Despre Postul Pastilor

Patruzeci de trepte spre mantuirea sufletului

Intr-o lume a tehnologiilor de varf, tot mai secularizata si mai grabita pe zi ce trece, postul poate parea un ritual anacronic. Ateii nu se sfiesc sa afirme fatis acest lucru, fara insa a sti un adevar elementar, si anume, ca pe toti cei care urmaresc Calea lui Hristos, viata crestina ii obliga la echilibru, la acea "dreapta socoteala" sau discernamant, de care vorbesc Sfintii Parinti: a nu aluneca in extreme, a merge pe calea de mijloc. Tocmai de aceea, Biserica indeamna si astazi credinciosii sa tina fiecare postul dupa puterile lui, cu mancare de origine vegetala, ferindu-se insa de imbuibare. Este insa foarte important ca postul alimentar sa fie dublat de cel duhovnicesc, prin inmultirea rugaciunilor si participarea la slujbele Bisericii. Incercand sa-i dam postului sensul sau adevarat - acela de curatire de patimi si apropiere de Dumnezeu - si sa nu-l tinem doar pentru ca este "un obicei sanatos", vom reusi ca la sfarsitul acestei perioade sa-l primim, curati la trup si suflet, pe Mantuitorul Hristos, si sa ne bucuram cu toata fiinta de Invierea Sa.

Exercitiul desavarsirii

Atat de veche este porunca postului, incat Sfantul Vasile cel Mare spunea: "Cucereste-te, smereste-te, omule, in fata batranetii postului, ca de o vechime cu lumea este el!". Credinciosii care merg frecvent la Sfanta Biserica stiu ca perioada de pregatire a Postului Pastelui (numit si Postul Mare, al Paresimilor, al Proorocilor sau al Patruzecimii, pentru ca dureaza patruzeci de zile, atat cat a postit Mantuitorul Hristos cand s-a retras in pustie) incepe cu trei saptamani mai inainte - mai precis din duminica Vamesului si a Fariseului, cand in fiecare lacas de inchinare ortodox incep sa rasune cantarile, pe tonuri tot mai triste si mai tanguitoare, din cartea liturgica a Triodului, semn ca se intra intr-o perioada duhovniceasca speciala, care se va incheia odata cu Vecernia din Sambata Mare. Postul este perioada in care oamenii trebuie sa faca exercitii pentru a fi mai buni, mai intelepti, mai blanzi, mai grijulii la cum gandesc si la ce vorbesc. Acum trebuie sa priveasca mai mult la ei insisi si mai putin la cei din jur. Postul inseamna, inainte de toate, iertare, impacare, bunatate, rabdare si, mai ales, smerenie. Intr-un singur cuvant, toate acestea se numesc sfintenie. Sau desavarsire. Spre asta trebuie sa tindem fiecare, pentru ca insusi Mantuitorul Hristos ne cere acest lucru: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este" (Matei 5, 48). Postul Pastilor poate fi asemuit, fara nici o exagerare, cu un adevarat razboi impotriva vrajmasului. Un timp greu si obositor, pentru ca este vorba de cel mai lung si mai aspru post din timpul anului bisericesc. Acum au loc dramatice inclestari pe ambele fronturi ale razboiului nevazut, pe care il ducem contra diavolului: rugaciunea si nevointele trupesti. Avem insa alaturi de noi un aliat de nadejde, care ne ajuta sa biruim de fiecare data: Sfanta Biserica. Ea ne ofera, in toata perioada Triodului, slujbe mai lungi, denii (acele extraordinare rugaciuni care ne aduna pe toti in Sfanta Biserica la ceasul cand in cer se aprind primele stele), acatiste insotite de metanii si inchinari, dar si o serie de ritualuri unice, de o tulburatoare frumusete duhovniceasca, asa cum sunt Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Treptele mantuirii

