Zorba din Baragan: Nea Nicoara Frusin

Are 70 de ani si este cel mai mare dansator popular pe care l-au avut vreodata ialomitenii.

Indragostit nebuneste de viata, e convins ca fericirea se compune din joc si femei
Batranele satului isi duc mana la gura cu un colt de broboada si clatina din cap. Altele fac ochii mari si in privirea lor licareste o dorinta pe care trupul, ingreunat de ani, nu o mai poate urma. "Ptiu! Da asta zici ca-l are pe necuratu in chicere!", spune una dintre ele si isi face cruce. "Ma nenorocitule, da tu n-ai splina in tine?" "Poate n-am, io de un sa stiu?", zice Nea Nicoara Frusin si joaca mai departe de unul singur: "Floricica", "Poparlanul", "Cazaciocul", "Ghimpele", "Schioapa". Picioarele abia ating pamantul, se rasuceste, sare, se-nvarteste. Inlantuie jocuri din batrani, trece de la unul la altul, schimba ritmul si pasul cu barbia ridicata si ochii inchisi, de parca ar vrea sa simta mai bine soarele de primavara. Nea Nicoara are 70 de ani. In Ialomita este o vedeta a dansului popular, in timp ce la Chisinau, in Maramures sau Macedonia, sutele de turnee l-au facut o legenda.

Inceputul nemuririi

Totul a inceput pe vremea cand Frusin era doar un copil de taran sarac din Baragan. Cand era nunta in sat, pleca de-acasa, cu o furculita in buzunar. Se ducea la fereastra casei si astepta momentul in care tatal sau ii furisa de la masa miresei o farfurie cu pilaf. Si isi manca pilaful acolo, un pic ascuns dupa perete, privind prin coltul ferestrei cum nuntasii faceau cerc in jurul unchiului sau, Mos Potarca, dansator cum putini erau in satele dimprejur. Ochii lui curiosi de copil au privit nopti la rand luminile nuntii, la care cei mai buni dansatori aveau cele mai frumoase femei. Se intorcea acasa cu furculita in buzunar, convins ca picioarele danseaza singure, atata vreme cat mainile stau pe soldurile unei femei. "Pfii! Iaca asa am samtit io, ca poate multi nu m-or crede ce zic acu: da am samtit in sufletu meu, de cand eram copil, ca dansul si femeia is legate nu stiu cum, si ca viata mea asta o sa fie. Si asa cred si acum, ca cele mai bune lucruri de trait pe pamant is dragostea si jocu. Da io toata viata am iubit si am jucat, si daca as mai trai de o suta de ori, tot asta as face! Pai, io cand am fost flacau, de-am putut sa merg la hora, pe lunca, am zis ca gata, a venit raiu pe pamant pentru mine."

