Va veti intreba ce inseamna extim. E un cuvant inventat de Michel Tournier ca opus lui intim. Jurnalul intim e prin natura lui nombrilist, confesiv, un autoportret supradimensionat, privind spre posteritate cu orgoliul ca scrisul de sine te adaposteste de moarte, te conserva. Ei bine, lui Michel Tournier, care e unul din marii scriitori contemporani, de multi ani candidat la Premiul Nobel, "obiectele, animalele si ceilalti oameni" i s-au parut totdeauna mai interesanti decat propria oglinda, fiindca "realitatea depaseste infinit resursele imaginatiei mele si nu inceteaza sa ma umple de uimire si admiratie". Trebuie sa va spun, daca nu stiati, ca scriitorul francez, care implineste anul acesta 85 de ani, e un "clasic in viata", studiat in licee si universitati, cu o vasta opera - romane, nuvele, eseuri, scrieri memorialistice (multe traduse si la noi). Notorietatea acestei opere si prezenta in mass-media l-au facut popular in Franta si nu numai - un caz fericit in care calitatea literara se impune fara concesii facute comercialului. Caci Michel Tournier are capacitatea de a transforma in poveste subiecte filosofice, mituri, probleme religioase, cu o virtuozitate si o inteligenta ce topesc eruditia in subtext si ii lasa cititorului captivat de epica latitudinea de a intui adancurile, de-a medita sau a ramane doar vrajit de "actiune". De mai bine de 50 de ani, acest personaj de prim-plan al vietii literare franceze traieste departe de tumultul Parisului, in casa parohiala a unui sat de pe valea Chevreusei, Choiseul - un refugiu prielnic scrisului, inconjurat de oameni simpli, de natura si foarte prezent in "Jurnalul extim". Care e de fapt o culegere de anecdote, fapte diverse, ganduri, observatii ale metamorfozelor gradinii prin anotimpuri, intalniri, mici intamplari. Pe toate aceste fragmente variate, Tournier pune marca lui de scriitor care stie cum sa-si faca transmisibile cele vazute, auzite, decupate din "informa magma a perceptiilor cotidiene, la fel cum privirea unui mare fotograf inconjoara si cadreaza scena care poate deveni o imagine". Sunt o multime de astfel de imagini ale lumii exterioare, de "fotografii artistice" in "Jurnalul extim". Caci, in prezbiteriul lui, romancierul nu e un sihastru. Primeste vizite ale copiilor din sat, ale unor personalitati, se duce la Paris pentru indatoriri literare, voiajeaza in strainatate. Succesele de care se bucura nu i s-au suit deloc la cap, notatiile sunt simple si spirituale: "Dupa ce F. Mitterand s-a anuntat la prezbiteriu ca sa ia pranzul, mama, fiind de fata, isi exprima stupoarea: "Dar la urma urmelor de ce sa vina presedintele Republicii la tine?". "Pentru ca sunt celebru". Ea, dupa un moment de tacere: "N-o sa ma faci sa cred in veci una ca asta!"". Tot mama lui, auzind la televizor pe cineva care vorbea despre scriitorul Michel Tournier, ii atrage atentia ca acela n-ar fi spus scriitorul Goethe sau scriitorul Victor Hugo. Exista in Jurnal si o insemnare despre vizita la Choiseul, in vara lui 2000, a traducatorului sau roman, Radu Ruba. Surprins sa descopere ca acesta e nevazator, ii admira oaspetelui roman verva, curiozitatea si eruditia. Desi Tournier se fereste sa consemneze stari sufletesti, sa se confeseze, din fragmentele eterogene aflam indirect o multime de lucruri despre firea lui: iubeste copiii si animalele (pisicile in special), e lipsit de vanitate si egotism, are umor ("Macelarul meu: "Domnule Tournier, cand va cunoaste omul in carne si oase, ca mine, n-are nevoie sa va citeasca si cartile, nu-i asa?"") si stie ce datoreaza marilor povestitori ai lumii, de la creatorii anonimi de legende la Daniel Defoe, Kipling si Emil Zola. Chiar cand se refera la lucruri grave, cum ar fi propria moarte, pe care si-o doreste "rapida si curata" (cine n-ar vrea?), octogenarul evita prin autoironie patetismul. Fiindca, pana sa vina sfarsitul - ii spune unui prieten - "visez sa scriu o mare capodopera si sa cunosc o mare iubire". "Dupa cat te cunosc - ii raspunde acela - mai degraba te vad scriind o mare capodopera". Cu bucuria lui de a trai si reconfortantul lui spirit juvenil, n-ar fi exclus ca Michel Tournier sa adauge bibliografiei sale inca un mare roman.
