Dupa zece ani de cand s-a retras de pe micul ecran, lumea tot o mai opreste pe strada ca s-o intrebe unde a disparut, de ce nu-si continua emisiunile urmarite cu interes. Semn bun, intr-o lume unde vedetele sunt fabricate pe banda rulanta. Semn ca prospetimea si energia ei au sedus pe termen lung publicul. Cu toate astea, Tania Budi sta astazi departe de lumina si forfota platourilor de televiziune, dedicandu-se unei pasiuni care a acaparat-o total: teatrul! Cu parul lung, acoperit de o palarioara boema, afundata in fotoliul unei cafenele bucurestene, declara senina ca abia acum si-a gasit drumul adevarat... Si totusi: cum poate cineva sa renunte asa de usor la celebritatea incomparabila a televizorului?
"M-a schimbat mult experienta londoneza"
- Cu frumusetea si caldura pe care le emanai ai fost printre primele aparitii pe micul ecran, in peisajul inca auster al televiziunii de dupa revolutie. Erai o promisiune vie a noii televiziuni. Si apoi, brusc, ai disparut. Ce s-a intamplat cu Tania Budi de atunci? Pe unde te-a purtat viata?
- In TVR am intrat in 1994, desi lumea ma asociaza cu figuri care sunt acolo de la revolutie. Anii cu un varf de notorietate, in ce ma priveste, au fost 95, 96, 97. Dar in nici un caz nu au fost varful carierei mele. Eram doar un crainic. Apoi am plecat la Londra, decisa sa urmez cursurile "London School of Journalism", o scoala cu prestigiu si foarte bine cotata. La inceput m-am tinut de ea, dar pe parcurs mi-am dat seama ca nu jurnalismul ar trebui sa-l studiez, pentru o meserie care cere in primul rand comunicare. Ceea ce mi se oferea erau niste studii foarte tehnice, care nu-mi foloseau, pentru ca nu voiam defel sa ajung ziarist la Londra. Eu urma sa "topesc" sticla, sa trec dincolo de micul ecran, catre public, iar asta e posibil numai atunci cand stii sa exprimi foarte bine ce ai inauntru. Sentimentele. Starea de spirit. Iar ca sa poti sa exprimi toate astea, trebuie sa te cunosti foarte bine. Asa mi-am dat seama, pana la urma, ca scoala pe care ar trebui s-o urmez este una care sa ma ajute sa ma cunosc cat mai bine pe dinauntru. Si dupa un an m-am intors.
- Ai abandonat imediat televiziunea?
- Nu chiar. Venisem cu ganduri foarte mari de la Londra, desi daca privesc inapoi, nu eram pregatita pentru marele asalt. Ma simteam inca la inceput, chiar daca aveam 4-5 ani de vechime in televiziune. Am avut cateva propuneri, una dintre ele fiind sa realizez o emisiune concurs interactiva, cu tot felul de echipe din tara. Un format importat, spaniol. Dar eu n-am crezut niciodata in stilul asta de formate, jocuri si concursuri. Nu ma atragea deloc, desi televiziunea care-mi propunea era una de top. Am preferat sa zic nu.
Fotografie in alb...
- Un an petrecut la Londra...? Nu te-a tentat sa ramai?
- Ba m-a tentat. Mai ales ca in Anglia m-am indragostit foarte tare de un irlandez stabilit la Londra. Pana la urma, a renuntat el la Londra si ne-am stabilit amandoi in Romania. Nu mai suntem impreuna, dar el e inca aici, in tara. Ba s-a si casatorit cu o romanca. Avea o afacere super profitabila acolo, a inchis tot si a inceput altele aici. I-au placut romanii si optimismul lor. Dar, ca sa revin la intrebare, n-am ramas, fiindca e foarte greu sa o iei de la inceput intr-o competitie atat de acerba precum e cea din Occident. Trebuie sa fii foarte, foarte bun, si pe langa asta, iti mai trebuie contextul, momentul potrivit, locul potrivit, sa cunosti persoanele potrivite. Pentru televiziune, trebuia sa vorbesti mai mult decat o engleza perfecta: o engleza academica. Iar eu nu stiu daca mai aveam timp sa o invat. Cu toate acestea, am fost intr-o vizita la MTV si mi s-a propus sa particip la un casting pentru prezentatori cu accent est european. Cred ca neincrederea in mine nu m-a lasat sa ma duc. Mi-am zis ca ma duc degeaba, pierd timpul. Acum imi pare rau. M-a schimbat mult experienta londoneza. Mi-a fost greu sa ma reacomodez la nesimtirea de pe strazile noastre, la comportamentul badaranesc din locurile publice. La obscenitati. Dar mi-am dat seama si cat de dragi imi sunt romanii, cu umorul lor foarte special. Suntem un popor foarte spiritual, care stie sa faca haz de necaz, sa se amuze de lucruri care pe occidentali i-ar stanjeni foarte tare. Nu suntem o natie simandicoasa.
