Gigi Caciuleanu

I se spunea "Zburatorul". Si chiar era! Geniul baletului romanesc. Purtat de glorie si de dorul de libertate spre alte zari, desi a devenit si acolo celebru, nu uita sa se intoarca din cand in cand si acasa, pentru a starni din nou aplauze si ovatii, asa cum s-a intamplat la recenta premiera de la Opera Nationala din Bucuresti: "Simfonia fantastica" de Hector Berlioz.

Gigi Caciuleanu - "Plecarea mea n-a fost o fuga. A fost o ramanere"

Pe strada Frumoasa, la scoala de dans

- Prin anii 60-70, spectacolele de balet ale Operei din Bucuresti se jucau cu casa inchisa. Lumea se inghesuia sa vada un dansator ce parea venit de pe alta lume. Un zburator: Gigi Caciuleanu. Cum iti mai amintesti de anii aceia solari? De unde venea dansul tau care a facut epoca?
- Am descoperit dansul prin notiunea de libertate, la varsta de... 4 ani. Mama mea, Mira (noi toti ii ziceam Minta) m-a dus la lectii de dans dintr-un motiv foarte egoist: eram tare neastamparat, ma miscam tot timpul prin casa, intr-un du-te-vino zapacitor. Asa ca m-a dus binisor pe strada Frumoasa, la Scoala de dans, undeva in apropierea "Casei cu pisici". Asa ii spuneam eu pe-atunci palatului Enescu, splendoarea aceea de casa strajuita de cei doi lei mari din piatra. Lectiile de dans pentru copii erau tinute pe-atunci de Nuti Dona, o frumusete de femeie - fosta Miss Romania. Din prima clipa a sosirii mele la clasa, am fost foarte impresionat de niste "doamne" seducatoare, care aveau vreo 10-11 ani, imbracate cochet, cu "tutu"-uri, si stateau insirate la bara de dans. Dupa prezentari, am fost dus si eu la bara. Nu mi-a placut acolo. Am inceput sa urlu, si-atunci Nuti Dona m-a luat in brate ca sa ma consoleze. Si-n acea clipa, vazandu-i mai de-aproape ochii aceia albastri si parul acela blond, mi-am luat inima in dinti si am cerut-o in casatorie. Pe-atunci ceream toate doamnele in casatorie. Acuma - pe nimeni! Formula era: "Vrei sa fii nevasta mea?". Nuti Dona, observand ca eu nu sunt deloc receptiv la "structuri foarte aride", m-a luat deoparte si mi-a zis: "Hai sa ne inchipuim ca esti pe un maidan si te joci cu mingea!". Am fost de-acord si am improvizat ce mi-a venit mie in cap. Am inventat atunci, pe loc, cateva miscari care i-au placut dragei mele profesoare. Asa am inceput dansul, si asa am gustat, din plin, din minunea numita libertate.
- Ce zicea tata despre un fiu dansator? Baietii sunt dedicati de-obicei meseriilor serioase.
- Tata era inginer, un inginer "cu dosar". Facuse Politehnica la Dresda, a studiat si avocatura la Bucuresti. Mama era si ea inginer. Agronom. Pe mine, toata lumea m-a taxat de evreu - ceea ce nu m-a suparat si nu ma supara defel. Dimpotriva! Numai ca nu e deloc asa! Numele de Caciuleanu este unul fabricat. Adevaratul nume al tatalui meu este Caciulcov. Bunicii din partea tatalui meu au avut mosie peste Prut, la Blindesti. Boierimea de baza. Tata si-a schimbat numele din cauza legionarilor, dupa ce ai lui s-au refugiat in tara, la cedarea Basarabiei. E o poveste lunga! Un intreg roman. Fugind in Romania, bunica mea, superba Lidia, a luat cu ea doar o Biblie si un cactus. Mama mea e grecoaica pura, din Atena. Numele ei de familie este Apostulopoulos. Mama mai traieste. Sta cu mine, la Paris. Tata ne-a parasit, din pacate. Venind "tovarasii" la putere, ai mei, cu "dosar" greu, n-au mai putut sa-si vada de meseria lor adevarata, asa ca s-au apucat de traduceri. Stiau, amandoi, o multime de limbi. Locuiam pe-atunci intr-un apartament mic, modest, undeva langa Gradina Icoanei. Dormeam toti trei intr-o singura camera. Venea la noi, zilnic, o doamna Sturza, si ea cu "dosar". Batea la masina traducerile mamei si ale tatei. De cate ori ma gandesc la anii copilariei mele, am in urechi acel tac-tac-tac al masinii de scris. Eram teribil de saraci. De cate ori se mai gasea cate o bucatica de carne la masa, ea imi era rezervata mie, pentru ca - nu-i asa? - eu faceam efort cu dansul meu. Erau si bunicii cu noi. Practic, traiam de pe o zi pe alta. Si totusi, in locul acela stramt, veneau vesnic prieteni. Atmosfera era tare voioasa. La noi in "casa" se vorbea despre balet, despre filme, despre cum ar trebui tradus, in ruseste, de pilda, cate un vers din Eminescu...

