De ce au nevoie copiii de iubire?

Pe marginea scrisorii "A murit din dragoste pentru mama". Sfatul specialistului.

Psiholog Aurora Liiceanu

"Lipsa iubirii marcheaza orice copil, in toate privintele"

- Cand vorbim de iubire, ne referim mereu la adulti, dar lipsa iubirii naste drame, cel putin la fel de puternice si printre copii. De ce au atata nevoie sa se simta iubiti de parinti?
- Copiii neiubiti sunt copii nedoriti. Dar nu toti copiii nedoriti - care apar din intamplare, neasteptati, sunt neiubiti. Multi parinti ii iubesc, chiar daca nu i-au vrut. Unii copii nedoriti sunt insa abandonati, prost tratati, lasati de izbeliste. Cel mai adesea credem ca au nevoie de hrana, de ingrijire, si ca daca le este asigurata, totul e rezolvat. Eroare! Ceea ce le lipseste este iubirea parintilor, afectiunea, mangaierile. Nu toti copiii sufera la fel. Exista diferente in ceea ce numim nevoia de iubire. Unii copii resimt aceasta nevoie intr-un mod atat de acut, incat ajung la sinucidere. Altii se adapteaza, chiar daca cu pretul unor traume sufletesti uriase. Copilul nu se descurca singur, fara afectiune, dar nu numai parintii sunt cei care i-o pot furniza. Cand este foarte mic, el intra intr-o legatura de atasament - o forma de recunostinta - cu persoana care-i raspunde acestei nevoi. De aceea, adesea el iubeste pe cel care l-a crescut si nu pe cel care ii este parinte biologic. In mod normal, legatura de atasament apare intre copil si parinti, si mai ales intre copil si mama, in mica copilarie (0-3 ani), cand el este cel mai fragil si mai vulnerabil la diferite pericole.
- In primii ani dupa revolutie, televiziunea a transmis imagini cumplite, cu copii din orfelinate, care se leganau singuri, in patuturile lor saracacioase, pentru ca nu ii mangaia nimeni. De ce sunt mangaierile atat de importante?
- Exista un consens in privinta nevoilor copilului si mai ales in privinta nevoii de afectiune, exprimata cel mai direct prin mangaieri. Ele dau siguranta, atasament, fac bine fizic. Afectiunea este cu totul altceva decat protectia. Copiii abandonati in orfelinate sau case de copii sau, uneori, la mame sociale neprofesioniste, simt diferenta intre grija si grija plus iubire. Poti creste impecabil un copil din punct de vedere material, dar fara iubire. El simte acest lucru. Psihologii folosesc termenul de "alocatie" atunci cand se refera la nevoile copilului. Exista o alocatie materiala (resurse financiare care se transforma in haine, mancare, jucarii etc.) si o alocatie psihologica (gesturi de afectiune, cuvinte de dragoste, mangaieri, atingeri, ultimele fiind foarte importante). Ambele alocatii sunt necesare. Cand exista doi copii, parintii trebuie sa fie atenti pentru ca alocatiile sa fie egale. Altfel, unul dintre frati/surori va spune ca a fost mai putin iubit, ca a fost nedreptatit.
- Care dintre parinti e responsabil cu sentimentele fata de copii, mama sau tatal?
- Exista mitul mamei, care a nascut mitul Madonei. Mama este peste tot o figura emblematica pentru copilarie. Biologii spun ca prima figura umana care se apleaca asupra copilului - el fiind "virgin" vizual - este mama. El, copilul, va asocia figura mamei cu ceea ce primeste - hrana, schimbare de scutece -; mama este, de obicei, cea care-i furnizeaza o stare de bine. El invata sa asocieze mama cu confortul si starea de multumire. In timp, el are fata de mama anumite asteptari. Iata de ce, chiar daca ambii parinti sunt responsabili de afectiunea si grija date copilului, mama este cea blamata, cand copilul este neglijat sau abandonat. Asteptarile sociale, culturale sunt mai mari fata de mama. Nu s-a scris "Oda tatalui", ci "Oda mamei".
- Lipsa iubirii marcheaza un copil pe viata. In care domeniu, cu dinadins: profesional? Sentimental? Psihologic?
- Lipsa iubirii marcheaza orice copil, in toate privintele, chiar daca in grad diferit. Ea duce la complexe, la ideea de diferenta si, in ultima instanta, la o imagine de sine negativa, inconfortabila. Acest lucru are repercusiuni asupra "functionarii" copilului in toate planurile: el va avea performante scolare mai slabe, adesea (dar nu este obligatoriu), va avea o emotionalitate dificila, poate chiar imatura, si o psihologie aparte.
- Exista un scenariu ideal pentru felul in care trebuie sa ne iubim copiii?
- Ideal vorbind, iubirea parinteasca trebuie sa fie ca un fotoliu confortabil si disponibil oricand pentru copil, care se poate aseza pe el chiar cu picioarele murdare. Si daca va simti cateodata arcurile fotoliului, va trebui sa stie ca inconfortul pe care-l simte este tot iubire.
- Ce sfaturi i-ati da unui copil lipsit de iubirea parintilor, pentru a-si putea depasi suferinta?
- Un copil trebuie ajutat, indiferent de varsta lui. De obicei, psihologul il ajuta sa-si construiasca un scenariu de acceptare a situatiei, fara a se incarca cu trairi negative si a astepta ca altii sa-l ajute. El trebuie sa coopereze cu propria lui situatie si sa obtina cat mai mult dintr-un targ cu viata, in care el a intrat cu "buzunarele goale". Si sa i se spuna ca oamenii mari nu sunt zei, ca el nu e singur in situatia respectiva si ca va trebui sa converteasca esecul initial, nesansa, in sansa si victorie.



