Cu parintele Nichifor Tudor despre "vrasmasul" lui Dumnezeu

Nu exista nici un motiv de indoiala: diavolul, vrajmasul lui Dumnezeu, este in lume

Diavolul e un subiect controversat pentru omul de azi. Unora le pare basm, altora abstractiune. Multi cred in existenta lui si se tem, vazandu-i chipul si acolo unde nu-i, altii il iau in ras, nesocotindu-i puterea. Dar sunt si destui care s-ar face putin frate cu Nefartatul, cat sa treaca puntea. De teama sa nu se abata raul asupra lor, majoritatea oamenilor se feresc chiar sa ii spuna pe nume, alungandu-l de langa ei cu porecle: Necuratul, Aghiuta, Uciga-l toaca... Altii isi fac semnul crucii si bat cu degetu-n lemn. Altii rad. Altii... plang. Printre ei se afla si multi cititori ai revistei noastre, convinsi ca raul care le zideste viata e de origine necurata. Scrisorile lor sunt multe si disperate si ne roaga sa-i ajutam. I-am indrumat spre biserica, asa cum ni se pare firesc. Acum ne propunem sa facem un pas inainte, incercand sa deslusim, alaturi de un preot cu mare experienta duhovniceasca, in ce fel lucreaza vrajmasul in lume si cum ne putem apara de el. Parintele sibian NICHIFOR TODOR a acceptat provocarea, cu detasarea patriarhala data de varsta pe care o are (implineste 93 de ani pe 30 aprilie) si de indelungata slujire a lui Dumnezeu.

Iadul de pe tabla de sah

Bunul parinte Nichifor locuieste intr-o margine romantica a Sibiului, cu case vechi si strazi linistite, umbrite de arbori batrani. Ne-a deschis singur poarta, stapan deplin pe trupul si miscarile lui. Scund, dar deloc garbovit, cu un chip imblanzit de o barba calugareasca, cu ochi melancolici si blanzi, ne-a poftit in biroul sau, o odaie mare si rece, cu peretii acoperiti de icoane si carti. Intra rar, de la o vreme, aici, pentru ca nu mai are putere de scris si nici treburi de rezolvat pentru parohie. Dar frigul, care noua ne intra in oase, pare sa nu-l atinga in nici un fel. Zambeste des, plin de bunavointa, la fiecare intrebare, dar nu raspunde direct, ci cu un ocol de vorbe prin amintiri. Nascut intr-o familie cu patru copii, in satul Drambari din judetul Alba, a stiut de mic ca e harazit preotiei si ca va trebui sa lupte cu diavolul. La cinci ani a visat ca pamantul e o tabla de sah pe care patratelele negre erau prapastii spre iad. Copilul care era incerca sa paseasca doar pe patratelele albe, dar nu reusea totdeauna, fiind gata sa se prabuseasca in haul de dedesubt. De fiecare data, o mana nevazuta il prindea la timp si il aseza pe loc curat. Mi-am spus atunci ca acea mana salvatoare nu poate fi decat a lui Dumnezeu si ca eu trebuie sa Il slujesc.
Pe cand avea opt ani, a fost intrebat de tatal sau ce se va face cand va fi mare si a raspuns fara ezitare: preot. Baiatul si-a tinut cuvantul si a urmat Facultatea de Teologie de la Sibiu. A fost sef de promotie si secretar al parintelui profesor Dumitru Staniloae, pe care il iubeste si azi, pentru cate l-a invatat. La el acasa l-a cunoscut si pe viitorul mare duhovnic Arsenie Boca, cu care s-a imprietenit si pe care il considera sfant. Parintele Arsenie trebuie canonizat. Si va fi, caci mult i-a dat de furca diavolului, intorcand mii de crestini pe calea mantuirii, spune, cu ochii adanciti in fotografia Sfantului Ardealului.
Pana la 24 de ani, cand s-a insurat, Parintele Nichifor a trait fecioria asa cum scrie in carte. Nu s-a calugarit, pentru ca s-a crezut mai de folos intre oameni, macar ca avea un exemplu de monah ilustru in familie, pe unchiul sau, Policarp Morusca, primul episcop al romanilor ortodocsi din America (1935 - 1939). Am vrut sa-i ajut si pe altii sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Iar a te calugari inseamna, in primul rand, a te retrage din lume. Nu-si regreta decizia. Are patru copii, de care e foarte mandru, si multi ucenici. A fost protopop al Sibiului si a construit una dintre cele mai frumoase biserici din oras, cea careia i-a fost paroh pana la pensionare, cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Despre biserica aceasta, ridicata chiar in curtea casei sale, circula o legenda, pe care Parintele Nichifor nu se grabeste s-o dezminta, ci numai o limpezeste daca e intrebat. Se spune ca biserica ar fi fost construita fara aprobare din partea autoritatilor comuniste, dar ca apoi parintele l-a invitat pe Nicolae Ceausescu s-o vada, spre a-i obtine ingaduinta. Iar seful statului ar fi venit. In realitate, faptele sunt nitel altele. Intr-adevar, biserica a fost construita fara aprobare explicita, dar cu ingaduinta tacita a oficialilor locali. Si e fapt ca Nicolae Ceausescu a trecut pe langa biserica, taman cand se punea tabla pe acoperis. Liderul regimului comunist se afla intr-o vizita oficiala la Sibiu, alaturi de mai multi demnitari straini, si ar fi intrebat ce se construieste acolo, iar un politruc local, neindraznind sa-l supere, i-a raspuns diplomatic: Ce vedeti. Ceausescu a plecat mai departe, multumit ca strainii s-au putut convinge in felul acesta, ca el nu ingradeste libertatea religioasa.

