Margareta forever

"Am construit un pod peste ocean, pe care iubirea circula in doua directii: Romania si America".


In 1958, Margareta Paslaru, o eleva in varsta de 15 ani si jumatate, debuta in muzica usoara, la Casa de Cultura "Grivita Rosie" din Bucuresti.
In 1960, George Grigoriu compune pentru ea o melodie cu care devine celebra: "Si-n apa marii"... Au trecut 46 de ani de atunci. Intre timp, fetiscana cu ochi albastri si voce groasa a urcat pe toate treptele vietii, dar si pe acelea ale profesiei de artist, adaugandu-si, pe panoplia succeselor sale, inca o performanta: facerile de bine, pe care le implineste, cum altfel, decat la cel mai inalt nivel. Va invitam la o ceasca de cafea, cu o mare vedeta, devenita bun national si sentimental al romanilor.

O sarbatoare muzicala

- Noul dvs. album muzical, ce poarta drept nume o declaratie de iubire (Margareta Forever), reactualizeaza dimensiunea marelui artist care sunteti, dar si legatura sentimentala nedesfacuta cu milioanele dvs. de admiratori. Cum a decurs intalnirea cu publicul romanesc?
- Ma bucur sa vorbesc si cititorilor "Formulei As", publicatie pe care o deschid saptamanal pe Internet, despre ultima mea realizare artistica. Acest album, "Margareta Forever", este o compilatie si cuprinde 26 dintre cele mai frumoase melodii din repertoriul meu, multe dintre ele editate pana acum doar pe discuri de vinil. Pe langa "Lasa-mi, toamna, pomii verzi" sau "Cantecul Zanei" din filmul Veronica, veti gasi si piesele "Daca ai ghici", "Vei pleca", "Unde ti-e gandul", "Timpul", "O poveste de iubire", "Aripi daca as avea", "Strainul", "Si tu imi placi", "Poate stie cineva", "In gradina bucuriilor", "Mai bine soarta lui Sisif" sau "Ale tale" - un duet cu regretatul Dan Spataru. Peste 400 de invitati au participat la lansarea acestui album de colectie si, desi evenimentul a inceput la ora pranzului, primii fani au venit inca de dimineata, din mai multe orase ale tarii: Arad, Braila, Galati, Craiova, Timisoara, Constanta, Iasi, dar si din Republica Moldova. De la lansare nu au lipsit nici colaboratorii si prietenii mei, printre care Stela Popescu, Aura Urziceanu, Benone Sinulescu, Ana Blandiana, Marius Teicu, Temistocle Popa, Paul Urmuzescu, Cornelia Andreescu (director "Electrecord"), Mihaela Steriu (director "Crucea Rosie Romana"). Voi incerca sa promovez pe toate caile, impreuna cu "Electrecord" si "Miracle Music", ultimul meu album, mai ales ca fondurile obtinute din vanzarea lui le-am donat "Crucii Rosii" din Romania. Asa ca, dati-mi voie sa folosesc acest prilej pentru a-i informa pe melomanii din Bucuresti care isi doresc recentul Cd "Margareta forever", ca il pot gasi in magazinele Diverta, Muzica, Magazinul Victoria, libraria Dalles.

"Nu e usor sa o iei de la zero,
intr-o tara straina, la 40 de ani"

