Asa a fost botezat un incantator spectacol de muzica si poezie, desfasurat pe 3 aprilie la Sala Amfiteatru a Nationalului bucurestean. O seara cu un aer aparte, dat de tihna ce razbatea de pe scena, de familiaritatea unor piese dragi, prezentate in haine noi, de nobletea unor artisti ce aduc cu ei, parca din alte vremuri, o muzica de alta consistenta si farmec. De altfel, Ducu Bertzi a fost un prieten adevarat, care le-a oferit si tovarasilor sai de pe scena, momente solistice de exceptie. Marius Batu a cantat trei dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, Mihai Nenita a inveselit si incantat prin solo-urile de vioara, iar Florian Pittis a cantat o piesa Bob Dylan si a recitat versuri cu o fervoare care-i dezvaluie dorul de scena. Tot sub semnul poeziei au stat si piesele lui Ducu Bertzi, precum si atmosfera intregului spectacol, pe care multi dintre cei prezenti in sala si-l doresc cat mai curand reluat.
"Spectacolul acesta este ca un medicament pe care incercam sa-l oferim intr-o lume tracasata si zbuciumata", ne-a declarat Ducu Bertzi. "In Bucuresti, cu atat mai mult oamenii sunt agitati si nervosi, e un oras care-ti mananca viata. Vin la concert stresati, iar noi, cei de pe scena, incercam, macar pentru doua ore, sa-i scoatem din agitatia asta nebuna si sa le cream, printr-un spectacol de muzica si poezie, o alta stare. Acesta-i pariul pe care ne place sa-l punem in fiecare seara. Un concert la Bucuresti este mai dificil si pentru ca in sala se afla un public avizat, care asista la numeroase alte spectacole, oameni din televiziune si presa, al caror cuvant este important pentru noi. De aceea, am avut ceva mai multe emotii, atat eu, de pe scena, cat si familia mea, ce m-a urmarit din sala. Cu doar cateva zile inainte, am sustinut spectacolul la Arad si la Oradea, unde sala de 650 de locuri a Teatrului de Stat a fost arhiplina. Atmosfera turneului nostru prin tara a fost extraordinara. La Cluj, de pilda, unde publicul era constituit 90% din studenti, au stat cate doi pe scaun, unul in bratele celuilalt, atata lume a venit. Oamenii au nevoie de astfel de spectacole, pentru suflet, care sa le deschida un alt orizont."
"Spectacolele noastre
nu sunt niciodata identice"
- Reusita spectacolului de la "Amfiteatru" s-a datorat, nu in mica masura, relatiei dintre artisti, privirilor complice, placerii cu care ati cantat impreuna.
- Asta este si ideea, de aceea am scris pe afis ca voi canta impreuna cu prietenii mei. Nu este vorba de o adunare de profesionisti care vin pe scena, isi fac treaba si pleaca, ci de prieteni. Marius mi-e prieten de prin 82, de cand a aparut cu trupa Poesis, si de atunci am lucrat impreuna la multe din albumele mele. Mihai este cel mai tanar dintre noi, vine din Chisinau, dar traieste aici de 16 ani, iar valoarea lui l-a facut sa cante impreuna cu Alifantis, cu Vali Sterian, cu Tandarica. L-am cunoscut acum doi ani, atunci cand aveam nevoie de un violonist bun, pentru albumul Cantece din Maramures. Pe Florian Pittis il cunosc de multi ani, si de curand am sustinut o serie de spectacole, doar noi doi, la invitatia comunitatilor romanesti din Canada si America. Pe de-o parte, el este actor si are o bucurie extraordinara de a recita, pe de alta, a facut parte din Pasarea Colibri, o formatie care in anii de degringolada a muzicii romanesti, 95 - 96, a facut poteca. Iata de ce este o onoare sa am langa mine pe scena un om cu asemenea experienta.
Am cantat in aceasta formula de patru, si la Teatrul "Nottara", la invitatia lui Mircea Diaconu, si in Israel, Canada, Italia, America, si prin teatrele din tara. Faptul ca suntem prieteni si ne intelegem atat de bine face ca spectacolele noastre sa nu fie niciodata identice, sa ne pliem repertoriul dupa cum simtim publicul in sala respectiva.
