Stimata d-na Sanziana Pop,
Ma numesc Andreea, am 26 de ani si sunt handicapata: surdo-muta. Sunt din Iasi si, pe scurt, as vrea sa va relatez povestea vietii mele.
Totul a fost bine pana acum doi ani, cand tata m-a parasit pentru totdeauna, in urma unei boli de neinvins: cancer. De atunci, mama se poarta ciudat, inecandu-si necazul in bautura. Am avut multi admiratori, dar dupa moartea tatalui meu, m-am inchis in mine, stand un an departe de prieteni si petreceri. Acum 6 luni, am intalnit, insa, un baiat de care m-am indragostit nebuneste, fapt ce m-a determinat sa imi incep viata intima, dar din nefericire, am fost surprinsi de mama. De atunci, viata mea a devenit un cosmar, sunt batuta mereu, iar relatia cu prietenul meu mi-a fost interzisa. Mama, avand o fire certareata, baiatul s-a retras. Singurul lui defect este ca nu are serviciu, dar ma iubeste cu adevarat si il iubesc si eu. Mama imi cere sa caut alt baiat, care sa-i placa ei si sa ma casatoresc. Va rog din toata inima sa ma ajutati cu un sfat. Am ajuns in situatia cand prefer sa imi pun capat zilelor. Eu lucrez la un o firma de imbracaminte. Nu am frati, surori, decat pe mama. Nu pot ramane asa toata viata, vreau si eu sa am o familie, sa fiu singura stapana pe viata mea. Nu am iesit niciodata din cuvantul parintilor mei, dar acum dialogul cu mama mea s-a blocat. Am rude, dar au problemele lor si nu ma pot ajuta. Va rog sa ma sfatuiti ce pot face si pe ce drum sa o apuc. Va multumesc din inima,
ANDREEA
Draga Andreea,
Daca scrisoarea ta era semnata de o fetita orfana, terorizata de o mama alcoolica-violenta, as fi lasat lacrimile sa-mi curga pe obraz. Dar autoarea ei are 26 de ani, munceste, castiga, virtual este o femeie independenta. Cum ai ajuns in situatia aceasta de subordonare morala fata de mama ta? Cum ii permiti sa te loveasca, sa te-njoseasca, sa intre in sufletul tau cu bocancii, fara sa ripostezi? Nu e vorba sa pui si tu mana pe retevei, ci sa-ti revendici drepturile impuse de varsta pe care o ai si de statutul social pe care ti l-ai dobandit singura. Ai fost in stare sa-ti depasesti handicapul de surdo-muta, castigandu-le oamenilor stima si pretuirea, si nu-i poti impune mamei tale un pact de normalitate familiala? Ai vorbit vreodata cu ea despre viciul care o macina: alcoolul? Poate ca are nevoie sa fie trezita de cineva la realitate. Fa-i tu binele acesta enorm. Deschide-i ochii asupra prapastiei in care se prabuseste, asupra rusinii pe care o atrage asupra sa, spune-i cat de mult s-a instrainat de mama de altadata, mama copilariei, pe care ai sperat sa o ai toata viata alaturi. Moartea tatalui tau ar fi trebuit sa va apropie, sa va uneasca prin suferinta, sa cimenteze si mai puternic relatia dintre voi. Iubirea nu se ineaca-n alcool si nu se imparte cu pumnii. Chiar daca demersul tau nu va avea rezultat, vei avea un sentiment de usurare, fiindca ai avut curaj sa rostesti adevarul. Ai incercat s-o ajuti. Acest efort de sinceritate si de recunoastere a crizei care sapa relatia voastra va fi un prag de la care nu se mai poate da inapoi. Mama ta va-ntelege fara vreo alta amenintare, ca esti o femeie matura, gata sa-si asume integral existenta, inclusiv iubirile, fie ele fericite sau nu. In zona aceasta, nu te sfatuiesc, insa, sa te grabesti. Prima iubire (venita la tine tarziu) nu e totdeauna cea mare si cea fericita. Departe de mine gandul de a pune la indoiala sentimentele iubitului tau, dar faptul ca nu munceste (in privinta aceasta, refuzul mamei tale este justificat), cu toate ca va ganditi amandoi la casatorie, creeaza un obstacol major. Locurile de munca nu mai reprezinta azi o problema. Sunt mii de oferte, ai de unde sa alegi. Iubirea unui barbat se masoara si in lucruri concrete, in fapte doveditoare pentru sentimentele lui. Daca simti ca prietenul tau e hotarat pe drumul casatoriei (s-a speriat cam usor de ratoielile mamei tale, in loc sa-i castige increderea), marita-te. Daca nu, vezi-ti singura de propria ta existenta. E timpul! Reglementeaza ferm situatia de acasa, traieste in nume propriu, demn si curat. Esti tanara, puternica, invatata cu greutatile. Batalia cea mai grea a vietii tale a fost castigata: lupta cu handicapul de surdo-muta. O victorie stralucita, pe care nu ai voie s-o transformi in infrangere. Fii hotarata, Andreea! Nu te mai lasa aservita de nimeni. Hotaraste-ti viata asa cum meriti si-asa cum vrei.