Postul Mare este cale buna de nevointa, de smerenie, de pocainta si impacare cu Dumnezeu. Odata cu postul, incepe si anevoiosul nostru drum spre mantuire. Ni-l putem imagina fie ca pe o carare stramta, serpuind printre stanci ascutite si maracini, fie ca pe o troita (care ar putea simboliza mantuirea noastra) la care, pentru a ajunge, avem de urcat 40 de trepte. Astfel, fiecare zi devine un moment de efort fizic si spiritual, avand la baza cunoscutul principiu "sa fim azi mai buni decat ieri si maine mai buni decat astazi".Nu e un demers deloc usor, dar e frumos, tocmai prin provocarea catre continua desavarsire pe care o contine. Pentru ca nu postim ca sa aratam celor din jur cata vointa avem, nu privim postul ca pe o incercare de abstinenta la care ne supunem trupul si spiritul. Nici macar ca pe o ofranda adusa infinitei bunatati a lui Dumnezeu. Postul inseamna cu mult mai mult: o calatorie minunata catre Sarbatoarea Luminii. Iar daca Pastile sunt cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, putem la fel de bine spune ca postul lor din fiecare an inseamna, in acelasi timp, si o noua treapta pe drumul vietii noastre catre Dumnezeu. Iata de ce e bine ca fiecare post - dar, mai ales, acesta, al Pastilor - sa se termine cu marturisirea (spovedania) si impartasirea (primirea Sfintelor Taine) fiecaruia dintre noi. Pentru ca la capatul acestui drum, chiar daca nu-l vedem, Dumnezeu ne asteapta, cu bratele deschise, in pragul casei. A casei Lui si a noastra, deopotriva. Dar pana acolo, drumul e anevoios. Plin de piedici si ispite. Pe care, cu nadejde si credinta in Cel se Sus, vom reusi sa le depasim si sa ajungem, curati, la bucuria sfanta a Invierii. Deocamdata insa, ne aflam in fata celui mai potrivit timp de pocainta de peste an. Un timp care ne cere sa priveghem, sa avem constiinta treaza si, mai ales, sa nu uitam ca, asa precum ingerii au cazut din cer, si primii oameni au cazut din rai din cauza mandriei, iar neamul omenesc a fost mantuit si ridicat la cinstea cea dintai in Imparatia Cerurilor prin smerenia intruparii Fiului lui Dumnezeu si a mortii Lui pe Cruce. Iar daca mandria i-a transformat pe ingerii neascultatori in diavoli si pe primii oameni care erau nemuritori in rai i-a facut muritori pe pamant, intelegem ca, asa cum caderea si moartea noastra au venit prin mandrie, tot asa pocainta, mantuirea si nemurirea noastra incep, intai de toate, prin smerenie. Ea a fost cu sute de ani in urma si continua sa fie si astazi cel mai bun leac pentru mantuirea crestinilor. Dar mandria - pe care fiecare dintre noi o are intr-o doza mai mare sau mai mica - este ca o boala incurabila, de care foarte putini reusesc sa scape. Pentru asta este nevoie de multa rugaciune, ajutata de post, de citirea cartilor sfinte si, mai ales, de frecventa spovedanie la duhovnici iscusiti.

Tristetea stralucitoare

In Postul Pastilor, in lacasele de cult ortodox, se intampla lucruri minunate. Ca sa le intelegem mai bine, este suficient sa ne deschidem inima si mintea catre cantarile si imnurile care, in marea lor majoritate, amintesc despre caderea noastra, dar si de forta pe care ne-o da Dumnezeu pentru a ne ridica, sau despre slabiciunea firii noastre, dar si despre posibilitatea de a ne autodepasi, cu ajutorul harului Tatalui Ceresc. Si tot la Sfanta Biserica se poate observa ca in perioada Postului Pastelui, atat vesmintele preotilor, cat si odoarele in care este invesmantata biserica sunt de culoare inchisa (neagra sau violet ori purpuriu inchis), iar in predicile lor, slujitorii altarului ne indeamna ca in afara postului de bucate si abstinenta sexuala, sa ne investim energia fizica in cele spirituale, transformarea si transfigurarea ei, prin milostenie sau prin lecturi din Biblie sau alte carti duhovnicesti. Insumate, toate acestea creeaza o atmosfera unica in viata noastra. In timpul Triodului, biserica ne ofera atmosfera care sa ne conduca la o stare sufleteasca pe care ea o considera de mare folos: tristetea radioasa (sau "stralucitoare" ori "luminoasa"). Aceasta sintagma - de o simplitate, frumusete si profunzime fara egal! - sugereaza ca, pe de o parte, suntem tristi pentru ca ne vedem intreaga noastra slabiciune si frecventa aplecare spre rau si pacat; pe de alta parte insa, stim ca "Dumnezeu este iubire", ca Acela care ne-a creat este intelegator, milostiv si iubitor de oameni; ca vrea mantuirea, nu pierzania noastra. Pentru asta, El s-a facut om, a patimit si inca mai patimeste pentru fiecare dintre noi, pana la sfarsitul vremii si tocmai aceasta nadejde transfigureaza tristetea noastra, umpland-o de lumina Domnului, cu care impreuna-calatorim pe calea spre Inviere. Lasandu-ne, asadar, invesmantati de tristetea stralucitoare, sa ne pregatim a strabate acest post cu folos si cu bucurie, neuitand sa rostim, in cele sapte saptamani, dimineata si seara, pe langa cele pe care le spunem de obicei, si aceasta scurta, dar de mare folos rugaciune de pocainta a Sfantului Efrem Sirul, care se citeste in fiecare post, pentru curatirea inimii si a cugetului : "Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si-al dragostei daruieste-mi mie, robului (roabei) Tau (Tale). Asa, Doamne-Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".