Selectia Formula AS
Michel Tournier, "Jurnal extim", traducere de Radu Sergiu Ruba, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), colectia "Memorii, jurnale", 168 p.
Va veti intreba ce inseamna extim. E un cuvant inventat de Michel Tournier ca opus lui intim. Jurnalul intim e prin natura lui nombrilist, confesiv, un autoportret supradimensionat, privind spre posteritate cu orgoliul ca scrisul de sine te adaposteste de moarte, te conserva. Ei bine, lui Michel Tournier, care e unul din marii scriitori contemporani, de multi ani candidat la Premiul Nobel, "obiectele, animalele si ceilalti oameni" i s-au parut totdeauna mai interesanti decat propria oglinda, fiindca "realitatea depaseste infinit resursele imaginatiei mele si nu inceteaza sa ma umple de uimire si admiratie". Trebuie sa va spun, daca nu stiati, ca scriitorul francez, care implineste anul acesta 85 de ani, e un "clasic in viata", studiat in licee si universitati, cu o vasta opera - romane, nuvele, eseuri, scrieri memorialistice (multe traduse si la noi). Notorietatea acestei opere si prezenta in mass-media l-au facut popular in Franta si nu numai - un caz fericit in care calitatea literara se impune fara concesii facute comercialului. Caci Michel Tournier are capacitatea de a transforma in poveste subiecte filosofice, mituri, probleme religioase, cu o virtuozitate si o inteligenta ce topesc eruditia in subtext si ii lasa cititorului captivat de epica latitudinea de a intui adancurile, de-a medita sau a ramane doar vrajit de "actiune". De mai bine de 50 de ani, acest personaj de prim-plan al vietii literare franceze traieste departe de tumultul Parisului, in casa parohiala a unui sat de pe valea Chevreusei, Choiseul - un refugiu prielnic scrisului, inconjurat de oameni simpli, de natura si foarte prezent in "Jurnalul extim". Care e de fapt o culegere de anecdote, fapte diverse, ganduri, observatii ale metamorfozelor gradinii prin anotimpuri, intalniri, mici intamplari. Pe toate aceste fragmente variate, Tournier pune marca lui de scriitor care stie cum sa-si faca transmisibile cele vazute, auzite, decupate din "informa magma a perceptiilor cotidiene, la fel cum privirea unui mare fotograf inconjoara si cadreaza scena care poate deveni o imagine". Sunt o multime de astfel de imagini ale lumii exterioare, de "fotografii artistice" in "Jurnalul extim". Caci, in prezbiteriul lui, romancierul nu e un sihastru. Primeste vizite ale copiilor din sat, ale unor personalitati, se duce la Paris pentru indatoriri literare, voiajeaza in strainatate. Succesele de care se bucura nu i s-au suit deloc la cap, notatiile sunt simple si spirituale: "Dupa ce F. Mitterand s-a anuntat la prezbiteriu ca sa ia pranzul, mama, fiind de fata, isi exprima stupoarea: "Dar la urma urmelor de ce sa vina presedintele Republicii la tine?". "Pentru ca sunt celebru". Ea, dupa un moment de tacere: "N-o sa ma faci sa cred in veci una ca asta!"". Tot mama lui, auzind la televizor pe cineva care vorbea despre scriitorul Michel Tournier, ii atrage atentia ca acela n-ar fi spus scriitorul Goethe sau scriitorul Victor Hugo. Exista in Jurnal si o insemnare despre vizita la Choiseul, in vara lui 2000, a traducatorului sau roman, Radu Ruba. Surprins sa descopere ca acesta e nevazator, ii admira oaspetelui roman verva, curiozitatea si eruditia. Desi Tournier se fereste sa consemneze stari sufletesti, sa se confeseze, din fragmentele eterogene aflam indirect o multime de lucruri despre firea lui: iubeste copiii si animalele (pisicile in special), e lipsit de vanitate si egotism, are umor ("Macelarul meu: "Domnule Tournier, cand va cunoaste omul in carne si oase, ca mine, n-are nevoie sa va citeasca si cartile, nu-i asa?"") si stie ce datoreaza marilor povestitori ai lumii, de la creatorii anonimi de legende la Daniel Defoe, Kipling si Emil Zola. Chiar cand se refera la lucruri grave, cum ar fi propria moarte, pe care si-o doreste "rapida si curata" (cine n-ar vrea?), octogenarul evita prin autoironie patetismul. Fiindca, pana sa vina sfarsitul - ii spune unui prieten - "visez sa scriu o mare capodopera si sa cunosc o mare iubire". "Dupa cat te cunosc - ii raspunde acela - mai degraba te vad scriind o mare capodopera". Cu bucuria lui de a trai si reconfortantul lui spirit juvenil, n-ar fi exclus ca Michel Tournier sa adauge bibliografiei sale inca un mare roman.