"Ma lovea cu cureaua si ma ameninta"
Stimata Doamna,
Ma numesc Sulfina, am 22 de ani si m-ar ajuta foarte mult un sfat din partea dvs. M-am nascut intr-un orasel din Moldova, unde am locuit cu parintii mei pana la varsta de patru ani, cand ne-am mutat in Bucuresti. Atunci au venit si necazurile: tata a inceput sa bea, mai tarziu si-a lasat si serviciul. Venea acasa duhnind a bautura si, daca ceva nu-i convenea, ne batea si pe mine, si pe mama. Asta s-a intamplat pana acum zece ani, cand mama a murit si eu am ramas singura cu el. A inceput sa bea mai mult ca inainte si sa ma bata aproape din orice. La 13 ani, m-a violat prima data (chiar de ziua mea, spunandu-mi ca e timpul sa devin femeie), apoi de inca cateva ori. Nu vreau sa dau prea multe amanunte, pentru ca imi face rau chiar simpla aducere aminte. Dupa fiecare act sexual ma lovea cu cureaua si ma ameninta ca daca spun cuiva, bataia va fi si mai crunta. Cu timpul, rezistenta lui la bautura nu a mai fost chiar asa de mare si atunci noaptea, cand venea acasa, cadea lat si ma lasa in pace. De-abia atunci am inceput sa-mi revin putin si tot anul dinaintea clasei a XII-a, am invatat ca o disperata ca sa intru la facultate. M-am gandit ca era singura solutie sa ies cumva din mizeria aia. Dumnezeu m-a ajutat si-am intrat. In facultate, am cunoscut un baiat (mai mare ca mine), care dupa trei luni m-a cerut in casatorie. Poate ca a fost o greseala din partea mea sa accept, dar vriam asa de mult sa plec din casa aia oribila, incat nu m-am gandit la nimic altceva. Noaptea nuntii a fost un iad: cand a incercat sa ma sarute si sa ma atinga, am inceput sa tremur si sa plang in hohote. Ne-am despartit, iar acum locuiesc singura, cu chirie, dar problema este aceeasi. Orice atingere a unui barbat, chiar si din greseala, in autobuz, imi provoaca o stare de repulsie amestecata cu frica. Mi-e frica de ei si imi este ingrozitor de sila de mine.
Ceea ce vreau eu sa va intreb (dar va rog mult sa nu-mi spuneti sa ma duc la un psiholog, pentru ca nu pot povesti toate astea stand fata in fata cu cineva) este daca starea asta va trece in timp si daca voi putea avea vreodata o relatie normala cu un barbat.
Multumesc,
SULFINA
Draga Sulfina,
Saptamana trecuta, o revista americana de mare tiraj relata un caz similar cu al tau. O actrita de cinema (cunoscuta de altfel) dezvaluia intr-un impresionant interviu, infernul copilariei ei: o relatie incestuoasa, impusa prin violenta de un tata alcoolic, vreme de patru ani (intre 12 si 16 ani). Orfana de mama (la fel ca tine) s-a salvat fugind de acasa in lumea mare, cat mai departe de locul supliciului. A muncit prin baruri si magazine, a fost spalatoareasa si maturatoare de strazi, pana in ziua cand frumusetea ei a fost remarcata de un producator. Lansata, celebra, dar deloc fericita, si-a gasit linistea dupa trei mariaje ratate, la varsta de 46 de ani. Mi-au trebuit 15 ani ca sa uit, spunea ea. De ce-ti repovestesc un articol dintr-un ziar? Fiindca solidaritatea in suferinta alina durerile sufletesti. E bine sa stii ca nu esti singura victima a unei agresiuni sexuale paterne, provocata prin violenta fizica si alcool. Sunt zeci de mii de cazuri in toata lumea. Zeci de mii de adolescente traiesc calvarul acesta, multe din ele esuand adesea in prostitutie. In cazul tau, cel putin, finalul a fost fericit. Dumnezeu ti-a daruit destula intelepciune si tarie morala ca sa mergi pe drumul cel bun, al invataturii. Faptul ca ai o meserie care iti asigura independenta materiala, inseamna o jumatate de viata salvata. Incetul cu incetul, vei recupera si cealalta jumatate mortificata de cumplitele incercari prin care ai trecut. Peste amintirile tale ingrozitoare se va asterne uitarea. Ea face parte din datul nostru omenesc. Daca n-am uita, n-am putea supravietui.
