O iubire pe Dunare: BRAILA

Turism cultural

Inainte sa scriu despre acest giuvaer cu straluciri argintii, as pomeni cate ceva despre giuvaerul numit... pamant romanesc! Pamantul pe care ne-am obisnuit sa calcam, pamantul care ne da hrana zilnica (atunci cand il iubim si-l starnim sa rodeasca), pamantul in care ne sunt ingropati mortii cei dragi... Si eroii care s-au luptat pentru el si au murit pentru el, pentru ca el, pamantul, sa ramana al nostru. Romanesc. Intr-o tara in care toata lumea carteste, se vaita, barfeste, minte, inseala, tradeaza, intr-o lume unde succes au taietorii de frunze, in vreme ce merituosii sunt pusi la colt, intr-o lume dominata de televiziuni si ziare pline de violuri, incesturi si crime odioase, citite si urmarite de multimi uriase de oameni, cu o foame neverosimila de Urat, a scrie de bine despre tara le poate parea unora ceva "de moda veche", ba chiar ceva caraghios, "siroposenii" care nu mai intereseaza pe nimeni!
Ei bine, eu imi asum acest risc si voi scrie cu optimism despre o recenta calatorie a mea la Braila - incepand chiar cu plecarea din Gara de Nord! Ar fi multe de spus si numai de Bine! Doar lipsa de spatiu ma impiedica sa o fac. Mai intai, sa amintesc ca pe langa liniile de tren, pe distanta de multi kilometri, ce duc de la Bucuresti la Braila, n-am vazut celebrele, cumplitele mormane de gunoi cu care fusesem obisnuiti, gunoaie dezgustatoare, care-ti luau cheful sa mai privesti pe geamul - murdar si el, al vagonului. Ei bine, de data asta n-am mai vazut nici urma de murdarie. Cum nu mi-a venit sa-mi cred ochilor, l-am intrebat pe conductor "daca vad bine ce vad". "Da, doamna, e mult mai curat acum pe liniile ferate. Si nu numai pe ruta asta! S-a facut curatenie cam peste tot". Incurajata de acest Bine neasteptat, am privit mai tot timpul - aproape 4 ore! - pe geamul curat. Am incercat sa rezist emotiei starnite de verdele crud al campiei si-al dealurilor, un verde stralucitor, aproape neverosimil, starnit de ploile din ultima vreme. M-a ametit, recunosc, si asaltul macilor rosii, leganati de adierea vantului de primavara, un fel de gard inflacarat la marginea lanurilor de grau. Ca sa nu mai spun despre spectacolul tufisurilor cu ramurile potopite de flori roz albe, ca in poemele lui Bacovia.Ori despre caii scapati din chingile iernii, ce pasteau linistiti, fericiti de oferta cu iarba grasa a campiei. Ori despre turmele de oi si de miei, pete vii, miscatoare, pe spinarea dealurilor, haladuind aidoma ca-n vremea cand "bardul de la Mircesti", veselul Alecsandri, isi scria "Pastelurile" lui colorate... Vi se pare lacrimogen si dulceag ce scriu? Depasit? Mie nu! Dimpotriva! Sunt fericita ca tara mea isi regaseste normalitatea. Si eu pot sa ma bucur de ea!
In ce priveste Braila, ea a fost pentru prima oara atestata documentar la 20 ianuarie 1368, un viitor centru comercial - incurajat si "alimentat" de vecinatatea Dunarii. Corabii incarcate cu tot felul de marfuri veneau din porturi infloritoare, aflate pe malurile Marii Negre ori ale Mediteranei, descarcand marfuri alese in pravaliile prospere ale orasului.
Cu timpul, Braila devine cel mai mare exportator de cereale al Romaniei. Braileni bogati, iubitori de neam si de tara, se ingrijesc sa-i asigure retele de cai ferate, sa-i modernizeze aspectul, sa-i extinda capacitatile portuare... Autoritatile locale isi dau si ele concursul pentru inflorirea orasului... Un mare roman, Dumitru Ionescu, om bogat, ajuns primar al urbei, lasa Brailei prin testament comori de pret, adica intreaga averea sa!Din banii lui se vor construi ori reconstrui spitale, biserici, se vor oferi burse, se vor infiinta scoli, biblioteci comunale, se vor acorda ajutoare permanente saracilor - batrani si copii: "Dumnezeu sa-mi ajute si sa ma lumineze a face numai bine si cat mai bine, patriei si neamului meu", a scris el in testament. Pentru merite deosebite, acum 100 de ani, in octombrie 1909, Regele Carol I ii confera primarului Brailei, Ordinul "Coroana Romaniei", in grad de Comandor...