Faunul din gradina cu flori

- Iti mai amintesti de primul spectacol de la Scoala de dans? Micile izbanzi din anii copilariei se uita greu...
- Primul spectacol de sfarsit de an, gandit si organizat de Nuti Dona, se chema "In gradina cu flori". Eu eram... Faunul! Trebuia sa stau nemiscat, pe o piatra mare, vegheat de doua "nimfe". Si sa ma prefac ca doinesc la un nai! Iti dai seama! Eram inconjurat de toate duducile acelea de 10-11 ani, imbracate in flori. Flori din hartie creponata, bineinteles! Costumul meu era "realizat" de o matusa de-a mea, Tania, un costum tare nostim, prevazut cu o cocoasa. Nuti Dona imi spusese cu duiosie: "Tu nu trebuie sa dansezi. Trebuie doar sa fii cuminte!". Aiurea! Cand s-au aprins luminile pe scena, eu mi-am luat rolul in serios, am coborat de pe "stanca" mea si am inceput sa dau iama, dansand printre "flori". Bietele fete! Le-am facut praf costumele, odata cu decorul. Un dezastru! Cand colo, in loc sa fiu fluierat, a urmat o mare dezlantuire de aplauze, iar eu m-am simtit foarte fericit de isprava mea!

Maiastra

- Tot prin anii 60-70, una din marile doamne ale baletului romanesc era Miriam Raducanu, dansatoare si coregrafa de exceptie, care ti-a devenit mai tarziu partenera...
- Aveam vreo 14 ani cand ne-am intalnit prima data. Eram elev la liceul de coregrafie pe-atunci, unde ea era profesoara. Am impresionat-o, tin minte, cu o improvizatie dupa Mussorsky, "Tablouri dintr-o expozitie". Cam asa a inceput colaborarea noastra... Cu "doamna Papa", cum ii spun eu lui Miriam Raducanu, am aparut, apoi, in Nocturnele de la Tandarica, la Teatrul Mic, ba chiar si la Student-Club. Au fost pentru mine spectacole de neinlocuit! Si ca limbaj teatral-coregrafic, si ca mesaj, si ca interpret-partener al lui Miriam Raducanu! Erau niste minuni spectacolele acelea, cu Jancsi Korossy, care improviza la pian, cu Johnny Raducanu, cu Hilda Jerea, care improviza si ea si facea lucruri complet trasnite. Tin sa spun acum si aici ca, la drept vorbind, "Papa" mi-a insuflat iubirea definitiva pentru dans! Ii datorez tot ce stiu eu despre dans! In Occident, lumea exclama: "Vai... Bejart! Vai, ala! Vai, ala!" Nu, niciodata nu am intalnit un om cu o inteligenta artistica mai vie, mai originala ca Miriam Raducanu! Cand vorbesc despre ea, eu ii spun Maiastra! Viata mea de Artist a inceput odata cu aparitia in destinul meu a acestei fiinte extraordinare, numite Miriam Raducanu!
- Iti propun sa intram pe un teren "minat": plecarea ta in strainatate. Parea sa nu-ti lipseasca in Romania nimic din ingredientele gloriei. Si totusi...
- Angajat la Opera dupa absolvirea liceului, am iesit din primul an din asa-numitul "corp ansamblu". Faceam deja solo-uri. Si totusi, la opera nu puteam face altceva. Acel alt-ceva facut in numele libertatii dansului, al creatiei. Cu toate succesele din tara, mi-am dorit acea Libertate pe care nu o puteam avea in Romania. Eu nu am ales sa plec din Romania ca sa-mi cumpar o masina. Sau ca sa-mi cumpar blugi. Masina nu am nici acum, iar blugi aveam si atunci. Eu am plecat, cu