Fara sa ne ceara permisiunea, ne atinge simturile si se strecoara in sufletul nostru, facandu-ne fericiti. Acum, cand luna Mai isi traieste frenetic explozia vegetala, am vrut sa aflam cum se explica euforia pe care verdele ierbii si-al frunzelor o starneste in noi
Dr. NORICA POPA
"Un copac nu paraseste si nu tradeaza"
- De ce ne emotioneaza asa de tare verdele proaspat al vegetatiei timpurii?
- Efectul se observa cel mai clar atunci cand privim la inceputul primaverii crengile copacilor: din lemnul aparent fara viata, acoperit de o coaja uscata, se desfac aripioarele gingase ale frunzelor tinere. Nu poate ramane nimeni indiferent la vederea lor, fiindca acel verde pur reprezinta o promisiune: a devenirii, a renasterii, prezenta unei forte tacute si de neinvins. Vegetatia care germineaza din nou ne face sa simtim ca exista o putere mai mare decat a noastra. Ca cineva mai presus decat noi organizeaza miracole care ne fericesc. Semne divine ca acel ce ne-a creat ne poarta de grija, si sufleteste. Vrea sa ne bucuram.
- De ce o plimbare prin padure ne ofera maximum de destindere?
- Cand suntem obositi, lipsiti de energie, apatici si deprimati, e bine sa ne uitam la frunzisul tufelor si-al copacilor vreme de un ceas, ori sa ne ducem in padure, asa ne sfatuia cu sute de ani in urma Hildegard von Bingen. Pentru calugarita medievala, verdele era culoarea cu cele mai mari virtuti terapeutice, era convinsa ca organismul nostru poate absorbi "prin ochi" aceasta "forta verde". Si in zilele noastre, oamenii de stiinta se preocupa de puterea tamaduitoare a culorii verzi. Prof. Terry Hartig, de la Universitatea Uppsala (Suedia) a cerut unui grup de subiecti sa-si imagineze, timp de 40 de minute, ca executa o serie de activitati sportive, ce necesitau foarte multa concentrare. Apoi, in urmatoarele 40 de minute, participantii la test au trebuit sa se plimbe prin padure, si altii prin oras. Primii au fost vizibil mai relaxati si si-au refacut mai bine fortele decat cei care colindasera orasul. Agresivitatea si iritarea se diminuasera, in schimb, le crescuse capacitatea de concentrare. Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Padova (Italia), chiar si simplele imagini ale unor privelisti naturale sunt de ajuns pentru a alunga oboseala mentala a studentilor.
Psihologii americani, deschizatori de drumuri in studierea actiunii terapeutice a naturii, sustin ca ambiantele relaxante ne indeamna sa ne ordonam gandurile si sa reflectam la probleme si aspecte de viata, ceea ce contribuie la o destindere mentala. Ei au urmatoarea teorie: omul modern se afla intr-o stare continua de concentrare fortata, de care simte nevoia sa se elibereze. Iar el reuseste sa faca aceasta, in mijlocul naturii. Caci ea ne fascineaza, atragandu-ne involuntar atentia si stimulandu-ne interesul, prin zborul unei pasari pe deasupra capetelor noastre, prin miresmele ce plutesc in aer, prin fosnetele padurii. Pentru a percepe toate acestea, nu trebuie sa facem un efort de vointa, care ne-ar costa energie. Dimpotriva: atentia involuntara declanseaza mecanismul relaxarii.
- Deoarece suferinta nascuta acasa din solitudine are mereu de-a face cu oamenii de care ti-e dor, a caror lipsa o simti, cu care n-ai izbutit sa stabilesti un contact. E vorba, asadar, de o durere ce-si are punctul de pornire intr-o relatie. In momentul cand iesim in natura, ne plasam intr-un mediu unde singuratatea devine un fapt cu totul firesc, prin urmare, ne simtim mai putin dependenti de alti oameni. Un copac nu ne respinge, nu fuge de noi, va ramane in acelasi loc, chiar si dupa ce noi vom muri. Prezenta lor, din clipa in care o acceptam, e permanenta. Sunt "de fata". Martori tacuti ai tumultului sufletesc. Intalnirea in solitudine cu ceva mai mare decat noi, mai puternic, si caruia totusi ne dam seama ca-i apartinem poate fi tamaduitoare.
