Orasenilor le e tot mai dor de natura. Stresul in care traiesc exercita asupra lor o presiune pentru care e nevoie de tevi de esapament. Descarcari psihice care sa ii ajute sa-si pastreze normalitatea. In Occident, gradinaritul a luat o amploare fantastica, devenind una din marile mode ale noului secol. Importanti sefi de state, ministri, oameni de cultura, vedete de radio si TV se lasa fotografiati si filmati cu sapaliga in mana, plivindu-si si udandu-si florile din gradini. Oamenii de conditie mai modesta au inventat gradinile de balcon. Mai frumoase chiar decat gradinile Semiramidei, parfumate si colorate in zeci de nuante, ele inveselesc vazduhul oraselor, dandu-le un aer si-un parfum de vacanta la tropice. Ca sa nu mai vorbim de placerea de a bea o cafea sau o bere la etajul 6 sau 7, inconjurat de glastre si jerbe multicolore. Adio stres! Un ritual pe care multi din cititorii nostri ar vrea sa-l aclimatizeze si in balcoanele lor. Motiv temeinic pentru un interviu cu o "regina" a plantelor: d-na Eufrosina Toma, de profesie horticultor.
- Moda gradinilor a cuprins si Romania. Numerosi cititori ne intreaba cum sa-si amenajeze o mica "gradina de balcon", cu flori si plante decorative. Va rog sa le dati cateva sfaturi in aceasta privinta. De unde se pot procura seminte si rasaduri de flori?
- Pentru seminte de plante si flori exista unitati specializate - florarii, centre de tratare si cercetare a semintelor - insa, in general, este mai accesibil sa fie procurate din comert, prin pietele Capitalei sau de la supermarketuri.
- Cu ce fel de plante ne putem decora balconul?
- Depinde de preferinte si fantezie. Plantele medicinale sunt extrem de usor de intretinut: musetel, menta, salvie, rostopasca, roinita etc., la fel ca si ierburile aromate - cimbru, tarhon, mustar, care nu au nevoie de o ingrijire deosebita. Multora le plac arbustii ornamentali (se gasesc la florarii), iedera ori vita de vie, dar mai ales toate soiurile de flori, de la pansele si muscate, la trandafiri. Ele pot fi asociate in functie de culoare sau de miros.
- Ce este important sa se stie in vederea amenajarii unei "gradini de balcon"?
- Importanta pe care o acorda omul plantelor este esentiala. Plantele trebuie tratate ca niste fiinte vii. Ele au nevoie de dragoste, ingrijire, hrana si adapost. Acum, cand primavara s-a instalat si urmeaza mutarea plantelor din apartament in balcon, trebuie sa avem grija sa nu le expunem brusc unei temperaturi inferioare celei cu care au fost obisnuite in interior. Tinand cont ca pe timpul noptii pot fi semnalate scaderi mari de temperatura, putem proteja plantele cu o folie de plastic (punga), gaurita fin, in cateva locuri, pentru a avea oxigen. La mutarea acestora, trebuie sa se aiba grija ca in noul loc sa nu fie curenti reci de aer, iar trecerea de la climatul interior la cel exterior sa se faca treptat.
- Felul in care asezam plantele influenteaza dezvoltarea lor?
- Pozitia balconului este foarte importanta, tinand cont ca originea diferita a plantelor poate constitui o problema in dezvoltarea lor. Astfel, sunt plante provenite din zona tropicala, care au nevoie de multa lumina, caldura si umiditate. Altele, de exemplu feriga, prefera umbra si locurile cu temperaturi mai scazute. Deci, in functie de adaptarea speciei si spatiul pe care il avem la dispozitie, trebuie sa ii acordam fiecareia locul potrivit.
- Ghivecele care se gasesc in comert sunt foarte variate, iar forma, materialul si culoarea se aleg de cumparator in functie de gust si de... buzunar. Din plastic, ceramica sau lemn, ghivecele nu difera esential. Important este sa nu folosim recipiente metalice pentru pastrarea plantelor, deoarece oxidarea acestora in timp poate influenta negativ dezvoltarea lor.
- Stim ca si pamantul trebuie sa aiba anumite calitati. Care sunt acelea?
- Intr-adevar, substratul in care plantam sau crestem plante trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa poata sustine planta, sa-i poata asigura substantele nutritive de care are nevoie, sa asigure o buna circulatie a apei si a aerului. Cel mai potrivit substrat este acela care prin compozitia sa aminteste de pamantul in care creste planta in stare naturala. In prezent, pamantul de flori ideal se poate cumpara de la florarii si supermarketuri.
- Cum se uda corect plantele?
- Apa reprezinta factorul vital. Cerintele sunt, de asemenea, in functie de mediul din care provin plantele. Frecventa stropirii este importanta. Este recomandabil sa udam plantele in functie de temperatura, in fiecare zi, sau o data la doua-trei zile, dar la aceeasi ora, dimineata, deoarece plantele isi stabilesc un ritm de consum al apei. Mentionez ca este de preferat sa udam plantele patrunzator, dar mai rar, decat des si superficial. Aceasta operatie este absolut necesar sa se faca pe marginea ghiveciului, unde sunt radacinile tinere, absorbante.
- In cateva cuvinte, va rog sa ne spuneti cum putem scapa de daunatorii care altereaza frumusetea plantelor?
- Combaterea daunatorilor, in special a paduchilor de frunza, se face acasa cu ajutorul emulsiei de sapun verde si tutun, in concentratie de 0,15%. Uneori este eficace un jet puternic de apa pentru spalarea plantei, deci indepartarea acestora. Bineinteles, exista si o multitudine de substante chimice specifice pentru anumiti daunatori, pe care trebuie sa le folosim tinand cont de instructiuni.
Alegeti arbusti de balcon care fac fructe colorate
Veti avea o gradina si toamna: scorusul, de pilda, care inveseleste ochiul cu fructele lui purpurii; tot rosii sunt si fructele de maces si de paducel.
In schimb, merisorul decorativ are fructele aurii. Cand vedeti in gradina cuiva o planta care va place, nu ezitati sa cereti rasad sau seminte. Cei care iubesc florile sunt oameni buni.
Ghivecele tin loc de gradini
Pentru a intari senzatia de gradina la domiciliu, ghivecele de flori trebuie sa fie cat mai naturale. Evitati plasticul. Preferati ghivecele clasice, din caramida (portocalii), pe cele din ceramica (galbena sau maro), ori micile ciubere din lemn cu doage.