Va veti intreba ce inseamna extim. E un cuvant inventat de Michel Tournier ca opus lui intim. Jurnalul intim e prin natura lui nombrilist, confesiv, un autoportret supradimensionat, privind spre posteritate cu orgoliul ca scrisul de sine te adaposteste de moarte, te conserva. Ei bine, lui Michel Tournier, care e unul din marii scriitori contemporani, de multi ani candidat la Premiul Nobel, "obiectele, animalele si ceilalti oameni" i s-au parut totdeauna mai interesanti decat propria oglinda, fiindca "realitatea depaseste infinit resursele imaginatiei mele si nu inceteaza sa ma umple de uimire si admiratie". Trebuie sa va spun, daca nu stiati, ca scriitorul francez, care implineste anul acesta 85 de ani, e un "clasic in viata", studiat in licee si universitati, cu o vasta opera - romane, nuvele, eseuri, scrieri memorialistice (multe traduse si la noi). Notorietatea acestei opere si prezenta in mass-media l-au facut popular in Franta si nu numai - un caz fericit in care calitatea literara se impune fara concesii facute comercialului. Caci Michel Tournier are capacitatea de a transforma in poveste subiecte filosofice, mituri, probleme religioase, cu o virtuozitate si o inteligenta ce topesc eruditia in subtext si ii lasa cititorului captivat de epica latitudinea de a intui adancurile, de-a medita sau a ramane doar vrajit de "actiune". De mai bine de 50 de ani, acest personaj de prim-plan al vietii literare franceze traieste departe de tumultul Parisului, in casa parohiala a unui sat de pe valea Chevreusei, Choiseul - un refugiu prielnic scrisului, inconjurat de oameni simpli, de natura si foarte prezent in "Jurnalul extim". Care e de fapt o culegere de anecdote, fapte diverse, ganduri, observatii ale metamorfozelor gradinii prin anotimpuri, intalniri, mici intamplari. Pe toate aceste fragmente variate, Tournier pune marca lui de scriitor care stie cum sa-si faca transmisibile cele vazute, auzite, decupate din "informa magma a perceptiilor cotidiene, la fel cum privirea unui mare fotograf inconjoara si cadreaza scena care poate deveni o imagine". Sunt o multime de astfel de imagini ale lumii exterioare, de "fotografii artistice" in "Jurnalul extim". Caci, in prezbiteriul lui, romancierul nu e un sihastru. Primeste vizite ale copiilor din sat, ale unor personalitati, se duce la Paris pentru indatoriri literare, voiajeaza in strainatate. Succesele de care se bucura nu i s-au suit deloc la cap, notatiile sunt simple si spirituale: "Dupa ce F. Mitterand s-a anuntat la prezbiteriu ca sa ia pranzul, mama, fiind de fata, isi exprima stupoarea: "Dar la urma urmelor de ce sa vina presedintele Republicii la tine?". "Pentru ca sunt celebru". Ea, dupa un moment de tacere: "N-o sa ma faci sa cred in veci una ca asta!"". Tot mama lui, auzind la televizor pe cineva care vorbea despre scriitorul Michel Tournier, ii atrage atentia ca acela n-ar fi spus scriitorul Goethe sau scriitorul Victor Hugo. Exista in Jurnal si o insemnare despre vizita la Choiseul, in vara lui 2000, a traducatorului sau roman, Radu Ruba. Surprins sa descopere ca acesta e nevazator, ii admira oaspetelui roman verva, curiozitatea si eruditia. Desi Tournier se fereste sa consemneze stari sufletesti, sa se confeseze, din fragmentele eterogene aflam indirect o multime de lucruri despre firea lui: iubeste copiii si animalele (pisicile in special), e lipsit de vanitate si egotism, are umor ("Macelarul meu: "Domnule Tournier, cand va cunoaste omul in carne si oase, ca mine, n-are nevoie sa va citeasca si cartile, nu-i asa?"") si stie ce datoreaza marilor povestitori ai lumii, de la creatorii anonimi de legende la Daniel Defoe, Kipling si Emil Zola. Chiar cand se refera la lucruri grave, cum ar fi propria moarte, pe care si-o doreste "rapida si curata" (cine n-ar vrea?), octogenarul evita prin autoironie patetismul. Fiindca, pana sa vina sfarsitul - ii spune unui prieten - "visez sa scriu o mare capodopera si sa cunosc o mare iubire". "Dupa cat te cunosc - ii raspunde acela - mai degraba te vad scriind o mare capodopera". Cu bucuria lui de a trai si reconfortantul lui spirit juvenil, n-ar fi exclus ca Michel Tournier sa adauge bibliografiei sale inca un mare roman.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