Diavolul nu-ti poate intra in suflet, daca nu-i lasi o portita cat de mica

In frigul odaii pe care sfintia sa nu il simte deloc, parintele Nichifor vorbeste cu o voce adanca, in care se simte puterea cantecului preotesc de altadata. La fiecare jumatate de ora, dialogul este punctat de bataile de clopot vechi ale pendulei.

- Parinte Nichifor, ati ajuns cu bine la o varsta a senectutii pe care Dumnezeu nu o daruieste oricui. Cu ce v-ati ales mai de pret dintr-o viata de slujire in Biserica?

- Am invatat sa vorbesc cu Dumnezeu. Se intelege, vorbim in duh. Caci, nu-i asa, dumneata ai suflet, dar ti-l vezi? Nu. Pai tot asa e si cu Dumnezeu, exista si nu-l zaresti cu ochii, ci numai cu inima, iti vorbeste si nu-l auzi cu urechile, ci numai cu constiinta. Daca te pocaiesti si te nevoiesti, El iti raspunde la rugaciuni si la intrebari. Atata doar, sa fii atent sa-L auzi si sa-L intelegi.

- Poate veti fi observat si sfintia voastra ca sunt multi oameni care cred in Dumnezeu, in ingeri si sfinti, dar nu si in existenta diavolului. Putem crede in Dumnezeu, dar ne indoim ca exista duhuri necurate, care se salasluiesc in oameni si nu mai ies de acolo decat cu rugaciuni speciale si post aspru. De ce ii este atat de greu omului contemporan sa creada ca dracul umbla printre noi?

- Din cauza slabei credinte, frate. Daca ai credinta tare, daca stii ce scrie in Biblie si ce spun Sfintii Parinti, n-ai nici un motiv de indoiala: diavolul, vrajmasul lui Dumnezeu, este in lume. Cu voia lui Dumnezeu. Vezi dumneata, asta e unul dintre cele mai mari viclesuguri ale diavolului, sa te faca sa crezi ca nu exista. Pai daca n-ar fi, aproape ca ai avea mantuirea garantat. Ca diavolul ne duce pe noi in ispita, el este cel care ne indeamna la rau, sa nu respectam poruncile lui Dumnezeu si astfel sa nu capatam imparatia Lui - adica partasia cu Tatal nostru din ceruri -, ci sa ne pierdem sufletele, pentru vecie, in imparatia Necuratului.