- Intr-un domeniu artistic plin de capcane si de valtori, cum este cel muzical, dvs. ati avut o ascensiune constanta. Asa cum s-a intamplat si in viata dvs. personala, aflata totdeauna intr-o zona de liniste si de calm. A fost un noroc sau si o stiinta a replierii, si daca da, de unde ati invatat-o?
- Din mers. Am trecut de mai multe ori prin momente dificile, iar de cateva ori am luat-o de la capat. Viata m-a dus, asa cum face ea, si in sus, si in jos, apoi din nou in sus. In 1983 mi-am urmat sotul in Statele Unite, intregindu-ne astfel familia. Poeta Ana Blandiana, pe versurile careia compusesem celebrul slagar "Lasa-mi toamna pomii verzi...", mi-a spus ca atunci a avut sentimentul ca odata cu mine i-a plecat propria-i tinerete. N-am plecat nici eu cu mana goala. Am luat cu mine in suflet oamenii si locurile dragi si asa am putut trece prin aceasta dureroasa despartire deRomania. Ajunsa acolo, am avut norocul sa fiu angajata la o galerie de arta, intr-un moment in care se promovau lucrarile pictorilor europeni. Cand, dupa zece ani, aceasta s-a inchis, ca urmare a recesiunii de la inceputul anilor `90, am trecut din fata in spatele camerei de filmat, ca producator si regizor de televiziune. Acolo, in Statele Unite, exista numeroase studiouri regionale, unde se produc multe emisiuni politice si sportive, dar domeniul cultural este mai putin acoperit. Norocul meu. Asa am avut marea sansa de a ocupa un culoar liber, dupa plecarea unui regizor. Nimeni, in studioul acela, nu realizase pana atunci emisiuni dedicate artelor plastice, pictorilor, sculptorilor, ori eu am trait in acest mediu fascinant. Bunicul meu, sculptorul consacrat Ion Dimitriu Barlad, ma folosea frecvent drept model, iar bustul meu, lucrat de sculptorul Medrea, este si acum expus in muzeul sau din Bucuresti. Luasem, timp de sapte ani, lectii de pian si de harpa, frecventasem cursurile Institutului de Arta "Nicolae Grigorescu" la pictura si desen, si stiam bine, chiar daca am facut un an la Drept, ca drumul meu va fi spre o cariera artistica. In plus, eu am debutat odata cu inceputurile televiziunii in Romania si mi-am petrecut jumatate de viata in studiourile sale. Lucru care mi-a folosit in noua mea munca de televiziune, de data aceasta de partea cealalta a camerei de luat vederi. Iar emisiunile mele au fost apreciate de public si chiar de anumite consilii de monitorizare a televiziunilor prin cablu, asa cum sunt cele pentru care produc eu si firma mea, "M" Soul Production. Asa ca, o buna parte a "replierii" despre care vorbesti se datoreaza curiozitatii si nelinistii mele. Imi place sa observ, sa invat, sa dezvolt idei, pe care apoi sa le pun in aplicare. Invat mereu, in fiecare zi aflu ceva nou, traiesc intr-un ritm destul de trepidant, dar asa imi place, acesta e ritmul meu propriu. Cand vin aici, fac la fel: imi umplu zilele cu activitati artistice sau umanitare, astfel incat, la sfarsitul fiecareia sa nu pot spune cumva: "Ziua de azi a trecut degeaba!". Cand o iei, la 40 de ani, de la zero, intr-o tara straina (America oferind o experienta destul de dura proaspetilor emigranti, ca "tara a tuturor posibilitatilor"), nu e deloc usor. Noroc ca muzica are avantajul de a fi accesibila instantaneu oriunde s-ar auzi, pentru ca ea transmite in limbajul international - cel al sufletului.

"Am avut norocul sa-mi gasesc jumatatea.
Omul alaturi de care am trait 38 de ani fericiti"

