Studiile arheologice au dovedit ca populatiile din America de Sud cultivau si consumau cartofii inca de acum sapte mii de ani. Leguma foarte adaptabila si rezistenta la vitregiile mediului, in zona muntoasa a Americii de Sud ajunge la altitudini record de 4000 de metri. In Europa, cartofii au fost adusi de catre conchistadorii spanioli, in plin Ev Mediu, si de atunci ei au cucerit practic intreg continentul, cultura lor extinzandu-se in toata lumea. Pana aproape de inceputul secolului XIX au existat nenumarate rezerve si prejudecati legate de cartofi ca aliment. Unii s-au ferit sa-i manance, pentru simplul motiv ca nu erau mentionati in Biblie. Apoi, a circulat superstitia ca prin intermediul cartofilor s-ar extinde epidemiile de ciuma. S-au dus adevarate lupte pentru ca populatia si clerul sa fie convinsi ca aceasta leguma nu are nici un fel de proprietate malefica. Pana la urma, consumul de cartofi nu doar ca a fost acceptat, dar "descoperirea" lor a eradicat foametea la sfarsitul evului mediu. Actualmente, cartofii reprezinta a patra sursa de hrana din lume ca importanta, alimentatia secolului XXI fiind aproape de neconceput fara ei. Pe de alta parte, cartofii, si mai ales alimentele derivate din ei (chipsurile, cartofii prajiti, fulgii de cartofi etc.) sunt incriminati in prezent pentru producerea a numeroase boli, intre care obezitatea, diabetul, cancerul si bolile de inima. Alaturi de painea alba, ei sunt exclusi din majoritatea regimurilor alimentare cu scop terapeutic sau pentru slabit. Dar cartofii au si o alta "fata", mai putin cunoscuta, pe care oamenii de stiinta o descopera abia in ultimele decenii, de cand sunt studiati nu ca alimente, ci ca medicament. Si, poate parea greu de crezut, dar este adevarat: cartoful este un medicament cu acte in regula.
Cum se prepara si cum se administreaza cartofii
Cartofii sunt de fapt tuberculii plantei cu acest nume, adica niste depozite subterane de substante nutritive menite sa asigure supravietuirea peste iarna a organismului vegetal. Din punct de vedere alimentar, cea mai importanta parte a tuberculului este miezul, care are culori de la alb la galben spre portocaliu, este foarte bogat in amidon si contine apa, oligoelemente (potasiu, magneziu, calciu) si vitamina C. Interesant este ca din punct de vedere terapeutic, cea mai importanta zona a cartofului este chiar coaja, adica partea care se arunca. Ea are culori de la brun pana la rosu, galben sau chiar violet inchis. Coaja cartofilor contine pigmenti (flavonoide) cu actiune antioxidanta si antitumorala, vitamine din complexul B, fibre alimentare, compusi fenolici cu efect de reglaj asupra activitatii cardiace. Geneticianul american Roy Navarre, de la "Agricultural Research Service", un centru de cercetare specializat, intre altele, in detectarea principiilor active din plante, a descoperit nu mai putin de 60 de substante terapeutic active in coaja cartofilor. Problema care se pune, insa, este ce se intampla in timpul prepararii cartofilor cu toata aceasta bogatie de substante active. Ei bine, prin curatarea si prin prajirea cartofilor, prin transformarea lor in chipsuri, in fulgi, in mancaruri preambalate si "bine" iradiate, aceste principii active se pierd sau sunt distruse in totalitate, ramanand doar amidonul si alte cateva substante, de data aceasta periculoase pentru sanatate. Aceasta situatie poate fi insa evitata, preparand si consumand cartoful in urmatoarele moduri:
Sucul de cartof
Fara doar si poate, este cel mai eficient din punct de vedere terapeutic. Cartofii cu tot cu coaja se spala foarte bine sub jet de apa calduta, indepartand cu o perie tot pamantul si impuritatile, apoi li se indeparteaza cu un cutitas partile stricate sau inverzite (culoarea verde a cojii indica un nivel ridicat de toxicitate). Astfel curatati, ei nu mai au nevoie de decojire, ci doar vor fi pusi in storcatorul electric centrifugal, obtinandu-se astfel un suc galbui, usor tulbure, care va fi consumat imediat dupa preparare, pentru a nu avea timp sa se oxideze. Se consuma zilnic cate 400-1000 de ml de suc de cartofi, eventual in combinatie cu suc de mere sau de morcov, pentru un gust mai bun. Se tin cure de 15-60 de zile, urmate de 1-3 saptamani de pauza.