- De ce credeti ca-l lasa Dumnezeu pe diavol sa ne ispiteasca si chiar sa faca minuni spre a ne insela?

- Pentru pacatele noastre. Caci diavolul nu-ti poate intra in suflet daca nu-i lasi o portita cat de mica, o slabiciune. Pe virtuosi, diavolul nu-i poate atinge.Daca nu esti lacom - de mancare, de bautura, de averi, de orice -, daca nu esti orgolios, daca nu esti din cale afara de ambitios, indemnurile diavolului n-au efect asupra ta. Pe cel care e lacom, dracul il indeamna sa bea mai mult, macar intr-o zi, sau sa manance mai mult si sa-si taie astfel pofta de rugaciune sau puterea de a tine post; sau sa castige tot mai multi bani, si astfel ajunge omul sa faca faradelegi pentru a aduna averi... Celui orgolios, dracul ii sopteste la ureche: Tu esti mai bun decat celalalt, tu meriti mai mult, tie ti se cuvine si asta, si astalalta, trebuie sa dovedesti cine esti... Si uite-asa omul se poarta rau cu semenii sai, ii vorbeste pe la spate, ii sapa la serviciu si cate si mai cate nu face... Multe rele pornesc de la orgoliu. Mandria e draceasca, doar stim ca asta e pacatul pentru care diavolul a cazut din Cer; ca si el era inger de lumina candva. Dumnezeu ii permite Vrajmasului sa ne ispiteasca, tocmai pentru a ne respecta libertatea. Ca daca am avea numai binele in fata, n-am avea ce alege, dar asa, avem de ales intre bine si rau. Omul e liber sa o ia in care parte vrea. Omul e fundamental liber, caci asa l-a facut Dumnezeu. Dar libertatea nu trebuie sa excluda responsabilitatea. Esti liber sa alegi, dar suporti consecintele. Dumnezeu ne-a invatat prin toti marii prooroci, prin Fiul Sau Insusi, prin Sfinti, ce e bine si ce e rau. Depinde numai de noi ce alegem.

- Parinte, cum ne ispiteste diavolul? Cum ne dam seama ca anumite gesturi pe care le facem sunt inspirate de diavol?

- Satana are metode diferite, de la om la om. Te cerceteaza, vede ce slabiciune ai si acolo te ataca. Si mai este important pentru el cu cine se lupta, ca intr-un fel il loveste pe un ateu, altfel pe un putin credincios, care abia de se inchina seara la culcare, si altfel pe un imbunatatit duhovniceste. Niciodata, insa, Necuratul nu incepe lupta cu pacatele mari, ci cu cele mai mici... Pe masura ce ne obisnuim sa facem un pacat mic, zicandu-ne ca o sa ne pocaim si o sa-l ispasim repede, ne imbie la un pacat mai greu si tot asa, pana ne umple sufletul de bube si pana ne prabusim in deznadejde - ca daca nu mai ai speranta ca te va ierta Dumnezeu, vei face tot mai multe pacate. Diavolul e foarte viclean, si orice concesie pe care i-o facem sapa albie pacatului in noi. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: La inceput diavolul arata indulgenta si incearca sa-si implineasca scopurile sale pacatoase cu blandete si se arata cu dragoste fata de crestini. Auzi, cu dragoste...!

Sa nu uitam ca diavolul L-a ispitit in desert, pana si pe Iisus Hristos, Domnul

- Parintele Cleopa Ilie spunea, pe urmele altor mari duhovnici, ca cel mai mare mestesug al diavolului, prin care il doboara pe om, este acela de a-i sadi gandul ca mai are vreme de mantuire si ca poate sa amane fapta buna, pocainta, rugaciunea...

