A reusit prima oara in anii 1996-2000. Atunci, greselile coalitiei conduse de Cdr, dar si abilitatea politica a lui Ion Iliescu, secondat de toti "baietii" pe care i-a ridicat la putere dupa 1989, i-au asigurat o revenire triumfatoare la guvernare. In opozitie, partidul fostilor nomenclaturisti de rang secund din Pcr, si-a structurat o imagine mai moderna, de partid social-democrat european. Se parea ca, dupa febra praduirii mostenirii comuniste din anii de inceput, lucrurile s-au linistit si "baietii", satui si bogati de data asta, vor lucra spre binele tarii intr-o deplina armonie. Se stie ce a urmat. Sub conducerea lui Adrian Nastase, liderii Psd-isti s-au aruncat - cu entuziasm - in exploatarea tuturor posibilitatilor de imbogatire individuala, in impartirea tarii in feude, in deturnarea fondurilor europene si internationale destinate restructurarii si modernizarii economiei. Din asumarea social-democratiei moderne s-a ales praful si pulberea, reflexele ariviste, de casta - dobandite in anii comunismului - functionand, in continuare, perfect. Nume ca Micky Spaga, Manivela, Spagaton etc. au devenit emblematice pentru o guvernare ce se anuntase drept cea a ruperii definitive de mostenirea comunista. In zadar a protestat Ion Iliescu, "mentorul" partidului, impotriva "capitalismului de cumetrie", in zadar a incercat "grupul de la Cluj" (alcatuit din liderii mai lucizi ai Psd-ului) sa franeze nebunia achizitiva ce i-a cuprins frenetic pe aproape toti conducatorii. La sfarsitul legislaturii, "greii Psd-ului" erau... mai grei cu zeci de miliarde, cu proprietati in tara si strainatate, cu "mosteniri" provenite de la diverse matusi, neveste etc.
In 2004, Psd-ul era atat de sigur ca va castiga alegerile - fie si prin coruperea ieftina - cu mici si bere - a electoratului, incat nu a mai cautat, nici macar formal, sa justifice de ce nu s-a facut nimic din programul pompos anuntat la alegerile anterioare. Infrant la limita si scos de la guvernare prin vointa noului presedinte, Traian Basescu, el a trebuit sa incerce, inevitabil, mai mult decat o schimbare de imagine, promovand lideri mai putin compromisi in actele guvernarii. Rodica Stanoiu, Octav Cozmanca, Hildegard Puwak sau Viorel Hrebenciuc, "marele strateg" al partidului, nu mai puteau sa se plaseze in fata, actele de coruptie patronate de ei fiind prea cunoscute pentru a mai indreptati speranta vreunei redresari social-democrate. Nici Ion Iliescu nu mai era ce a fost. "Tatucul" ar fi vrut sa se reintoarca la conducerea "partidului, dar pretentiile lui de cenzor moralist incepusera sa-i deranjeze pe "baieti" inca din timpul guvernarii. Gafa lui monumentala, din timpul congresului postelectoral, cand s-a visat la tribuna marilor adunari comuniste, i-a pecetluit soarta. E drept ca nici grupul oponentilor sai, condus de Adrian Nastase, nu a reusit sa se impuna. "Arogantul", cum plastic l-a botezat fostul lui protector, s-a temut pana in ultima clipa sa declanseze confruntarea deschisa cu "vechea garda" iliesciana. Situat intre idealismul ipocrit al "aripii Iliescu" si cinismul pragmatic al "aripii Nastase", grupul de Cluj - condus de Ioan Rus si Vasile Dancu - a reusit sa impuna o solutie provizorie, de compromis, alegandu-l presedinte pe Mircea Geoana. Grupul clujenilor urmarea o "europenizare" reala a Psd-ului, care sa-l transforme din partidul imbuibatilor intr-un veritabil partid social-democrat. Operatiunea n-a reusit decat pe jumatate. A ajutat, desigur, la declansarea ei si punerea serioasa in miscare (de aceasta data) a Justitiei. Averile uriase acumulate de marii rechini Psd-isti au inceput sa fie masurate, justificarea lor a trebuit sa fie facuta publica. Mafia din varful partidului a fost dezvaluita in aproape toata complexitatea ei si, cum se intampla in caz de naufragiu, sobolanii s-au grabit sa paraseasca nava. Diversii "priboi", ce aranjau "resursele" sefilor, s-au ascuns in cele patru zari, iar potentatii au inceput sa dea explicatii ridicole, cu matusi sarmane ce, decenii de-a randul, pastrau pentru ei, in mizerabile apartamente comuniste, comori inestimabile. In plasa Justitiei au inceput sa se zbata si "pestii mari", in frunte cu seful "cupolei", Adrian Nastase. Presedintele Mircea Geoana a primit astfel un nesperat ajutor in anuntata misiune de curatire a partidului. Caderea "arogantului" ar fi trebuit sa fie semnalul initierii unui proces de inlocuire a "vechilor cadre", provenite din Cc al Utc, institutele Pcr, Securitate, cu oameni tineri, mai putin implicati in "privatizarea" averilor tarii, mai deschisi spre practica politica democratica. Speriat de fragilitatea mandatului sau (limitat la doi ani), d-l Geoana nu a reusit sa controleze situatia, navigand nehotarat intre "baronii" lui Iliescu, naufragiatii "aripii Nastase" si "teoreticienii" grupului de la Cluj. Rasturnarea din fruntea organizatiei Psd-Bucuresti a grav-compromisului Dan Ioan Popescu nu i-a fost folositoare, acesta fiind inlocuit cu o echipa (Oprescu-Vanghelie) mai apropiata de maniera populista de a face politica a lui Ion Iliescu. Presedintele Geoana s-a trezit oarecum "exilat" la varful Psd-ului pentru ca, intre timp, grupul clujenilor - pe care l-a dezamagit - s-a distantat de el.
Pe fondul degringoladei de la conducere, si fara speranta unei reveniri previzibile la putere (cum s-a intamplat prin 1998-1999, in timpul mandatului condus de Cdr), Psd-ul a inceput sa se destrame. "Clientela" sa se orienteaza spre alti "protectori", membrii sai se raliaza la partidele "de rezerva" (Prm-ul, Pc-ul), iar "strategii" inventeaza "solutii de avarie", cum este Png-ul lui Gigi Becali, care ar putea fi - in caz de nevoie - o posibila alegere pentru "cadre". D-l Geoana nu a gasit, in context, alta solutie de stopare a hemoragiei, decat convocarea unui Congres extraordinar, in decembrie, care sa schimbe statutul partidului si, eventual, sa-i prelungeasca mandatul cu inca doi ani. Modificarea statutului ar trebui, in principal, sa-i asigure presedintelui dreptul de a-si alege singur echipa de conducere pentru a o face eficienta. Geoana spera ca, odata depasit provizoratul, va putea initia modernizarea efectiva a partidului si redresarea lui electorala. D-l Geoana aspira la eliminarea "baronilor", la trecerea "la muzeu" a figurilor "istorice" si la promovarea unor politicieni tineri, pragmatici si necorupti. O asemenea batalie va fi insa extrem de grea si poate avea rezultate incerte. Psd-ul ar putea supravietui totusi, in conditiile mentinerii statu-quo-ului, doar daca alianta Da se va destrama si d-l Basescu nu va reusi sa structureze, la viitoarele alegeri, o noua majoritate prezidentiala. Alti patru ani petrecuti in opozitie ii vor fi, cu siguranta, fatali.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
