Artista anului 2007 - Loredana Groza

"Recompensa mea? Sa fac cat mai multi oameni fericiti cu muzica mea"

Desemnata recent, in cadrul galei Premiilor Muzicale Radio Romania Actualitati, drept "Cea mai buna interpreta a anului 2007", Loredana Groza isi vede confirmata inca o data, de-a lungul celor 23 de ani de cariera de pana acum, valoarea exceptionalei sale personalitati muzicale. Doar o fateta ce-i drept, daca adaugam si calitatile sale, deloc neglijabile, de compozitoare si textiera, de actrita de film si de teatru. Trecand prin incercarile majore ale vietii ca un expres cu locomotiva forjata la maximum, cu linia telefonica deschisa pentru oricine - de la un fan exuberant din ultimul sat al Romaniei, pana la vreun actor american de la Hollywood sau producatori muzicali din New York, care-i sunt prieteni, Loredana da tot! Asta o defineste ca om, ca artist. Asta este reteta ei de stea necazatoare de pe firmamentul muzicii. O reteta ideala, prin care energia cheltuita si dragostea daruita i se intorc inmiit. Matematica? Minunea lui Dumnezeu!

- "Invingatorul ia tot"! Ce ti-a adus, Loredana, acest ultim titlu pe care l-ai adaugat palmaresului tau: "Cea mai buna interpreta a anului 2007"?

- Acelasi titlu de "Artista a Anului", l-am mai primit si acum douazeci din ani, din partea Societatii Romane de Radiodifuziune, si pe aceeasi scena pe care urcasem cu trei ani in urma, la debutul meu, la doar 14 ani, ca laureata a concursului "Steaua fara nume". Reacordarea lui, dupa doua decenii, imi produce o enorma bucurie, dar si putina durere. Durere, pentru ca fara aceasta din urma, n-ai putea defini starea de fericire. Bucurie, pentru ca un artist are nevoie constant de confirmari, iar cine crede ca s-a cocotat o data pentru totdeauna in varful clasamentului si nu va fi detronat a doua zi, daca nu mai munceste cu aceeasi ravna sau slabeste ritmul, acela se inseala.Anul trecut am lansat trei albume: unul cu cantece de dragoste, de Ziua Indragostitilor ("My Love"), altul cu cantece pentru copii, in septembrie ("Nana Nanini"), si ultimul in decembrie, cu cantece tiganesti, lautaresti si etno-pop ("Made in Romanie"), care detine, la abia patru luni de la lansare, un record de vanzari. Tot record sunt si cererile ascultatorilor de a fi difuzata pe posturile nationale de radio (atentie, nu vorbim de posturile particulare, pe "FM", care din trei albume lansate anul trecut nu mi-au difuzat nici macar un single, pretinzand ca stiu ele ce anume vrea lumea!), ca si prezenta publicului la concertele mele, care imi arata dragostea si aprecierea sa constanta. Nu pot decat sa ma inclin in fata lui, cu recunostinta. Ceea ce nu stie el, Maria Sa Publicul, este numarul de nopti nedormite, ritmul infernal in care traiesc si lucrez - efortul sa ajung de la un concert la altul, sa fac turnee lungi, si cu patru concerte, aparitii televizate sau filmari pe zi, sau cand, pentru a ma prezenta onorabil in fata fanilor mei, sacrific timpul pe care ar trebui sa-l petrec cu familia mea, cu fetita mea.

- Desi te-ai lansat inainte de Revolutie, imaginea ta nu s-a perimat prin nimic. Dimpotriva, ai stiut sa te reinventezi mereu, sa surprinzi, sa ai retete sigure de succes. Ce te-a determinat sa nu te opresti niciodata?

