Singuri si fericiti?

Raspunsul este afirmativ.

Melancoliile nu sunt obligatorii. Cine nu crede sa citeasca

"Cri, cri, cri, toamna gri/ Tare-s mic si necajit" - iata doua versuri care sintetizeaza cu mare finete, nu doar tristetea greierului din poezia lui Toparceanu, ci si capcanele psihice pe care toamna, cu ploile si paclele ei, ni le scoate in drum. Mai putina lumina, mai putina caldura, disparitia vegetatiei, toate contribuie la aparitia unui sentiment pe care secolul nostru, cu nelinistile si cu amenintarile lui, il exacerbeaza: insingurarea. Urat cuvant si cat se poate de periculos! Un nume generic, care ascunde un amalgam de stari depresive, ce difera foarte mult de la un om la altul. Unora le lipseste un partener de viata, le lipseste o familie, altii sunt singuri in munca lor, care nu le da satisfactii, in timp ce exista si oameni care sunt singuri... in doi. Nu ne-ar ajunge paginile acestei reviste pentru a enumera toate tipurile de singuratate pe care toamna le aprinde ca niste focuri pe munti. Unul dintre paradoxurile acestei planete pe care traiesc sapte miliarde de suflete este tocmai singuratatea, aceasta boala generata in zilele noastre de doua cauze adanci: lipsa de afectiune si neputinta de a comunica.
A venit toamna, iarna se apropie cu pasi repezi si, printr-un proces tainic, de rezonanta cu natura care isi pierde culorile si lumina, sufletul multora dintre noi are tot mai mare nevoie de sprijin, mangaiere si intelegere. Dar exista oare antidot pentru singuratate?

Leacul singuratatii? Singuratatea!

Una dintre marile dileme ale psihologilor moderni este atitudinea pe care trebuie sa o aiba cei atinsi de aceasta "boala a singuratatii". Majoritatea specialistilor sustin faptul ca oamenii care sufera din cauza singuratatii trebuie sa-si gaseasca preocupari care sa-i tina prinsi intr-o activitate de grup. Astfel, in Occident, si de curand si la noi, au luat fiinta nenumarate "grupuri de terapie", de caritate, de studiu, de rugaciune (de obicei afiliate diferitelor culte), menite sa le dea oamenilor sentimentul participarii si al utilitatii. Internetul, gigantica retea mondiala de calculatoare, aduna mii si milioane de utilizatori, in diferite grupuri de dialog, pe teme de la science-fiction la sexualitate, de la fotbal la probleme ecologice si parapsihologice. La cateva decenii de la lansarea acestei adevarate industrii de combatere a singuratatii (din care am mentionat doar cateva ramuri), rezultatele nu sunt de neglijat, dar sunt inca modeste, in raport cu eforturile facute si cu viteza cu care sentimentul de insingurare se infiltreaza in sufletele oamenilor contemporani. (Si-apoi, Internetul transmite idei si cuvinte, niciodata si mangaieri.) Iata insa ca studierea depresiilor a inregistrat o cotitura istorica. Reconsiderandu-si modul de actiune, psihologii au ajuns la concluzia ca cel mai bun medicament impotriva singuratatii este... acceptarea ei, acceptarea melancoliei, acceptarea tristetii ca pe un experiment fundamental de autocunoastere si control, o sansa de a infrunta fara menajamente modul nostru de a gandi si simti. Cu alte cuvinte, nu ar trebui sa ne fie deloc teama de singuratate ci, mai degraba, sa cautam sa o acceptam ca pe ceva temporar, sa cautam sa intelegem mesajul destinat noua pe care ea il ascunde. Aparitia acestui sentiment de izolare sufleteasca poate fi semnul ca trebuie sa devenim mai generosi cu cei din jur, mai putin critici (cultivand capacitatea de a vedea mereu partea buna a lucrurilor si mai ales a oamenilor), mai putin naivi, mai deschisi sufleteste sau poate mai atenti la adevaratele noastre capacitati interioare de a fi fericiti. Intotdeauna, ne spun psihologii, singuratatea are un sens extrem de constructiv. Totul este sa o acceptam cu curaj, sa gasim caile de a-i descifra mesajul, iar apoi chiar sa le parcurgem, fara sa disperam dupa cateva saptamani sau luni de cautari.

Al treilea ochi

Pentru majoritatea oamenilor, o plimbare in mijlocul padurii este o activitate ca oricare alta, in timp ce pentru foarte putini ea este o bucurie si un mijloc de reechilibrare extraordinar. De ce? Pentru ca primii trec indiferenti pe langa particularitatile peisajului, preocupati de aceleasi ganduri cu care au plecat de acasa, in timp ce la cei din a doua categorie simturile (vazul, auzul, mirosul, simtul tactil) sunt dilatate la maximum, incercand sa surprinda cat mai mult din ceea ce-i inconjoara, participand nu doar cu mintea, ci si cu inima, la ceea ce percep. Privirea fierbinte. Al treilea ochi.
O prima cale de depasire a sentimentului de insingurare este sa reinvatam sa privim si sa simtim ceea ce ne inconjoara. Cum? Exersand: sa nu lasam sa treaca o saptamana fara sa consacram o zi sau o dupa-amiaza unei plimbari in padure, pe malul unei ape, in parc ori poate pe o straduta ceva mai retrasa, strajuita de copaci. Sa urmarim extraordinara varietate de culori a arborilor atinsi de brume, sa ne exersam auzul incercand sa distingem ciripitul diferitelor pasari, sunetul vantului si zgomotul ploii, sa urmarim cu atentie zborul cocorilor ori alunecarea norilor pe cer. Observata cu atentie, armonia simpla a naturii ocupa o mare parte din spatiul sufletesc stapanit de singuratate. Perceperea semnalelor pe care natura ni le trimite prin fiecare din alcatuirile ei are un efect linistitor si calmant. Dar, indiferent de motive, solutia este simpla: intrand in rezonanta cu armonia naturii, vom reinvata sa ne bucuram de viata.

Cine fuge de dimineata ajunge departe

Dupa o jumatate de ora de gimnastica, dupa o alergare usoara de cateva zeci de minute sau dupa o ascensiune montana, atunci cand ne odihnim respirand lent si profund, apare o stare de relaxare placuta. Simtim un fel de caldura interioara, o usoara stare de euforie, iar dupa ce muschii s-au destins, avem o senzatie de siguranta de sine. Ne simtim calmi, lucizi, usor euforici, iar problemele noastre nu ni se mai par atat de grele. Suntem mai concilianti, mai entuziasti, devenind un mic focar de buna dispozitie, care chiar ii atrage si ii face curiosi pe cei din jur. Care sa fie secretul? Concomitent cu miscarea si intarirea corpului, vom dobandi armonie si forta interioara. Iar oamenii care se simt puternici pot mult mai usor sa fie generosi, pot adopta alte puncte de vedere, fara a se simti umiliti, pot sa-si asume faptul ca au anumite deficiente, fara a se simti surpati interior sau parasiti. Acesti oameni nu vor fi si nu se vor simti singuri niciodata.