- Asa cum Dumnezeu ne cheama la pocainta prin ganduri insuflate de ingerul pazitor si prin duhovnici, la fel ne lucreaza cu gandul amanarii ingerul intunericului. Diavolul incearca sa ne insele: Lasa, nu te spovedi acum, ca nu ai timp, nu ai postit, ce o sa zica duhovnicul cand va afla pacatele tale?. Sau ne spune: Esti tanar, inca ai vreme de pocainta, acum e timpul sa te distrezi, sa te infrupti din toate bunatatile vietii, ca la batranete iti va parea rau; iti vei spala sufletul mai incolo. Dar nici un om nu poate fi sigur ca mai are timp de pocainta, ca nu stim cand vom pleca dincolo. Si daca ai murit nemarturisit, nepocait, neimpartasit, te mananca imparatia raului. Pe urma, sa fim constienti ca ranile sufletesti se vindeca mai usor la inceput, cand sunt mici, cand inca nu ne-am inrait in pacat. De exemplu, daca fumezi cateva tigari pe zi de putin timp, ti-e mai lesne sa le lasi, dar daca fumezi doua pachete pe zi, de zece, douazeci de ani, sa vezi ce greu este sa nu mai fumezi. Trebuie sa fim cinstiti si sa recunoastem ca dracul ne ispiteste, dar si noi il ajutam cu inclinarea noastra spre pacat. Sa nu uitam ca diavolul nu are limite, ca L-a ispitit in desert, pana si pe Iisus Hristos, Domnul. Sa ne spunem in fiecare zi: ma pocaiesc azi, ca nu mai am timp!

- Numai prin ganduri ne ispiteste demonul?

- Diavolul ne inseala in multe feluri, prin ghicit, vise, superstitii, credinte false. Vrajmasul cunoaste anumite lucruri care se vor intampla si cauta sa te zdruncine sufleteste, aratandu-ti cate ceva din viitor, prin vise, ghicit... El amesteca adevarul cu minciuna, astfel incat sa-ti schimbe credinta, sau sa te faca sa iti pierzi nadejdea in Dumnezeu. Daca, de exemplu, iti ghiceste cineva in cafea si vezi ca se intampla ce ti-a ghicit, vei crede in astfel de practici si te vei pierde. Caci Dumnezeu nu ne-a ingaduit sa ne cunoastem viitorul, tocmai pentru a nu ne pierde sufleteste. Alt exemplu: daca mergi la alta credinta si diavolul face o minune, vezi cum un om merge pe apa sau vindeca bolnavi prin atingerea cu mana, vei crede ca aceea e dreapta credinta sau ca si aceea e o credinta buna si te vei arunca in pacatul ereziei.

Daca esti hotarat sa mergi pe calea dreapta, Dumnezeu ti-o arata

- In ce fel ne putem apara de diavol?

- Daca n-ai hotarare ferma in viata, incepand de la cel mai neinsemnat lucru, nu se alege nimic de tine. Daca esti hotarat sa mergi pe calea dreapta si nu o cunosti, o cauti, iar Dumnezeu ti-o arata; iar de o cunosti, ii stii poruncile, gasesti in Biserica leacurile si rugaciunile potrivite sa te mentina pe drumul bun, sa-ti pastrezi sanatatea sufletului. Deci, trebuie sa stii calea catre Dumnezeu si sa vrei cu adevarat sa mergi pe ea. Iar diavolul te va necaji din cand in cand, dar nu te va putea castiga pentru el. Dar sa nu credeti ca e usor, caci trebuie sa fii permanent in stare de veghe si sa deosebesti duhurile. Scrie in Pateric ca unui oarecare frate i s-a aratat diavolul intr-o noapte, in chip de inger luminat si i-a zis: Eu sunt Gavriil si sunt trimis sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns: Cred ca ai fost trimis la altii, caci eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad ingeri. Si imediat diavolul a disparut. Cu sufletul curat, deosebesti duhurile.

- Patericul e plin de pilde in care ni se arata cum ii ispiteste si inseala diavolul, inclusiv pe calugari. In aceste pilde se arata ca smerenia il alunga pe diavol. De ce?

