Freamat de sarbatoare

Suntem in prag de Pasti. Saptamana viitoare vom ciocni oua rosii. Mai are, oare, marea sarbatoare pascala emotia de-alta data? Ne raspund la intrebare trei interprete de muzica populara, din Moldova, Oltenia si Ardeal

VETA BIRIS

"La noi, in Capalna, traditia crestina nu s-a clintit"

Sunt printre oamenii fericiti, care s-au tras inapoi, in satul copilariei, unde puterile le cresc inzecit. La noi, in Capalna, satul fetelor mandre de pe Tarnave, chiar daca lumea din jur trece prin zvarcoliri cumplite, nu s-a schimbat mai nimic in felul de a petrece marile sarbatori crestine. Postul se tine cu sfintenie, oamenii isi cer iertare unul altuia, daca s-au nacajit pentru o vorba aruncata la intamplare, ori se impaca, pentru vreo pricina mai veche. Este o vorba aici, la noi, care zice ca cine vrea sa aiba zile bune si sanatoase trebuie sa posteasca cu drag de Dumnezeu, si atunci ii va parea postul usor. In zilele de miercuri si vineri, oamenii merg la preot sa se spovedeasca, pentru ca nu e de imaginat ca un bun crestin sa intampine ziua Invierii fara sa treaca prin scaunul de spovedanie. Femeile isi aduna de prin odai stergarele, covoarele ori cichindeele inflorate, ca sa le spele si sa le aseze, curate, in sambata Pastelui.Copiii asteapta, si ei, cu nerabdare, mai ales sfanta noapte a Invierii, cand frumos gatiti in hainute noi, merg cu mamele lor la biserica, purtand in corfa de nuiele ouale rosii pentru sfintit. Dar cum la noi satu-i mic si aproape toata lumea ii neam, sarbatoarea e purtata si pe la sasii ramasi acasa pe la unguri, cu care ciocnim oua rosii, si de Pastele nostru, si de-al lor. Sunt fericita sa vad ca si copiii si nepotii nostri au parte de sarbatoarea crestina adevarata, asa cum am apucat din batrani. Si tot ca-n batrani vom merge cu totii la Inviere, iar apoi ne vom pune alaturi la masa plina de bunatati. De Pasti imi vin acasa feciorii, nepotii (am doi feciori si trei nepotei), nimeni nu lipseste de la tocana de miel cu mamaliguta, facuta de mine, buna de-ti lingi degetele, pe care o servim dimineata, asa cum se obisnuieste la noi in prima zi a sarbatorii de Pasti.
Iar daca e sa trecem de la bucate la planurile mele artistice, sunt foarte bucuroasa sa va povestesc despre noul meu album, care va fi lansat in mai. Se numeste "Sufletul satului" si printre cantecele mele traditionale, istorice si religioase (acestea din urma inregistrate alaturi de corul studentilor de la Teologie din Blaj), sunt si poezii recitate de actrita Adela Marculescu. E un album neobisnuit, care ilustreaza, de fapt, genul de spectacole de muzica si poezie in care eu am fost mult timp implicata, alaturi de marele actor, Dumnezeu sa-l odihneasca!, Ovidiu Iuliu Moldovan.
Doresc tuturor cititorilor "Formulei AS", o revista pe care o iubesc mult, sa primeasca lumina Invierii cu suflete curate si primenite si sa aiba puterea de a o raspandi in jur.

ANGELICA STOICAN

"La Inviere, vom cobori din munti la bisericuta lui Tudor"