adevarat, pentru Libertate. Iar in drumul meu spre ea am ajuns mai intai la Paris. Plecarea mea din tara nu a fost ceea ce se cheama, in mod obisnuit, o "fuga". La mine s-a chemat o "ramanere". Sa-ti spun cum a fost cu plecarea: ambasadorul de atunci al Sua la Bucuresti, domnul Meeker, ma stia, ma admira, ma vazuse in "Nocturne". Luasem intre timp doua premii consecutive pentru coregrafie la Koln. M-am dus sa le iau. Acolo mi-a transmis ca daca vreau sa emigrez in America, el se va ocupa de tot ce trebuie: pasaport, viza, bani, o locuinta, bursa. Dar drumul meu spre America s-a oprit la Paris. Asta s-a intamplat in 1974. La Paris ma dusesem sa-mi iau toate hartiile necesare emigrarii in America. Era in luna august! Parisul m-a vrajit! O vraja care dureaza si azi. Da, ador Parisul! Mi-a dat starea de libertate permanenta de care am atata nevoie! Descoperit de Pierre Cardin, am facut la "Espace Cardin" mereu cate alt-ceva... De curand, "Societatea drepturilor de autor" din Paris mi-a numarat coregrafiile. M-am speriat! Sunt peste 250!
- Ba sunt 251, daca adaugam si recenta premiera bucuresteana cu Simfonia fantastica de Hector Berlioz. Cum ti-a venit ideea acestui balet?
- Am pornit la acest spectacol cu gandul la balerinul roman Razvan Mazilu. Mi-a placut enorm in Portretul lui Dorian Gray, spectacolul acela sublim de la Teatrul "Odeon", pus in scena de Dragos Galgotiu. Bravo lui! Mi-au placut decorurile, costumele senzationale ale Doinei Levinta, si mi-a mai placut enorm fata aceea tanara, Oana Cojocaru! I-am strigat "Bravo!", sarind in picioare! Cred ca ea va fi un mare nume al dansului romanesc si european. Revenind la Razvan, el mi-a placut din cauza "dandy"-ismului sau, desi cu spectacolul meu, am incercat sa-l scot din acest statut. A lucrat cate 6 ore pe zi cu mine. L-am resculptat. A slabit cat trebuia! Si mai cred ca abia odata cu acest rol si-a capatat dimensiunea de "vedeta". Alegerea lui Razvan a mersmana in mana cu alegerea Simfoniei fantastice. Muzica lui Berlioz m-a facut sa creez acel dans melodic, ba chiar romantic. Eu gandesc ca si epoca pe care o traim este una romantica, oricat de ciudata ti s-ar parea aceasta asertiune. Chiar si in acest veritabil "balamuc" psihic si fizic pe care-l traim peste tot in lume, clocoteste, daca pot spune asa, un anume romantism pe care il gasesti si la Berlioz. Asculta Marsul spre esafod, de pilda. L-am gandit anume pentru Razvan. Ca un "solo" pentru el. Indicatia mea a fost: "Sa simt ca pe eroul tau il sfasie cainii. Si pe dinlauntru, si pe dinafara...". Am vrut ca Razvan sa intruchipeze suferinta, singuratatea creatorului. A artistului-interpret. A mea, a ta, a celor care creeaza, dandu-se cu capul de pereti. Revenind la interpreti, eu cred ca Razvan este coloana vertebrala a spectacolului.
- Iar personajul lui Dan Puric...?