Decoctul de coji
Inainte de a fi decojiti, cartofii se spala foarte bine sub jet de apa calduta, indepartand cu o perie tot pamantul si toate impuritatile. Coaja obtinuta prin desprindere cu cutitul, de la 3 cartofi de marime medie, se lasa apoi sa fiarba vreme de 5-10 minute, intr-o cana de apa, apoi se lasa sa se raceasa si se filtreaza. Preparatul rezultat se consuma pe stomacul gol, 2-3 cani pe zi, avand efecte antireumatice, antitumorale, antiinflamatoare, remineralizante (contine magneziu, potasiu, fier). Cojile ramase dupa decoctie se aplica, sub forma de cataplasma calda, pe articulatiile afectate de reumatism, pe eczeme, pe ranile care se cicatrizeaza greu.
Cartofii fierti in coaja
Cartofii, foarte bine spalati in prealabil, se fierb la foc mic, pana cand se inmoaie, dupa care se decojesc cu grija, asa incat sa nu se ia decat coaja subtire de la suprafata. Apoi se piseaza, adaugandu-se ulei de masline, lapte si sare dupa gust. Pasta astfel obtinuta este foarte bogata in potasiu, in magneziu, pastreaza o parte din vitaminele si din principiile active ale miezului de cartof si, intr-o mai mica masura, ale cojii. Cercetatorii de la Institutul de studii alimentare din Statele Unite sustin ca aceasta forma de preparare termica pastreaza cele mai multe calitati terapeutice ale cartofului, fiind mult mai eficienta fata de prajire ori fata de fierberea dupa decojirea prealabila.
Cartofii la cuptor
Reteta care urmeaza se poate aplica doar cu cartofii la care coaja este mai subtire si care sunt foarte sanatosi (fara zone stricate, fara coloratie verde). Acestia se spala foarte bine, apoi se taie felii subtiri, fara a-i decoji si fara a separa complet feliile intre ele, ci lasandu-le legate asa incat sa pastreze forma initiala a cartofului. Astfel taiati, cartofii se pun la cuptor si se lasa la foc mic, pana se inmoaie (se incearca din cand in cand cu furculita). Cand se scot, se servesc cu iaurt sau chefir, se pun sare si condimente si se consuma calzi. Consumul cartofilor cu tot cu coaja nu este o noutate, in multe zone ale Europei ei fiind consumati in mod traditional in acest fel. Cartofii mancati impreuna cu coaja sunt excelenti pentru slabit, deoarece ea este bogata in fibre alimentare, stimuleaza metabolismul grasimilor, regleaza nivelul colesterolului si al glicemiei.
Cataplasma cu coji de cartofi
Tratamente interne
* Boli cardiovasculare - de doua ori pe an se face cate o cura cu suc de cartofi, din care se consuma cate un pahar (200 ml) de doua-trei ori pe zi. Cura dureaza 45 de zile. Va aduce in organism un aport important de vitamina C, vitaminele B6, B1, B2, pigmenti cu efect antioxidant. Se recomanda, in mod special, pentru prevenirea puseurilor de hipertensiune arteriala, a arteritei obliterante, a cardiopatiei diabetice. Contra tulburarilor de ritm cardiac se recomanda si consumul de 3-4 ori pe saptamana al cartofilor fierti in coaja, care datorita aportului lor de potasiu si de magneziu previn aritmia cardiaca si tahicardia.
* Adjuvant in cancerul de prostata si in cel uterin - se recomanda sucul de cartofi, din care se bea cate o jumatate de litru pe zi, in cure de 4 saptamani, urmate de alte 4 saptamani de pauza. Sucul se va consuma cat mai proaspat si va fi facut de preferinta din cartofii cu coaja rosie sau galben intensa. Studii in curs de desfasurare iau in calcul si un efect antitumoral direct al unor substante din coaja cartofilor.
* Adjuvant in cistita - cartofii fierti si cei copti consumati zilnic ajuta la alcalinizarea urinei, ceea ce are ca efect colateral optimizarea actiunii antibioticelor naturale sau de sinteza cu care se trateaza cistita. Asadar, daca urmati un tratament antiinfectios contra acestei afectiuni, consumati zilnic cartofi pe parcursul terapiei. Studiile arata ca, intr-adevar, aceasta dieta alcalinizanta mareste semnificativ sansele de vindecare a infectiilor urinare.
* Constipatie cronica - se recomanda o cura de 1-3 zile, in care se consuma cartofi fierti si copti in coaja. Singurele adaosuri admise in regimul alimentar alaturi de cartofi sunt: salata verde, varza, tomatele, spanacul, castravetii, telina verde, salata de sfecla rosie, uleiul virgin de masline. In plus, in fiecare dimineata si seara, se consuma cate un pahar de suc proaspat de cartofi, pentru reglarea florei intestinale. Pe timpul curei, se face si cat mai multa miscare, mai ales exercitii fizice pentru abdomen. Acest tratament simplu este foarte eficient, avand toate ingredientele pentru eliminarea acestei afectiuni, deoarece regleaza digestia si flora intestinala, aduce un aport masiv de fibre alimentare si stimuleaza peristaltismul intestinal.
