Moartea este ieftina, uneori chiar gratuita in minerit, in combinatele siderurgice sau in maternitati. Tragedia de la Petrila nu face decat sa completeze tabloul general de nepasare, lacomie si amatorism cu care ne-am obisnuit in Romania, de atata amar de vreme. Cu atat mai mult cu cat, desi ancheta nu s-a incheiat, exista probe care demonstreaza ca in spatele accidentului se ascunde o crima cu complici la toate nivelele. O crima a conducerii care, pare-se, stia ca in abataj se aduna pungi de gaz, dar nu a investit in modernizarea sistemelor de ventilatie si nici in cele de alarma. Mai mult, spun minerii, directorii minei, altfel oameni politici, implicati in campanii electorale, i-ar fi amenintat pe mineri ca daca nu intra in mina, vor fi penalizati sau chiar concediati. Nu e mai putin adevarat ca vocile minerilor nu s-au auzit in ultima perioada, cu toate ca de-a lungul timpului nimic nu i-a oprit sa iasa in strada, sa-si ceara drepturile cu tarnacopul. Nu au existat negocieri care sa vizeze programul de securizare a subteranului, iar liderii sindicali, altfel vocali si contondenti, nu s-au facut remarcati decat cerand sporuri salariale. Salariul groazei!
Mineritul romanesc este printre cele mai nesigure din Europa. Infiltratiile de gaze, nesiguranta tunelelor si a uneltelor, lipsa de investitii in aparatura si sisteme de protectie au transformat mineritul in profesiunea disperatilor care abandoneaza orice speranta cand intra in sut. Nu intamplator acum 11 ani, ministrul industriilor care, ironia sortii, era chiar prim-ministrul de azi, declansa programul de inchidere a minelor. Mineritul era considerat atunci costisitor, periculos, o gaura neagra, unde ingropi 10 lei si scoti unul. Uneori aceasta socoteala era valabila si pentru oameni. In Valea Jiului au fost inchise mine, iar inaltele fete guvernamentale au incercat sa gaseasca petice potrivite sa faca atractive turistic salopetele ortacilor. Peste cativa ani, alt guvern, social-democrat, alta distractie. Minerii disponibilizati isi terminasera banii primiti ca mita pentru evacuarea subteranelor si pretindeau acum sa reia munca in abataje. Abia ajunsi la palatul Victoria, politicienii lui Ion Iliescu, influentati de legaturile de sange dintre tatucul lor si minerii lui Cozma, au redeschis minele. De indata zidurile au inceput sa se surpe. La mina Vulcan, de pilda, in anii 2001 si 2002 au murit cel putin 20 de mineri din cauza exploziilor din subteran.
Politica nepasarii, demagogia si populismul lasa urme de nesters printre mineri. Iar in ultimii ani, pentru ca presiunile sindicale erau mari iar economia avea nevoie de carbune, ca sa faca fata "baietilor destepti din energie, a fost reluat mineritul chiar de cei care reusisera sa-i puna cruce. In 2006, ministrul finantelor refuza garantarea unui credit pentru modernizarea subteranelor. Nu trebuie modernizate, ci inchise, spunea demnitarul. Ceea ce nu a oprit regia huilei sa se lase intretinuta de la buget, adunand datorii de peste un miliard de euro. Sunt datorii istorice si politice. In primavara acestui an s-a luat in discutie posibilitatea conservarii si ecologizarii minei de la Petrila, din motive economice si de siguranta. Dar e an electoral, si pe asa vreme nu arunci pe nimeni in strada, fara sa ai senzatia ca arunci un vot pe apa Sambetei. Asa ca oamenii au ramas ingropati in subterane. Cu o zi inainte de accident, Valea Jiului era bantuita de ultimul strigoi al comunismului. Ion Iliescu, omul care le datoreaza puterea si care a facut totul pentru demonizarea lor, mai avea o data nevoie de mineri. Nu de ei. De voturile lor. Apoi a venit nenorocirea.