- Traiti viata cu aceeasi intensitate cum ne amintim ca traiati artistic, pe scena?
- Aceeasi intensitate marcheaza tot ce imi propun. Particip afectiv si ma consum teribil, dar numai asa simt ca traiesc.
- Cat de importanta e afectiunea pentru dvs.?
- Nu mai putin decat pentru fiecare om, pentru fiecare suflet: chiar si animalele si plantele asteapta, si ele, mangaierea noastra. Fara caldura dragostei, ne-ar ingheta sufletul.
- E nevoie de mari iubiri in viata unei femei?
- Iubirea cea mare insumeaza libertate spirituala, respect si o intelegere deosebita. Am avut norocul sa-mi gasesc jumatatea, omul alaturi de care am trait 38 de ani fericiti... Dragostea a crescut cu anii, cu varsta, inspirandu-ma; a fost o muza care m-a iubit, la randul ei.
- Viata dvs. personala a fost totdeauna discreta. N-ati avut o biografie "spectaculoasa", asa cum se obisnuieste, de obicei, la artisti. Ce se afla dincolo de perdelele trase? Ce-ati avut de aparat?
- Am aparat, cu discretia de cuviinta, un golf linistit, cu ape si tarmuri in culori minunate. Cam asa arata, pana de curand, tabloul vietii mele personale: o mare iubire, cuibul cald al caminului meu transportat peste Ocean, bucuria de a fi mama si de a-mi creste copilul. Sunt bucuroasa si recunoscatoare lui Dumnezeu ca mi-a dat energie sa realizez ceea ce mi-am propus, cat de bine am putut. Cred ca, daca le dam atentia cuvenita - pe rand, si vietii personale, si carierei -, le putem amplasa armonios, de-a lungul existentei noastre, ferindu-le de disonante. Pentru mine, fericirea era sa mangai pletele Mariucai, pana-mi adormea in poala, sa planuiesc viitorul cu Ghiuri, la caldura statornicei iubiri, sa ascult ploaia rapaind in geam, in timp ce motanul nostru, Bali, torcea... Dar fata mea a crescut si acum e maritata si la casa ei, sotul meu s-a dus dintre noi, dar ramane prezent in sufletul meu... Mi-au mai ramas muzica si munca mea in televiziune. Si actiunile umanitare. Si dorul, si dragul de tara mea, de Romania.
- Nu sunteti niciodata obosita, trista? Cum treceti peste aceste stari?
- Perfectionismul meu de Rac imi cauzeaza de multe ori asemenea trairi: nu am stare pana nu trec de stacheta pe care mi-o fixez, mereu, tot mai sus. Stiu ca intotdeauna e loc de mai bine. Nu "trec" peste, ci invat din ele, incercand sa-mi controlez emotiile. Uneori, ele rabufnesc, atunci cand compun muzica, sau versuri, sau filmez, transformandu-se in esente, in rosturi alevietii, asa cum le inteleg eu. Un suflet de artist simte mai acut durerile omenesti. Uitand de mine si gandindu-ma la altii, transform necazurile in surse de inspiratie creatoare. Am sa va povestesc cum am compus melodia pentru superba rugaciune "Tatal nostru". Una din cele mai duioase amintiri ale mele este legata de momentul magic in care seara, inainte de culcare, la lumina candelei, copila micuta fiind, ingenuncheam cu bunica la marginea patului si spuneam "Tatal nostru". Simteam ca soaptele noastre ajung fara opreliste chiar la "Doamne Doamne"... Apoi, ma inchinam si ma ghemuiam la pieptul bunicii. Cand am ajuns la casa mea, cu rostul meu, am invatat-o rugaciunea si pe fetita noastra, Mariuca. Apoi, traversand Oceanul, amintirile m-au urmat la fel de clare; intr-o zi, am simtit o forta divina, trimitandu-ma la pian. Dupa incercari repetate si momente de indoiala, am reusit sa definitivez melodia, cand bunica mi-a aparut in vis si, inspirata, in cateva ore era gata. Radu Goldis din Los Angeles a realizat orchestratiile (acelasi compozitor care, in tara, mi-a orchestrat si muzica de film pe care o compusesem pentru un episod din serialul pentru copii "Mihaela").
Intre bucuriile mele, se numara si aceea ca fiica mea si sotul sau m-au invitat sa locuiesc cu ei. Mariuca imi face clatite cu visine, asa cum a invatat-o matusa mea din Romania, si care-i ies grozave (eu nu am timp de gatit, si asa imi mentin si silueta). Discutam despre noutati, o ascult cu mare placere povestindu-mi despre proiectele ei. (Ea va face ilustratia cartii autobiografice la care lucrez de cativa ani.) Are talent artistic, si in muzica, si in arta plastica, dar a mai "strans" si doua mastere, unul in literatura comparata si limba franceza, si altul intr-un domeniu mai practic, investitii internationale, la prestigioasa "Wharton Business School". In acesta din urma si lucreaza, ca vicepresedinte. Mariuca are un caracter foarte echilibrat si stie exact ce vrea de la viata.

