Teo Trandafir - "Cu toate panzele sus!"

Dupa zece luni de pauza, departe de luminile platourilor de filmare, se intoarce in fata publicului, exuberanta si indragostita, cu emisiunea care a facut-o celebra. "Teo Show" se va difuza saptamanal, intr-un format usor schimbat, pe 30 de posturi locale

- Am aflat, cu bucurie, ca te intorci pe micul ecran. Ce le pregatesti de data aceasta romanilor?

- Am pus bazele unei case de productie care va realiza o frumoasa emisiune clasica. In ultima vreme, foarte multi s-au batut sa-si prezinte produsul ca fiind avangardist, nou, senzational, dar cand te uiti mai cu atentie, constati ca e tot formatul Teo. Prin urmare, ca sa raspund la vesnica si penibila intrebare a ziaristilor: "Ce aduce nou emisiunea voastra?", o sa spun din start ca nu aduce lucruri noi, ci lucruri frumoase. Va fi o emisiune buna, vesela, interactiva, cu invitati in platou, cu informatii si multa bucurie, adica exact asa cum faceam pe vremuri. Ce e diferit, totusi, este ca vom vinde aceasta emisiune unui lant de 30 de statii din provincie, care o vor difuza simultan. Bucurestenii nu vor avea acces. Ei sunt mai rasfatati si asteptarile lor sunt undeva in zona divertismentului vulgar. Am decis, asadar, sa ne pozitionam diferit si sa fim un pic mai atenti la ce se intampla in tara, sa nu mai sfidam orasele mici, pentru ca peste tot au loc lucruri interesante, iar romanii sunt foarte mandri de zona in care s-au nascut. De aceea, o sa avem mereu in emisie, pe langa vedetele nationale, si personalitati locale, evenimente care au loc in provincie, comentate de artisti, somitati, oficialitati.

- Te-am gasit in plin proces de predare la o Scoala de Jurnalism. Ce se intampla de fapt aici? A cui a fost ideea infiintarii ei?

- In fiecare zi predau la aceasta scoala, cel putin doua ore. E foarte solicitant, pentru ca sunt multi tineri cu personalitati diferite, intre 20 si 30 de ani, sunt multe priviri de infruntat si multe preconceptii de inlaturat. Mai predau alaturi de mine Sandra Stoicescu, Mihaela Calin, Vlad Ionescu si altii. E o scoala bine gandita, in care elevii pot invata de la cum se fac emisiunile de divertisment, pana la cum se redacteaza jurnalul de actualitati, la cum produci o emisiune, cum ii faci marketingul si cum te vinzi, ca prezentator. Ideea a fost a bunului meu prieten si coleg Vlad Ionescu, de la Antena 1. M-a sunat in una din perioadele mele cenusii, in care eram pe tusa si nu mi se intampla nimic. Mi-a spus ca au facut aceasta scoala de televiziune cu putinii lor bani si ca, daca as vrea, as putea sa predau acolo. Am acceptat imediat si Vlad chiar a ras: "Bine, dar nu ma intrebi de bani?". "Pai ce, aveti vreun ban?" "Nu! Tocmai aia e!" "Pai, atunci la ce sa te mai intreb?" Si am ras. Si uite asa, am acceptat sa lucrez, fara sa fiu platita cine stie ce, tocmai pentru ca in momentul ala al vietii mele mi se parea extraordinar sa pot sa ies din casa cu o treaba, sa am din nou o directie. Si nu-mi pare rau, pentru ca am elevi extraordinari. Ne-am atasat foarte tare unii de altii, ne iubim foarte tare si exista riscul ca ei sa incerce sa ma imite, ceea ce nu mi-as dori deloc.

- Cum se vede viata de pe tusa? Nu ti-a dat tarcoale depresia? Esti totusi o obisnuita a reflectoarelor, nu poate fi simplu sa te trezesti, intr-o zi, fara ele.

- Nu mi-era teama atat de depresie, cat mi-era teama sa nu ma acapareze lenea. Eu eram obisnuita sa muncesc foarte sustinut, asta e ritmul meu si nu simt niciodata ca obosesc. Iar fara treaba, ma cam lasasem pe tanjala, cazusem prada unei inertii periculoase. Ma trezeam la ce ora voiam, ma uitam la dvd-uri pana dimineata la 5. La cate filme s-au facut pe lumea asta, as fi putut sta o viata in fata dvd-ului. Recunosc, e o placere extraordinara sa nu faci nimic, sa cheltui timpul aiurea. Dar in tot raul e si un bine.A fost extraordinar ca am putut petrece mai mult timp alaturi de fiica mea. Ne-a prins si intr-o perioada de vacanta, am stat mult una cu alta si ne-am apropiat foarte tare. Tin minte ca s-a intamplat la fel cu plecarea mea de la Pro TV, care a durat 8 luni, care si aia mi-a prins grozav. Am reinvatat cum se fac temele, cum se citesc povestile, am reinvatat sa am rabdare si a fost minunat. Pana la urma, perioadele astea sunt si ele limitate si, din fericire, la un moment dat apare ceva care te scoate din inertie. Altfel chiar ar fi trist!

- Ce mai face fetita ta, Maia?