* Gastrita, ulcer gastric - mai multe studii facute in anii '50 si, din pacate, nereluate in zilele noastre, arata ca 200 ml (un pahar) de suc de cartofi rosii, baut cu 60 de minute inainte de fiecare masa, de minimum 3 ori pe zi, are efecte practic miraculoase contra acestor afectiuni. Se tin cure de 4-6 saptamani, timp in care gratie principiilor active din sucul proaspat de cartofi, secretiile acide se regleaza sub aspect cantitativ, epiteliile gastrice se refac, eventualele nise se vindeca accelerat. Aceste efecte nu apar la toti pacientii (la aceasta categorie de bolnavi, efectele oricarui tratament variaza foarte mult in functie de tipologia individuala), dar un procentaj incurajator de vindecari, cuprins intre 38-52%, a fost raportat de toate echipele de cercetatori care au administrat suc de cartofi pacientilor.
* Hepatita - un studiu japonez publicat in 2006 arata ca in cartofii cu coaja de culoare rosie exista principii active hepato-protectoare. Echipa doctorului Kyu-Ho Han, de la "Institutul de Studii Agricole" al regiunii Hokkaido, a pus in evidenta faptul ca la organismele cu hepatita indusa, care au fost tratate cu decoct de coji ori cu suc de cartofi rosii, rata mortalitatii a fost net inferioara fata de loturile martor. Ca adjuvant contra hepatitei, se tin cure de cate 4 saptamani, urmate de alte 4 saptamani de pauza, cu suc de cartofi cu coaja rosie, din care se consuma cate 500-750 ml pe zi, pe stomacul gol.
* Indigestie - cartofii fierti in coaja, preparati sub forma de piure sau consumati ca atare, sunt printre cele mai digeste alimente din lume. Persoanelor care se confrunta cu indigestii frecvente le este recomandat un semi-repaus alimentar de 24-72 de ore, timp in care se consuma doar cartofi fierti, apoi introducandu-se, foarte gradat, si alte feluri de mancare. Este un tratament simplu si eficient. Atentie, insa, cartofii copti, prajiti sau fierti, consumati zilnic, in exces, pe perioade lungi de timp (de ordinul saptamanilor si al lunilor) pot produce hiperaciditate gastrica.
* Insomnie - vitamina B6 continuta in mari cantitati in coaja cartofilor joaca un rol esential in sintetizarea unor neurotransmitatori care induc starea de relaxare si de somn. Mai mult, se pare ca miezul crud al cartofilor contine anumite substante cu efecte sedative si usor somnifere. Un pahar de suc de cartofi consumat seara, inainte de ora 20, ajuta la dobandirea unui somn mai bun si mai odihnitor. Insa, atentie, nu va asteptati ca acest efect sa apara dupa primele zile de administrare, studiile aratand ca aceste fine procese de reglaj sunt realizate gradat, in perioade de timp de ordinul saptamanilor sau chiar al lunilor.
* Imbatranire prematura - este prevenita de consumul sucului de cartofi, precum si al cartofilor copti, mancati cu tot cu coaja. S-a demonstrat ca pigmentii carotenoizi din miezul cartofilor, impreuna cu vitaminele si cu enzimele din coaja, previn procesele degenerative la nivel vascular, precum si la nivelul sistemului nervos. Ca atare, cartofii corect preparati si administrati previn Alzheimer-ul, accidentele vasculare, degenerescenta maculara, cataracta si alte afectiuni specifice varstei a treia. Bastinasii din Anzi, unde consumul cartofilor este o traditie milenara, ajung adesea la varste venerabile (peste 90 de ani), mentinandu-si tineretea biologica pana tarziu, datorita acestei legume folosite corect.
* Ingrasare - desi sunt parte integranta a curelor de ingrasare, fiind folositi pentru cresterea masei corporale, inclusiv de supraponderalii luptatori de sumo, cartofii ne pot ajuta sa slabim, dar cu doua conditii: 1. Sa fie mancati cu tot cu coaja. 2. Sa fie consumati fara adaosuri de grasimi (ulei, unt, slanina etc.). O portie de cartofi copti, consumati cu tot cu coaja, impreuna cu o salata de varza, asigura necesarul de fibre alimentare pentru intreaga zi, inlatura senzatia de foame, stimuleaza eliminarea reziduurilor din organism. Cartofii in sine nu ingrasa, din contra, ajuta in mod real la regimurile de reglare ponderala, insa asocierea lor cu uleiul in care sunt prajiti, cu carnea grasa cu care sunt gatiti ori cu aditivii cu care se aromatizeaza si se conserva chipsurile ii transforma in adevarate catalizatoare ale obezitatii.
