Blues si Baschet

Cand autorii lor sunt negri americani, sportul si muzica ating fulgerator maiestria. Indiferent daca bucurestenii au participat la meciurile de baschet ale celebrilor "Harlem Globetrotters" sau la concertul unei mari legende a blues-ului, Louisiana Red, satisfactia a fost absoluta. Doua regaluri onorate la cote maxime

LOUISIANA RED
"Blues-ul este viata"

"Astazi este ziua mea, oameni buni, implinesc 77 de ani, si a fost o mare bucurie sa petrec alaturi de voi", a spus cu sinceritate batranul bluesman dupa miezul noptii, la sfarsitul concertului sau de la "Hard Rock Cafe". Publicul bucurestean i-a cantat "Multi ani traiasca!" in engleza si s-a bucurat din plin de unul dintre cele mai bune concerte de blues tinute vreodata pe scenele noastre de club. In dictionarele muzicale, Louisiana Red este trecut la categoria "legende ale blues-ului". Cariera sa incepe cu sase decenii in urma, timp in care i-a cunoscut si a cantat cu toti granzii genului, Muddy Waters, BB King si toti ceilalti giganti. Este unul dintre putinii cantareti de calibru din acea perioada de aur a blues-ului ce mai poate fi ascultat astazi in concert. Cu un joc scenic aproape zero (s-a ridicat de pe scaun doar de doua ori), Red a adus la Bucuresti trairea, simtirea si intreaga poveste a blues-ului, de la tanguirile Deltei Mississippiului la sonoritatile electrice din Chicago. Organizat de "Event Plus", concertul a avut o nota de unicitate si datorita faptului ca Louisiana Red a fost acompaniat la toate piesele de formatia Nightlosers din Cluj. Cei ce i-au ascultat si-au imaginat, probabil, ca au repetat indelung impreuna, insa nu a fost deloc asa. Americanul a sosit la Bucuresti cu cateva ore inainte de concert, s-a odihnit putin, a cinat si a venit la datorie. O performanta si o experienta memorabila pentru Hanno si ai sai, care au iesit cu fruntea sus din aceasta provocare.
In cabina sa din spatele scenei, Louisiana Red isi povesteste viata zicand: "Una peste alta, bluesul este viata, este felul in care traim zi de zi, in care trecem prin aceasta viata". A ramas orfan de mama la doar o saptamana de la nastere, iar cinci ani mai tarziu, tatal sau a fost ucis de Klu Klux Klan. "Asta a fost copilaria mea, despre o astfel de viata este vorba in cateva din cantecele mele. Am un fiu sofer de camion si unul medic chirurg, insa nici unul din ei nu a trecut si nu are idee de ce fel de viata teribila am avut eu. S-a filmat de curand un documentar despre mine si m-am intors in Mississippi, in locurile in care am copilarit. M-au napadit toate amintirile. Cand am ajuns acolo, am fost coplesit. Tot acolo am invatat sa cant, aveam 12 ani, si cautam mereu compania celor mai in varsta decat mine. Eram fascinat de povestile lor, de cantece."
"Pe scena aratati mult mai tanar. Blues-ul va intinereste?", intreaba un ziarist, iar batranul face un semn cu mana in aer. "Nu blues-ul ma face sa ma simt si sa ma port asa, ci Tatal meu din Ceruri, el imi da puterea. Sunt un om foarte religios. Chiar ieri am trait o experienta care m-a marcat. Am vizitat pentru prima oara o manastire, intr-un oras grecesc. Secole si secole de credinta, relicve, obiecte bisericesti... Mi-a cumparat si mie sotia cateva si stiu ca le voi pastra cu mine cat timp voi trai ."
Ma apropii de batran si ma asez langa el, pregatit sa-i pun cateva intrebari. Este imbracat in negru - pantofi, pantaloni, camasa, iar deasupra poarta un sacou alb. Vorbeste neintrerupt, ca intr-o transa. Amintirile vin de-a valma, iar in spatele ochelarilor sai fumurii "Carrera", i se vad ochii inchisi, ca si atunci cand canta. "Poate fi blues-ul un alean pentru suflet?", intreb.
- Muzica, in general, are capacitatea de a mangaia sufletul. Si David vindeca prin sunetul harpei. Este ca o meditatie. Asta fac si eu cand cant, ma transpun, ma vad in anii tineretii, cantand la colt de strada, cu o palarie in fata. Unii aruncau ceva maruntis, altii chiar un dolar. Asa m-am ridicat.

