cu laptele supt la mama si apoi la scoala, mi se pare cea mai frumoasa de pe lume. Cant in ea, iubesc in ea, imi alint copiii cu cantece de leagan in ea... Si iubesc peticul acesta de pamant pe care m-am nascut, cu patima si cu tristete nostalgica, stiind ca istoria a fost atat de nedreapta cu noi. Imi place viata mea, imi iubesc tara si as vrea, ca toti tinerii din Basarabia, sa avem un viitor mai bun, pentru noi si pentru copiii nostri, si sa fim acolo unde ne e locul: in Europa, cu Romania!

Intre concerte si sarutari "de-a maruntelul"

- Ce lucruri importante ai notat in agenda ta actuala? Cu ce acoperi rubrica "timp liber"?

- Am terminat de curand albumul "La poarta pamantului", de muzica populara lautareasca, pe care l-am inregistrat cu unii dintre cei mai buni lautari din Moldova. In 12 noiembrie, la Palatul Culturii din Chisinau, sustin un concert de promovare a acestui album, care e si un tribut adus lautarilor batrani, care dispar discret dintre noi, lasand un loc gol urias. Iubesc muzica lautareasca, pentru ca atunci cand o ascult ma ravaseste, ma face sa plang, sa cant, sa ingan, mi se furnica pielea si mi se ridica parul de pe cap. Putin mai inainte, chiar la Brasov, in cadrul festivalului "Cerbul de Aur" din septembrie, am lansat albumul de jazz-pop "O sete nebuna", in care se regaseste si piesa cu care am participat, din partea Moldovei, la Eurovision anul trecut, "A century of love" ("Un veac de iubire"). Tocmai am terminat de inregistrat un album de etno-jazz, cu piese pe teme populare, orchestrate si cu nuante de blues si funk, intitulat "Cine iubeste si lasa", pe care-l voi lansa in 9 decembrie la Chisinau. Si mai am un proiect frumos, cu Orchestra Simfonica a Filarmonicii Nationale din Chisinau, unde voi sustine, in 24 decembrie, un mare concert de colinde si de muzica simfo-jazz, si unde-i astept pe toti basarabenii risipiti prin lume si care se vor intoarce acasa de Craciun. La capitolul "planuri", am trecut ca mi-ar placea sa joc teatru, sa-mi construiesc propriul meu one-man-show si, intr-un viitor apropiat, sa fac niste studii aprofundate de psihologie. As vrea sa invat cat mai multe lucruri, universul uman mi se pare cel mai fascinant.
Cand am un pic de timp liber, nu stau acasa, ci imi iau copiii si plec la tara ori la munte, sa ne bucuram de natura, de aer curat. Imi fac timp si pentru vacante cu toata "familia mare": cu copiii, cu parintii mei, cu iubitul meu. Iubesc si nu ma sfiesc sa-i declar asta iubitului meu, fara sa astept pentru asta ziua de Sf. Valentin, sau vreun altfel de asemenea pretext ridicol: ci chiar in fiecare dimineata, daca asa simt, acoperindu-l cu sarutari "de-a maruntelul". Imi place sa pescuiesc, sa tricotez pulovere, sa insir margele, sunt dispusa sa incerc orice alt lucru care mi se pare, in momentul acela, interesant. Ma bucur de orice lucru aparent neinsemnat si "a trai" la prezent e motto-ul meu.