"Cartea cu bunici"

Se spune: "Cine n-are bunici sa si-i cumpere!".

Eu as parafraza. Cine n-are bunici sa-si cumpere o carte, "Cartea cu bunici", ce-si va face aparitia foarte curand la Editura "Humanitas", sub coordonarea tanarului autor Marius Chivu. Nascuta din dorinta simpla de a-i imortaliza in paginile ei pe acesti batrani iubitori, darnici si intelepti, cartea aduna 92 de texte semnate de scriitori de generatii diferite, ziaristi si critici literari. Tia Serbanescu, Andrei Plesu, H. R. Patapievici, Adriana Bittel, Radu Cosasu, Angela Marinescu, Mircea Mihaies - sunt numai cativa din cei care isi dau intalnire pe parcursul a 550 de pagini, presarate cu fotografii de epoca, pentru a povesti, cu tandrete si umor, despre bunicii lor. Un volum gros, plin de istorii duioase, bune de savurat in serile de iarna, cand afara viscoleste furios. "Formula AS" va prezinta in avanpremiera un interviu cu coordonatorul volumului.

MARIUS CHIVU
"Am devenit scriitor datorita bunicilor mei"

- O carte dedicata bunicilor, intr-un moment cand nimeni nu pare sa mai aiba nevoie de ei Cum ti-a venit aceasta idee?

- A fost o intamplare. Eu am fost crescut de bunicii mei si, pana sa ajung la liceu, mi-am petrecut toate vacantele la tara, intr-un sat de langa Horezu. Am avut o copilarie fericita, ca in carti, cu bunici buni, a caror casa se afla langa o padure si foarte aproape de rau, cu multe animale, inclusiv cai, si multi copii prin vecini, alaturi de care faceam nebunii tot timpul... Acum, cand imi amintesc iernile acelea din copilarie, in care ningea enorm - aproape ca nu mai puteam iesi din casa din cauza nametilor - mi se pare ca a fost o perioada de-a dreptul magica. Am fost si sunt in continuare foarte apropiat de bunici si imi dau seama ca m-am impregnat mult de spiritul lor. Incerc sa nu uit ce m-au invatat, mai ales ca lectiile lor de viata m-au ajutat mult; de la ei am invatat modestia, discretia, echilibrul si faptul ca dragostea inseamna sanatatea sufletului.De la bunicul meu din partea mamei, care era un tamplar perfectionist si extrem de exigent cu ceea ce lucra in atelier, am invatat ca tot ce fac trebuie sa fie impecabil, ca trebuie sa am pretentii mari de la mine si ca nici un efort nu e prea mare pentru a face un lucru bun, care sa ramana. Si tot de la el am invatat ca e bine sa beau un paharel de tuica inaintea mesei. In ultimul timp, de cand ii vad doar de cateva ori pe an, am povestit prietenilor multe din istoriile bunicilor mei, replici sau ganduri de-ale lor. Amestecul lor de intelepciune si naivitate, de primitivism si candoare, de intuitie si slabiciune, amintirile si istoriile lor nemaiauzite ii amuzau si ne trezeam mereu nostalgici dupa bunici si copilarie, fiecare povestind, ca intr-o competitie, intamplari cat mai extraordinare. O prietena m-a incurajat sa scriu un text despre bunicii mei si de la acel text a pornit totul. Scrisorile pe care le-am primit ulterior mi-au aratat ca exista nenumarate povesti extraordinare cu bunici, povesti nespuse si care riscau sa ramana necunoscute. Si asa m-am gandit la o carte care sa recupereze macar o mica parte din ceea ce au fost bunicii unor scriitori, artisti, jurnalisti, din trei generatii diferite, o carte ale carei venituri sa fie donate unei case de copii, adica acelor copii care nu si-au cunoscut bunicii niciodata.

- Mai avem nevoie astazi de bunici?

- Cred in "institutia bunicilor". Copilaria fara bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinta, pentru ca bunicii sunt asociati, cel putin in mintea mea, ideii de povestire si de continuitate. Bunicii sunt cea mai veche legatura a noastra cu propriul trecut, cu familia noastra care vine, de fapt, de foarte departe. Bunicii tin de identitatea noastra, pe care o cautam si o cultivam toata viata. Ei sunt un nod de legatura foarte important si cred ca cei care au fost crescuti de bunici au o sensibilitate si o deschidere aparte spre lume. Sunt absolut convins ca datorita bunicilor am devenit scriitor si, daca am un regret in ceea ce-i priveste, atunci este acela ca nu vor ajunge sa-i creasca si pe copiii mei.



Interviu cu bunicul meu

"Asa erau vremurile pe vremea mea"
Bunicul meu a facut sapte clase, a fost cioban la munte, apoi carutas la el in sat, in Rugetu - Valcea. Are 82 de ani si nu a facut razboiul, pentru ca are un picior mai scurt.

