Calendar popular: De Pasti, in Maramures

Parasca Fat: "Explozia luminii si a primaverii va fi, sunt sigura, in noaptea Invierii"



Sarbatoarea Invierii, talmacita in cele mai adanci rosturi ale sale, de prietena revistei noastre, Parasca Fat, profesoara si culegatoare de folclor din Desesti, Maramures

"In mintea taranilor, viata si moartea sunt impreuna"

- La dvs., in Maramures, traditiile sunt inca vii, iar oamenii, chiar daca traim in mileniul trei, sunt aceiasi dintotdeauna: binepastratori ai rosturilor din batrani. Ne aflam in pragul marii sarbatori a Invierii. Cum se praznuiesc Pastile la Desesti? Mai tresare satul, ca altadata, in preajma lor? Dar natura? Invierea este a tuturor...
- La noi, primavara e tarzie anul acesta, e doar mocnita in pamant. Si-a trimis in sus brandusele si alte cateva flori, dar nu pe toate, si un abur usor, reavan. Muntele este albastru si mai are zapada. Cu totii simtim nevoia de primavara, de lumina mai multa, oameni si gaze, animale si pasari si padure. Am auzit pasarile, au triluri mai dulci, animalele parca sunt mai sfioase, din Joia Mare parca nu mai e asa zarva mare, ci o asteptare linistita. Natura se pregateste si ea pentru schimbare, pentru reinvierea de dupa iarna, iar explozia luminii si a primaverii va fi, sunt sigura, in noaptea de Inviere. Iisus este chintesenta vietii si Invierea Sa se suprapune peste izbucnirea primaverii. Sunt sigura ca va fi frumos de Pasti, pentru ca la noi asa se spune, ca daca de Bunavestire a fost vreme frumoasa, cu soare, asa va fi si in ziua sarbatorii.
Dar chiar daca vremea de afara e mai urata, oamenii si-au schimbat starea de spirit si asteapta cu suflet navalnic bucuria Invierii Domnului. Se pregatesc pentru ea de sapte saptamani. Se pregatesc in toate felurile: cu sufletul, cu trupul, cu casa - toate curatite. Pentru suflet se roaga, pentru trup - majoritatea oamenilor, in afara de cei betegi, tin postul. La noi in sat sunt foarte multe femei in varsta care, in frunte cu preoteasa, din Joia Mare, seara, de dupa cele douasprezece Evanghelii, pana in dimineata zilei de Pasti, nu mai mananca deloc. Le-am intrebat cum reusesc de rezista trei zile fara mancare si doar cu putina apa, uneori doar agheasma sfintita. Mi-a spus una dintre ele: "Mi-a ajutat Dumnezeu! Nu mi-a fost foame, nu mi-a fost sete, iar in zilele acelea am lucrat tot timpul, ca treaba e destula la orice casa." Mama mea spunea ca adevaratul post e acela in care te infranezi de la ceea ce-ti place tie cel mai mult, asta insemnand nu numai mancarea. Daca reusesti sa tii in frau placerea aceea, inseamna ca ai tinut postul cel mai bun si ai devenit mai puternic decat patima ta. De aceea, fumatorii invederati si cei carora le place sa bea se lasa de aceste patimi in timpul postului. Chiar si cei mai mari bautori tin postul si nu beau nimic, decat dupa Inviere. De altfel, in Vinerea Mare, se spune ca, daca bea cineva vreun strop de alcool, va avea pricina si scandal in casa tot anul si toate vor merge de-a-ndoaselea.
In post au fost cele sase sambete ale mortilor, pentru care s-au facut pomeniri. Ele se incheie in sambata lui Lazar, pentru ca a saptea sambata din post este a lui Iisus mort si ingropat. Pe El Il prohodesc in Vinerea Mare si Il asteapta sa reinvie in Duminica Pastilor. In mintea lor, a oamenilor de la sat, moartea si viata sunt impreuna, asa cum este in sarbatoarea Sfintelor Pasti. Ei traiesc intens cu aceasta credinta.
Asa cum trupul si sufletul se curatesc, la fel se intampla si cu casa, cu gradina, cu campul. Chiar si mormintele se curata, se sadesc flori, se pregatesc, pentru ca in noaptea de Inviere noi punem lumanari la morminte. Casa tine postul, si ea. Demult (acum mai putin), tot ce era frumos si decorativ, orice podoaba a casei, se scotea din perete, se spala si se impaturea. Se punea la loc dupa terminarea postului, dupa ce se varuiau proaspat peretii si se facea curatenie pana in cel mai dosnic coltisor. Casele vechi, cu pamant pe jos, se humuiau, la fel si cuptorul. Fiecare obiect, cat de mic si neinsemnat, era spalat si curatat. Totul, pentru a intampina in desavarsita curatenie sarbatoarea lui Iisus, care e lumina lumii.

