"Poarta Schei Nr. 4"

Arta si vin, sub tampla Bisericii Negre din Brasov

Un artist al celor mai fine simturi

De la o vreme, brasoveanul Viorel Bachide colectioneaza vise. O face cu indarjire si pragmatism. Parte din ele le tine ascunse printre sutele de tablouri ale maestrilor romani contemporani, pe care tot el le-a adunat, intr-una din cele mai bune colectii de pictura de la noi. Restul de vise, Viorel Bachide si le-a inchis in alte doua arte: cea a vinurilor rare si cea a mancarurilor de elita. Si pentru ca toate visele sa-i stea laolalta, el si-a ales un loc in Scheii Brasovului, unde si-a deschis un restaurant. L-a numit, dupa adresa locului, Poarta Schei Nr. 4. Aici, printre tablourile de marca ce te privesc din pereti, incepi sa intelegi ca mancatul si bautul pot fi si ele acte de cultura, daca-s facute la cel mai inalt nivel. Iar eleganta discreta a locului a atras, pe langa rasfatatii vremii, si multi artisti romani importanti. Exact ca in vremurile de aur ale Montparnasse-ului, artistii si scriitorii au facut desene in local, au scris poeme, au lasat notite fulgurante si surprinzatoare. Sunt nume prestigioase, de la Marcel Iures si Ioan Grosan, pana la Ioan Bolborea, Tudor Jebeleanu, Adrian Ilfoveanu, Traian T. Cosovei, Denis Dinulescu, Iolanda Malamen, Dan Mircea Cipariu sau Corneliu Antim. Si tot ca-n anii Parisului de aur, o pictorita a imortalizat localul brasovean intr-un tablou generos si metafizic, ce strajuieste lumea, de langa bar. Si pentru ca acest cerc al tandretii si valorii sa fie inchis, exista si un soi de Imn al localului. Este cantat de faimoasa jazzista Maria Raducanu, pe versurile lui Traian T. Cosovei. Si toate aceste povesti ce par picurate dintr-un alt spatiu, unul mai bland si mai rafinat, se petrec, de fapt, intr-un local mic. Dar peste care vegheaza Viorel Bachide, "marele artist al celor mai fine simturi", cum l-a numit cineva.

La umbra marilor maestri

Se face amiaza cand ajung la Poarta Schei Nr. 4. E un ianuarie insorit, iar drumul prin Piata Sfatului si pe langa Biserica Neagra parca a sarit cateva sute de ani: un efect bizar, de masina a timpului. Localul e gol, dar ma intampina in surdina vocea Marlenei Dietrich. Mai tarziu apar un acordeonist si o violonista, care canta si ei tot muzica frantuzeasca. Din cand in cand, mai canta aici sansonete si Alexandra Fitz - cea mai buna voce a Brasovului. Iar cand e invitata Catanga, tihna senioriala a localului explodeaza! Dar acum, in localul inca gol, primeaza forta tablourilor de pe pereti. Asa ca incep sa discut cu d-l Bachide, mai intai despre arta, iubirea lui dintai. "Cum ai ajuns sa fii colectionar?", il intreb. "Am tot primit cadouri. Primele le-am primit de la Cosovei, prietenul meu din copilarie. Imi amintesc ca prin 1981- 1982, mi-a adus o grafica de Kazar, dupa aia un Mircea Dumitrescu si apoi m-a dus la atelier la Florin Ciubotaru, de la care n-am putut sa iau decat o acuarela, atatia bani aveam.Dar cand m-am dus cu acuarela lui Ciubotaru la inramat, mesterul mi-a zis: "Nu-ti iau nici un ban, daca imi spui ce e, ce reprezinta!". Iar scena asta s-a repetat si cu lucrarile altor artisti, asa ca am ajuns sa am o groaza de tablouri inramate gratis. Dar lasand glumele la o parte, dupa aia m-am mai dus pe la muzee, am cumparat, am primit cadouri...". "Si ai devenit un colectionar profund si competent". "N-am fost de la inceput competent, dar m-a consiliat scriitorul si criticul de arta Pavel Susara. Ii sunt foarte recunoscator ca, acum 10 - 15 ani, el mi-a dat liniile generale si mi-a mai dat niste ponturi: ce se vinde si ce nu, ce sa iau si de cine sa fug. Acum, am numai lucrari luate aproape toate direct din atelierele artistilor. Eu nu colectionez decat lucrari ale artistilor romani contemporani, mai ales ale celor pe care i-am cunoscut."

- Cum ai ajuns sa faci expozitii aici, la restaurant?

- Eu am o problema: nu-mi vand tablourile! Sunt ale mele, unele sunt cadouri. De-aia am vrut sa fac expozitii, ca nu pot sa vand. Si am mai vrut sa testez si reactia clientilor si sa schimb ambientul. Eram curios sa vad cum reactioneaza clientii la anumite lucrari. Si am vazut ca unele plac, altele nu, depinde. Aici intra lume pestrita ca stare sociala, nu materiala, ca stare materiala are toata lumea care vine aici. Nu stau nici unii la bloc, toti stau la case. Ei, si am vazut ca cel mai bine reactioneaza clientii, la Alin Gheorghiu, la "Gradinile" lui! Nu stiu de ce. Dar de Pasti, pun pe pereti Marin Gherasim. Iar cum da zapada, am niste "Ierni" splendide, de Paul Gherasim.