Primavara in lunca

Era flacau Nea Frusin si la sfarsitul iernii numara zapezile cu nerabdare tinereasca: trecea zapada mieilor, trecea si cea a Babei Dochia, si dupa ultima zapada, cea a berzelor, nu-i ramanea decat sa numere zilele si ceasurile pana la prima hora pe lunca. Si era sigur ca a venit primavara, cand un murmur strabatea ulitele din Luciu, de la un capat la altul: "Nicoara s-a pornit prin sat in camasa alba, sa adune lumea la hora!". Frusin lua mai intai lautarii si pornea cu ei cantand prin sat. Oamenii se tineau dupa el ciorchine si ajungea la locul de horit, in fruntea unui adevarat alai, el in camasa alba si cu palaria pe-o parte, chiuind, pasind in lunca precum un stapan. "Oileeeu, da cine ma mai putea tine cand ma puneam pe jucat si pe invartit hora? Se strangea tot satul in jur, copiii la harjoana, mamele sa isi pazeasca fetele, batranii sa isi aduca aminte de tinerete, ca si ei jucau la fel cand erau ca noi, si horele erau mostenite de la ei si de la batranii lor. La prima hora de primavara simteam... cum sa va spui io? Simteam ca lunca are viata in ea, era toata un fosnetsi-un zumzet, dinspre padure venea mireasma de te-mbata, iarba era frageda. Io, flacau, tineam de mijlocel o mandra, si cand vedeam cum ii salta titisoarele si ma gandeam ca are sufletu curat ca apa de izvor, aveam foc in picioare. Se opreau lautarii sa se odihneasca, da io tot jucam. Ca ritmul ti-l faceai cu bataie de picior in pamant, si muzica o luai din aer, din cum se auzeau pasarile si cum iti adia vantu pe la ureche. Heei, mi-a placut mult tare viata asta!"
Inainte de "asfinteala", mamele isi luau fetele acasa si le dadeau voie sa se tina de mana cu flacaii numai pana in fata portii. Frusin incepea sa numere din nou ceasurile pana la urmatoarea hora de duminica. Dar cateodata nu avea atata rabdare, si cheful de viata il ducea in sate vecine, la nunti de necunoscuti, unde platea darul mirilor, numai ca sa poata juca. Faima de dansator a lui Frusin crestea de la o primavara la alta, incat la unele nunti trimiteau dupa el sa vina si sa le danseze, cum numai el stia. Asta, pana in ziua in care i-a venit chemarea in armata. In Ardeal.
Dupa doi ani, in ziua in care un zvon a pornit peste sate ca Nicoara Frusin se intoarce din armata, toata lumea stia ca din flacau cum plecase, avea sa se intoarca barbat. Se auzea ca i-ar mai fi pierit cheful de viata, ca nu mai danseaza ca inainte, ba unii spuneau ca nu mai danseaza chiar deloc. In prima duminica de hora, din toate satele comunei Kogalniceanu, taranii s-au adunat pe lunca, mai mult din curiozitate pentru Frusin. "Imi aduc aminte ca acu! Se uitau la mine ca venisem si nu hoream cu toata lumea. Am adus un tractor cu remorca si astia se uitau la mine, o fi zicand: ce-o avea Frusin, s-o fi sucit la cap? Da io am desfacut obloanele la remorca mai intai. Le-am pus pe niste pari, asa, la orizontala, sa mareasca spatiul din remorca. Dupa aia am pus rogojini, si eram ca pe-o scena. Io eram sus, acolo, si lumea se uita la mine, nu stiau ce sa zica. Fetele mai in fata, mamele in spate si baietii mai pe marne, asa. Si io odata am chiuit: "Maruntele, maruntele, sa se bage dracii-n ele!". Si atunci s-au pornit lautarii si da-i si joaca! Si tipa lumea si ma aplauda. Asa am facut atunci turul satelor si-am jucat numa in remorca, vara aia. Venea lumea ca la spectacol!"
Ceea ce nu stia lumea era ca Frusin nu numai ca nu uitase sa joace in Ardeal, ba se intorsese cu hore noi, invatate acolo. Timp de doi ani, in fiecare vineri, Frusin facea hora si in Ardeal, de duduia cazarma, si cu horele lui ialomitene le innebunise pe unguroaice. Veneau mamele sa il roage sa le ia fetele la dans, il imbiau cu palincuta si ii promiteau "la tine lasat fata de iubit un pic, cum vre domnu". "Ceea ce nu era putin lucru", isi aminteste Nea Frusin, "ca pe vremea mea, fetele nu se indragosteau ca acus. Seara, la bal, stateau pe genunchii mamei, si eu ma duceam sa le cer la dans. Ma intrebau: "Da tu in ce tara invatat asa bun sa dansezi?". Si eu le raspundeam: "Cocoana, eu in lunca am invatat"."
