In ultimii ani, in colectiile "Raftul Denisei" si "Cartea de pe noptiera" de la Humanitas, au aparut, traduse din original, mai multe romane japoneze, fascinante pentru noi ca si intreaga civilizatie extrem-orientala. A fost privilegiata literatura secolului trecut, care a preluat anumite tendinte occidentale, pastrand insa spiritul rafinat al culturii nipone, delicatetea senzatiilor si sentimentelor ce dau naratiunii o splendoare poetica venita de departe din timp. Scriitorii japonezi au de aceea pentru noi ceva de iluzionisti, de magicieni: un anumit fel de a privi natura, anotimpurile, peisajul, un anumit tip de erotism mixat cu intuitia neantului, un cod simbolic straniu pentru noi adauga naratiunii minutios elaborate o vibratie lirica ce te confisca si te transpune precum muzica. Aceasta particularitate a prozei japoneze a adus in secolul XX faima mondiala. Pe langa maestrul sau, mai varstnic cu un sfert de secol, Yasunari Kawabata (Nobel 1968), Yukio Mishima (1925-1970), nominalizat si el de trei ori la prestigiosul premiu, e cel mai cunoscut si tradus scriitor nipon. Desi in interesul pentru el intra elemente extraliterare, legate de personalitatea lui exaltat-maladiva care l-a impins la gesturi spectaculoase, acestea umbrind intr-un fel opera, la aproape patru decenii de la sinucidere oricine ii citeste romanele e coplesit de maiestria sa de prozator, dublat de un dramaturg si eseist original. Natura romantica in dorinta de armonizare a personalitatii cu universul inconjurator si de manifestare a libertatii, Mishima a fost marcat din copilarie de o bunica autoritara, cu nostalgia vechii Japonii, care i-a inculcat eleganta si rafinamentul nobilei ei stirpe de samurai, precum si complexul superioritatii masculine. Trasaturi accentuate la colegiul elitei aristocratice unde si-a facut studiile. Adolescentul sensibil si idealist a inceput sa scrie de la 15 ani si si-a castigat notorietate intai in revistele literare, cu poeme si nuvele, apoi prin romane si piese de teatru, devenind dupa razboi o vedeta literara. Devotamentul pentru imparat si natiune, buna cunoastere a literaturii clasice japoneze si europene, imaginatia creatoare pe subiecte de actualitate si o scriitura in care surprinde esenta sufletului japonez il impun in prim plan din 1949 pana la inceputul anilor '60. E perioada lui cea mai fertila literar, cand ii apar, intre altele, "Confesiunile unei masti", "Sunetul valurilor", capodopera "Templul de aur", "Dupa banchet" - toate traduse si la noi, la Editura Humanitas. Preocupat pana la obsesie de codul onoarei samurailor, ca garanti ai spiritului national, a scris pe aceasta tema eseuri adunate in volumele "Calea samuraiului" si "Soare si otel" (le gasiti si pe acestea in librariile noastre) - dezvaluind framantarile ce l-au dus la hotararea unei sinucideri rituale: la 25 noiembrie 1970, si-a facut seppuku la Cartierul General al Fortelor de autoaparare. Moartea spectaculoasa, dorita un gest de protest (a fost precedata de un discurs in care cerea revizuirea Constitutiei), e evenimentul senzational evocat intotdeauna cand vine vorba de Mishima. Dar nu de aceea il iubim noi, ci pentru marele lui talent de scriitor, pentru opera lui prodigioasa. Romanul superb pe care vi-l recomand azi inaugureaza tetralogia "Marea fertilitatii", scrisa in ultimul lui deceniu de viata si care ii cuprinde toate temele predilecte: pasiunea amoroasa, devotamentul patriotic, decadenta societatii japoneze intre 1912 si 1970 - cauza a destinelor tragice ale protagonisilor. In acest prim volum, actiunea se petrece la inceputul secolului XX, iar personaj central e Kiyoaki Matsugae, un baiat de 18 ani deosebit de frumos, sensibil si cultivat. Apartinand unei familii bogate, dar de rang aristocratic inferior, Kiyoaki e trimis de la o varsta frageda in casa unui nobil de la Curtea imperiala, Ayakura, pentru a primi o educatie aleasa si a deprinde manierele rafinate de la Palat. Fiica familiei Ayakura, Satoko, se indragosteste de chipesul, talentatul si anxiosul baiat, iar iubirea lor fragila, pura si secreta ii dezvolta acestuia un sentiment de vinovatie si dezonoare, ce-i va schimba cursul vietii. De fapt, ca o muzica, "Zapada de primavara" nu poate fi rezumat. Pentru a va bucura de frumusetea lui perfecta trebuie sa il cititi in traducerea - si ea fara cusur - a Angelei Hondru.
Selectia Formula AS
Yukio Mishima, "Zapada de primavara", traducere din japoneza si note de Angela Hondru, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 334 pag.