- Oamenii care si-au petrecut copilaria la tara, in plina natura, sunt cu mult mai echilibrati sufleteste si psihic decat cei cu copilaria petrecuta la oras. De ce?
- Copiii care cresc in preajma naturii sunt mult mai echilibrati si se concentreaza mai bine decat cei ce traiesc la oras. Este un fapt dovedit. La scoala sunt mai motivati si lucreaza cu mai multa perseverenta. Majoritatea marilor intelectuali romani s-au tras si se trag din copii de tarani. Chiar si astazi, ei promoveaza in procente impresionante in invatamantul superior. Poate si pentru ca reusesc in mai mare masura decat altii sa faca abstractie de dorintele lor personale si sa respecte regulile. Acesti copii manifesta mult mai multa creativitate decat colegii lor. Se descurca putin mai greu, doar cu asa-numitele "miscari impuse" de la orele de sport - probabil fiindca alergatul si catararile prin padure nu constituie un exercitiu nimerit pentru tumbe ori pentru sariturile cu coarda.
- Care este explicatia acestor performante?
- In spatiul liber, in padure, pe camp, copiii se pot dedica pe deplin unei anumite preocupari, fara a fi mereu deranjati. Ei pot sa viseze in voie. In plus, curiozitatea lor e mereu satisfacuta, intrucat mediul cunoaste schimbari neincetate, in functie de anotimp si de vreme. Insusiri de exceptie nepretuite in societatea noastra, bazata pe o ierarhizare excesiva a valorilor, in functie de cantitatea cunostintelor asimilate. Azi, oamenii acestia care isi pastreaza intacta curiozitatea si capacitatea de adaptare sunt adevarate comori.
- Efectul verdelui e la fel de puternic si in gradinita din dosul casei sau de pe balcon?
- Da, dar nu plantand, de pilda, doar tufe cu parfum imbatator. Mai curand vei reusi daca iti creezi o gradina care sa corespunda nevoilor tale proprii. De exemplu, una gata sa-ti ofere intimitatea unui coltisor de odihna, bine protejat de o vegetatie bogata, sau una clar structurata, dupa un plan minimalist. Cand ne amenajam o gradina, construim un paradis. De altfel, aceasta si este traducerea literala a cuvantului "gradina" din limba persana veche. Iar despre paradis, fiecare isi face o imagine proprie, strict individuala. Actiunea benefica a gradinii asupra noastra are de-a face si cu experientele din trecut, cu lucrurile care ne-au inconjurat de-a lungul anilor. In copilarie, invatam ca trandafirul nu e numai un obiect cu petale si ghimpi, ci si floarea iubirii, sau ca un ghiocel promite sfarsitul iernii. Ne bucuram atunci cand reintalnim lucruri care au avut o semnificatie aparte pentru noi.
- Multi oameni se considera extrem de fericiti cand escaladeaza muntii. De ce?
- Fiindca peisajul montan raspunde in mod deosebit nevoilor noastre sufletesti. Cercetatorii au stabilit ce conditii trebuie sa indeplineasca natura, pentru ca noi sa ne simtim bine in ea: printre altele, sa ne dea senzatia de spatiu larg, ce poate fi explorat cu privirea. Sa ne creeze impresia de libertate; am scapat din constrangerile cotidiene, viata si lumea ne apartin. In drumetiile montane poti privi viata de sus, totul iti apare dintr-o data mult mai neinsemnat, te distantezi de problemele tale. Iti schimbi gandurile. Sentimentul pe care il ai odata ajuns in varf, anume ca ai invins toate obstacolele, e pur si simplu grandios. In plus, in timpul ascensiunii te transpui intr-o stare cu totul speciala, esti atat de absorbit de urcus, incat nu mai percepi scurgerea timpului. Datorita cadentei regulate a pasilor si destinderii in mijlocul naturii, corpul si mintea se afla in armonie, ceea ce te face fericit. Drumetia la munte este o traire plenara a naturii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
29.05.2009, 16:52Elena Boangiu
Pt mine nu exista ceva pe lumea asta mai bun ca verdele.Este oaza mea de liniste, este iesirea mea din stresul de zi cu zi,e paharul meu cu iubire din fiecare zi,e tot ce poate pe mine sa ma ridice din plictiseala noastra cea de toate zilele"rutina".E cuprins in padurile de la munte,in copacii din batranul Bucuresti,in parcurile noastre ,in sufletele unora dintre noi....