Esecul primului tau mariaj se explica prin faptul ca a venit prea devreme. La mijloc n-a fost iubire, ci doar dorinta de-a te salva. Sufletul ti-e plin inca de vanatai. Involuntar, barbatii sunt pentru tine dusmani. Prezenta lor reactiveaza trairi dureroase. Vor trece, fii sigura. Sufletul are putere de vindecare, medicamentul lui este timpul, dar el trebuie ajutat. Fa ceva pentru asta. Spala-ti mai repede cugetul de zgura care zace pe el. Primul pas, de altfel, l-ai si facut: scrisoarea pe care mi-o adresezi si pentru care iti multumesc (e un mare semn de incredere). Extinde acest inceput de tamaduire. Inainte de toate, ocupa-ti mintea. N-o lasa sa priveasca in urma, munceste cat mai intens, dar cauta-ti si preocupari care sa-ti imblanzeasca sensibilitatea ultragiata: citeste, du-te la spectacole, asculta muzica, cutreiera prin muzee, arta are - atunci cand o frecventezi cu fidelitate - resurse deosebite pentru recuperarile sufletesti. Plimba-te! Stai cat mai mult in natura. Latura ei de etern si sublim restabileste adevaratul echilibru valoric: da pace. Dar mai presus decat toate, eu te indemn sa te rogi. Nu exista un medicament mai bun pentru suflet ca rugaciunea. Pune-ti toate deznadejdile si nadejdile in ea. Nu exista nici un psihiatru mai bun decat Dumnezeu. Incet-incet, vei simti cum durerea se stinge si cum te cuprinde speranta. Spune-i lui Dumnezeu toate rusinile si remuscarile tale, scoate-le din tine si pune-i-le lui la picioare, si el te va vindeca. Sunt sigura ca atunci cand echilibrul lumii se rupe si un copil e torturat si injosit de propriul lui parinte, dreptatea nu mai poate fi facuta de oameni, ci numai de Dumnezeu. Esti foarte tanara, Sulfina. Ai timp destul. Intr-o zi te vei trezi impacata si linistita, si viata ta se va implini.
"Sunt o femeie inselata"
"La numai 23 de ani, sunt deja o femeie inselata de sotul ei. Nu cred ca exista cuvinte sa va spun cata amaraciune si durere este in sufletul meu! Suntem casatoriti de un an de zile, dar am stat impreuna si inainte doi ani. De altfel, ne cunoastem de la 16 ani si avem o multime de amintiri minunate impreuna. Cu un an si jumatate inaintea casatoriei, sotul meu avea un serviciu care nu-i permitea sa stea cu mine decat 4-5 zile, restul timpului locuind departe de Bucuresti, intr-o localitate unde avea o casa pusa la dispozitie de firma, o masina si bani destui. Am convenit amandoi sa acceptam acele conditii, pentru a o duce mai bine. Totul mergea perfect. Ma suna regulat, cand venea acasa era innebunit, abia astepta sa ma vada, eram fericiti. Poate ca si astazi m-as considera o fericita, daca nu ar fi venit zilele trecute un fost coleg de-al lui, cu care lucrase la aceeasi firma (care intre timp a falimentat si sotul meu a venit acasa, angajandu-se in alta parte) si care mi-a spus ca pe toata durata sederii sale in orasul acela, sotul meu a avut o relatie cu o alta femeie. Efectiv, nu mi-a venit sa cred. Nu puteam sa accept acest lucru. Sunt 4 zile de cand am aflat si nu sunt capabila sa ma gandesc la altceva, nu aud, nu vad nimic in afara de imaginea lor facand dragoste. Dandu-si seama ca am patit ceva (am slabit 5 kg), a trebuit sa stau de vorba cu el. I-am spus ce-am aflat si el nu a negat nimic. A incercat sa-mi explice ca nu a fost nimic serios. Ca de cand ne-am casatorit, lucrurile s-au schimbat total. Ca abia acum a devenit responsabil, ca ce e dispus sa faca pentru mine, n-ar face pentru nimeni altcineva. Si ca de fapt, nici nu m-a inselat, aventurile neputandu-se confunda cu iubirea. Dar pentru mine, toate aceste cuvinte nu mai au nici un rost. Fapta lui mi-a demonstrat ca nu mai pot avea incredere in el niciodata, ca ma pot astepta orisicand la infidelitati de genul acesta. Nu stiu cum sa reactionez, nu pot sa-l ating, sa-i vorbesc (ii raspund numai la intrebarile pe care mi le pune). Cum a putut sa faca asa ceva? Invatati-ma cum sa actionez. Ce trebuie sa faca o femeie inselata? Sunt frumoasa, nu-mi doresc decat sa fiu tot timpul in forma, pentru el. Dati-mi un sfat, cum sa ma port cu el? Incearca sa-mi distraga atentia, iesim la plimbare, dar pur si simplu, nu vad pe unde merg. Mi-e foarte greu sa iau o hotarare. Poate ca daca aflam atunci, l-as fi parasit. Dar acum, suntem casatoriti. Astept un raspuns, un sfat, orice, astept cu sufletul la gura! Va rog..."