* Reumatism - se tine un tratament pe durata a doua luni, timp in care dimineata se bea cate o ceasca de decoct combinat de cartofi, iar cu o ora inainte de masa de pranz si de cina se consuma cate un pahar de suc de cartofi. Atat decoctul de coji de cartofi (bogat in minerale, in substante cu efect diuretic), cat si sucul de cartofi (bogat in vitamine, in substante cu efect antiinflamator) sunt utile in toate formele de reumatism, reducand inflamatia tesuturilor articulare, stopand procesele degenerative, favorizand redobandirea flexibilitatii articulatiilor.
* Sensibilitate la infectii - un studiu facut la "Washington State University", sub conducerea imunologului si nutritionistului Boon Chew, a aratat ca in cartofii puternic pigmentati, de culoare rosie sau galbena intensa, exista substante antioxidante cu o actiune certa de imbunatatire a imunitatii. Simplul consum al acestor cartofi, fierti in coaja, o data pe zi, pe timpul a trei saptamani, nu mai mult, imbunatateste simtitor raspunsul sistemului imunitar la infectiile respiratorii sau la cele urinare.
* Slabiciune corporala, convalescenta - cartofii fierti si copti, consumati cu ulei de masline sau cu smantana, sunt probabil cel mai simplu mod de a recapata kilogramele pierdute. Avand in compozitie numai hidrati de carbon si foarte putine proteine, ei sunt foarte usor de digerat si de asimilat de catre organism. Consumul vreme de doua-trei saptamani al acestor legume impreuna cu grasimi vegetale sau din lapte este cea mai simpla si sigura reteta de crestere in greutate, de recapatare a tonusului fizic.
* Tulburari de memorie, deficit de atentie - functionarea normala a creierului depinde de o serie de factori, intre care cei mai importanti sunt nivelul de zahar din sange, gradul de oxigenare, prezenta unor acizi grasi, cum ar fi omega 3, care mentin sanatatea vaselor sanguine. Cartofii fierti in coaja sau copti la cuptor (acestia din urma se consuma cu tot cu coaja) ajuta la mentinerea unui nivel normal al glucozei in sange, hranind constant sistemul nervos central, iar prin complexul de vitamine si de minerale pe care il contine ajuta la o mai buna oxigenare a creierului. In fine, consumul a doar 200 ml de suc de cartofi pe zi ajuta la reglarea metabolismului acizilor grasi in organism, stabilizeaza nivelul presiunii sanguine intracraniene, ajutand de asemenea la o mai buna functionare a creierului, tradusa printr-o mai buna memorie si o atentie sporita.
Tratamente externe
* Afte bucale - se clateste gura de trei ori pe zi, vreme de cate cinci minute, cu decoct de coji de cartofi. Acest tratament are efecte antiinflamatoare si antiinfectioase, previne extinderea si agravarea aftelor. Tratamentul extern este foarte bine completat de administrarea unui pahar de suc de cartofi pe zi, pentru aportul de vitamina C si de vitamine din complexul B. Este un bun adjuvant si contra paradontozei si a problemelor gingivale, in general.
* Arsuri pe piele, de gravitate mica si medie - un cartof crud taiat foarte marunt (eventual dat prin razatoare) se aplica direct pe piele. Are efecte antiinflamatoare, diminueaza senzatia de usturime, ajuta la vindecarea mai rapida. In arsurile mai grave, este recomandata administrarea, de data aceasta interna, a 500 ml de suc de cartofi pe zi, pentru efectele sale calmante, vitaminizante si antiinflamatoare.
* Pete pe piele - se aplica pe locul afectat comprese cu suc proaspat de cartofi. Se tin minimum o ora pe zi. Sucul crud de cartofi inlatura petele provocate de actiunea chimica a unor substante, ajuta la refacerea pigmentarii normale. Pentru petele senile pe piele se recomanda si consumul intern de suc de cartofi, cate o jumatate de litru pe zi, in cure de 30 de zile.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu cartofi
Cartofii vor fi consumati cu prudenta, respectand ratia de hidrati de carbon recomandata de medic, in cazul persoanelor cu diabet.
Cartofii cu coloratie verde sunt extrem de toxici, continand glico-alcaloizi, dintre care cel mai cunoscut este solanina. Ei produc deranjamente intestinale, voma, dureri abdominale si de cap, probleme circulatorii sau respiratorii. Preferati cartofii romanesti, cumparati de la taranii nostri, care nu au folosit ingrasaminte chimice si pesticide. Un studiu facut la nivel mondial plaseaza cartofii obtinuti prin mijloace agricole moderne intr-un nedorit top al celor 12 cele mai poluate alimente din lume.