- Ce v-a facut ca la 50 de ani sa va stabiliti atat de departe de casa, in Germania ?

- In State nu eram acceptat. Am locuit ani de zile in Chicago si nu primeam angajamente decat la Piata de peste sau in cluburi mici. Acum ma tot invita. La cativa ani dupa ce am plecat, au inceput sa ma caute. Luna viitoare plec iarasi in turneu in State, la festivaluri mari, in Chicago, New Orleans. Cand m-am mutat in Germania, a fost foarte ciudat, nu stiam nici un cuvant, ma tot gandeam: ce caut eu acolo? Germanii s-au purtat foarte frumos cu mine, sunt oameni foarte draguti, nu reci, cum se spune. In plus, au un sistem medical grozav. In Germania am cunoscut-o pe sotia mea, care venea din Ghana. In 1984 ne-am casatorit, si de atunci calatorim impreuna in lume. Are grija sa nu fac prostii si se ocupa de afaceri, pentru ca eu sunt un om de afaceri lamentabil. O iubesc forte mult si abia astept sa luam o pauza de concerte si sa plecam cateva zile acasa, in Ghana. Este un loc atat de linistit si de frumos... Ne plimbam, ascultam muzica clasica. Asta ma relaxeaza cel mai mult - un disc cu muzica lui Beethoven, Ceaikovski sau Bach.

HARLEM GLOBETROTTERS

Peste 4000 de spectatori au venit la Sala Polivalenta pentru a vedea unul din numele de rasunet al show-business-ului mondial.Trupa de baschet ce face un spectacol din fiecare atingere a mingii a jucat, de-a lungul istoriei sale de 80 de ani, peste 22.000 de partide, in 120 de tari, in fata presedintilor de stat, a papei, in fata a milioane de spectatori. Echipa a fost infiintata la sfarsitul anilor `20, in sudul orasului Chicago, iar numele si l-a ales ca un simbol al comunitatii afro-americane. Abia 40 de ani mai tarziu, a jucat un prim meci in Harlem. La inceput, era o echipa de baschet implicata in cele mai serioase competitii. Atunci cand aveau un avans considerabil in fata adversarului, incepeau giumbuslucurile. In cativa ani, numerele comice au devenit mai importante decat meciurile in sine, iar Harlem Globetrotters au ajuns un nume celebru in divertisment.Turnee in intreaga lume, show-uri TV, chiar si un desen animat in care jucatorii erau personajele principale. Asa s-a intamplat si la Bucuresti: americanii si-au demonstrat mai putin calitatile de magicieni ai mingii si mai mult pe cele de comedianti. Cei mai fericiti au fost copiii, veniti cu sutele la sala. Au exultat la fiecare faza si chiar au invadat terenul de cateva ori. De altfel, marele moment al serii nu le-a apartinut uriasilor de 2 metri, ci unui pusti timid din sala care, invitat pe teren, a reusit o aruncare perfecta! Pentru un popor interesat din ce in ce mai putin de sport, de miscare, prezenta entuziasta a atator copiii poate fi luata ca un semn bun. O alta reusita a turneului organizat de Fundatia "Phoenix" si de Federatia Romana de Baschet este faptul ca show-urile au fost prezentate in alte trei orase: Sibiu, Cluj si Timisoara. Cat despre Sala Polivalenta din Capitala, ea va gazdui, pe 24 si 25 aprilie, alte doua spectacole ce imbina sportul cu divertismentul: Marele campion rus Evgheni Plushenko va patina din nou in Romania, sustinut de violonistul Edvin Marton.

Foto: MEDIAFAX