MAGDALENA - Bucuresti
Din pacate, sfaturile in dragoste nu se pot prescrie dupa retete. Nu exista numitor comun pentru suflete. In fata unei tradari, unele femei reactioneaza cu patima, ca si tine, altele cu intelepciune, zicandu-si, probabil, ca toti barbatii sunt la fel. Ca daca ai noroc, nu afli niciodata ca ai fost inselata, iar daca nu afli... Un lucru e sigur: tradarile nu se uita. Oricat de mult te vei stradui, de uitat nu vei putea uita niciodata. Intamplarea aceasta, atat de banala in fond, dar atat de intens dureroasa, va asterne o umbra rece peste sufletul tau. Ceva nu va mai fi niciodata asa cum a fost. Inefabilul. Un cuvant putin cam pretentios, dar exact. Magia aceea a unei iubiri neintinate. In schimb, ai putea sa incerci sa-ti ierti sotul. Iertarea se-nvata. Il iubesti cu adevarat, iar dupa discutia pe care ati avut-o stie, probabil, cat de mult a gresit. De altfel, trebuie sa-i acorzi cateva circumstante atenuante. Avand in vedere ca sunteti de la 16 ani impreuna, era aproape exclus ca el sa nu exerseze erotic pe alte clape, experienta lui sexuala inainte de tine fiind departe de a se fi implinit. Cu toate ca pare nedrept, specialistii afirma ca barbatii au o necesitate genetica de a zbura prin toata livada, inainte de a se aseza pe o floare. Daca ati fi fost impreuna tot timpul, aproape ca poti sa il crezi ca nu te-ar fi inselat. Dar la 21 de ani, departe de tine, cu 20 de zile pe luna la dispozitie, ar fi fost greu, daca nu imposibil sa nu bata la alte usi. Fidelitatea este o problema de experienta si de cultura, greu de dobandit cand abia iti mijesc mustatile. Nu ii tin partea. Dar la 21 de ani, bulimia sexuala a unui barbat e atat de devoratoare, incat ii inghite luciditatea. (Si nici femeile nu fac exceptie de la regula, uneori.) In concluzie, eu te sfatuiesc sa te pregatesti de iertare, dar fara sa incerci sa fortezi. Exteriorizeaza-ti starea de spirit, asa cum simti. Daca-ti vine sa tipi, tipa. Daca iti vine sa plangi, plangi. Nu te preface. N-o juca pe indiferenta. Exorcizeaza raul pana la ultima picatura. Dar dupa ziua impacarii, uita toate reprosurile care iti vin in gand. La urma urmei, fara acel jalnic barbat care ti-a infipt indoiala in suflet, erai - in ciuda tradarii comise - la fel de fericita ca la-nceput.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
21.03.2008, 15:40Laura Honciuc
In momentul in care m-am indragostit a aparut si la mine intrebarea ce as face daca m-ar insela? as avea puterea sa iert sau as avea puterea sa plec? Folosesc cv putere ptr. ambele varinate ptr. ca ele sunt la fel de grele, presupun aceasi suferinta, aceasi lupta cu tine insati si ptr. ambele e nevoie de hotarare si bineinteles ..putere.
Inselatul e unul din marile cosmaruri ale indragostitului in special al celui care se stie dedicat trup si suflet celui pe care-l iubeste. De ce? ptr. ca atunci cand iubesti pe cineva devii teribil de vulnerabil fata de acea persoana si prin iubire iti dezvelesti acea particica mica din fiinta ta unde se afla doua nevoi primordiale: nevoia de a fi iubit si de a fi acceptat asa cum esti. Aceseta sunt nevoile care ne caracterizeaza pe noi ca fiinte umane, toti tanjim sa fim validati prin implinirea lor si toti atingem fericirea prin ele.