"E o vedere minunata cand clopotele bat si dealul se umple de luminite"

- Mai traieste satul in comuniune aceasta sarbatoare, oamenii se bucura impreuna de Invierea Domnului?
- Toata lumea, in afara celor care nu mai tin de biserica noastra ortodoxa si de catolici, care au sarbatorit deja Pastile de Floriile noastre, se duce la biserica. Premergator Invierii se merge la denia de Joi seara, cand se citesc cele douasprezece Evanghelii, apoi la cea de Vineri, cand se canta prohodul Domnului. Este o slujba care ma impresioneaza extraordinar de tare, de fiecare data. Toata lumea merge imbracata in doliu si tine lumanari aprinse tot timpul. Incadrata de o naframa neagra, icoana luarii de pe cruce a Mantuitorului este scoasa si purtata de preoti, cu lumea dupa ei, in jurul bisericii, de trei ori, in sens invers acelor de ceasornic, ca si cum ar vrea sa intoarca timpul spre inceputuri, spre momentul mortii Sale. Apoi, doi barbati intra in biserica cu icoana culcarii in mormant a lui Iisus, care este sarutata de toata lumea. Daca ne priveghem mortii, parintii, rudele si prietenii, de ce nu am face-o si pentru Iisus, daca credem in El si L-am primit in inima noastra? Iisus este lumina lumii, de aceea spunem ca mergem sa luam lumina.
Apoi, in noaptea Invierii, imbracata in straie de sarbatoare, lumea se aduna palcuri, palcuri de pe ulite si se grabeste catre biserica. E numai o rumoare care pluteste peste sat, prevestind marea bucurie, strigatul de izbanda asupra mortii: "Cristos a inviat!". Dupa ce luam lumina, o mare de oameni iese cu lumanari in mana si se risipeste prin cimitirul asezat, ca in orice sat de munte din Maramures, in jurul bisericii, pe un deal care domina locul. E o vedere minunata si cu adevarat impresionanta cand, la miezul noptii, clopotele bat a bucurie, vestind cu glas puternic Invierea, iar dealul se umple de luminite si toata lumea canta: "Cristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand!". Le ducem si mortilor nostri dragi lumina Invierii, si daca avem morti in alta parte, punem la cei de aici lumanari si pentru aceia. E o datorie sa ne amintim de cei care nu mai sunt, si ne face mult bine, pentru ca, de fapt, viata este una, aceea de dupa moarte, cea vesnica, cu un mic popas pe care-l facem pe pamant. Si simti ca cei dusi se bucura, si ei, de Invierea Domnului. Si toata firea, pietre, munte si padure, ierburi si animale necuvantatoare. Apoi, in dimineata de dupa Inviere, tot satul se duce la sfintirea pastilor. In cosarca pentru sfintit se pun: pasca, oua rosii, o sticla de vin (din care va bea dupa sfintire toata familia, la masa de Pasti, iar unii il tin tot anul), o bucata de miel fript sau plin (miel umplut, un fel de drob), putin carnat afumat si putina sunca (pastrate special de la Craciun pentru Pasti), cas sau branza (cine are oi), un caus cu sare si un colac cu lumanare pentru biserica. Cosarca este invelita cu cel mai frumos stergar din casa, impodobita cu flori si dusa de femeie, insotita de toata familia, la biserica. Acolo, in fata, pe pajiste, se insira toate cosarcile, fiecare la locul bine stiut, pe un rand sau pe doua, intr-un cerc sau un oval mare, iar in mijloc, preotul tine slujba de sfintire a bucatelor aduse. In copilaria mea, mancarea dusa pentru sfintit nu se