Stau cocotat pe doua barne de lemn si privesc roata, de jur imprejur, la ceea ce orice copil ar spune pe nerasuflate, dintr-o clipita, ca-i o imparatie. La o palma, in fata, gata-gata sa ii atingi, sunt Bucegii, in spate crestele lustruite ale Pietrei Craiului, iar la mijloc, cat vezi cu ochii, vai si paduri si coline si casute de lemn, capite, tarcuri de oi, totul poleit cu o zapada neatinsa, scanteietoare. Cat de nesuferita mi-e iarna, aici, intre munti, la Fundata, ea seamana cu o poveste pictata cu un soare adevarat. Ma las fermecat si-i prezint omagiile mele.
Mai ales la amiaza, soarele bate din plin. Stapan pe cerul albastru, fara urma de nori, face zapada sa arda, sa iradieze ca o pulbere de argint. Inchid un pic ochii si-ascult. Muntii se-aud. Respira profund sub invelisul de-omat. Dar se-aude si satul. Viata lui. Un mat neconsolat miauna mai mult pentru el, apoi se-aude un card de rate, oile, talangile vacilor... Nici un semn ca ar umbla vreun om prin locurile astea. De ce venisem eu asa de agitat de la Bucuresti? Raspunsul e cenusiu: ceva legat de stres, de miile de claxoane care iti urla in cap, de aerul toxic pe care abia il poti respira... dar astea par la continente distanta aici, intre munti.
Linistea se sparge si clopotele bisericii celei vechi, de lemn, vestesc incheierea slujbei de duminica. Batranii mai zabovesc putin in ulita, mai pun tara la cale, in fond e intalnirea lor saptamanala, apoi pornesc in grupulete spre casele lor. Unii din cei mai tineri isi pun schiurile in picioare si o taie direct peste dealuri.
Dar oricat de frumos e decorul, el n-ar avea niciodata pretul pe care il are, daca oamenii de aici n-ar fi asa cum sunt: deschisi la vorba, sinceri si primitori, te saluta ei primii si te intreaba de sanatate. Ba iti povestesc c-un oftat si cum era satul de altadata, pana unde venea padurea cand erau tineri si-i stiau potecile pe de rost, se falesc cu nepotii lor, care chiuie colo, pe dealuri, se dau cu schiurile si cu saniile, rosii in obraji. De luni, isi vor lua din nou traistele la spinare si vor bate kilometri intregi, prin viscol si ger, pentru a ajunge la scoala. Asa e la Fundata si la sora ei, Fundatica, un sat si-un catun dintre munti, pe soseaua care duce de la Rucar catre Brasov.
Pensiuni
Poiana Bradului are patru camere duble, iar Padina Ursului are trei camere si o stea (cinci) in plus fata de prima cabana. Tot aici se gaseste si o sala spatioasa si luminoasa care poate avea rol de sala de mese, ring de dans si living. Pentru cei ce-si petrec mai mult timp in casa, exista sala de conferinte, sauna, masa de biliard si de ping-pong. Preturile sunt identice cu cele de la Piatra Alba: 700.000 de lei de persoana - cazarea si 800.000 lei - cele trei mese pe zi.
www.padinaursului.ro,
tel. 0744/33.82.98, 0788/50.00.11, 0722/45.02.65.
Catalogata la patru stele, pensiunea Piatra Alba reprezinta o oaza de confort si de bun-gust. Dispune de 6 camere cu pat dublu, iar camerele de la mansarda au un pat suplimentar, astfel ca in total sunt 16 locuri de cazare. Una dintre atractiile pensiunii este livingul, dotat cu un semineu in care trosnesc lemne adevarate si in care exista o aparatura muzicala de cea mai inalta calitate, pentru care exista o veritabila colectie de Cd-uri (doar pentru ne-manelisti) si filme pe Dvd. Mai exista si-un telescop, prin care se pot zari, atunci cand este senin, craterele de pe luna sau, ziua, cabana Omu de pe Bucegi. Un loc perfect pentru o seara petrecuta alaturi de prieteni, la un pahar de tuica fiarta sau de vin rosu, oferit cu generozitate de gazda.
(Fotografiile autorului)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
