"Pericolele care ameninta Romania vin intotdeauna din Est, nu din Vest"

Desi legislatia internationala nu a fost respectata, majoritatea tarilor Europei am recunoscut independenta Kosovo. Cum va explicati aceasta decizie potrivnica spiritului Comunitatii Europene? Exista interese obscure legate de Kosovo?

- Sa spunem mai intai ca legislatia internationala este ea insasi contradictorie, de vreme ce afirma atat dreptul la autodeterminare al popoarelor, cat si suveranitatea statelor nationale. In paranteza fie spus, dreptul la autodeterminare, introdus de SUA dupa primul razboi mondial, la Conferinta de pace de la Versailles, pentru a rezolva problemele geopolitice create de prabusirea Imperiului Austro-Ungar, ne-a folosit destul de bine in cazul Transilvaniei, care s-a putut uni cu Regatul, iar suveranitatea nationala a fost adesea invocata de Ceausescu, pentru a respinge criticile la adresa incalcarii drepturilor omului in timpul regimului comunist, ca pe un "amestec in treburile interne" - asa cum fac si astazi tot felul de dictatori de tipul lui Robert Mugabe, de pilda.
Chestiunile de drept fiind uneori relative (desi exista rezolutia ONU 1244 care cere rezolvarea problemei Kosovo in cadrul statului sarb), daca examinam ratiunile practice care au dus la declaratia de independenta de la Pristina, vom constata ca aceasta era aproape singura solutie. Din 1999 si pana in 2008, Kosovo a functionat tot timpul ca un protectorat ONU, iar negocierile nu au dus la nimic. Degeaba plang acum sarbii: ei au pierdut Kosovo in 1999, cand l-au lasat pe Milosevici sa dezlantuie atacuri militare disproportionate, ca raspuns la protestele albanezilor fata de politica Belgradului. De altfel, toata nenorocirea destramarii fostei Iugoslavii se datoreaza politicilor nationaliste excesive ale fostului lider iugoslav. Datorita exceselor militarilor sarbi si liderilor politici de la Belgrad a fost legitimata nu numai UCK, care era mai mult o grupare terorista a interlopilor din diaspora albaneza, decat o armata de partizani, ci si actuala putere de la Pristina, provenita din elita UCK. Dar intre agresor - Serbia - si agresati - albanezii din Kosovo - Occidentul ii va sprijini intotdeauna pe acestia din urma, fie si numai din cauza presiunii opiniei publice. Statele Unite, Marea Britanie si Franta - primele state care au recunoscut independenta Kosovo - cunosc bine aceste realitati, pentru ca s-au confruntat cu ele din 1999 si mai stiu si ca, daca ar fi fost fortati sa ramana parte a Serbiei, albanezii din Kosovo ar fi reinceput lupta de gherila pentru a obtine independenta. Or, nimeni nu mai vrea conflicte armate in Balcani.
Pe astfel de situatii, care nu sunt altceva decat o mostenire nefasta a conflictelor nerezolvate din trecut, se grefeaza intotdeauna si interesele marilor puteri. Desigur, Statele Unite sunt avantajate de un cap de pod pro-american in coasta unei Serbii care nu s-a angajat ferm pe calea integrarii euro-atlantice si este sensibila la puterea de seductie a Rusiei. Iar Rusia, la drept vorbind, este bucuroasa de agitatia de la Belgrad, care-i permite sa se erijeze in protectoarea fratilor slavi ortodocsi. Deocamdata, insa, Rusia nu s-a aratat dispusa sa declanseze un razboi in Balcani si nici Belgradul nu are apetit pentru o asemenea aventura. In ceea ce priveste Ungaria, ea a jucat prudent, accentuand necesitatea protejarii minoritatii sarbe din Kosovo. Nu putem exclude total posibilitatea unei miscari revendicative a maghiarilor din statele vecine - Slovacia, Serbia (Voivodina), Romania -, desi in interiorul UE, principiul subsidiaritatii si fondurile comunitare tempereaza zelul autonomist. Iar problema fals creata de UDMR in legatura cu secuii nu are sanse sa primeasca vreun sprijin din partea UE sau a SUA. Singurii interesati sa agite spiritele in Transilvania sunt rusii, care au mai facut-o si la inceputul anilor 1990. Pericolele care ameninta Romania vin intotdeauna de la Est, nu de la Vest!

Ion Iliescu si-a dovedit inca o data suprematia in PSD. Sunt membrii partidului siderati de stralucirea lui fara seaman sau asistam la o dezinformare perfecta de tip securist, bazata pe minciuna si pe santaj?

- Si una, si alta, ca intotdeauna cand este vorba de Ion Iliescu. Presedintele de onoare al PSD "straluceste" pentru ca partidul a fost incapabil sa produca alt lider si pentru ca este un politician cu multa experienta. Ca aceasta experienta se bazeaza pe stapanirea regulilor care guverneaza jocurile de putere specifice regimului comunist de tip sovietic nu poate sa deranjeze un partid care si-a inceput cariera post-decembrista ca un PCR resapat. Cum nu are adversari pe masura, Ion Iliescu se joaca in voie cu Mircea Geoana si Adrian Nastase, asmutindu-i unul impotriva celuilalt, ca sa se razbune cand pe unul, cand pe celalalt. Si apoi, Ion Iliescu nu este singur, ci este exponentul unei grupari complexe de oameni politici, ofiteri si reprezentanti ai serviciilor secrete vechi si noi, care au avut un rol hotarator in schimbarea de regim din 1989 si care nu au de gand sa se lase judecati pentru ceea ce s-a intamplat in decembrie 1989 sau in iunie 1990.
Din punct de vedere psihologic, dominatia lui Ion Iliescu asupra "activului" PSD (ca sa folosim un cuvant ce-i este probabil drag) se explica nu numai prin inteligenta superioara celorlalti lideri PSD-isti, ci si prin faptul ca fostul presedinte manipuleaza bine atat nostalgiile celor care tanjesc dupa vremea cand PSD era partidul-stat si Ion Iliescu un fel de "lider maximo", care hipnotiza masele de alegatori, cat si o serie de vulnerabilitati ale PSD-istilor, de la temerile celor proveniti din aparatul vechiului PCR, la teama de DNA a fostilor demnitari si alesi ai partidului. Toti se simt aparati de el in aceste vremuri nesigure. Si exact pentru a-i apara si pentru a incerca sa-i mentina tot timpul aproape de putere, Ion Iliescu a dat unda verde aliantei cu liberalii, la fel de vulnerabili in fata justitiei si de avizi de bani publici. O fi aceasta alianta nefireasca pentru un partid de stanga, dar ea este singura solutie salvatoare, nu numai in actuala conjunctura, ci si in cazul in care PDL ar castiga alegerile parlamentare. Pactul PSD-PNL, garantat de Ion Iliescu si Adrian Nastase, este gandit sa faca imposibila o guvernare a PDL, pentru ca partidul lui Emil Boc nu ar avea cu cine sa se alieze pentru a forma o majoritate. Domnii Boc si Blaga, poate si domnul Basescu, s-ar alia cu un PSD (partial) reformat, din care Adrian Nastase si Ion Iliescu ar fi fost indepartati, dar nu si cu un PSD in care cei doi si locotenentii lor detin practic puterea. Este un plan diabolic si destabilizator pentru tara, un plan menit sa tina istoria in loc, daca nu chiar s-o dea inapoi. O marca inregistrata "Ion Iliescu", pe care PSD-istii au acceptat-o cu entuziasm, pentru ca sunt incapabili sa ofere acestei tari ceva mai bun.