punea in cosarca, ci in desagi, unul sau chiar doi, purtate de catre barbati. Mai demult erau foarte multi oieri aici si ei aveau un obicei care s-a cam lasat: dupa sfintire, insfacau desagile si alergau, intrecandu-se care sa iasa primul pe poarta bisericii si-a cimitirului. Pentru ca se spunea ca acela va fi primul la branza, adica va avea cea mai multa in anul acela si va avea cel mai mare spor in toate lucrurile sale. In cosarcile care se duc la sfintit in dimineata de Pasti, fiecare femeie mai are cu ea o traistuta in care duce lumanari ca sa mai puna pe morminte, pentru ca cele de cu noapte au ars, si in fiecare zi, din cele trei ale sarbatorii, trebuie sa fie o lumina la morminte. In afara de asta, fiecare duce niste pascute, sunt ca niste branzoici, care se fac odata cu pasca mare, pentru a fi date de pomana, dupa sfintire, peste morminte, cu un ou rosu si o lumanare, copiilor si oamenilor sarmani. Cand traia tatal meu si eram o familie mare, cand veneam de la sfintirea pastilor, intram cu totii in casa, iar tata ramanea cu desagii in care era toata mancarea de Pasti, in fata usii deschise. Acolo zicea, de trei ori, "Cristos a inviat!", iar noi ii raspundeam, de fiecare data: "Adevarat c-a-nviat!". Apoi intra si el si ne asezam in jurul mesei, spuneam cu totii "Tatal nostru", iar apoi tata binecuvanta mancarea scoasa din desagi si asezata frumos in blide, si abia apoi incepeam sa mancam. Dupa masa, copiii mergeau cu straicuta "dupa oua", la casele vecinilor si cunoscutilor. Inainte vreme, veneau dupa oua copiii sarmani inJoia Mare, cand li se dadeau oua albe, ca sa aiba si ei ce vopsi pentru Pasti. La noi este credinta ca in ziua de Pasti nu ai voie sa te culci, nici macar sa stai culcat, ca-ti ploua fanul. Apai, mai mare tristete aici nici ca exista. Si, Doamne-fereste, sa ai intinse haine la uscat afara in ziua de Pasti: cate haine sunt, atatea necazuri vei avea peste an. Cojile de oua slujite nu se arunca la gunoi, ci se dau pe apa rogmanilor (blajinilor, blagovestenilor - crestinii dintr-o alta lume, paralela) ca sa afle si ei, in felul acesta, de la oameni, ca e Pastele. Acesta e un obicei tinut in satele de pe Valea Izei, venit probabil din Moldova si Bucovina. La noi, cojile de oua rosii slujite se sfarama si se amesteca, impreuna cu o farama de pasca, in mancarea animalelor, se presara pe straturi, in gradina, si se amesteca in semintele care vor fi semanate pe camp. Pe urma, a doua zi, lumea merge iarasi la biserica, imbracata in costumele romanesti frumoase ca florile, sporovaind vesela pe ulite. Chiar si omul, asa se zice, trebuie sa aiba de Pasti toate hainele noi. Daca asa faci, vei purta tot anul haine bune. Iar despre tinerele fete se zice ca in anul acela se vor marita si vor avea noroc, daca vor purta camasi noi, tesute si cusute frumos de ele si de mamele lor, cat a tinut iarna si postul. Inca mai sunt femei care mai stiu sa teasa si sa coasa costumele, dar in curand nu vor mai fi.
De a doua zi de Pasti, incep dezlegarile: la joc (din pacate, soprul in care se facea jocul la noi in sat acum s-a paraginit), la mersul baietilor la fete (pana atunci nu-i voie, in Maramures se tine post nu numai de mancare, ci si de toate atingerile si imbratisarile), la impodobit si la purtat culori vesele.