Inselarea e grea tocmai ptr. ca aici loveste, in locul cel mai sensibil cu putinta al fiintei noastre, in pornirea irezistibila de a ne deschide sufletul in cautarea iubirii dar si a unor dovezi clare ca suntem iubiti, acceptati si apreciati ptr. noi insine (calitati defecte) si ca din multitudinea de oameni noi suntem cei alesi, cei pretuiti, cei cautati si doriti. Aceasta e o tendinta narcisista existenta in fiecare dintre noi.
Simtindu-ne alesi putem fi dezinvolti. optimisti, puternici, veseli, increzatori ca putem face fata oricaror incercari ale vietii ptr. ca exista cineva pe lumea asta care are incredere in noi, in calitatile noastre, ne valideaza, ne accepta.
Noi oamenii avem nevoie sa fim admirati de altii ptr. a ne putea admira pe noi insine, avem nevoie sa ne simtim acceptati si iubiti ptr. a ne simti puternici. Insa ce te faci cand tocmai cel in care tu te oglindeai si de la care iti trageai forta si bucuria, te inseala? ce te faci cand el dintr-o data te aduce atat de brusc cu picioarele pe pamant si iti arata atat de dureros de clar ca nu esti unica, ca nu esti cea mai dorita, cea mai pretuita, ca el a avut dorinta de a cauta o alta in timp ce tu lui ii daruiai ce era mai de pret in fiinta ta: vise, ganduri, sperante, dorinte?
Si aici intervine decizia cea grea: plec de langa el cel care prin iubirea lui m-a facut sa ma simt unica, un fel de mica zeita sau stau si caut sa lupt cu mine insami, sa ma prefac ca nu sunt chiar atat de ranita in adancul fiintei mele, in identitetea mea de om si ca mai ales fapta lui nu oglindeste valoarea mea ca femeie?
Atunci cand unul din parteneri inseala, cel inselat tinde sa priveasca episodul ca o dovada ca ceea ce era ascuns in sufletul sau si reprezenta unicitatea sa ca persoana si ii dadea incredere in sine insusi si-a pierdut valoarea, puterea de atractie, ca ceea ce era vital ptr. el ca fiinta umana ptr. ca il forma un tot complet, celalat a ales sa calce in picioare si atunci inselarea te loveste in propria parare pe care o ai despre tine ca om. Ceea ce o data iti dadea putere sa muti si muntii acum te doboara printr-o simpla lovitura.
Pentru nimeni nu e clar ce alternativa ar trebui sa aleaga insa ce e sigur e ca inselatul zdruncina din temeli structuri interioare si ca rana poate fi atat de adanca inca putem sa o purtam nevindecata toata viata.
Bunica mea a fost o femeie remarcabila, cu multa putere de caracter si intelepciune. A avut o casnicie lunga de aproape 50 de ani in care bunicul, mai zvapaiat, a mai si calcat pe alaturi. Si mereu m-am intrebat cum a putut sa treaca peste acele episoade, de unde a gasit forta? Acum e prea tarziu s-o mai
intreb ptr. ca de Craciun a plecat de langa noi insa singura concluzie la care ajung aducandu-mi aminte cum era ca om si ca femeie este ca nu a lasat niciodata comportamnetul bunicului meu s-o oglindeasca pe ea ca femeie. Adica ea a stiut mereu si cu tarie care e valoarea ei, a stiut ce poate accepta si intelege rational si a stiut ce poate ierta emotional. Si pe bunicul l-a iertat mereu.
L-a iubit cu toata forta sufletului ei insa i-a luat puterea de a o rani, nu avea nevoie de dedicarea lui totala ca ea ca femeie sa se simta implinita. A stiut sa se detaseze de slabiciunea lui ca om, ca barbat si i-a acceptat doar iubirea care o facea sa se simta pretuita ca sotie si ca mama.
Cu alte cuvinte ea a inteles ca exista oameni care fac foarte clar distinctia dintre sexualitate si iubire. In special barbatii sunt cei care fac acest lucru mai des insa exista si femei dornice de nou si aventura si isi asuma riscul stricarii unor relatii.
Eu cred ca ar trebi sa cobori foarte adanc in sufletul tau, sa-ti plangi zdravan toate frustrarile si apoi sa te intrebi catre ce varinata te indrepti: catre iertare (nu cred ca sotul tau considera ca te-a inselat ptr. ca el cu inima te iubeste insa el nu subordoneaza sexualitatea iubirii) sau catre un nou start.
Ambele variante sunt posibile si demne de respect.