"Atata vreme cat suna telefonul,
e bine. Si cat ma tin puterile sa muncesc"

- Artistii au mai multa nevoie de singuratate, de introspectie?
- Unui artist ii este necesara solitudinea. Numai atunci creeaza. In rest, lucrez, ies in lume, merg acolo unde prezenta mea este necesara, pentru a duce la bun sfarsit un anumit proiect. Dar trebuie sa marturisesc ca-mi displac petrecerile, restaurantele, locurile aglomerate. Prefer sa ma adancesc in cautarile mele artistice: compozitii muzicale, volume de versuri, natura... Activitatea artistica ma regenereaza.
- Aveti prieteni in jurul dvs.? Sunteti prietena cu Dumnezeu?
- Putini si buni. Ii aleg cu grija, considerandu-i prieteni numai pe acei care imi respecta discretia, intimitatea, intelegandu-mi sufletul. Ma "asociez" cu cei de la care pot invata, evitand caracterele negative. E vorba de "chemistry", cum zic americanii. De simpatii, mai pe romaneste, de compatibilitati. Apoi, fara a fi bisericoasa, ma rog in felul meu, dialoghez cu Cel de Sus, incercand sa inteleg cate ceva din misterele existentei pamantesti.
- Cand va priviti in oglinda, ce va spuneti?
- Sanatoasa sa fiu, ca mai am multe de facut. Nici nu ma gandesc la batranete sau la singuratate, ele fac parte din mersul firii. Atata vreme cat suna telefonul, e bine. Si atata vreme cat ma mai tin puterile sa muncesc.
- Cum reusiti sa va pastrati gratia, zambetul, forma maxima?
- Nu intotdeauna reusesc, dar cand se intampla, multumirea si bucuriile altora se oglindesc pe chipul meu. Mananc multe salate si ador sa merg cu bicicleta prin parc, in natura. Acum, ca s-a facut mai frig, voi lua una magnetica, pe care sa o pun in sufragerie, ca sa o am dimineata "la picior".

"Dar nu uita, cand esti voios,
Romane, sa fii bun!"

- De la o vreme incoace, va dedicati trup si suflet activitatilor umanitare. Cum v-ati descoperit vocatia pentru bine si pentru solidaritate umana?
- Motto-ul meu este: "In tinerete ne straduim sa ne facem un nume. La maturitate trebuie sa ne folosim numele spre binele altora". Din fericire, sunt multi aceia care impartasesc acest crez. De pilda, doamna Coros, directoarea unei fabrici de confectii din Braila, a donat pijamalute si cearceafuri spitalului "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti, unde am devenit voluntar. Iar domnul Radu Oatu, de la "Apolodor", ne-a daruit manusi pentru copiii strazii; le vom distribui - pline de bomboane - cu ajutorul domnului primar al sectorului doi, Nicolae Ontanu, care "tuteleaza" o retea de centre si adaposturi pentru copiii strazii, batrani si oameni fara casa, admirabil organizata. Am inceput activitatea de voluntariat in Summit, New Jersey, mergand in singura mea zi libera sa distribui mancare calda batranilor bolnavi si singuri - prin programul "Meals on Wheels" ("Mancare pe roti"). Apoi, la sectia de pediatrie a spitalului "Overlook", din orasul Summit, citeam povesti micilor pacienti, seara, la culcare. Programul pe care l-am initiat, "Adormind cu un zambet", si-a propus sa alunge teama copiilor cu ajutorul unor scurte povestioare, in care jucam toate personajele, schimbandu-mi vocea. Dar, credeti-ma, nu-mi place sa ma impaunez cu aceste lucruri. Le spun numai pentru a-i indemna si pe alti romani sa ajute, din putinul lor, asa cum pot ei (se spune ca cea mai pretioasa donatie e timpul), pe cei aflati in dificultate.

"Ma bucur enorm ca in acest moment istoric,
cand Romania trece pragul spre Europa, voi fi in tara"