Chiar daca sunt nedumeriti si nu inteleg nepotrivirea dintre ceea ce vad pe televizor si ceea ce ei stiu de veacuri, oamenii de la sate si-au pastrat neatinse obiceiurile si sarbatorile din batrani. In Prejna mea natala, satul clucerului Tudor Vladimirescu din Muntii Mehedintiului, din neamul caruia ne tragem si noi, Stoicanenii, Pastele se tine si azi, asa ca dintotdeauna. Noi tinem de legea noastra si de istoria muntelui in care am trait.Astfel, la Inviere, vom cobori de pe munti si, imbracati in strai traditional, ne vom aduna toate neamurile in bisericuta cea mica a lui Tudor, ca sa luam lumina. Ne-om intoarce apoi la casele noastre, ca sa praznuim sarbatoarea cu familia adunata in jurul mesei, ne-om vizita rude, vecini si prieteni, ca sa ciocnim oua rosii, iar de-a doua zi, tinerii vor merge la joc in sat.
As vrea sa va impartasesc una din cele mai dragi amintiri din copilaria mea. Exercitiul meu de bucurie, pe care-l fac in fiecare an, in prima zi de Pasti, este sa-mi reeditez in minte, ca intr-o secventa de film, pana in cele mai mici amanunte, episodul acesta. Asadar, am cativa anisori, sapte sau opt, si merg repede-repede, cu pasi marunti, pe ulita care duce de la biserica spre casa bunicilor. Port camasa noua, cusuta de maicuta, special pentru ziua aceasta, cu flori ca cele ale marului, cu matase roz si albastru deschis. Deschid portita si urc, cu inima batandu-mi napraznic, imbujorata, scara de piatra, cu lespezile mari, rotunde, de rau, ce tin loc de trepte. Usa casutei de lemn a bunicilor e deschisa larg. "Hristos a inviat, bica (bunica)!" "Hristos a inviat, bacule (bunicule)!" Ma avant spre ei, dar ma opresc brusc, adulmecand ca o salbaticiune miros de pamant reavan: pe prag, bunicul a pus o brazda de pamant negru, lucios si gras, in taietura, cu iarba cruda. Il calc cu amandoua picioarele si simt in talpile opincutelor mele moliciunea si elasticitatea lui. E o senzatie de voluptate pe care nu vi-o pot impartasi doar din cuvinte. Simt cum prin talpi imi patrunde energia gliei, uriasa si buna. Inalt din nou ochii spre bunicii mei, care stau dincolo de prag: carunti, frumosi si zambitori, ca doua icoane cu sfinti. Bunicul are in maini o strachina de lut cu oua rosii. Imi aleg unul, dupa ce cumpanesc indelung, si ciocnim ca sa vedem care suntem mai tari: bunicul sau eu!
Bunicii nu mai sunt de mult. De doua saptamani, s-a dus si tatal meu la ei... Acum imi vine greu sa ma gandesc ca ne vom aseza la masa de Pasti fara el. Si fetelor mele, Niculina si Adriana, o sa le lipseasca bunicul care sa le astepte cu strachina cu oua rosii in prag!... Imi sterg lacrimile, caci e randul meu, acum, sa ii astept pe cei doi nepotei ai mei si sa-i invat, de mici, randuiala noastra crestineasca.
Va doresc voua, tuturor cititorilor de "Formula AS", care, stiu sigur, sunteti cu totii niste suflete mari si bune, la fel ca si cei care trudesc la aceasta revista, sa luati, odata cu lumina Invierii, dragostea lui Dumnezeu in inimile voastre! Si va dau de stire ca pregatesc acum volumul doi al culegerii mele de cantece si traditii populare din zona Muntilor Mehedinti, intitulata "Radacini si ravenic". Acesta va cuprinde materialul adunat de la romanii "vlahi", cum li se spune, din Valea Timocului.

ELENA MANDRESCU

"Cozonacii mei sunt vestiti in tot Botosaniul"

Ma bucur sa vad ca in coltul acesta de rai din Moldova de Sus, in lumea satului botosanean, oamenii inca traiesc adevarat, neprefacut. Inaintea marilor sarbatori postesc, se marturisesc, se impartasesc si pun in centrul vietii lor spirituale biserica si viata intru legea lui Hristos. Chiar si la liturghiile de duminica, satenii vin in numar mare, si nu numai batranii, ci si copiii si nepotii lor. Inca se mai pastreaza mestesugurile vechi, femeile tes covoare si stergare cu care-si impodobesc casele, se mai tine jocul satului si tinerii invata sa danseze sarbele si horele.Acolo am invatat si eu toate lucrurile acestea, si sa lucrez, si sa cant, si sa joc, sa cinstesc sarbatorile si sa le pastrez in rostul lor. Am avut o copilarie foarte fericita, in satul meu, Mandresti-Calugareni, pentru ca am fost inconjurata cu multa dragoste si pentru ca am invatat sa ma rog si sa-l iubesc pe Dumnezeu. Am realizat chiar un album cu pricesne si cantece religioase culese din zona noastra, care se numeste "Rugaciune", inregistrat cu corul "Filotheos" si cu colegii mei de la Ansamblul "Rapsozii Botosanilor", si care s-a bucurat de mult succes.
In satul meu am mai invatat, mai cu seama, ce importanta e viata in comunitate, ce frumos se traieste acolo, daruind si primind permanent in spirit crestinesc. Si astazi, pentru mine e o mare bucurie sa pregatesc cosul pentru Inviere: cu pascute si oua rosii, cozonaci facuti de mine, banuti, o lumanare de ceara curata si putin zahar. Cozonacii mei sunt vestiti in tot Botosaniul, aromati, plini cu nuca si cu stafide. Imi cresc uriasi, am eu un secret de la bunica, ea era chiar mestera mare, se spunea ca spargea cuptiorul ca sa scoata cozonacii de Pasti. Dupa Pasti, se fac jocuri in sat, noi le spunem baluri, si tinerii joaca jocul stramosesc, nu pe cel de-aiurea. Vad cu bucurie ca sufletele lor vibreaza la cantecul romanesc si am incredere ca vor duce mai departe ceea ce ne defineste ca neam, zestrea noastra de spiritualitate si de traditie, asa cum am facut si noi. Si eu, la randul meu, o invat pe fiica mea aceste lucruri, si jocul, si cantecul romanesc, si mestesugul cozonacilor, dar si dragostea de Dumnezeu.
Belsug pe masa de bucate si belsug de bucurie si lumina in suflete, le urez tuturor cititorilor revistei "Formula AS". Si ii invit pe toti sa asculte viitorul meu album, cu noi cantece de pe plaiul botosanean, pe care-l voi lansa imediat dupa sarbatoarea de Pasti, la aniversarea a 25 de ani de la debutul meu pe scena cantecului moldovenesc.