- De ceva vreme, ma tot intrebi cand ma insor; la ce varsta e bine sa se insoare un baiat?

- Pai, pe la 25-28 de ani, ca la 30 e cam tarziu, e jumatea vietii! Apoi, nu trebuie sa faci si tu copii? Pai cand ii mai faci!? Daca stai si te gandesti, la 30 de ani esti deja batran...

- Dar scoala, cata scoala e bine sa faci?

- Scoala sa faca fiecare cat poate, da` sapte clase e obligatoriu! Eu zic ca e bine sa invete omu` in scoli pana pe la 18-19 ani, ca dupa aia e prea multa cartea si da in prostie. Tu esti destept - lasa ca te-am vazut io -, dar nu e bine sa faca toti atata carte!

- Cum sa aleg eu o fata buna cu care sa ma insor?

- Ma, tataie, ce sa zic, barbatu`, cand vrea sa se-nsoare si sa sada si el la casa lui, in rand cu lumea, trebuie sa vada un timp de vreme cum e firea femeii: daca-i blanda sau daca e cata, daca sa-ncuruie la treburi sau daca e barbata... Si numa` dup-aia s-o ia, daca e de luat! Trebuie sa iei sama bine daca fata are respect, daca da bineata la lume si sa fii cu bagare de sama cum sa uita la parintii tai: cu bucurie sau cu "Fir-at ai cutaruia de bostorogi!". E bine sa alegi fata care are parinti de omenie, care au crescut-o bine... Nu e bine s-o iei daca neamul e rau! Si iti mai spun ceva: barbatu` sa aiba inainte de-nsuratoare o experienta mai acatarii. Ca, deh, asa e bine, pana sa-nsoara sa umble cu mai multe femei! Ca daca nu poate, ii zic femeile prost, da` daca le dovedeste, ii zic hot, si mai bine sa-i zica hot decat prost.

- Matale dupa cat timp ai luat-o pe bunica?

- Eu cu muma-ta mare ne-am luat dupa doua saptamani, dar noi ne cunosteam, ca statusem amandoi in banca la scoala. Suntem amandoi de acelasi leat, da` io sunt mai mare decat ea cu doua saptamani. Taica a ales-o, dar nu ca m-a obligat, asa a zis el ca e fata buna si io asa am facut. Si a fost fata buna, ca daca nu era buna, nu statea ea cu mine! (Rade.)

- Cati copii e bine sa faci?

- Doi, un copil si o fata, dar si daca o fi mai multi, apai "norocul" barbatului: munceste mai mult! Da` mai bine mai multi decat unul singur, ca nu stii ce se intampla in viata. Se duc in lume si e bine sa aiba cine veni pe acasa, ca iti pare rau ca i-ai crescut, si la batranete nu are cine sa-ti deschida usa.

- E bine sa-si bata barbatul nevasta?

- Apai, daca muierea greseste, nu strica sa ii mai si dea una-doua pe spinare, dar nu s-o omoare cu bataia! Atata cat sa stie o tara de frica, ca altfel o scapi din mana si femeia are o coasta de diavol in ea si iute te baga la necaz.

- Cine e bine sa conduca in casa?

- Barbatul conduce! Asa a dat Dumnezeu! Se zice din batrani ca femeia e egala cu barbatu` doar cand se odihnesc... Dar e bine hotararile sa le ia amandoi, barbatu` trage-n draci si muierea-n diavoli, daca unu` zice hais si alalalt cea... Si banii e bine sa-i tina impreuna, nu conteaza cine castiga mai mult. De-ar manca cu o lingura amandoi, dar sa stea impreuna si sa chibzuiasca. Si sa nu se uite unu` in spinarea celuilalt, sa traga amandoi in jug, ca de-aia i-a impreunat Dumnezeu!

- Si daca barbatul o inseala?

- E, tataie, barbatul e barbat! Ii pica caciula din cap, o ridica de jos, o scutura si pleaca mai departe... Dar daca femeia calca stramb, parca - vorba aia - ramane in curu` gol! Prima data, cand o prinzi - ce sa-i faci!? - ii dai cateva pe spinare, dar daca o prinzi si a doua oara, atuncea o trimiti acasa, ca inseamna ca nu e buna. De-aia barbatu` si femeia sa caste bine ochii cand s-aleg, sa n-ajunga dup-aia de rasu` lumii si copiii sa se-mparta.

- Crezi matale ca tot ce-mi spusesi e bine si pentru mine? Nu vezi ca vremurile s-au schimbat?

- Tataie, asa fu parerea mea! Asa erau vremurile pe vremea mea, io asa am crescut, si taica a facut la fel si tot asa si io. Nu stiu cum e la altii, sa chibzuiesc si sa-ti spun cum e mai bine la tot ce ma-ntrebasi...
M. CHIVU