Darurile lui Dumitru Ionescu lumineaza si azi la Braila. Biserici albe, cladiri somptuoase - majoritatea restaurate - sunt vii, in ciuda vremurilor grele pe care le traim. Asa cum vie este si amintirea unor oameni de mare valoare spirituala, pastrata si in unele "Case memoriale", precum au fost: medicul, cu doctorat la Paris, Mina Minovici, cantareata de opera de renume mondial - Haricleea Darclee, pictorul Arthur Verona, scriitorul Panait Istrate, legendarul actor Grigore Vasiliu-Birlic, criticul si istoricul literar Perpessicius, Ana Aslan, gerontolog de renume mondial, filosoful Nae Ionescu, arhitectul Octav Doicescu, Petre Stefanescu-Goanga, interpret de opera, care a dus faima Romaniei pe toate scenele lirice importante ale lumii, Ilarie Voronca, poetul "miliardar in imagini" - cum l-a numit temutul critic literar E. Lovinescu, scriitorul Mihail Sebastian si multi altii. Am s-o mai numesc doar pe ilustra Maria Filotti, marea actrita nascuta in 1883 la Braila, absolventa a Conservatorului din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe Aristizza Romanescu si Constantin Nottara. Cu studii de arta la Paris, Maria Filotti a fost membra a Comitetului International al Societatii Internationale de Teatru - ca reprezentanta a Romaniei - si a fost coplesita de premii si onoruri pe deplin meritate. "In memoriam", numele ei ilustru a fost dat unuia dintre cele mai frumoase teatre din Romania. Cladirea - monument istoric inscris pe lista celor ocrotite de UNESCO - reprezinta unul din darurile de pret ale legendarului primar al Brailei - Dumitru Ionescu.Un teatru superb, de curand renovat, cu scari monumentale, cu balustrade somptuoase din marmura alba, de Ruschita, cu candelabre de cristal, cu fotolii imbracate in catifea rosie, cu o cortina de o rafinata frumusete, creata de regretatul, mare artist plastic, Val Munteanu. In acest superb lacas, celebra soprana Mariana Nicolesco a lansat in lume, de-a lungul anilor, cu ajutorul concursului "Haricleea Darclee", splendide voci tinere...
Teatrul "Maria Filotti" este condus, de cateva decenii incoace, cu o "mana de fier, imbracata intr-o manusa de catifea" de doamna Veronica Dobrin. Cea care a dat, prin valoarea repertoriului abordat, prin valoarea regizorilor invitati si a actorilor din "trupa", o noua stralucire acestei institutii. Stralucire incununata cu multe premii obtinute in festivaluri nationale si internationale, la care a participat cu spectacole de referinta Teatrul "Maria Filotti".
Acum o saptamana, in sala mica a teatrului, plina pana la refuz, mai ales de tinerii adolescenti, am vazut un spectacol de mare succes al stagiunii 2008-2009. Este vorba despre piesa "Cum am invatat sa conduc", semnata de scriitoarea americana Paula Vogel, si pusa in scena de M. Chris Nedeea. Rasplatita in 1998 cu prestigiosul Premiu "Pulitzer" pentru Drama, piesa a fost urmarita cu mult interes la Braila. La final, tinerii din sala s-au ridicat in picioare, ca sa-i aplaude cu frenezie pe minunatii intepreti: Mihaela Trofimov, Valentin Terente, Emilian Oprea, Emilia Mocanu si Catalina Nedeea. M-am bucurat sa-i vad cuceriti de magia scenei.
Si tot la Braila, am revazut cu emotie spectacolul cu musicalul "Micuta Dorothy", scris de mine si de Marius Teicu, si pus cu stralucire pe aceasta scena, de minunata doamna Migry Avram Nicolau, in anul 2002. Cu o distributie de exceptie, spectacolul realizat la Braila este cel mai bun din cate am vazut.Artista exceptionala, despre care Stefan Iordache spunea, cu prilejul unui interviu, ca: "A fost cea mai buna profesoara de "arta actorului?" pe care a avut-o vreodata!", Migry Avram Nicolau va implini la toamna ... 89 de ani! La multi ani, scumpa noastra, doamna Migry!
Am plecat din Braila cu un dor nelamurit... Orasul, curat si plin de parcuri, cu palate din alt timp, cu cladiri impozante, boieresti, mai toate albe, cu acoperisuri argintii, cu biserici venite din Istorie, cu strazi ingrijite, cu superba lui esplanada, tot alba, in trepte de marmora, coborand spre Dunare - foarte curata si linistita, la ceasul cand am mancat intr-un restaurant tip vapor, asezat pe apele ei, orasul - aparent - lipsit de toape, de masini "fitoase", orasul cu oamenii lui normali, care-si vad de treaba, si pe care nu pare sa-i fi cuprins "criza" morala, m-a facut sa regret ca-l parasesc. Pentru un timp, mi-am tradat marea iubire fata de Bucuresti.