In ultimii ani, in colectiile "Raftul Denisei" si "Cartea de pe noptiera" de la Humanitas, au aparut, traduse din original, mai multe romane japoneze, fascinante pentru noi ca si intreaga civilizatie extrem-orientala. A fost privilegiata literatura secolului trecut, care a preluat anumite tendinte occidentale, pastrand insa spiritul rafinat al culturii nipone, delicatetea senzatiilor si sentimentelor ce dau naratiunii o splendoare poetica venita de departe din timp. Scriitorii japonezi au de aceea pentru noi ceva de iluzionisti, de magicieni: un anumit fel de a privi natura, anotimpurile, peisajul, un anumit tip de erotism mixat cu intuitia neantului, un cod simbolic straniu pentru noi adauga naratiunii minutios elaborate o vibratie lirica ce te confisca si te transpune precum muzica. Aceasta particularitate a prozei japoneze a adus in secolul XX faima mondiala. Pe langa maestrul sau, mai varstnic cu un sfert de secol, Yasunari Kawabata (Nobel 1968), Yukio Mishima (1925-1970), nominalizat si el de trei ori la prestigiosul premiu, e cel mai cunoscut si tradus scriitor nipon. Desi in interesul pentru el intra elemente extraliterare, legate de personalitatea lui exaltat-maladiva care l-a impins la gesturi spectaculoase, acestea umbrind intr-un fel opera, la aproape patru decenii de la sinucidere oricine ii citeste romanele e coplesit de maiestria sa de prozator, dublat de un dramaturg si eseist original. Natura romantica in dorinta de armonizare a personalitatii cu universul inconjurator si de manifestare a libertatii, Mishima a fost marcat din copilarie de o bunica autoritara, cu nostalgia vechii Japonii, care i-a inculcat eleganta si rafinamentul nobilei ei stirpe de samurai, precum si complexul superioritatii masculine. Trasaturi accentuate la colegiul elitei aristocratice unde si-a facut studiile. Adolescentul sensibil si idealist a inceput sa scrie de la 15 ani si si-a castigat notorietate intai in revistele literare, cu poeme si nuvele, apoi prin romane si piese de teatru, devenind dupa razboi o vedeta literara. Devotamentul pentru imparat si natiune, buna cunoastere a literaturii clasice japoneze si europene, imaginatia creatoare pe subiecte de actualitate si o scriitura in care surprinde esenta sufletului japonez il impun in prim plan din 1949 pana la inceputul anilor '60. E perioada lui cea mai fertila literar, cand ii apar, intre altele, "Confesiunile unei masti", "Sunetul valurilor", capodopera "Templul de aur", "Dupa banchet" - toate traduse si la noi, la Editura Humanitas. Preocupat pana la obsesie de codul onoarei samurailor, ca garanti ai spiritului national, a scris pe aceasta tema eseuri adunate in volumele "Calea samuraiului" si "Soare si otel" (le gasiti si pe acestea in librariile noastre) - dezvaluind framantarile ce l-au dus la hotararea unei sinucideri rituale: la 25 noiembrie 1970, si-a facut seppuku la Cartierul General al Fortelor de autoaparare. Moartea spectaculoasa, dorita un gest de protest (a fost precedata de un discurs in care cerea revizuirea Constitutiei), e evenimentul senzational evocat intotdeauna cand vine vorba de Mishima. Dar nu de aceea il iubim noi, ci pentru marele lui talent de scriitor, pentru opera lui prodigioasa. Romanul superb pe care vi-l recomand azi inaugureaza tetralogia "Marea fertilitatii", scrisa in ultimul lui deceniu de viata si care ii cuprinde toate temele predilecte: pasiunea amoroasa, devotamentul patriotic, decadenta societatii japoneze intre 1912 si 1970 - cauza a destinelor tragice ale protagonisilor. In acest prim volum, actiunea se petrece la inceputul secolului XX, iar personaj central e Kiyoaki Matsugae, un baiat de 18 ani deosebit de frumos, sensibil si cultivat. Apartinand unei familii bogate, dar de rang aristocratic inferior, Kiyoaki e trimis de la o varsta frageda in casa unui nobil de la Curtea imperiala, Ayakura, pentru a primi o educatie aleasa si a deprinde manierele rafinate de la Palat. Fiica familiei Ayakura, Satoko, se indragosteste de chipesul, talentatul si anxiosul baiat, iar iubirea lor fragila, pura si secreta ii dezvolta acestuia un sentiment de vinovatie si dezonoare, ce-i va schimba cursul vietii. De fapt, ca o muzica, "Zapada de primavara" nu poate fi rezumat. Pentru a va bucura de frumusetea lui perfecta trebuie sa il cititi in traducerea - si ea fara cusur - a Angelei Hondru.