- Daca am ramas in sufletul ascultatorilor mei, cand compozitori si interpreti de renume s-au retras, s-au ascuns, au fost tradati sau au intrat in umbra uitarii, a fost pentru ca eu mi-am gasit continuu motivatii pentru a nu renunta. Am fost o supravietuitoare, si ma bucura sa observ ca atentia marelui public se intoarce din nou catre valorile "clasice", ca masuri ale valorilor perene. Si lucrul acesta se intampla in cam toate tarile foste comuniste: iata, tocmai m-am intors din Cehia, unde am cantat pe aceeasi scena cu Karel Gott, idolul cehilor. Mi-a facut o reverenta extraordinara, cand a venit la repetitie sa ma asculte. Mi-a spus ca ma cunoaste, ca-i place cum cant, mi-a cerut toate albumele si mi-a spus ca e fanul meu numarul unu din Cehia. Iar publicul ceh, ce sa va spun, a cantat cu mine, chiar daca nu stia romaneste, "Lele" si "Zig-zagga". Si ca sa-ti raspund la intrebarea legata de motivatii, prima din ele este aceea ca imi place la nebunie ce fac, ca mi-am dorit de mica sa cant, si anume, cat se poate mai bine, cat mai profesionist.A sta pe scena, in fata publicului, sau in fata camerei de filmat, e o "meserie" in care inveti in fiecare zi, in care nu poti spune niciodata: "Gata, am studiat toate cartile, am invatat toate cantecele, stiu toate trucurile!". Pentru ca sunt si situatii limita, in care trebuie sa inveti sa te descurci onorabil - de exemplu daca ramai fara lumini pe scena, daca pici din greseala intr-o fosa, sau canti la minus douazeci de grade Celsius, sau trebuie sa zambesti, cand in sufletul tau e o furtuna cu fulgere si trasnete. Imi amintesc ca in primul meu turneu in America, dupa doua saptamani, cand am reusit sa dau primul telefon acasa (pe vremea aceea nu existau telefoane mobile), am aflat ca tocmai in ziua aceea murise bunica mea. Dupa cinci minute, am intrat in scena, desi sufeream cumplit. Am avut cu bunica o relatie extraordinara, era pentru mine un model de femeie puternica, care crescuse noua copii, un caracter de nezdruncinat, chiar daca ii luasera comunistii toata averea si a trebuit sa o ia de la capat. O alta motivatie sunt cei pentru care cant, publicul in fata caruia imi fac meseria. Imi plac oamenii foarte mult, chiar si cei pe care nu-i cunosc si-i vad pe strada. Oriunde in lume, aici sau la New York, ma leaga de ei o privire, un zambet, ma inspira, stiu ca vibram la fel, la un sentiment, la un cantec frumos, si vreau, pe cat pot, sa fac cat mai multa lume fericita. Asta e recompensa mea cea mai mare, pentru ca banii nu au fost niciodata o prioritate pentru mine, inca de cand am inceput sa cant. Cred ca am gandit foarte "sanatos", pentru ca vad ca cei care pun castigul material deasupra profesionalismului dau gres foarte repede. Eu nu mi-am facut asemenea griji, si poate tocmai de aceea, pentru mine, castigul material a venit intotdeauna, ba chiar mai mult decat am crezut ca merit: de la 14 ani mi-am castigat singura banii de buzunar si apoi, chiar existenta, ajutandu-mi si familia. Intorcandu-ma la motivatii, "indarjirea" mea cea mai puternica a aparut odata cu nasterea fiicei mele, Elena, (face 10 ani, in 14 iulie), care mi-a schimbat total perspectiva asupra lumii. De fiecare data cand intru in studio si vreau sa fac un cantec, ma gandesc ca singura avere pe care o las fetitei mele sunt melodiile mele si trebuie sa nu-i fie niciodata rusine cu ele. E minunat sa fii mama! Mi-as mai dori un copil, desi nu sunt pregatita. Trebuie sa-mi rezerv o buna perioada de timp pentru o noua experienta a maternitatii: un copil are nevoie de toata atentia mamei sale, in primii ani de viata, si-apoi, eu nu sunt maritata cu un milionar, ca sa am o absoluta siguranta materiala. Pana acum, am tot stat cu chirie in Bucuresti, abia de doua luni m-am mutat in propria mea casa si sunt foarte fericita ca e asa cum mi-am dorit-o: ca din povesti, ca de turta dulce. Stand in ea, primavara asta a fost speciala, am simtit-o cu adevarat ca pe o renastere a naturii: grabita, voluptuoasa, in fiecare mugur care a plesnit pe crengile copacilor din curtea mea, in fiecare fir de iarba care a strapuns stratul de frunze uscate asternute pe pamant. Ma inspira foarte mult natura, imi da multa energie; din pacate, imi permit foarte rar sa evadez in mijlocul ei.

- Aproape toate melodiile tale au devenit slagare, hit-uri. Care e secretul de "fabricatie" al unui cantec de succes?

