Stefan Banica Jr.

"Sunt foarte mandru de videoclipul cu tata. Acum dorm linistit". O vara cu vise implinite, pentru cel mai iubit dintre cantaretii romani.

"Visul nostru trebuie implinit"

- Una din marile bucurii muzicale ale acestei veri este videoclipul in care canti alaturi de tatal tau, regretatul Stefan Banica. O restitutie indelung asteptata de fanii lui si ai tai, dar, inainte de toate, o emotionanta declaratie de iubire pentru cel al carui nume il porti. Ar fi mandru de tine. Si fericit...
- Povestea a inceput demult. De pe vremea cand tata inca traia. Pe-atunci nu era vorba de un videoclip. Pur si simplu, voiam sa facem ceva impreuna. Lumea tinea sa ne vada alaturi pe scena, jucand sau cantand. Cel incapatanat am fost eu, in sensul ca n-am vrut sa facem orice, n-am vrut sa aparem la Tvr sau intr-un spectacol de varietati, numai de dragul de a fi alaturi. Fara un scenariu de calitate si fara un text potrivit ne riscam imaginea amandoi. Puiu Maximilian - Dumnezeu sa-l ierte! - ne promisese ca va scrie ceva. Planuiseram un cvartet: Stefan Banica, Stela Popescu, Emilia Popescu si eu. Dar n-a fost sa fie... Visul nostru trebuia insa implinit. De altfel, eu nu cred ca lucrurile vin intamplator in viata. Desi asteptarea a fost lunga, clipul asta a venit la timpul potrivit, intr-un moment de maturitate, cand am putut sa-mi asum o sarcina asa de grea. Si profesionala, dar si morala. Nu te poti juca cu imaginea unui tata care a fost, pur si simplu, idolatrizat de contemporani. La inceput am reeditat cele mai frumoase melodii ale lui, pe un disc. Asta acum vreo sase ani. Apoi s-a ivit ideea acestui videoclip. Daca atatia oameni se bucura revazandu-l pe tata, eu nu pot sa fiu decat foarte fericit. Melodia pe care o cant impreuna cu el apare si pe albumul meu, "Duete", si pentru mine e cea mai speciala dintre toate. E o piesa veche, a lui Malineanu, pe care am reorchestrat-o cu ajutorul unor oameni deosebiti: Nicky Constantinescu de la "Electrecord", Adrian Enescu, Bobita de la Voltaj si Dan Nedelcu. Toti am muncit cu sufletul la aceasta piesa. Initial, am oscilat intre doua melodii care au facut epoca: Cum am ajuns sa te iubesc si Ce-aveti fetelor cu mine?. Mama, pe care am consultat-o, a ales Cum am ajuns sa te iubesc. Am mers pe mana ei si sa stii ca a avut dreptate. Am inregistrat melodia, am mixat-o, dupa care ne-am apucat de lucru la videoclip. Modelul a fost duetul Nat King Cole - Natalie Cole, care s-a bucurat de un succes mondial urias, dar impreuna cu regizorul Petre Nastase, noi am mers putin mai departe. Am folosit niste filme vechi, iar la inceputul clipului, am inserat si un trucaj, o imagine in care apar alaturi de tata, dar corpul nu este al meu, ci al lui Stefan Iordache, dintr-o inregistrare mai veche. Cel care s-a ocupat de trucaj a fost Andu, partenerul lui Petre Nastase, si l-a realizat intr-un timp foarte scurt, desi trecea printr-un moment foarte greu al vietii sale, si pentru asta ii multumesc. Premiera duetului s-a petrecut la concertul de Craciun, cand eu am cantat pe scena, iar pe ecranele din spate au fost proiectate secventele cu tata. Reactia publicului a fost emotionanta. Toata lumea s-a ridicat in picioare si s-a aplaudat minute in sir, ceea ce inseamna ca oamenii il poarta inca in suflet pe tatal meu, o dovada indubitabila de afectiune. Da, tata a fost foarte iubit. Sunt multi oameni care si-au castigat respectul semenilor, dar nu toti sunt si iubiti, tratati ca "unul de-al lor". Tata a avut parte si de dragostea oamenilor, nu numai de respectul lor. Sunt foarte mandru de aceasta realizare. Acum dorm linistit.
- Sunt unsprezece ani de cand s-a stins tatal tau. Ii mai simti, in vreun fel, prezenta?
- Il simt foarte aproape. Pentru mine, tata nu e intr-un cimitir. E in memoria si in sufletul meu si acolo o sa ramana, chiar si dupa ce n-o sa mai fiu nici eu. Legatura dintre noi e foarte puternica si cred ca s-a manifestat in tot ceea ce-am facut important in viata mea. Legatura asta m-a influentat in profesie, in atitudinea mea fata de profesie. Sistemul meu de valori e foarte apropiat de cel pe care l-a avut tata. El nu era genul de actor didactic, care sa te bata la cap cu ce stie, si eventual, batandu-te cu linia la palma. Mi-a spus, insa, un lucru fundamental: "Baiete, meseria asta se fura!". Iar tata ne-a lasat si pe mine si pe altii sa furam de la el. Sansa mea a fost ca eram cel mai aproape de el. Si-apoi... am avut parte de un tata asa de cald si de protector... Parintii mei s-au despartit cand eu aveam trei ani. Eu am ramas langa mama. Dar, cu toate ca n-am trait impreuna, tata a fost mereu prezent in viata mea. Si asta a insemnat enorm.