Opinia cititorilor

"Sora ta are nevoie de dragoste, dar si de leac"

Draga Manuela,
Stiu eu de ce traiesti, intreaba-ma pe mine. Am raspunsul, sa stii; am mii de raspunsuri, un sac plin si pe alese. Si asa cum povestile incep cu "a fost odata ca niciodata", la fel raspunsurile mele pornesc toate cu indemnul "mergi la duhovnic". Stereotipie? Nu zic nu, dar pentru suflet (in cazul tau as zice mai bine - pentru suflete!) duhovnicul e infirmierul, iar Acela de Sus este Doctorul. Nu timpul. Timpul amelioreaza, anesteziaza, dar nu vindeca. Ei, si dupa aceasta introducere care poate nu ti-a placut, da-mi voie sa-ti vorbesc despre Dragoste. Spune frumos Mircea Dinescu: "Si dragostea se duce mai sus de noi, mai sus....". Sa credem, daca o spune un poet, si sa ne imaginam conturul limitat al fiintelor noastre pamantesti, depasit si prelungit inspre cer, cu ramuri de lumina, izvorate din locul inimii, dupa "inima" fiecaruia. Sa ne mai imaginam si ca mortii nostri dragi fac acelasi lucru si ne trimit gandurile lor de iubire. Ne vom intalni pe aceste carari, nu? De fapt, lucrul asta nu e nevoie sa ni-l imaginam, multi l-am trait deja. Prietena fiicei mele a murit cand nu implinise 13 ani. Un an de zile, fiica mea i-a aprins mereu lumanari dupa ce iesea de la scoala. Asa a simtit ea ca trebuie. Iar aceasta fetita - care in scurta ei viata a rabdat chinurile unei mucenice - i-a raspuns in felul ei: i-a daruit visele si aspiratiile, ca sa i le implineasca. Si chiar asa a fost: un an plin de realizari pentru fiica mea, ca si cum "ar fi invatat cu doua minti...". Scumpii nostri care au trecut dincolo sunt mereu langa noi! Sora ta frumoasa si desteapta ti-a dat tie bagajele ei. Toate, adica frumusetea, inteligenta, nazuintele si visele ei de dragoste si implinire, dar si remuscarea si suferinta fara margini pentru actul ei disperat. Care de 12 ani o impiedica pe ea sa-si afle linistea si pe tine sa traiesti. De aceea te simti egoista, iti inchipui ca nu esti buna de nimic si ca nu ai vointa sa crezi (desi a Crede nu este un act de vointa!). Sora ta are nevoiede dragostea ta, ceea ce iti sta in putere, dar are nevoie si de leac, iar leacul nu se afla la tine. Leacul vostru este iertarea lui Dumnezeu. Prin "infirmierul" sau, preotul. Asta inchide ranile. Du-te la preot si fa dezlegari de neam, pana la a 9-a spita; mergi la Maslu pentru tine; fa surioarei tale o coliva cu mana ta. Spala graul asa cum se spala, in 9 ape (uite ca se nimereste o spalare pentru fiecare anisor al vietii ei), fierbe-l cum scrie cartea si, in acest timp, citeste si tu "Acatistul catre Dumnezeu-Tatal pentru cei adormiti ". (Se afla in "Cartea de rugaciuni pentru sufletele celor adormiti", pe care pot sa ti-o trimit, daca vrei. M-am asteptat la ceva mult mai trist in ea, cand colo, toate rugaciunile sunt pline de lumina si nadejde!) Daca ai facut deja toate astea, repeta-le (desi daca le faceai, poate ca n-ai mai fi fost atat de deprimata). Daca nu, nu sta pe ganduri. Altfel, acesti 12 ani se vor prelungi, si tare ma tem ca vei ajunge sa te obisnuiesti cu starea asta! Iar roadele slujbelor se vor vedea. Nimic din ceea ce facem noi bun pentru ei nu lasa scumpii nostri defuncti nerasplatit: dublu, triplu, vei vedea. Noi nu ne putem imagina, caci nu avem "organ" pentru asta, bucuria si usurarea pe care le-o aduc lor dezlegarile, pomenirea la Liturghie (aici trebuie sa intrebi cum se face, pentru ca sora ta a murit nespovedita, neimpartasita si fara lumanare si asta trebuie mentionat mereu, orice vei face pentru ea). Manuela, daca te incumeti, vei simti cu certitudine ca se ridica treptat ceata, ca nu mai esti "invaluita" si se dezleaga nodurile vietii tale. Stiu ca e mult si greu ce-ti propun, la o varsta la care colegii tai se distreaza (citeste: isi risipesc tineretile prin discoteci), dar e mult mai de pret si mai urgent sa iesi la lumina si sa-ti ajuti sora. Asa este, povara e imensa, dar cred ca si rasplata va fi la fel. Curaj!
Liliana Dimitriu - e-mail: liliana.dimitriu@rdslink.ro