- Ce are in plus Summit, New Jersey, fata de Bucuresti, Romania? Nu va ganditi sa va trageti inapoi, acasa?
- E un orasel vechi de peste o suta de ani, cu un farmec discret, cu case vechi si multe parcuri si spatii verzi. Era, la inceputuri, un fel de statiune pentru new-yorkezii bogati. De acolo, am construit "un pod peste ocean", pe care iubirea circula in doua directii: Romania si America. In tara, am revenit cu placere de cate ori am fost invitata in imprejurari oficiale, dar de multe ori si fara sa fac valva in jurul sederii mele aici. Ma bucur sa fiu utila, lucrand la proiecte interesante, stand astfel mai mult in tara. Indiferent unde traim, "casa parinteasca" ramane leaganul in care ne asternem locul de veci. Pentru mine, acasa inseamna si amintirea parfumului de petunia din gradina bunicii, a delicioasei sale creme de zahar ars, a sansonetelor si a Empromptu-lui de Chopin pe care i le canta bunicului, sculptorul Ion Dumitriu Barlad, ca sa-l inspire. Inseamna si orasul in care m-am nascut si am crescut, pe care-l iubesc din toata inima. Uitati-va cat de minunat e Bucurestiul, impodobit de sarbatori! Am filmat cateva locuri dragi sufletului meu, Cismigiul, Soseaua Aviatorilor, Parcul Herastrau, cateva stradute cu case vechi, dar si cladiri noi. Si am de gand sa trimit colaboratorilor Tv din Summit aceste filmari, drept ilustrate din orasul meu natal, o emisiune-serial, pe care sa o prezint americanilor, sub titlul "Beautiful Bucharest".
- Dar in Romania, ce proiecte aveti?
- Continuu sa compun, chiar daca nu mereu gasesc timp si sa inregistrez. Acum, ma concentrez asupra consultatiilor artistice din cadrul Centrului National de Arta "Tinerimea Romana", continuand in paralel si activitatile voluntare la Spitalul pentru copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti, unde citesc, martea si miercurea, povesti copiilor internati acolo. Proiectele mele de a scrie o carte autobiografica, de a infiinta la Bucuresti un muzeu al muzicii usoare romanesti, de a fonda "The Romanian Food Bank" si de a filma un documentar despre bunicul meu, sculptorul Ion Dumitriu Barlad, sunt in diferite stadii. Lucrul la carte continua incet, pentru ca ceea ce fac acum imi lasa foarte putin timp liber si, in plus, vreau sa-i stau alaturi si matusii mele, acum foarte bolnava, care mi-a fost ca o mama, pentru ca m-a ajutat sa o ingrijesc pe fiica mea, inainte de a pleca in America. In realizarea celorlalte proiecte, depind mult de intelegerea si cooperarea altora. Totul cere timp, sponsori si voluntari inimosi. Ma ocup de obtinerea unei cladiri adecvate pentru muzeu si de colectarea materialelor. In el vom gasi nume celebre, de la Zavaidoc, Cristian Vasile si Zamora, la Gica Petrescu, Sile Dinicu, Doina Badea, Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Dan Spataru. Fiecare artist creeaza o treapta care serveste la urcusul noilor talente... Si sunt sigura ca cei care urca astazi pe scena vor fi interesati de cei carora le sunt urmasi. Si mai am - nu un proiect, ci o dorinta mai veche: aceea de a lucra in radio. Am foarte multe idei despre diferite formate de emisiuni si as fi fericita daca un post de radio din Romania mi-ar propune o colaborare.
- Pentru ca se aude foarte aproape clinchetul de sarbatoare al clopoteilor, vreau sa va intreb care e cea mai frumoasa amintire de Craciun din tara. Dar din America?
- Sarbatorile de Craciun ale copilariei mele au fost tare triste. Au fost ani grei pentru familia mea, ca si pentru alte familii, in timpurile acelea. Mai apoi, cand m-am casatorit si am avut-o pe Mariuca, sarbatorile au stralucit datorita fiicei noastre. Surprizele pe care i le pregateam impreuna cu sotul meu erau punctul culminant al serii, asa ca in fiecare casa cu copii. Aceeasi atmosfera am cautat sa o pastrez si de sarbatorile petrecute peste Ocean. Acolo, chiar daca aparent Craciunul are numai "sclipici" comercial, este totusi o sarbatoare cu continut spiritual. In comunitatile vechi si bine inchegate, cum este si cea in care traiesc eu - Summit, New Jersey, familia si Biserica acorda o mare atentie actiunilor caritabile.
- Cum veti petrece anul acesta Craciunul si Anul Nou?
- In familie, linistit, ca de obicei. Asteptand colindatorii, cu o ramura de brad impodobita.
- Ce va doriti pentru Noul An, ce le doriti admiratorilor dvs. si cititorilor revistei noastre, printre care inteleg ca va numarati?
- Imi doresc sanatate si energie creatoare. Le doresc tuturor multumire sufleteasca si realizarea dorintelor. Ma bucur enorm ca in acest moment istoric - cand Romania va trece, odata cu pragul spre 2007, si pragul spre Europa, voi fi in tara.