- Intr-adevar, Dan Puric este si el extraordinar. Pe Puric l-am vazut in toate spectacolele facute de el in ultimul timp. Ca si pe Mazilu, am incercat sa-l aduc si pe Puric la acel alt-ceva. Dan Puric este si el un "cercetator de miscare". Noi, astia, incercam sa inventam spectacole. Uneori ne reuseste, alteori - nu. Este si asta o latura a romantismului. Iti deschizi aripile si te arunci in gol. Un alt noroc al meu la acest spectacol a fost Bianca Fota. Initial ma gandisem s-o distribui pe Corina Dumitrescu, dar ea a trebuit sa plece din tara, apoi s-a imbolnavit, si uite-asa, viata a ales intre o interpreta de maturitate si o "speranta" a dansului romanesc. In spectacolul meu, fata asta aduce o lumina botticelliana, paradiziaca, o puritate - rar intalnita pe scena! Bianca este Emotie in stare pura! Am avut noroc si cu o tanara scenografa de exceptie - Adriana Urmuzescu. S-a lasat influentata atat cat trebuia. Am simtit-o ca pe o panza foarte fina, pe care, daca o atingi, incepe sa vibreze. La fel de bine am colaborat si cu trupa de balet, si cu orchestra (suna minunat sub conducerea tanarului Tiberiu Soare). Toti sunt tineri in acest spectacol. Si directorul general al Operei e tanar. Un mare scenograf, acest arhitect Catalin Arbore. Si un exceptional "catalizator", un perfect aliat al meu la realizarea acestui spectacol. Sa ne intelegem: eu nu am nimic cu oamenii in varsta. Ba dimpotriva. Ii chiar iubesc pe cei care stiu si pot sa ramana mereu tineri. Uite, Miriam Raducanu este si va fi tanara inca 7 secole de-acum incolo! Mi-aduc aminte de o vorba a unicei, genialei balerine Maya Plissetkaya, care, intr-o emisiune a televiziunii franceze, a fost intrebata: "La ce varsta credeti ca ar trebui sa se opreasca din dans o balerina?"... Maya, care in afara de ruseste nu stie nici o alta limba, a ascultat cuminte traducerea in casca, si-apoi a raspuns, sec: "La ce varsta sa se opreasca? Pai... sunt unele balerine care n-ar trebui sa inceapa!"... Uite, si Maya a fost si a facut tot timpul... altceva. Altceva decat te-ai fi asteptat de la ea, altceva decat miscarile clasice. Ea se infigea mai intai in pamant, si-abia apoi se desprindea. Numai unul care mai intai se infige in pamant poate, mai apoi, sa se desprinda. Vazand-o dansand in nu mai stiu care spectacol, marele Nureev i-a spus: "Maya, tu ai provocat un adevarat incendiu pe scena".
- Ne pregatim de final. Exista, oare, o lectie a artei tale, un sfat care sa le fie si altora de folos?
- De cand am inceput prima improvizatie pe maidan stiu - simt ca in fiecare zi incep de la zero! In dans, mai ales, orice ai facut mai inainte - nu conteaza! Eu ma simt ca un alpinist care vede peretele din fata lui. Daca se uita in sus ii e frica. Daca se uita in jos, ameteste...





C.V. - pe scurt:

Studii de perfectionare la Teatrul "Balsoi" din Moscova

Solist al Operei Nationale din Bucuresti

Membru fondator al Centrului International al Dansului de pe langa Unesco

Membru al Societatii Artistilor Francezi

Fondator al Teatrului coregrafic din Nancy - "Compania Gigi Caciuleanu"

Director artistic al Baletului National din Chile "El Banch"

Multiple premii nationale si internationale

Cavaler al Artelor si Literelor - Paris

Medalia "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler.