Regina de la malul marii

S-au implinit, recent, 140 de ani de monarhie romaneasca. Timpuri de aur, care ii fac sa suspine pe cei care le-au apucat. Asa cum suspina si locuitorii de pe taramul bulgaresc al Marii Negre, atunci cand vorbesc despre Regina "lor". Maria, zana frumoasa si buna care le-a incalzit viata si le lumineaza amintirile.

Regina de la malul marii

"Lume, lume! Sa stie tot omul! Regina Romaniei vine in Balcic!" Cu toba atarnata la gat, un turc cobora pe stradutele abrupte ale satului de pe malul marii si striga cat il tineau rarunchii. Venirea Reginei Maria la Balcic era un eveniment pe care toti locuitorii asezarii, bulgari, tigani, turci, il asteptau cu nerabdare. Constructia castelului de pe malul marii incepuse cu trei ani in urma, in 1927, imediat dupa ce Casa Regala de la Bucuresti cumparase cu bani buni podgoriile si proprietatile bulgaresti si turcesti. Se muncise in ritm sustinut, zi de zi, chiar si noaptea, iar acum era momentul ca locuitorii din Balcic sa vada cu ochii lor cine va veni sa se plimbe prin superbele gradini, printre florile si copacii adusi din intreaga lume.
"Aveam vreo zece ani cand am vazut-o prima oara pe Regina. Asa ceva nu se uita. A doua zi dupa ce am auzit strigarea, eram cu totii, tot satul, insirati pe marginea drumului. Era o zi de primavara, cu soare, cu copaci infloriti. N-am asteptat mult. A zis ca vine la zece si a venit la zece jumatate, singura, doar ea cu soferul, intr-o masina alba si lunga, deschisa. Soferul purta uniforma si palarie, iar ea o mantie neagra, si pe cap nimic. Ce sa zic... Copil cum eram, mi s-a parut ca e rupta din soare. Si asa mi s-a parut totdeauna, ori de cate ori a venit la Balcic. Venea mai ales primavara, cu parul desfacut sau prins intr-o basma, dar niciodata cu palarie si fara nici o escorta. Ea si cu soferul strabateau Romania, de la Bucuresti pana hat, departe, in Cadrilater, fara nici o frica, pentru ca toata lumea o iubea. Noi o asteptam de fiecare data, cu toata scoala. Vedeam cum trecea mai intai pe la primarie, apoi, in drum spre Palatul Regal, ridica o mana alba, alba, si ne saluta, iar noi strigam: "Ura! Ura! Sa traiasca Regina Maria!"."
Dimitri Temelcof e un bulgar vesel si cumsecade si imi povesteste toate acestea cu nostalgie si drag, in fata unui ceai fierbinte de menta. Suntem pe tarmul Marii Negre, intr-un barulet asezat exact sub palatul regal. Valuri furioase se lovesc de pietre, de stanci si aterizeaza cu zgomot pe faleza, iscand mici tipete din partea turistilor, putini la numar, ce au pornit la plimbare, spre castel, intr-o zi de mai plina cu soare. In spatele batranului se zaresc siluetaalba a geamiei, cerdacul reginei si verdele luxuriant care acopera intreaga colina: gradinile reginei. Imi vine greu sa cred ca toate acestea s-au intamplat intr-o epoca foarte indepartata, ca prezenta reginei a lasat amintiri inca vii, palpabile, ca baietelul care atunci striga "Ura! Ura!" isi deapana acum amintirile ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Dimitri a trecut de 85 de ani, dar parul sau a albit doar la tample, nici macar mustata nu-i ca neaua, iar vorba-i e ferma, fara tagada, ca o glorificare a zilelor apuse. Familia sa a venit la Balcic intr-o noapte, in 1915, dupa ce bunicul sau a avut un conflict sangeros cu un turc. Au lasat totul la Skopje, in Macedonia, casa, terenuri, 1000 de oi, si au ajuns aici cu caruta, pornind o noua afacere, cu restaurant si hotel. Dimitri s-a nascut la Balcic, din tata macedonean si mama bulgaroaica, si a lucrat, vreme de aproape trei decenii, ca director administrativ al statiunii Tuzla. In copilarie insa, atunci cand tatal sau, bogat, dar cu prea mare dare de mana, imprumutand bani in dreapta si-n stanga, a dat faliment, a lucrat ca ajutor de pescar. Iar pescaria era in acele vremuri la marginea marii, chiar langa geamie si langa palatul regal.
