Cizme cu botul lung si ascutit, intors in sus, jeansi lalai si zdrentuiti, tricou alb, simplu, parul negru ca smoala, prins intr-o coada la spate, si o pereche de ochelari de soare uriasi, cu rama alba, prin care nu i se ghiceau defel ochii. Asa a aparut cel mai faimos dansator de flamenco din lume, la intalnirea cu ziaristii romani, petrecuta inaintea spectacolului, intr-un salon cochet al hotelului "Hilton". Se parea ca vedeta spaniola se va comporta precum un matador plictisit de atatea aplauze, va da cateva raspunsuri scurte din varful buzelor, va face cateva gesturi largi cu mainile prin aer si-si va feri tot timpul privirea. Dar, ciudat lucru: de cum s-a asezat pe canapea, fara sa-i pese de blitz-urile fotografilor, Joaquin Cortez si-a dat ochelarii jos si nimic nu a fost asa cum parea. Starul adulat pe toate meridianele a glumit tot timpul, dar nu acele glume facute cu un aer superior, ci pur si simplu glume simple, ca intre prieteni. Si-a ingropat fata in palme, a dat explicatii in timp ce degetele i se jucau cu zdrentele jeansilor, si a aratat ce inseamna un mare artist care, in ciuda faimei si bogatiei (este milionar in dolari), stie de unde a plecat si ce are de transmis mai departe.
Joaquin Cortez are 37 de ani, dar zambetul sau sincer si licarul din ochi il recomanda ca un om cu cel putin zece ani mai tanar. Poate ca spiritul sau liber, ce pare mereu pus pe joaca, l-a ajutat sa aiba tenacitatea de a deveni, la 16-17 ani, prim solist al Baletului National din Madrid, curajul de a pleca si de a-si intemeia, cativa ani mai tarziu, propria companie de dans, de a deveni un artist inovator, ce rupe bariere. Cum a obtinut primul contract? Incantat de prestatia sa ca invitat al unor nume uriase ale dansului mondial, precum Maya Plisetskaya, Silvie Guillen, directorul teatrului parizian "Champs-Elysee", l-a intrebat daca nu are un spectacol propriu. "Sigur ca da", a raspuns Cortez, desi n-avea nici spectacol, nici bani pentru a-l pune la punct. "Bine, atunci ai spectacol in doua saptamani." Fara nici un buget (cei 15 dansatori si muzicieni solicitati de Cortez au participat benevol), show-ul s-a dovedit a fi o reusita. Era in 1992, si de atunci, toate spectacolele regizate si dansate de Cortez si de compania sa au avut mare succes, au adunat milioane de spectatori, au dus flamenco-ul in colturi ale lumii pe care Cortez nici nu stia sa le gaseasca pe harta, si au primit elogiile criticilor. Iar acum, cel mai nou spectacol al sau, "Mi Soledad", ce a avut premiera in mai 2005, in Mexico City, a ajuns si la Bucuresti.
"Muzica si dansul flamenco s-au nascut ca un strigat de durere al tiganilor andaluzi"
"Am crescut intr-o mare familie, cu parintii si bunicii laolalta, si totusi, eroul copilariei mele a fost unul din unchii mei, dansator de flamenco. Cand se intorcea din turneu, intreaga familie se aduna sa-l vada. Ne aducea tuturor cadouri, eram fascinat de el, si tin minte ca eram mic de tot, cand ma gandeam: "As vrea sa fiu ca el cand voi fi mare!". Am inceput sa dansez mult inca de la 12 ani, si asa am ajuns dansator. Asta-i magia acestei lumi: visele care se implinesc cateodata. Cu totii ne imaginam, atunci cand suntem copii, ca odata vom deveni faimosi. Sunt o persoana privilegiata si Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Sunt atatia oameni care muncesc din greu pentru a-si implini visul, iar in cazul meu, visul a devenit realitate."
Joaquin Cortez este foarte mandru de originea sa tiganeasca si se considera un ambasador al etniei sale. Chiar si-a exprimat dorinta ca, la urmatoarea sa venire in Romania, sa calatoreasca prin tara si sa cunoasca tigani romani. Il si vad intr-un dans nebun cu Nadia, in ritmul strigatelor si al butoiului lui Napoleon din Gratia. "Am fost atata vreme persecutati, alungati, umiliti. Muzica si dansul flamenco s-au nascut ca un strigat de durere si de eliberare al tiganilor andaluzi. Acum putem spune, in sfarsit: "Suntem aici!", si acesta este mesajul pe care-l transmit lumii intregi. Ma consider un nomad al secolului 21, atata doar ca stramosii mei calatoreau cu caii si carutele, iar eu cu avionul. Spiritul de rebel s-a pastrat insa foarte bine. Ceea ce-mi lipseste insa in viata asta pe drumuri este familia, de care sunt foarte apropiat. De altfel, locuim impreuna, intr-o casa mare, din centrul Madridului."
Mi Soledad
Privit prin prisma spectatorilor bucuresteni, show-ul lui Cortez de pe 24 iunie a fost unul cu totul exceptional. Pana acum, publicul Salii Palatului aplauda incantat dupa fiecare piesa si, oricat de bun ar fi fost concertul, se ridica in picioare abia la final, pentru a rechema artistii pe scena. Acum, spectatorii au tasnit in picioare, ovationandu-l minute in sir, inca de la jumatatea programului, iar Cortez nu s-a lasat rugat. A sarit de pe scena in public si a facut un tur al salii, parand ca respira doar prin aplauzele si incurajarile romanilor. Cel mai important pentru el este sa comunice, sa-si transmita arta, iar atmosfera in care a fost primit aici i-a mers probabil la inima. Oricat de performanta ar fi industria show-business-ului, bucuria si entuziasmul ce se zareau pe chipul lui Cortez nu pot fi inventate, mimate. Spaniolul si-a prelungit spectacolul de 90 de minute, iar atunci cand cortina s-a strans, incetul cu incetul, toata sala a fost ferm convinsa ca in culise, artistii au continuat sa cante, sa chiuie, sa danseze doar pentru placerea lor, atat de porniti erau.
Joaquin Cortez a aratat ca este cel mai bun din lume, nu doar prin felul in care a dansat, ci si prin senzationala echipa pe care si-a creat-o. Dupa multe spectacole in care a avut alaturi zeci de dansatori, in acesta el danseaza singur, de unde si titlul, Singuratatea mea (Mi Soledad). O singuratate aparenta, caci fiecare pas ii este insotit de cantecele unor muzicanti entuziasmanti. O gasca de tigani - imaginea le este intregita de costumele semnate de Jean Paul Gaultier - chitaristi, percutionisti, vocalisti, care au facut pe cineva sa exclame: "Astia-s mai buni ca Joaquin!".
Fotografiile autorului
(Eveniment organizat in cadrul "Intalnirilor J.T.I.")
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