"Mi-ar placea sa devin o actrita buna"
- Intr-un moment al vietii in care altii si-au decis deja cariera, tu ai luat-o de la capat, ca o scolarita. De unde curajul acesta?
- Sunt Varsator si nu am idei preconcepute. Urasc cliseele, nu cred in diplome, conteaza doar cine sunt si cum ma construiesc pe dinauntru.
... si negru
- Te-a schimbat faptul ca ai imbratisat teatrul?
- Tania Budi de azi este un om mult mai disciplinat decat Tania de acum zece ani. Indisciplina este o problema a tineretii. Cand esti mai mic, esti usor haotic, incepi si lasi multe, nu stii in ce directie vrei sa mergi. In timp, vine si aceasta rigurozitate care te asaza pe un drum si-ti aduce un echilibru. Mai am un an de facultate. Mi-ar placea sa raman in teatru, sa joc, sa evoluez, sa devin o actrita buna. In februarie avem examen cu "Badaranii" lui Goldoni. Eu sunt Margarita. E un examen important, este primul rol de care simt ca ma apropii mai tare, fiindca e mai ofertant. In televiziune m-as intoarce doar pentru ceva ce nu-mi ia mult timp. Nu dispretuiesc televiziunea, caci ea aduce actorilor o notorietate care poate avea avantajele ei. Dar n-as face orice ca sa apar pe TV, pot trai foarte bine si fara aceasta vizibilitate. Cateodata regret ca accept invitatii in talk-show-uri unde nu am nici o comunicare cu persoanele respective si ma intreb dupa aceea: "Ce naiba am cautat acolo?". Cunosc atat de multi oameni educati, cultivati, care ar forma publicul pentru ceva de calitate, de bun simt. Un public care citeste, care nu e consumator de ceea ce se intampla in televiziune astazi si pentru care ar merita sa se creeze niste formate de calitate.
"Nu prea cred in relatiile vesnice"
- Ce-ti da forta sa mergi mai departe, intr-o epoca in care aproape totul ne trage spre superficialitate?
- Eu cred ca nimic nu este mai important decat sa ai timp pentru tine si pentru prieteni. Nu vreau sa ma pierd pe mine, muncind de dimineata pana seara intr-un birou. Forta imi dau oamenii pe care ii iubesc si care ma iubesc, familia, prietenii. Sunt o persoana foarte deschisa. Cred in caracter, in bun simt si in cei sapte ani de acasa. Daca nu as avea cercul meu de amici, care functioneaza pe aceeasi frecventa cu mine, probabil mi-ar fi foarte greu sa o scot la capat.
- Iubesti? Esti indragostita? Ce culoare are viata ta sentimentala?
Departe de cutremure
- De doua-trei ori in viata am fost foarte aproape de nunta, dar mereu m-am retras, pentru ca nu credeam suta la suta in relatia respectiva. Nu sunt un om de fatada, care sa faca lucrurile de forma. O casatorie si un divort iti iau timp. Si nu prea mai cred in relatiile vesnice. Stiu ca exista exceptii, cand ajungi la 80 de ani tinandu-te de mana, dar ele sunt tot mai rare. Si ca sa ajungi acolo, e nevoie de multa pasiune, generozitate, daruire si vointa din partea amandurora, in mod egal. Eu cred ca am aceste date, dar n-am gasit inca persoana potrivita. La inceputul verii trecute, am incheiat o relatie care dura de sase ani - o relatie foarte zbuciumata, cu multe probleme, dar si cu multa iubire. De multe ori ne impuneam amandoi sa o incheiem, ca sa nu mai suferim. Dar nu se poate asa, voit. Pana nu se stinge in inima, nu se poate. Intr-un final, ne-am despartit cu mare drag si cu zambetul pe buze. Acum ma vad cu cineva, e un inceput de dragoste si inca nu stiu ce va fi. Sunt ceva mai precauta, fara sa vreau, nu neaparat de teama de a suferi sau a fi ranita, ci doar din dorinta de a nu mai trece prin avalanse, ca atunci cand pui totul pe masa de la inceput.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