- Am inceput sa-mi scriu propriile cantece dupa 1991, cand marii nostri compozitori se retrasesera din atentia publicului, lucru cumva impus de modele muzicale importate fara discernamant de aiurea. Colaboram atunci cu Directia 5, si Marian Ionescu m-a incurajat sa compun si sa scriu versuri proprii (aveam incercari literare notabile la cenaclul din Onesti, orasul meu natal, pe care-l frecventasem in adolescenta) pentru ca s-a incredintat ca am talent. Altfel, la cat e de profesionist, nu s-ar fi jenat sa-mi spuna ca nu ma pricep deloc. A avut dreptate, pentru primele mele cantece de pe albumul "Atitudine" ("O fata singura-n noapte"), apoi de pe "Tomilio", sau "Nascuta toamna" - au avut un succes urias. Deci, cand scriu un cantec, incerc sa fiu cat mai sincera si cat mai directa si sa imi exprim toate sentimentele intr-o sinteza de stari, iar apoi, cand il inregistrez, incerc sa-l cant in asa fel, incat sa-l port pe cel care-l asculta prin toate aceste stari, de la bucurie, la nostalgie sau durere. Cand ii dai unui cantec aceasta incarcatura, ii dai viata, plinatate. Daca ai un cantec sublim, dar atunci cand il canti nu-i dai viata din viata ta, traire din sufletul tau, nu se va intampla nimic cu el, va trece neobservat. Poate un asemenea cantec va rezista un sezon, doua, dar apoi, lumea il va uita repede.Acum pot sa spun ca am ajuns la performanta de a-mi scrie si produce propriile cantece, ba chiar produc si pentru alti artisti pe care i-am lansat (Delia, Matheo, Connector, i-am scris o melodie chiar si lui Bodo, de la Proconsul), si as vrea sa fac mai mult in aceasta directie, pentru tinerii talentati. Pentru ca daca nu ajuti si alti oameni din jurul tau, daca nu transmiti si altora din experienta ta, atunci devii egoist, egocentrist. Intotdeauna m-am inconjurat de oameni tineri, pe care i-am ales dupa un criteriu care nu da gres: sa doreasca sa cante, nu sa doreasca sa stie de la inceput cam cat ar castiga din asta. La noi, lumea a decodat gresit anumite libertati pe care le-am castigat dupa 1989, iar tinerii sunt disperati, intr-un fel, sa-si gaseasca o identitate, si cred ca banul le-o poate da mai degraba decat o cariera bine definita, sau o meserie facuta cu suflet si cu dedicatie, zi si noapte, nu numai cu program, de la opt la patru. Eu dau totul. Nu-mi dozez niciodata efortul si daruirea. Cand incepe muzica, eu intru intr-o transa in care pot fi oricine, pot face orice, neconstransa de nimeni, pentru a ilustra spiritul acelui cantec. In momentul acela, sunt cel mai liber om de pe pamant.

- Ce mai pui la cale, neobosita cum esti? Ce proiecte iti umplu acum agenda?

- Un nou album cu muzica pentru copii, cu cantece compuse de mine pe versurile tatalui meu (a fost o viata invatator in Onesti, acum e la pensie, dar are un mare dar de povestitor si de scriitor. A mai scris pentru colectia "Cutiuta muzicala", precum si o carte cu povesti, epuizata imediat). Piesele vor fi cantate de mine, de Mihai Constantinescu si de o tanara debutanta, in care am mare incredere. In paralel, continuu filmarile la serialul "Inima de tigan", difuzat cu mare audienta pe postul "Acasa", in care joc rolul Rodiei, o tanara vaduva marginalizata in satra, dar care ii vrajeste pe toti cu vocea si cu cantecele ei. Vreau sa inregistrez un album in limba engleza, e o dorinta a mea mai veche, si pentru asta colaborez cu niste muzicieni si instrumentisti extraordinari din New York, aceiasi care m-au ajutat sa compun si sa inregistrez coloana sonora de final pentru un film american, "Fire and Ice" ("Foc si gheata"), in care am si jucat (nu o partitura foarte intinsa, dar, ce vrei, e visul oricarui actor sa joace intr-un film american) si care va fi lansat in curand pe piata de peste Ocean. Tot curand, se va lansa si ultimul film al lui Sergiu Nicolaescu, "Supravietuitorul", in care joc rolul unei cantarete de cabaret. Tot intre planurile mele este si lansarea unei linii de moda, purtand marca "Miss Lori". Ma preocupa de ceva vreme ideea asta, am gata desenele pentru o colectie de jeansi si una de rochii de seara, dar ca sa ma implic in realizarea acestui proiect imi trebuie o finantare si niste parteneri seriosi, pentru ca, stiti bine, a crea moda in Romania este o adevarata aventura. Asa ca, pana atunci, creez pentru mine si pentru prieteni. Mai sunt, desigur, concertele, turneele, repetitiile si aparitiile in emisiuni televizate, care-mi vor umple agenda si nu-mi vor lasa, probabil, nici o zi de vacanta la vara.
Foto: MEDIAPRO MUSIC (3)