Monotonia presei

Indiferent de ce se intampla in politica sau in viata publica, ziarele si televiziunile au cateva teme pe care le repeta, an de an, pana la plictiseala.

Intreaga istorie a anului ar putea fi sintetizata in cateva cuvinte, corespunzator scurgerii anotimpurilor, lacurilor de acumulare si malurilor de pamant, deschiderii si inchiderii anului scolar sau sezonului de vanatoare a parlamentarilor corupti. Agendele jurnalistilor sunt pline pe termen lung cu viitoarele relatari, ba chiar si cu indicatii referitoare la starea de spirit pe care ar trebui s-o starneasca viitoarele evenimente. Ninge, ploua, vin inundatii, in munti se pierd turistii imprudenti, soferii raman blocati din pricina zapezii, politicienii incep sau termina sesiunea parlamentara, cu mentiunea ca, odata la patru ani, in functie de voturi si de rotirea cadrelor in partid, unele chipuri dispar pentru a aparea in administratia publica sau in Consiliile judetene. O mare parte din presa este reciclabila. Daca vin Floriile, articolele din anii trecuti pot fi republicate. La fel si articolul despre obiceiurile de Paste sau cele care trateaza semidoct despre sarbatorirea Anului Nou la vanatorii de capete. Asta ca sa nu mai vorbim despre reportajele facute cu apa pana la brau, transmise primavara sau toamna, care pot fi reluate zi de zi, intrucat nu trece saptamana a acestor anotimpuri, fara ca apa sa nu dea pe dinafara din bazinele noastre hidrografice. Cat priveste accidentele catastrofice de pe DN1 sau de pe autostrada, imaginile sau textele pot fi reluate fara nici un retus. Nici macar reporterii nu se mai schimba. Sunt aceiasi profeti ai dezastrului, transmitand cu aceleasi vorbe mitraliate si grimase, acelasi accident de ieri, alaltaieri, dintotdeauna. Viata lor profesionala traieste dintr-un continuu accident.
Cu putine exceptii, nimic nu se pierde, nimic nu se creeaza in presa romaneasca. Chiar si reactia sau modul in care se raporteaza presa la evenimentele despre care vorbeste este stereotip, transformand masa pestrita de ziare, radiouri si televiziuni, intr-o imensa moara de macinat vorbe. Pentru cei care rasfoiesc, fie si pe Internet, presa zilnica romaneasca, spectacolul inconsistentei si debusolarii este evident. Chiar si evenimente irepetabile, cum ar fi accidentele sau moartea personalitatilor, tind sa fie aduse la acelasi nivel cenusiu, calcate in picioare de lipsa de imaginatie si insensibilitatea tubului catodic sau a rotativei.
Invocand o atitudine anglo-saxona de impartialitate si echilibru, presa tinde sa excluda omenescul din paginile sale. Cu putine exceptii, reportajele, articolele sociale, chiar si editorialele, nu se ocupa de oameni adevarati din carne si sange, ci de niste realitati secunde, din celuloza si cerneala tipografica. Putini oameni mai citesc presa pentru a se edifica pe ei insisi. Presa nu mai vrea sa formeze, daca a vrut vreodata, iar daca informeaza n-o face decat pentru a deforma. Asa se explica naivitatea de a publica, in aceste zile preelectorale, tot felul de sondaje, in mod evident fictive, care dau drept castigator pe cel care a comandat sondajul. Asa se explica, probabil, si naivitatea de a promova diversi pretinsi independenti politici care se dovedesc a fi, de ani de zile, agenti electorali ai unui partid sau altul. Si, probabil, la fel se explica paradoxul ca, desi inghitim an de an aceleasi peltele inalt moralizatoare cu ocazia marilor sarbatori crestine, oamenii raman neschimbati. Pentru jurnalistii rutinati, viata, chiar daca e plina de dezastre, este usoara si, pe alocuri, frumoasa. si nu e greu de presupus cum ar arata o transmisie in direct din acele vremuri, de pe Golgota.