Cei cincisprezece din Luciu
Cand comunistii au interzis hora din lunca, familia Casian, invatatori din satul Luciu, a hotarat sa ii duca pe 15 dintre cei mai buni dansatori, in frunte cu Nea Nicoara, la un festival de muzica populara din Vaslui. La inceput, a fost o joaca. Apoi, lumea i-a chemat in toate colturile tarii, si turneele erau aproape saptamanale. La Iasi, la Bacau, la Baia Mare, peste tot, cei 15 din Luciu castigau premii si erau tratati ca niste vedete. Au inceput sa fie chemati in strainatate. Sotii Casian au devenit intr-un fel managerii grupului ce isi luase numele de "Spicul". Manageri e mult spus, pentru ca nici una dintre autoritatile locale nu dorea sa ii sustina. Asa ca au facut turnee ani de zile, doar prin bunavointa oamenilor cu bani si dare de mana sau cu drag de jocul ialomitean. Unii dadeau bani de benzina, altii ofereau o masina, altii diurna... Dar pe Nea Frusin, tot ce il interesa era sa mearga sa arate lumii cum se joaca in campie, din strabuni. "Tiii! Da la Casa de cultura din Slobozia, ce le-am facut! Pai cand am inceput noi, astia 15 insi, sa batem jocu nostru, tipa lumea, si in sala, si pe strada. Strigau dupa mine, ma cunosteau. Fai de capu meu! Unii spun ca, ete si asta, ce i-o mai trebui lu babalacu asta sa joace? Pai da, bai, ca uite-te si tu ce fata ai si uite si la mine ce corp am! Ca daca te duc la Sighet sau la Sapanta, mori! Pai unde am umblat eu, ei nici nu viseaza! Unde am calcat eu, la hotele de ti-era mila sa calci si ce frumos si ce serveala era! Pai in toata tara am fost si am fost si in Republica Moldova. Pai acolo era o masa lunga de 40 de metri, cu tot ce iti puteai dori de mancare, de la fripturi la ciocolata. Masa imparateasca, de 700 de oameni! Pai, si unde nu ne-am pus la joc cu moldovenii in juru mesei! Si m-a vazut unu, cica: "Ma, futu-ti Dumnezeii la ma-ta, ca ce le ai cu picioarele alea!". Pai nu uit cat oi trai. Io am zis ca ne bat aia, de nu mai ajungem acasa. Da el zice ca daca mai incepe un joc, sa o iau si pe nevasta-sa. Eu zic ca nu indraznim, ca nu se face, ca noi suntem romani... Si el zice: "Ma, da prosti sunteti, ca eu iti dau nevasta si tu nu vrei". Ma, si cand m-am enervat odata si zic: "Bine, hai ca o joc". Si pun-te pe-nvartite cu nevasta lu ala, de cred ca ma pomeneste si acu! Da in Macedonia, ce le-am facut! Ne-au dat dolari de-aia, de io le dadeam unu si ei imi dadeau o bere. Da cum ma serveau! Parca eram presedinte! Si toti ziceau: "Ba tataie, da ce le ai!". Hee, potop am fost!"
Nea Nicoara Frusin imi povesteste toate astea in bucatarioara lui mica. Ai zice ca e un taran oarecare, cu ilica si ciorapi de lana, cu o caciula de oaie si maini zbarcite de muncile campului. Mai are doar doi dinti in gura, dar povesteste si nu poate sta pe pat: se ridica, gesticuleaza, danseaza. Deocamdata, se ocupa de ograda, de vacuta lui, de animale. Se aude ca urmatorul turneu ar fi in Franta. Pana atunci, se va ocupa de pamant. Sotia lui, lelea Tudora, trebuie sa ii mai carpeasca un pic costumul popular: n-au avut bani si nimeni nu a vrut sa ii ajute sa isi cumpere costume noi. Se plesneste cu palmele pe genunchi: "Asta e, mi-au placut jocul si femeile la viata mea. Pai de-asta traiesti! Da au trecut anii astia, au zburat. Nu stiu cand m-oi opri din dans, poate sa se intample ceva cu creieru meu, sa mi se incetinasca, da altfel e emposibil! M-am gandit, daca oi apuca vremurile alea sa stau si io in sala, sa ma uit la altii cum joaca. Da momentan, domnu reporter, va spun ca nu poci, ca daca aud muzica, picioarele pornesc la dans si mainile cauta singurele sa cuprinda mijlocel de femeie."

(Fotografiile autorului)