Ma iubeste si el. A trecut ceva vreme de cand ne-am cunoscut, la o nunta, si cred ca i-am verificat sentimentele. Daca i-as cere, cred chiar ca ar divorta. Bineinteles ca n-am sa fac niciodata asa ceva, mai ales ca sotia lui imi e ruda prin alianta si stiu cat de mult il iubeste. Nu pot sa o despart de omul pe care-l adora. Doar ca el ma adora pe mine si eu il ador pe el, cu atata intensitate, incat am acceptat sa ne intalnim pe ascuns la o prietena de-a mea in care am mare incredere. Catava vreme, lucrurile au decurs fara prea mari probleme legate de intimitate, parea chiar mai timid decat mine, dar saptamana trecuta si-a marturisit pe fata dorinta de a avea cu mine o relatie de femeie si de barbat, adica sa facem dragoste. L-am refuzat. Sunt virgina si nici nu stiu exact daca la varsta mea, sentimentele sunt chiar asa de puternice precum cred. Poate e doar o dragoste copilareasca, cu toate astea, imi place mult cum arata, imi place stilul lui barbatesc, pana la urma, cred ca as fi in stare sa imi infrang ezitarea si sa-i cedez. Am mai avut cativa prieteni, dar sunt niste copii, in comparatie cu el. De altfel, mi-a spus clar, ca oricat rezist si-l refuz, tot el "ma va incepe". Nu mi-a prea placut. Dumneavoastra ce credeti? Ce ar trebui sa fac? Astept un sfat de la dvs. si va multumesc pentru aceasta rubrica, pe care o citim pe rupte la noi in clasa. Pacat ca nu scrieti mai des.
Cu recunostinta,
Andrada
Draga Andrada,
Pentru ca esti inca eleva, probabil in ultima clasa, am sa-mi transform raspunsul intr-o scurta compunere. Inchipuie-ti ca esti poftita la o reuniune de gala, organizata intr-un loc fastuos. Muzici, lumini, sampanie, dans, oameni veseli si eleganti, intampinati cu pompa pe scarile de marmura alba. Dar cand vrei sa intri si tu, imbracata ca o regina, portarul iti spune ca pentru tine exista o alta usa, si te conduce undeva, in dosul cladirii, varandu-te inauntru printr-un coridor murdar si intunecat. La capatul lui, exista doar o mica deschizatura, prin care ti se permite sa urmaresti fastul si luminile balului. Poate ca metafora pe care ti-o propun e naiva, dar ea sintetizeaza perfect situatia in care te afli. La 19 ani, ai toate sansele sa intri in viata pe usa din fata, devenind o adevarata regina a balului. Frumoasa, demna, cu capul sus. Relatia ta cu un barbat insurat te va duce, insa, la usa din spate, mutandu-ti viata pe un coridor murdar si intunecat. Oricat de mult l-ai iubi, lucrul acesta te va marca profund. La 19 ani, iubirea e facuta sa fie traita pe fata, plenar, in lumina, nu prin odai dosite, mereu cu spaima ca vei fi prins. Nici o pasiune nu rezista doar la intuneric. Si-apoi, e fatal ca in cele din urma, legatura ta cu un om insurat sa fie descoperita. Esti pregatita sa infrunti un scandal? Cu parintii tai, cu sotia lui, cu scoala si cu orasul? Orasele de provincie din Ardeal sunt destul de severe, sunt o comunitate morala intransigenta. Vei suporta sa fii aratata cu degetul? Nu te grabi. Pune surdina pe ceea ce, atat de bine numesti, "o dragoste copilareasca". La varsta ta, trece asa cum a si venit. De altfel, s-ar putea ca dupa ce te va "incepe", prietenul tau sa-si descopere brusc obligatiile de om insurat. Sedusa si abandonata la doar 19 ani, e un final de roman prea prost. Priveste-ti cu mai multa atentie colegii. Nu sunt chiar asa de copii cum crezi. Poate ca printul care sa te duca pe scarile albe se afla chiar printre ei. E foarte important ca prima iubire sa se petreaca sarbatoreste, "la bal". Fastul lui iti va lumina toata viata. Fereste-te de usa din dos.
Sanziana Pop