Protagonistii vor fi PD-L-ul, PSD-ul si PNL-ul, in ecuatie putand sa mai intre UDMR-ul, PRM-ul, PNG-ul si PC-ul. Batalia electorala cea mai importanta se va da insa intre primele trei partide, ce tind - ca urmare a fixarii optiunilor electoratului - spre impunerea unui sistem tripolar. In cadrul acestuia vor domina doua mari formatiuni (PD-L-ul si PSD-ul), cea de-a treia (PNL-ul) urmand, in principiu, sa joace rolul semnificativ de "solutie negociata", fara de care guvernarea nu ar putea functiona. Soarta celorlalte grupari partinice este (aproape) pecetluita. Evident, surprizele nu pot fi excluse, mai ales pentru ca "actorii" sunt constienti ca rezultatul celor doua electiuni va influenta direct alegerea presedintelui tarii in 2009. O "coabitare" de tipul celei actuale (presedinte vs partidul guvernamental) ar provoca noi si mari blocaje in tentativele Romaniei de a se alinia la standardele UE, din care face parte.
PD-L-ul a devenit in 2007, prin alegerile "europene" din noiembrie, prima forta politica a tarii. Dar, cu tot procentul obtinut (realizat prin insumarea matematica a scorurilor PD si PLD), el este inca departe de certitudinea castigarii, la "parlamentare", a majoritatii absolute care i-ar permite constituirea unui guvern monocolor. Or, presedintele Basescu - mentorul si strategul PD-ului - are nevoie, pentru a-si realiza proiectul de demolare a "sistemului ticalosit", de o majoritate guvernamentala ferma si sigura. La "europene", dintre componentele PD-L-ului, surpriza a fost PLD-ul d-lui Stolojan, cu un scor de 7%. PD-ul, care s-a bazat mai mult pe prestatiile prezidentiale decat pe activismul membrilor sai, a reusit doar 29%, mult sub previziunile din sondaje (35-40%). In situatia data, dupa unirea cu PLD-ul, noul partid trebuie sa devina mult mai ofensiv pentru a putea transa, inca de la "locale", soarta viitoarei administratii. PD-L trebuie sa castige alegerile locale din mai, un scor slab semnificand mentinerea lui in opozitie si dupa cele parlamentare. Pentru castigarea primariilor si a prefecturilor, PD-L-ul trebuie sa-si desemneze toate "competentele", fie si cu pretul sacrificarii unora dintre "alesii" ce n-au corespuns. Esentiala pentru partidul prezidential ar fi victoria nu doar in marile centre urbane (prin definitie mai "de dreapta" decat celelalte localitati), ci si in zonele rurale. PD-L-ul ar trebui sa vina cu programe de dezvoltare zonala concrete si cu specialisti verificati in aplicarea lor. El ar putea fi avantajat si de faptul ca "tehnicienii" celorlalte partide si-au demonstrat deja (in)capacitatea, sau o demonstreaza.
PSD-ul este inca intr-o situatie de criza, benefica pentru PD-L. D-l Geoana nu a reusit sa finalizeze modernizarea structurilor partidului, "echipa" sa dovedindu-se destul de inconsistenta. Indecizia, incercarile de a impaca grupuri cu interese evident divergente, n-au facut decat sa faciliteze "coalitia dinozaurilor" in spatele lui Ion Iliescu. In conflictul intern din PSD, "grupul de la Cluj", pe care Mircea Geoana s-ar fi putut baza in impingerea "la umbra" a cunoscutilor "baroni ai partidului", s-a dovedit slab, iar alianta cu personaje controversate, gen Vanghelie, iluzorie. D-l Geoana a fost salvat de rezultatul notabil de la "europene", dar zilele lui in postul de lider PSD sunt numarate. Daca, in urma cu un an, el ar fi eliminat - pe motive statutare - deviantii de la "linia partidului" (in special cei ce n-au sustinut motiunea de cenzura impotriva guvernului) ar fi avut, cat de cat, sansa unei reconstructii pentru alegerile din... 2012. Fara reactie, el va fi victima gruparii Iliescu-Nastase-Oprescu etc. Aceasta solicita guvernului (contra unui sprijin tacit) organizarea concomitenta a localelor si parlamentarelor, pierderea unor primarii si prefecturi fiind prea riscanta pentru functionarea eficienta a infrastructurii partidului la alegerile decalate. D-l Iliescu vrea sa blocheze si sustinerea votului uninominal (propusa si de PSD), pentru ca numai "lista" asigura controlul fidelilor. Pana in mai, PSD-ul trebuie sa-si clarifice directia, orice alta situatie condamnandu-l la coalitii fragile si nedorite, sau la opozitie.
PNL-ul se afla in imprejurarile cele mai delicate. Guvernul sau (format cu UDMR-ul) a supravietuit ca guvern minoritar, datorita sprijinului interesat al PSD-ului. Prestatiile jalnice ale unor ministri liberali si asumarea in nume propriu a unor proiecte social-democrate vor avea insa efecte intarziate, greu sesizabile la "europenele" de anul trecut, cand PNL-ul a obtinut un scor onorabil. Partidul va mai putea fi la guvernare, dupa viitoarele "parlamentare", doar printr-o alianta (in pozitie subalterna) cu PSD-ul, adica - altfel spus - cu "dusmanul declarat" de stanga. O alianta ce ii contrariaza pe multi liberali "din convingere", care - in cazul unui esec previzibil la "locale" - ar putea emigra in masa la PD-L, unde gruparea d-lui Stolojan asigura "componenta liberala". PNL-ul ar putea fi - totusi - salvat prin schimbarea generatiilor de lideri, C. Antonescu sau L. Orban fiind cei mai reprezentativi dintre aspiranti si cei mai fermi in sustinerea "puritatii" partinice.
Pentru PRM, PC si PNG s-a vadit ca discursul nationalist gaunos sau invectivant nu mai este atractiv. Electoratul este mult mai interesat de programe economice concrete, de propuneri realiste privind calitatea vietii. Nici macar "marginalii" nu mai pot fi imbatati cu formule ideologic-propagandistice grandilocvent-aiuritoare. Viata este mult mai dura decat cred liderii acestor formatiuni. Viitoarele alegeri s-ar putea sa le arunce alaturi de uzatul si indistinctul politic UDMR - acolo unde, in democratia reala, le este locul, adica in pubelele Istoriei.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