- Smerenia il arde pe drac ca agheasma, ca rugaciunea si precum Cuvantul lui Dumnezeu. Smerenia il alunga ca semnul crucii - caci ce alta dovada mai mare de smerenie avem, decat rastignirea Domnului si Mantuitorului nostru? Smerenie dumnezeiasca. E cutremurator. Pai cum sa suporte diavolul omul smerit, cand el a cazut din Cer, din pricina mandriei? Si cand vede om smerit, stie ca nu-l poate ispiti. Cu smerenie suporti nedreptatea, hula, neajunsurile, orice. Omul smerit stie ca toate se intampla din voia lui Dumnezeu si nu se revolta, nici nu-l barfeste pe colegul de serviciu, nici nu ravneste la bunul altuia, nici nu-i face ochi dulci sotiei prietenului... Smerenia este izvor de virtuti.

- Cand si cum ne da ajutor Dumnezeu impotriva diavolului?

- Dumnezeu nu asteapta de la noi decat sa-i cerem ajutorul. Si daca dam dovada ca vrem sa parasim pacatul, ne si trimite ingeri in ajutor. El nu ne forteaza mana, nu ne ispiteste, pentru ca nu este viclean. El vrea ca noi sa hotaram in ce parte o apucam. Dumnezeu nu-l lasa pe drac sa lucreze peste puterea noastra de a rezista. Si nici nu-i permite sa ne afecteze libertatea. Deci, diavolul nu ne poate obliga sa pacatuim, ci doar ne indeamna la aceasta. Zice Sfantul Ioan Damaschin undeva: Demonii nu au nici stapanire, nici putere contra cuiva decat daca li se ingaduie de Dumnezeu, in scopul mantuirii.

- Am observat ca si sfintia voastra evitati, uneori, sa-i spuneti pe nume diavolului. In popor este o teama mai mare de numele lui. De unde vine?

- Oamenii l-au numit in fel si chip pe Satana - Vrajmasul, Necuratul, Vicleanul, Antihrist - temandu-se ca daca ii vor spune de-a dreptul pe numele lui de demon, il vor chema si vor patimi. Dar trebuie sa stim ca, oricum, Lucifer nu doarme, el ne pandeste fiecare miscare si ne ataca in slabiciunile noastre, fie ca ne gandim la el, fie ca nu, fie ca-i pronuntam numele sau nu, credem sau nu ca exista. Eu il numesc cum imi vine, caci stiu ca nu prin nume e primejdios, ci prin viclenie.

Nu-i ingaduit oricui sa se puna cu diavolul

- Parinte, ati vazut vreun om posedat de diavol?

- Cum sa nu? In toate zilele vietii mele: unul muncit de diavolul bauturii, altul de diavolul curviei, altul de diavolul mandriei, altul de diavolul ereziei... Ca nu v-am spus, dar si diavolii sunt specializati, dupa puterea rautatii lor, ca nu toti au aceleasi puteri. Unii sunt incepatori, altii domni, altii stapanii intunericului. Sunt nenumarate cohorte si legiuni de ingeri cazuti, care muncesc omenirea.

- Inteleg, dar voiam sa aflu daca ati participat la vreo exorcizare...

- Nu-i ingaduit oricui sa se puna cu diavolul. El il poate munci si pe preot, chiar in timpul rugaciunilor de alungare a duhurilor necurate, daca preotul nu e intarit duhovniceste. Tot in Pateric gasim astfel de intamplari. Se spune despre un ieromonah care parea cuvios pe dinafara, dar era plin de mandrie inlauntrul sau. Ajunsese sa se creada cel mai virtuos din manastire si nu cerea sfat nimanui. Intr-o zi, staretul i-a incredintat un indracit, ca sa-i citeasca exorcisme. Iar diavolul a inceput sa strige: Unde ma alungi, nemilostivule?. La care preotul i-a raspuns: Sa intri in mine!. Si diavolul a pus stapanire pe preot. Sa intri in mine! spusese candva si Sfantul Partenie unui demon, dar dracul acela a fugit, pentru ca Partenie era sfant. Cum spuneam, diavolul are nevoie de o mica portita...