"La noi, in Desesti,
e lumea lui Dumnezeu"

- Ce bunatati pregatesc maramuresenii dumneavoastra pentru masa de Pasti?
- La noi, pasca traditionala se face din aluat de cozonac, umplut cu branza de vaci amestecata cu stafide si cu diferite arome, pus intr-o forma rotunda si impodobit cu o coronita impletita tot din aluat, pe margine, roata, iar pe mijloc cu un semn al crucii, si in cele patru locuri libere se fac semne care precis ca au un rost, simbolizeaza ceva: flori, pasari, sori. Iar mielul se pregateste dupa obicei, ca in Maramures, astfel: se toaca maruntaiele fierte sau prajite, se pune miez de paine inmuiata, ceapa, usturoi, verdeata si oua multe, si crude si fierte, sare, piper, boia multa (paprica - e grea, dar da un gust teribil de bun, noroc cu hreanul ras amestecat cu smantana, care mai ajuta digestia) si mirodenii, iar toata umplutura aceasta se indeasa in cosul pieptului, intre coaste, care se cos, apoi se impaneaza cu slanina afumata prinsa cu scobitori, si se pune totul la cuptor, stropit cu un pic de vin. In Sambata de Pasti se fac ultimele retusuri la curatenia casei si se fac toate pregatirile pentru masa de a doua zi: se coc pasca si cozonacii, se gateste mielul si zama cu taietei. E cea mai grea sambata din an, pentru ca e mult de lucru. In Vinerea Mare nu se taie miel, nu se varsa sange, nu se aprinde focul, nu se gateste nimic. E cea mai mare vinere din an, ziua in care a fost rastignit Mantuitorul, zi trista si de post negru. Se vopsesc ouale cu coji de ceapa si cu frunze verzi de leustean salbatic, frunze de papadie si urzicuta. Si eu, si alte femei folosim acest mod natural de a vopsi ouale.
- Ce moment al sarbatorii Invierii va place cel mai mult?
- Mie imi place ce se intampla in dimineata de Pasti, in fata bisericii, cand se intalnesc oameni care nu s-au vazut de multa vreme sau prieteni foarte apropiati, rubedenii dragi. Dupa ce-si spun "Cristos a inviat!" se saruta pe obraz. Asa m-a invatat pe mine, cand eram copila, o batrana care ma iubea tare: cei care se saruta in dimineata de Pasti in fata bisericii se vor mai intalni si in lumea cealalta! Este ca o rascumparare a sarutului lui Iuda, cu unul sincer. Si ce imi mai place mie de Pasti, e faptul ca aici sarbatoarea e impartasita cu toata lumea satului, nu doar cu familia sau cu cei foarte apropiati. In sat, lucrurile sunt la vedere, nu se jeneaza nimeni, nu-si ascunde nimeni, nici bucuria, nici necazul. La oras, oamenii sunt mai egoisti, mai nepasatori la necazurile celorlalti. Chiar daca a ajuns si la noi modernitatea vietii si nu poti sa opresti mersul lumii, oamenii traiesc din punct de vedere spiritual, asa dupa cum au invatat demult. Au mare credinta in Dumnezeu si vad semnele Sale. Dar am fost de curand in Capitala si am vazut ca si bucurestenii au devenit foarte credinciosi. De asta cred eu ca nu va mai fi niciodata un cutremur mare la Bucuresti. Cat despre noi, in raiul unde traim, eu asa zic, ca aici ne tine Dumnezeu in causul palmei sale. Nu-i usor sa traiesti in Maramures, nimic nu-i usor, nici macar raiul! Nu-i usor, pentru ca muncim din greu pentru painea pe care o punem pe masa, e o zona saraca, iar lumea este mai umila, dar de o generozitate care te impresioneaza. De muncit, si oamenii de la oras muncesc, dar parca fara rost. Sunt frustrati de multe bucurii. Parca viata e confiscata la oras. La noi, la Desesti, este lumea lui Dumnezeu! Ca El, Dragutul, ne-a ferit de inundatii si de cutremure si de alte napaste ce se abat prin alte parti ale tarii. Iar la ceas de Inviere, va spun tuturor: "Cristos a inviat, oameni buni!".


Foto: Miya Kosei