"Folkul isi traieste frumos viata"
- Publicul a simtit, de la primele acorduri, blazonul, distinctia celor de pe scena, a simtit ca sunteti, intr-un fel, pastratorii, continuatorii spiritului unor ani frumosi din muzica romaneasca, ani in care valoarea era cea care conta, iar artistul avea stil, clasa.
- Da, am prins ani frumosi, cu o muzica superba, care sigur ca se facea cu furie, cu durere, pentru ca de multe ori nu ti-era permis sa o duci pana la capat. Dar faptul ca uneori iti reusea era senzational, iti dadea o stare... Scena te-nvata multe, dar trebuie sa te mai nasti si cu ceva talent si sa vii cu cei sapte ani de acasa... Imi amintesc, de pilda, de serile de muzica si poezie de la "Bulandra" la care am participat ca spectator. Erau seri cu totul speciale, in care Pittis era amfitrionul. Ele reprezentau un fel de oaza de lumina in acele vremuri. E greu sa-ti povestesc din ce negura veneai de pe strada, de acasa chiar. Eu lucram pe atunci la o fabrica, la scularie, terminasem Politehnica si nimerisem intamplator intr-un colectiv cu artisti, fotbalisti, arbitri, eram lasati sa ne vedem de treaba. Puteam sa lipsesc o zi doua, cand aveam concert in afara Bucurestiului, dar cand a trebuit sa plec o saptamana in turneu cu Cenaclul Flacara, in care am cantat multa vreme, nu mi-au dat voie. Aveam rate la mobila, la casa, dar am zis, fie ce-o fi, m-am urcat in tren si-am plecat la Petrosani. Era in 1981.
- Mai traieste folkul romanesc in 2006?
- Cum va explicati entuziasmul cu care sunt primite atat in strainatate, cat si, iata, la Bucuresti, cantecele din Maramures?
- La Haifa, s-a intamplat ca in timpul unei astfel de piese, doua doamne sa se ridice din sala si sa iasa. Directoarea centrului cultural unde am cantat mi-a explicat dupa aceea ca li s-a facut rau de emotie. Muzica din Maramures, pe care o cant, e divina, iar eu nu mi-am batut joc, n-am umblat la texte. Am auzit multe preluari ale unor cantece din Maramures, care au fost efectiv macelarite, si asta m-a ambitionat sa fac un album asa cum trebuie, cu mare atentie, fara sa ma grabesc. In folk, acolo unde nu fugi pe scena, nu duduie ritmul, nu-i baie de lumini, publicul nu poate fi pacalit. Deja am trait mai multi ani la Bucuresti decat acasa, in Maramures, dar perioada traita acolo a fost extrem de importanta in alcatuirea mea ca artist si ca om. Este o sansa sa te nasti in Maramures. Si acum, la maximum 2-3 luni, imi iau cateva zile pentru a ma intoarce acolo.
- Ati calatorit mult prin tara, si inainte de 90, si acum, prin mai toate orasele. Cum se vede Romania intre doua concerte, este cea pe care o putem vedea la televizor sau realitatea este cu totul diferita?
- Exista, intr-adevar, doua Romanii paralele, cea pe care o vedem la televizor, intr-o tactica mediatica ce tine de anumite interese, si cea reala, pe care o descopar alaturi de colegii mei, cu mare surprindere. Langa toate orasele au inflorit practic orase noi, cartiere de vile. Se construieste febril in toata tara, se construieste mai frumos si cu mai mult bun gust ca-n Bucuresti. Strazile-s mai luminate, au aparut noi cluburi in care se canta si nu mai patim ca acum cativa ani, sa ramanem nemancati dupa concert, pentru ca s-au inchis toate restaurantele. Sunt pasi pozitivi, insa se si plateste pentru toate astea. Oamenii sunt mult mai nervosi ca inainte, mai neatenti unii cu altii, si de aceea ne reinnoim pariul nostru din fiecare seara, de a-i face sa uite, prin muzica si poezie, nebunia de afara.
Florian Pittis
Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