- Fetita mea are cinci ani si jumatate deja. E desteapta, cuminte si sensibila. E un copil altfel. Si, surprinzator, e si foarte disciplinata. Vine din parc si eu o astept cu joculete, dar ea se cere sa faca teme, sa faca socoteli. E un Tauras ordonat si muncitor. Dar si daca o acuzi de ceva si n-ai dreptate, esti mancat. Odata o vezi ca face ochii mari si se sufoca. Nu uita niciodata nedreptatile. Si mai are darul extraordinar de a simti repede persoanele nesincere. Eu, una, recunosc, ma mai pacalesc. Dar ea niciodata. Daca ceva nu e in regula, tace, le ignora si se indeparteaza. Uneia i-a spus, acum un an, cu mare calm: "Nu cred ca o sa ma cunosti vreodata". Cred ca va fi foarte transanta cand se va indragosti. La 3 ani, cand i-a placut de un baietel si acesta s-a dus sa danseze cu o fetita, a venit si s-a aruncat in bratele mele plangand. A suferit ca un caine, "por causa de amor", desi inca nu intelege cum e cu iubirea. Bunaoara, cand ne mai uitam amandoua la "Aniela", unde personajele sunt lipicioase si mereu inlacrimate, ea ma intreaba: "Mami, da' de ce se uita asa?"."Pentru ca se iubesc, draga mea". "Si daca se iubesc, nu se pot uita normal?". "Nu se pot, mama". Of! (zambeste)

- A venit toamna si e senina si aurie. Inima ta in ce culori se mai scalda?

- In culori frumoase si vii. Nimic sumbru. Culmea e ca inima mea chiar face binisor toamna asta. Face mult mai bine decat a facut intr-o lunga perioada de timp. Credeam ca pot trai la nesfarsit rumegandu-mi neimplinirile, imi cam luasem speranta sa mi se intample vreodata ceva bun in plan sentimental, dar uite ca oricand, la orice varsta, poti avea parte de ceva frumos. Cata vreme nu te lasi prada depresiei si te programezi mental pozitiv, te mai poate izbi cate o bucurie. Despre cine e vorba si cum, nu pot inca sa dau detalii, e prea devreme si inca nu suntem chiar impreuna. Mai dureaza un pic. Cert e ca el exista si e o bucurie neasteptata. Am gasit, in sfarsit, printul meu pe cal alb. Dar norocul meu e ca tocmai ce eram la paraul cu pricina, cand calul alb a venit sa se adape. Altfel, cine stie cat l-as mai fi cautat! Si ma bucur ca si fetita mea e fericita, ma simte ca mi-e bine, ca sunt indragostita. In perioadele mele negre ea m-a motivat enorm. O singura data m-a vazut plangand si atunci a fost foarte dura. A venit la mine cu cutia de servetele si mi-a zis: "Ti-am spus ca suntem facute una pentru alta. Gata! Inceteaza!". Sa nu te treaca fiorii?

- Ai 15 ani de experienta pe platou. Ba ai mai avut parte si de aceasta perioada de respiro, in care ti-ai luat o anumita distanta fata de ce se intampla pe micul ecran. Cum se vede televiziunea in 2009? S-a schimbat ceva in ultimii ani?

- Emisiunile sunt mult mai saracacioase, pentru ca televiziunile sunt mai sarace sau, daca nu sunt mai sarace, sunt in orice caz speriate de criza si nu mai au curajul sa investeasca in formate calitative.Singura care ramasese era Duminica in familie, care s-a inchis prin plecarea Mihaelei. Un lucru e clar, criza de abia va incepe si televiziunile vor avea o mare surpriza la anul, cand, dupa ce au strigat "lupul", "lupul", lupul chiar va veni, cu o situatie foarte nasoala. Deja lucrurile nu mai stau la fel ca acum doi ani. Televiziunile iti ofera acum conditii mizere, studiouri ingramadite, bani putini si echipa restransa. In conditiile astea, ce emisiune poti face? Te asezi la un birouas si te apuci sa faci comentarii despre oameni care nu sunt in studio. Altminteri, daca vrei sa faci o emisiune un pic mai rasarita, care sa respire mai amplu, n-ai din ce si, din pacate, nici n-ai pentru cine. Si aici nu doar criza e de vina. Ceva s-a schimbat grav in ultimii ani, nivelul de asteptare al publicului a coborat foarte, foarte jos, incat televiziunile n-au mai fost nevoite sa faca nici un efort. S-a intamplat ceva cu publicul si nu inteleg ce. Poate e faptul ca generatiile mai noi muncesc ingrozitor de mult, pana la indobitocire, si atunci, cand ajung seara acasa, sleiti de oboseala, nu vor emisiuni care sa le ceara sa gandeasca, vor ceva lejer, ieftin, ca sa zaca o jumatate de ora in fotoliu si sa-si spele creierul dupa o zi intensa de munca. Din pacate, urmarile pe termen lung vor fi dezastruoase.

- Ai vreo speranta? Mizezi pe ceva care sa indrepte spre normalitate televiziunea?

- Solutia nu e ceva abracadabrant, senzational, ci o doza de normalitate. Pe asta pariaza si emisiunea pe care o vom face si suntem entuziasti, plecam cu toate panzele sus. Publicul le-a vazut pe toate, nu-l mai poti soca cu nimic. Trebuie luat cu delicatete acum. Usurel cu pianul pe scari!