In sahul alegerilor

Campania electorala pentru Cotroceni a inceput cu o mutare de sah bine gandita de presedintele Basescu.

Concentrati pe gherila impotriva cabinetului-fantoma Croitoru, adversarii sai nu au realizat ca, prin provocarea referendumului pentru reformarea Parlamentului, el le-a impus identificarea cu o institutie cotata foarte jos in preferintele romanilor. Pentru alegatori, parlamentarii nu reprezinta decat o casta de privilegiati, imuni la cerintele Legii, cu afaceri protejate si interese sustinute, cu venituri sigure si asigurate pe viata. Respingerea de catre Parlament a Ordonantei de Urgenta privind "legea pensiilor" - prin provocarea caderii guvernului Boc - a fost "cireasa de pe tort" a demonstratiei privind imoralitatea "alesilor" tarii. Parlamentul a vadit de nenumarate ori ca pune interesele de grup (la Putere sau in Opozitie) deasupra intereselor tarii. Solidaritatea cu "penali" de tipul A. Nastase, blocarea "transpartinica" a unor initiative legislative ce urmaresc eliminarea (sau delimitarea) "sistemului-ticalosit", amendarea continua a legislatiei in functie de conjuncturi nu au servit deloc la imbunatatirea imaginii a ceea ce s-a vrut a fi "centrul democratiei romanesti".
Pe fondul unei crize economice de care n-a fost responsabil, guvernul Boc a fortat - cu gandul la "prezidentiale" - reducerea drastica a avantajelor "speciale" pe care "alesii" si institutiile protejate de ei si le-au conferit in cei douazeci de ani de la caderea totalitarismului comunist. "Miscarea" a fost deliberata, guvernantii PD-L-isti fiind constienti ca, dupa retragerea benevola a PSD-ului de la putere, cabinetul putea fi oricand rasturnat. Fapt care s-a si intamplat, dar infrangerea tactica a partidului prezidential a devenit, pentru acesta, o victorie strategica. PD-L-ul a indicat ca "unitatea celor 322" pentru suspendarea presedintelui nu a fost o reactie a "fortelor democratice" impotriva unei aspiratii la dictatura, ci o etapa in actiunea unei caste suprapuse societatii pentru pastrarea privilegiilor, mentinerea structurilor clientelare, excluderea schimbarii. Votul "transpartinic" impotriva initiativelor guvernului Boc a aratat ca in Parlamentul Romaniei nu exista partide opuse doctrinal si programatic. Deosebirile intre gruparile politice sunt doar formale, in spatele aparentei existand o unitate de fond, subterana, a castei oligarhice formate de "mostenitorii comunismului". Chiar si concurenta "partidelor" nu este decat o intrecere intre lideri, transarea acesteia aducand "linistea noastra", adica mentinerea netulburata a starii de fapt.
Rasturnand guvernul Boc si blocand "alternativa Croitoru", patrulaterul PSD-PC-PNL-UDMR a cazut in propria-i capcana. PSD-ul s-a retras benevol de la guvernare in septembrie, dupa cum anuntase din vara d-l Geoana, liderul lui. Daca lupta cu adevarat impotriva "dictatorului Basescu", trecea in opozitie inca din iunie sau iulie. "Beneficiile" exercitarii administratiei l-au mentinut pe pozitii pana in ultimul moment. PNL-ul a considerat ca "halca" ce-i revine din acestea ar fi prea mica, dupa ce - in legislatura trecuta - a avut, cu ajutorul PSD-ului, toata "placinta". Daca PD-L-ul i-ar fi oferit, fara nici o garantie, sefia administratiei, ar fi trecut - cu arme si bagaje - in cealalta tabara. Iar UDMR-ul, "uitand" ca partidul condus de d-l Boc i-a solicitat, la formarea aliantei de guvernare de la inceputul actualului mandat, colaborarea, s-a orientat parlamentar spre "cine da mai mult". Reprezentantii partidelor in cauza n-au mai tinut cont de criza economica, de proiectele de redresare si relansare, unindu-se impotriva celui ce le ameninta "stabilitatea sistemului", presedintele Basescu, si a partidului pe care se sprijina.
Liberalii au crezut ca au dat, prin propunerea ca sef al guvernului a primarului sibian Klaus Johannis, o lovitura de maestru. In competitia liderilor Opozitiei pentru presedintie, d-l Antonescu, seful lor, se vedea deja devansandu-l pe PSD-istul Geoana, obligat - din lipsa de solutii - sa se alinieze la propunere. UDMR-ul a acceptat-o de asemenea pentru ca valida teza rolului benefic (real, de altfel) al minoritatilor etnice, cu consecintele politice decurgand de aici. "Lovitura" a fost insa in gol, pentru ca s-a vazut foarte repede ca d-l Johannis nu are - oricat de stimabila ar fi cariera lui sibiana - un proiect coerent de redresare economica si o echipa de "sacrificiu" dispusa sa-l aplice. Mutarea de sah a d-lui Basescu, demolatoare pentru improvizatia liberala, a fost numirea unui economist experimentat, d-l Lucian Croitoru, ca prim-ministru al unui guvern politic, gata sa incerce stoparea crizei cu asumarea raspunderii partidelor. Refuzul parlamentarilor din noul "patrulater" de a-l sustine a dezvaluit, inca o data, radacina raului.
Criza politica, suprapusa celei economice, i-a permis presedintelui Basescu sa treaca la ofensiva. Daca opozantii si competitorii lui nu au alt program decat ura (semnificativ unanima) impotriva "dictatorului", el a venit cu o solutie concreta de reformare a Parlamentului (prin comprimarea numarului de reprezentanti la 300, intr-o formula unicamerala) si cu o lozinca simpla, dar coerenta ("De ce le e frica nu scapa!") vizand spargerea "gastii transpartinice" si deschiderea unor reale dispute doctrinare si programatice. Prin provocarea, concomitent cu "prezidentialele", a referendumului pentru "unicameral", d-l Basescu si-a largit brusc plaja posibililor sustinatori pentru ca, daca destui electori nu-i aproba, in anume situatii, manifestarile "spontane", cei mai multi au o justificata reactie de respingere a unui parlamentarism corupt si bolnav, ce a naruit ideea de institutie legislativa apta sa exemplifice si sa apere democratia. Noul atac al d-lui Basescu la "sistemul ticalosit" ii pune pe adversarii sai intr-o pozitie extrem de incomoda: daca ii dau dreptate, contestarea lui electorala este inutila, iar daca ii resping propunerea, dovedesc iarasi ca nu interesul tarii, ci interesul de grup primeaza.