- Un alt succes fulminant, produs in primavara acestui an, a fost show-ul tau de la Pro Tv, Dansez pentru tine, care a batut recordul de audienta. Te-ai descurcat de minune in rolul prezentatorului. Ai fost credibil, sincer, mai emotionat ca de obicei. Cum se explica?
- Am acceptat propunerea lui Adrian Sarbu, fiindca mi-a placut. Am simtit ca ma voi putea implica. Eu n-am mai fost la vreo televiziune sa prezint, de ani de zile, preferand sa apar numai in concerte sau la teatru. "Dansez pentru tine" a fost o dubla provocare: profesionala, dar si umana. Jos palaria in fata celor care au venit la emisiune ca sa lupte pentru visul lor. "Dansez pentru tine" a fost o emisiune cu oameni care au mers mai departe, indiferent de greutatile cu care s-au confruntat. La un moment dat, vazand daruirea si emotia lor, le-am preluat si eu sentimentele si, uneori, mi-au dat lacrimile. Dar aici a intervenit miza cu numarul doi: postura mea de regizor artistic al emisiunii. Nu-mi puteam permite luxul de a-mi acorda timp sa plang, in conditiile in care aveam de tinut in frau un show. Dar ceea ce am vazut in emisiunea asta mi-a reconfirmat convingerea ca in viata e esential sa fii sincer cu tine. Ca daca nu esti sincer cu tine, atunci nu poti sa fii sincer nici cu ceilalti.
- Ce mai faci acum, in plina vara?
- Sunt, alaturi de trupa mea, intr-un turneu national. Va fi un turneu cu alte doua formatii in deschidere: Heaven si Morandi. Eu si baietii mei vom avea o cantare in formula concentrata: cincizeci de minute de concert, in care vom da tot ceea ce asteapta oamenii de la noi. Vom promova albumul "Duete", vor exista si invitati, pastrez numele lor ca surpriza. Am plecat in 16 iunie si vom canta, timp de o luna de zile, in fiecare vineri si sambata, intr-o serie de orase in care n-am mai fost de mult sau chiar n-am ajuns niciodata: Brasov, Targoviste, Oradea, Cluj, Constanta, Craiova, Ramnicu Valcea, Timisoara si Vaslui. In paralel, repet la Teatrul de Comedie Revizorul, in regia lui Horatiu Malaele. E un mare pariu, atat pentru mine, ca actor in rolul principal (Hlestacov), cat si pentru Malaele, cred, aflat in postura de regizor al unei piese clasice. Premiera va avea loc in toamna, dar noi repetam deja de vreo doua luni. E un pas foarte important in cariera mea.
- Continui sa galopezi pe doi cai: muzica si actorie. Pot fi castigatori amandoi?
- In opinia mea, actoria le inglobeaza pe toate. Probabil ca daca n-as fi fost actor, nici n-as fi cantat sau n-as fi prezentat emisiuni sau... Sa-ti explic: eu n-am facut muzica fiindca am vrut sa ma afirm. Eu am facut muzica pentru mine. Am descoperit bucuria de a canta in baie si am dus-o pe o scena. Dar probabil ca daca n-as fi avut experienta scenei, n-as fi avut curajul sa fac din muzica o profesie. De asta, satisfactia e fantastica atunci cand vad ca oamenii se bucura ascultandu-mi melodiile. Fiindca eu le-am inregistrat cu sufletul. Bucuria oamenilor ma incarca enorm. E cea mai mare recompensa pe care as putea-o primi.
- Ce te mai incarca, Stefane?
- Copilul meu. Baiatul meu care creste, merge acum la gradinita, la inot... E o minune!
- Si frumusel de pica!
- Da, au aparut si niste fotografii cu el prin reviste. Eu incerc sa-l feresc pe cat pot de expunerea asta, sa-i ocrotesc universul copilariei, dar vanatoarea de vedete e acerba. E peste puterea mea de intelegere. Chiar daca eu imi asum rolul de persoana publica, copilul meu n-are nici o vina. Iar cei care inventeaza scenarii si scriu cu otrava ar trebui sa se gandeasca putin si la familiile lor, la problemele lor personale. Sunt convins ca daca ar face efortul asta, atunci cand s-ar mai apuca sa scrie niste lucruri care nu pot face decat rau, ar simti o anume apasare.