David Servan Schreiber

- Profesor de psihiatrie la Universitatea din Pittsburg, Sua -

"Iubirea este o necesitate biologica"

In anii `80, progresele obtinute in domeniul reanimarii au permis nou-nascutilor sa supravietuiasca la varste din ce in ce mai mici. In incubatoare ermetice echipate cu sisteme de radiatii ultraviolete, conditiile vietii pot fi reglate cu precizia necesara supravietuirii. Dar la vremea aceea, s-a observat ca sistemul nervos deosebit de fragil al bebelusilor suporta greu manipularile pe care le implica ingrijirea lor. Astfel, medicii si-au propus sa-i ingrijeasca fara sa aiba contact fizic cu ei. Asa au aparut in incubatoare indicatoarele pe care scrie: "A nu se atinge". Pana si celor mai blazate infirmiere li se strangea inima auzind, in pofida izolarii fonice, tipetele disperate ale bebelusilor; insa, constiincioase, le ignorau. Numai ca, in ciuda temperaturii ideale, a conditiilor perfecte de oxigen si umiditate, a alimentatiei masurate in miligrame si a luminii ultraviolete... sugarii nu cresteau! Din punct de vedere stiintific, era un mister, daca nu chiar o sfidare. De ce, in conditii atat de perfecte, natura refuza sa coopereze? Dar intr-o zi, intr-o unitate americana de neonatologie, s-a remarcat ca anumiti bebelusi, cu toate ca se aflau inca in incubatoare, pareau sa creasca in mod normal. Totusi, nimic din protocolul ingrijirii nu fusese schimbat. Sau aproape nimic... Ancheta care a urmat a scos la iveala, spre marea uimire a medicilor, ca toti copiii care cresteau erau ingrijiti de aceeasi infirmiera de noapte, angajata de curand. Interogata, tanara a ezitat mai intai, apoi a marturisit ca nu era in stare sa indure plansul micilor ei pacienti. La inceput tematoare, deoarece era interzis, apoi, cu o siguranta crescanda, vazand rezultatele, ea incepuse, cu cateva saptamani in urma, sa-i mangaie pe bebelusi pe spate, pentru a le potoli plansul. Si cum nu s-a produs nici una dintre reactiile negative de care fusese avertizata, a continuat... Inspaimantatoarele orfelinate romanesti, unde copiii erau cateodata legati de pat si hraniti ca niste animale, au adus in cursul ultimelor ani dovada incontestabila a ceea ce li se intampla micilor membri ai speciei noastre cand nu primesc hrana afectiva: cei mai multi dintre ei mor.
Cu totul intamplator, doctorul Myron Hofer a descoperit ca fiziologia mamiferelor se dezorganizeaza cand relatiile afective se degradeaza. Studiind fiziologia puilor de sobolan, a observat intr-o dimineata ca una dintre mamele sobolan isi parasise cusca in timpul noptii. Puii ramasi singuri aveau un ritm cardiac de doua ori mai redus decat cel normal. Hofer s-a gandit mai intai ca faptul se datora lipsei de caldura. Pentru a verifica aceasta ipoteza, a invelit un mic aparat de incalzire intr-o soseta si l-a asezat intre puisorii golasi. Spre surprinderea sa, nu s-a schimbat nimic. Din experienta in experienta, Hofer a demonstrat ca nu numai ritmul cardiac era legat de prezenta protectoare a mamei (de fapt, de iubirea ei materna), ci si alte cincisprezece functii fiziologice, printre care perioadele de somn si de trezire nocturna, tensiunea arteriala, temperatura corpului si chiar activitatea celulelor imunitare. In final, a ajuns la acest rezultat uimitor: principala sursa de reglare biologica a acestor pui de sobolan era... iubirea materna.
(Text selectionat din volumul "Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza", tradus si editat de Elena Francisc Publishing 2004)