- Ce invataturi ai tras din activitatea ta de cumparator de arta?

- Am observat, de pilda, ca toata lumea cu bani vrea lucrari ieftine. Si multe! Si mari! Arta a inceput sa se masoare cu cotul, cum faceau negustorii de stofe in copilaria mea. Si nu mai vrea nimeni lucrari figurative. Bogatii de azi stau in vile, la cartier, vor sa aiba altceva in casa. Nici nu stii cat de multi bogati au colectii de arta! O sa te surprinda, dar tare e, de pilda, si Vanghelie, primarul din Bucuresti. Are o colectie exceptionala. Si Dan Ioan Popescu. Toata lumea are colectii. Istoria i-a invatat sau le-a suflat cineva ca investitia in arta e cea mai dinamica, e mai ceva ca in terenuri. Si mai e un avantaj. Tablourile iti schimba casa. In loc s-o vinzi - schimbi lucrarile si ai sa vezi ca nu mai esti la tine acasa. Am testat asta si pe clientii mei. Cu alte lucrari pe pereti, gaseau restaurantul mereu nou.


Nobila arta a mancarii si a vinului

La Poarta Schei Nr. 4, mancarea si bautura sunt la inaltimea maestrilor de pe pereti. Nimic nu-i lasat la intamplare, totul e facut cu o precizie si tenacitate aproape nemtesti, si de care patronul nu-i deloc strain, caci s-a format la unul dintre cele mai mari restaurante ale lumii, la Frankfurt. Clientii sunt serviti numai in portelanuri Rosenthal cu design, iar paharele sunt marca Riedel, cea mai valoroasa din lume. Daca parcurgi, fie si pe sarite, meniul, ai senzatia ca esti pe-o alta planeta, una a poemelor. Caci iata ce poti servi aici: "Pui in sos de sampanie, supa de rosii cu gin, somon cu unt de portocale, foie gras cu visine sau cu smochine, fluture de somon cu avocado, coquilles Saint-Jacques, petale de pui cu sos Gorgonzola, rata cu portocale, tournedos alla Rossini sau Henric IV; si ca desert, un sorbeto de sampanie, de pilda".
Iar cand il intrebi despre vinuri, Viorel Bachide iti raspunde fara sa ezite: "Am cea mai buna lista de vinuri din tara! Mai ales din Bordeaux si din Italia. Nu exista alta mai buna la ora asta". Si incepe sa-mi vorbeasca pasionat despre colectia lui, intr-un jargon tehnic foarte exact. Imi spune, de pilda, despre un Chateaux Brion 2001, premiat. Are 94 de puncte Parker. Parker este un degustator care da puncte la vinuri. El e un guru pentru Bordeaux. Bachide imi mai spune si de Cheval Blanc, care se vinde "pentru ca-l bea numai Putin; dar avem si Angellius - vinul lui James Bond". "Sa-ti zic si de Italia. Avem Brunello di Montalcino Angelo Gaja. Iar Gaja e Dumnezeul Italiei, cel mai mare producator de acolo, cel mai important. Dupa aia, avem cateva Super Tuscans, avem Tignanello, Sollaia, Ornellaia, dar si Sassicaia Bolgheri. Iar italienii spun: "Sassicaia e mandria natiunii". Are si el 100 de puncte Parker din 100. Este cel mai premiat vin din Italia. Dar mai am altele si altele. Ca sa nu iti mai spun de Eisswein - vinul dulce, de gheata, pe care il cumpar de la Kracher, din Austria, cel mai important producator de acolo si cel mai premiat. Si pe lista mea mai sunt vinuri chiliene, californiene, australiene, dar si romanesti, ca si noi avem vinuri de linia intai. Important e sa stii ce vrei sa le dai oamenilor. Iar eu le ofer vinuri rafinate, dar si cunoscute, macar din lecturi. Si care sa le spuna ceva. Ca pana la urma, toate meniurile sunt neutre si fiecare bea ca sa-si aminteasca niscai clipe placute. E ca si cum s-ar plimba prin niste tinuturi straine, printr-o simpla si fericita degustare dintr-un vin bun si rar".
Intre timp, o mana grijulie imi strecurase si mie intr-un bol de Rosenthal una din mancarurile alea cu nume de basm si de poem, si tot ca ele de gustoase. Alaturi, un vin dintre cele ultrapremiate prin lume ma facuse sa imi para iarasi bine ca traiesc in Romania. Si era noapte tarzie, cand m-am despartit anevoie de Viorel Bachide si de visele lui, inflorind la umbra Bisericii Negre. O vreme, sunetul viorii si-al acordeonului m-au urmarit binecuvantate prin intunericul acaparator. Iar versurile lui Traian T. Cosovei din balada inchinata locului mi se pareau acum mai pline de inteles: "Tot Brasovul doarme si viseaza zmei,/ Doar un glas rasuna de la Poarta Schei./ Sunet de balada - glas de clopotei/ Ca aproape nu stii incotro s-o iei./ Sunet de vioara, ploi de clavecin,/ Bauturi alese, tentatii din plin/ Chiar de mergi in zbor sau inoti pe ape/ Ia-te dupa urma care ne desparte". Odata cu versurile, vocea ca o orga vie a Mariei Raducanu ma invaluia, si ea, in noapte. Era inca o masina a timpului...

(Fotografiile autorului)