"Regina cobora in fiecare seara, pe la cinci, sase, la biserica cea mica, ridicata odata cu castelul. Slujbele se tineau mai devreme. Venea preotul de la biserica Sfantul Gheorghe, insa Regina participa la ele doar sambata si duminica, in rest, statea aici doar 15-20 de minute, apoi iesea. De cele mai multe ori, era insotita de o femeie, o romanca, ceva mai tanara decat ea, pe care - asa am auzit eu - o iubea foarte mult pentru ca era cinstita. Cateodata, cand se intorcea de la biserica, Regina trecea si pe la noi, pe la pescarie, voia sa stie cum traiesc oamenii, cum se descurca. Eueram copil, aveam 12 ani, faceam de mancare la pescari si vorbeam bine romaneste, invatam la scoala. Intra in pescarie si ne intreba cum e, suntem bine, cum lucram, daca suntem multumiti, platiti bine. Avea o voce blanda, cu dictie foarte corecta, se simtea un accent nemtesc, dar vorbea perfect romaneste, nu stalcea un cuvant. Si nu vorbea mult, 5, 10 minute si gata, dar vorbea vorba care trebuie sa vorbeasca, nu vorbea aiurea. Se mai intorcea la aghiotant si-i spunea: "Sa le aduci putin vin la pescari". Si el venea mai tarziu, cu o carafa mare, din email, de 20 de litri, cu vin. Vin foarte bun, rosu, muscat sau hamburg. Si ne spunea aghiotantul ca peste tot in lume a umblat Regina, la Barcelona, in Italia, Franta, dar nicaieri nu i-a placut ca la Balcic. De asta a si vrut ca inima sa-i ramana aici, la capela.
Se plimba in fiecare zi pe jos, ori calare, sau cu trasura. Cu masina nu mergea decat atunci cand venea din Romania si cand se intorcea, atat. Mergea pe jos, chiar si in tiganie, se aduna toata mahalaua in urma ei, cand auzea ca soseste. Si pe atunci erau vreo mie de tigani! Ne strangeam si noi, copiii, stiam ca impartea bomboane si banuti. Ii asculta pe oameni, le asculta necazurile, dar nu intra in nici o casa, doar se plimba, si daca vedea vreun copil mai jerpelit sau o familie amarata, ii arata aghiotantului, care a doua zi le aducea bani pentru haine si pentru mancare. Avea asa un suflet bun Regina, nici nu stiu cum sa zic in cuvinte. Apareau imediat si lautarii, pentru ca Reginei ii placea muzica lor. Nu-iinvita la Palat, dar atunci cand se plimba prin mahala - cine stie, poate mai mult pentru ei venea? - ii asculta cu mare bucurie. Era un tigan frumos, Chemal ii zicea, canta la tambal, si mai era unul cu vioara, de astia ii placea ei mai mult. Si mai avea Regina o slabiciune, sa se imbrace turceste, in salvari, si sa mearga la fumarie, avea o fumarie mare chiar langa geamie. Sedea ca ei, ca turcii, si fuma narghileaua. Unii spun ca ar fi avut un prieten turc si de aceea se imbraca asa, dar noi nu stiam, chiar daca Hasan, capitanul iahtului ei era fratele lui Ismail, capitanul pescariei, si mai venea cateodata seara si ne mai povestea despre Regina. Dar vorbeam cu drag de ea, ca toata lumea o iubea, si bulgarii, si turcii, si romanii, si tiganii. In fata geamiei era un mic port al Reginei, unde erau acostate in permanenta doua barci mari, albe, si iahtul ei. Tot alb era, si cand il vedeam ca vine dinspre mare, toti copiii ne strangeam pe tarm, ca tare frumos mai era. Pleca pe la zece dimineata si se mai intorcea noaptea tarziu, tocmai de la Istanbul. Nu erau pe iaht decat Regina, Hasan si cu adjutantul, pentru ca turcul asta era bun marinar si pentru ca Regina nu voia sa stie nimeni unde merge si ce face. Se zicea ca are un iubit, pasa, si la el mergea sa se intalneasca, dar de stiut precis, nimeni nu stia.
Reginei oricum nu-i placea multa lume in jurul ei. Ii placea linistea, sa fie singura, am auzit ca scria poezii. Dormitorul ei era foarte simplu si sobru. Asa ii placea ei. La Palat mai veneau copiii ei, printii Nicolae si Carol, singuri, nu aduceau niciodata vreo femeie cu ei. Pictorii aveau trecere libera sa picteze, sa faca peisaje la orice ora, iar sambata si duminica mai veneau si bogatasii care aveau case jos, sa se plimbe prin gradini. Eu intram cand voiam, eram prieten cu directorul administrativ, un roman care statea aici tot anul, si iarna, si avea grija de castel. Si cu cofetarul Petru eram prieten, care facea niste prajituri cum n-am mai mancat. Daca venea vreun rege, vreun oaspete important, nu mai avea voie nimeni la Palat, dar eu nu tin minte sa fi vazut vreun alt rege pe acolo. O data pe an, de 10 mai, de sarbatoarea casei regale, toata lumea avea voie la Palat, tot Balcicul. Era atat de frumos la castel, ca era pacat sa ratezi ocazia de a-l vizita. Langa cascadastatea ascunsa o casuta in care functiona o turbina electrica, asa ca tot parcul era luminat noaptea cu becuri. Cand au fost construite cladirile si s-au plantat copacii, a fost lasata o parcela de vreo zece hectare cu vii, soiuri diferite de struguri... Era ingrijita de un bulgar de la Rogaciov. Gradina era superba, se ocupa de ea un francez care adusese tot felul de plante si de flori, din India, unele care faceau flori o data la 100 de ani. Fiecare casa avea personalul propriu, femei care faceau curat, iar pe alei nu vedeai soldati, doar la poarta era paza 24 de ore. Sarbatoarea incepea pe la zece dimineata, era plin de steaguri ale Romaniei, canta fanfara, Regina statea in turn, afara, si facea cu mana. Maria avea pe atunci aproape 70 de ani, dar era inca o femeie frumoasa, care nu-si arata varsta. Avea pielea alba (n-am vazut-o niciodata la plaja), ochii negri, iar parul lung inca nu-i incaruntise. Te uitai la ea si stiai ca nu e bolnava pe nicaieri. Si pe langa astea, avea o mare gratie, cum sa spun, cum se dadea ea jos din masina... femeie gratioasa, ce mai!"