In ultimii ani, in colectiile "Raftul Denisei" si "Cartea de pe noptiera" de la Humanitas, au aparut, traduse din original, mai multe romane japoneze, fascinante pentru noi ca si intreaga civilizatie extrem-orientala. A fost privilegiata literatura secolului trecut, care a preluat anumite tendinte occidentale, pastrand insa spiritul rafinat al culturii nipone, delicatetea senzatiilor si sentimentelor ce dau naratiunii o splendoare poetica venita de departe din timp. Scriitorii japonezi au de aceea pentru noi ceva de iluzionisti, de magicieni: un anumit fel de a privi natura, anotimpurile, peisajul, un anumit tip de erotism mixat cu intuitia neantului, un cod simbolic straniu pentru noi adauga naratiunii minutios elaborate o vibratie lirica ce te confisca si te transpune precum muzica. Aceasta particularitate a prozei japoneze a adus in secolul XX faima mondiala. Pe langa maestrul sau, mai varstnic cu un sfert de secol, Yasunari Kawabata (Nobel 1968), Yukio Mishima (1925-1970), nominalizat si el de trei ori la prestigiosul premiu, e cel mai cunoscut si tradus scriitor nipon. Desi in interesul pentru el intra elemente extraliterare, legate de personalitatea lui exaltat-maladiva care l-a impins la gesturi spectaculoase, acestea umbrind intr-un fel opera, la aproape patru decenii de la sinucidere oricine ii citeste romanele e coplesit de maiestria sa de prozator, dublat de un dramaturg si eseist original. Natura romantica in dorinta de armonizare a personalitatii cu universul inconjurator si de manifestare a libertatii, Mishima a fost marcat din copilarie de o bunica autoritara, cu nostalgia vechii Japonii, care i-a inculcat eleganta si rafinamentul nobilei ei stirpe de samurai, precum si complexul superioritatii masculine. Trasaturi accentuate la colegiul elitei aristocratice unde si-a facut studiile. Adolescentul sensibil si idealist a inceput sa scrie de la 15 ani si si-a castigat notorietate intai in revistele literare, cu poeme si nuvele, apoi prin romane si piese de teatru, devenind dupa razboi o vedeta literara. Devotamentul pentru imparat si natiune, buna cunoastere a literaturii clasice japoneze si europene, imaginatia creatoare pe subiecte de actualitate si o scriitura in care surprinde esenta sufletului japonez il impun in prim plan din 1949 pana la inceputul anilor '60. E perioada lui cea mai fertila literar, cand ii apar, intre altele, "Confesiunile unei masti", "Sunetul valurilor", capodopera "Templul de aur", "Dupa banchet" - toate traduse si la noi, la Editura Humanitas. Preocupat pana la obsesie de codul onoarei samurailor, ca garanti ai spiritului national, a scris pe aceasta tema eseuri adunate in volumele "Calea samuraiului" si "Soare si otel" (le gasiti si pe acestea in librariile noastre) - dezvaluind framantarile ce l-au dus la hotararea unei sinucideri rituale: la 25 noiembrie 1970, si-a facut seppuku la Cartierul General al Fortelor de autoaparare. Moartea spectaculoasa, dorita un gest de protest (a fost precedata de un discurs in care cerea revizuirea Constitutiei), e evenimentul senzational evocat intotdeauna cand vine vorba de Mishima. Dar nu de aceea il iubim noi, ci pentru marele lui talent de scriitor, pentru opera lui prodigioasa. Romanul superb pe care vi-l recomand azi inaugureaza tetralogia "Marea fertilitatii", scrisa in ultimul lui deceniu de viata si care ii cuprinde toate temele predilecte: pasiunea amoroasa, devotamentul patriotic, decadenta societatii japoneze intre 1912 si 1970 - cauza a destinelor tragice ale protagonisilor. In acest prim volum, actiunea se petrece la inceputul secolului XX, iar personaj central e Kiyoaki Matsugae, un baiat de 18 ani deosebit de frumos, sensibil si cultivat. Apartinand unei familii bogate, dar de rang aristocratic inferior, Kiyoaki e trimis de la o varsta frageda in casa unui nobil de la Curtea imperiala, Ayakura, pentru a primi o educatie aleasa si a deprinde manierele rafinate de la Palat. Fiica familiei Ayakura, Satoko, se indragosteste de chipesul, talentatul si anxiosul baiat, iar iubirea lor fragila, pura si secreta ii dezvolta acestuia un sentiment de vinovatie si dezonoare, ce-i va schimba cursul vietii. De fapt, ca o muzica, "Zapada de primavara" nu poate fi rezumat. Pentru a va bucura de frumusetea lui perfecta trebuie sa il cititi in traducerea - si ea fara cusur - a Angelei Hondru.
Alte articole din acest numar
- Cu parintele Arsenie Boca pe "Cararea imparatiei"
- Doua miracole
- S-a stins un mare duhovnic - Parintele TEOFIL PARAIAN de la Sambata
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