"Eu si Andreea n-avem nimic de demonstrat lumii. Tot ce ne intereseaza este povestea noastra"

- In intervalul care a trecut de la precedentul nostru interviu, te-ai casatorit, iar sotia ta este Andreea Marin, o femeie de mare notorietate. E greu sa fii casatorit tot cu o persoana publica?
- Si eu, si Andreea avem maturitatea necesara ca sa intelegem ca familia n-are nici o legatura cu notiunea de cariera sau de persoana publica. Familia inseamna intimitate si ne apartine numai noua. Iar cei care tin sa-si bage antenele sau codita in relatia noastra de cele mai multe ori esueaza. E usor sa improsti cu noroi si e mai greu sa construiesti ceva. Noi ne ocupam de partea a doua, cea cu construitul. E si o forma de respect de sine. Si-apoi, sa nu uitam ce-a spus Iisus: cel fara de pacat s-arunce piatra! In general, cei care dau cu pietre sunt persoane cu vederi inguste, lipsite de vreun ideal nobil. Dar eu imi vad de treaba. Iar treaba mea este sa-mi traiesc viata, sa-mi fac familia fericita... Eu si Andreea n-avem nimic de demonstrat lumii. Noi vrem sa ne vedem de povestea noastra. Asta e tot ce ne intereseaza.
- Ce te-a determinat sa iei drumul Starii Civile?
- Intotdeauna te simti atras de cel pe care il simti ca poate fi jumatatea ta.
- Familia e pe locul intai in sufletul tau?
- Nu fac clasamente, dar emotiile si sentimentele fata de familie sunt cele mai importante pentru sufletul meu. Ce-mi doresc eu acum e sa fiu sanatos ca sa-mi pot implini planurile si visurile, fie ele legate de familie, fie de cariera. Cele pe care le pot implini. Ca viata nu poate fi programata. Ea vine cu o serie de lectii pe care e ideal sa le inveti. E crucial sa pricepi care e rolul tau aici, ce probleme, din viata asta sau din cele de dinainte, ai de rezolvat. Ca sa poti sa evoluezi spiritual.
- Si care e cea mai importanta lectie de viata pe care ai invatat-o pana acum?
- Lectia tolerantei. Inca fac eforturi s-o asimilez. Oamenii sunt asa cum sunt, si daca incerci sa-i iubesti neconditionat, atunci dezamagirile sunt mult mai mici sau nu sunt deloc. Teoretic e simplu, in practica e mai dificil. Toleranta inseamna lipsa de egoism, si cu ideea asta ma lupt zilnic. Iata si explicatia pentru care lectia asta dureaza. Uneori, chiar toata viata.

Fotografii: Media Services