Dimitri Temelcof este unul dintre acei bulgari care regreta vremurile de demult, cand aceste tinuturi apartineau Romaniei. Dupa ce regina a inceput sa vina la Balcic in fiecare vara, multi fabricanti romani, scriitori, oameni cu bani si-au construit aici case de vacanta. Aproape 200! Si-au cumparat iahturi, masini luxoase, peste tot erau domni distinsi si femei elegante... Au aparut restaurantele romanesti, "Vanturile, valurile", "Plopii fara sot", "Doi cocosi", fiecare cu bucatarii sai celebri, au venit si lautarii, asa ca toata vara semana cu o lunga petrecere. Aparitia pictorilor, care ziua luau cu asalt palatul regal - unde aveau libera trecere - si culmile din imprejurimi, pentru peisaje, si petreceau cat era noaptea de lunga, a adus Balcicului un plus de consistenta si de exuberanta.
"Prin 39, a fost o intamplare de neuitat cu pictorii. Dupa ce au petrecut toata noaptea la "Plopii fara sot" cu tiganii cantandu-le la ureche, au facut ei un fel de pariu, si dimineata, 20 de pictori si de sculptori, femei si barbati, au pornit goi pusca spre un sat de pe culmi. Au mers 3 kilometri pana acolo goi, cu tiganii cu muzica dupa ei, si tot goi s-au intors. I-am vazut si eu, ca iesise tot satul in drum, o saptamana dupa aia nu s-a vorbit despre altceva. S-a intamplat o singura data si nu cred ca i-a placut prea mult Regineicand a auzit. Noi, bulgarii, suntem mai zgarciti, daca avem un ban ne gandim in toate felurile cum sa-l cheltuim mai bine, dar la romani e altfel, ei stiu sa petreaca. Sau asa era pe atunci, aveau un banut, nu se gandeau la ziua de maine, la ce-o sa fie peste 10 ani, hai sa ne distram! Ziua se inota, se facea plaja, plaja era mai lunga ca acum, cand e plina de bolovani, se tinea Sarbatoarea lui Neptun, tot Balcicul se strangea la malul marii. La restaurante, toata lumea, bucatari, ospatari, lautari, lucrau pana-n zori, cand mergeau putin la culcare, iar de la 11 dimineata o luau din loc. Toata vara asa tinea. Cand am ajuns si eu in Romania, prin anii 70, inainte de a ma intoarce, imi mai ramasesera 1000 de lei, asa ca am intrat intr-un restaurant, cel mai bun, si am zis la ospatar: "Am aici 1000 de lei, adu-mi mici, adu sa mancam si sa bem de toti banii, ca asa am invatat de la romani!"
Mai nou, locul industriasilor barosani si al fabricilor de ciocolata din Romania a fost luat de turistii romani, care vin aici in fiecare vara, tot mai multi. Bucurie mare pentru Dimitri care, cu doua nepoate maritate in Romania, are oaspeti numerosi la pensiunea sa, oaspeti cu care poate vorbi in voie romaneste. Ani de zile a ascultat radioul, a mai vorbit singur, numai sa nu uite limba asta pe care a invatat-o doar doi ani la scoala, demult, dar care inseamna pentru el sunetul vremurilor bune.
"Aici era "Vanturile, Valurile", imi arata el, in timp ce trecem pe langa un sir de platani grosi, care probabil ca erau si pe timpul reginei, la fel de frumosi. In rest, totul s-a schimbat, aproape toate casele construite de romani au disparut. "Aici era "Plopii fara sot", acolo scoala turceasca, acolo "Diamandi", tinut de greci. Caseleerau toate ridicate cu caramida turceasca si varuite in alb, asa ii placea Reginei, noaptea strazile erau luminate cu felinare cu gaz, seara aprindeau turcii fitilul si in zori le stingeau. In tot orasul umblau numai trei politisti, se intelegeau din fluiere de la departare, ca vapoarele in ceata."
Dimitri Temelcof se opreste din drum, dupa ce mi-a aratat si mi-a depanat povestea fiecarui colt al oraselului, si spune ce este de spus, ceea ce demult simtea nevoia sa rosteasca: "Multa lume a plans aici cand s-a auzit ca Regina nu mai e! Dupa ce au plecat romanii, am inteles ca nu vom mai avea viata de pana atunci. Ca romanii erau oameni curati si buni. Am dus-o bine alaturi de ei, asa sa se stie!".

(Fotografiile autorului)