- La polul opus temerii de Satan, exista o tendinta la noi de a-l lua mai usor pe Cel Rau, fie prin numele care i se da (ca Aghiuta, care s-ar traduce ironic sfantulet), fie prin diverse proverbe si zicatori (ca Fa-te frate cu dracul pana treci puntea!). Nu e primejdioasa aceasta abordare? De ce nu ne putem face frate, nici macar prin glume, cu diavolul?

- Diavolul nu suporta sa-ti bati joc de el, asa cum nu primeste nici infrangerea. Dar ca sa-l poti lua peste picior, ai nevoie de mare forta duhovniceasca si de mare curaj. Cei care o fac asa de usor sunt mai degraba inconstienti de puterea diavolului. Cat despre a ne face frate cu el pentru a depasi o dificultate, este o mare naivitate, sa nu zic prostie. Nu putem crede in ajutorul dat de Tatal Minciunii.

Invataturi duhovnicesti despre diavol

Parintele Arsenie Boca
Toate patimile noastre sunt conduse si sporite din umbra

Pacatele sau patimile au doua fete: una a omului si alta a diavolului. Sau doua laturi: una vazuta si-a doua nevazuta. De acolo, din umbra, sunt conduse si sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau capetenii pentru fiecare patima. Asa sa intelegeti, cum intotdeauna patimile le-au numit Sfintii Parinti, prin chiar dracii lor. Astfel: dracul lacomiei de avere, dracul lacomiei stomacului, dracul maniei, dracul curviei si ceilalti. Le-au numit asa, pentru ca aceste pacate sunt conduse din umbra de diavolul si le-au numit dupa capetenia care lucreaza din umbra.

Parintele Arsenie Papacioc
Binele este lumina spirituala; in chip asemanator si raul este intuneric spiritual

Sa se stie ca ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este caderea pentru ingeri. Dupa cadere, ei nu mai au posibilitatea pocaintei, dupa cum nu o au nici oamenii dupa moarte. Inainte, statatorul cetei terestre a ingerilor cazuti, caruia Dumnezeu i-a incredintat pazirea pamantului, nu a fost rau prin natura, ci a fost bun, a fost facut pentru bine si nu avea in el de la Creator nici cea mai mica urma de rautate; cu toate acestea, n-a suferit luminarea si cinstea, pe care Creatorul i-a daruit-o, ci, prin vointa lui libera, s-a indreptat de la starea sa naturala la o stare contra naturii sale si s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu Care l-a facut, voind sa se impotriveasca Lui. El este cel dintai care s-a departat de bine si a cazut in rau. Rau nu este nimic altceva decat lipsa binelui, dupa cum si intunericul este lipsa luminii. Binele este lumina spirituala; in chip asemanator si raul este intuneric spiritual.

Parintele Paisie Olaru
Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor

Unii credinciosi spun ca nu citesc Psalmii, pentru ca le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi? Se tem pentru ca cine se roaga cu psalmii ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta, parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii, fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, indata diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu aceasta sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste Psalmii imita pe ingeri si canta impreuna cu ei.

Parintele Serafim Rose
Diavolul este numai manie

Omul urmeaza sa dobandeasca ceea ce diavolul a pierdut, adica Raiul si Cerul. Tocmai de aceea, pana azi, diavolul este numai manie. Iti poti inchipui diavolul, chiar si dupa psihologia omeneasca. Gandeste-te: aveai viata nemuritoare si stiai ca esti osandit la iad. Apoi o alta fiinta, mai prejos de tine, nevrednica nici macar sa o scuipi, urmeaza sa dobandeasca ceea ce tu ai pierdut. Bineinteles ca vei ajunge groaznic de invidios, caci pentru tine nu exista pocainta. Vei continua sa incerci sa faci tot ce este cu putinta ca sa il aduci si pe el in aceeasi stare in care te afli tu.