Anul Mozart debuteaza - simbolic - cu preluarea Presedintiei Uniunii Europene de catre Austria. In intreaga lume au loc manifestari de anvergura, montari ale operelor mozartiene, concerte cu lucrari ale lui. Desi ministrul culturii roman este muzician, institutia pe care o pastoreste (onor Ministerul Culturii si Cultelor) nu a alocat fonduri speciale pentru Anul Mozart!!! Dar Bucurestiul, Brasovul, Clujul, Timisoara si Constanta si-au trecut totusi numele pe harta muzicala mondiala.
Opera Nationala din Bucuresti marcheaza 250 de ani de la nasterea geniului din Salzburg, cu premiera operei Cosi fan tutte, sub bagheta lui Vlad Conta. Este prima premiera a acestei stagiuni si a avut loc pe 29 ianuarie. Directorul general al Operei Nationale, scenograful Catalin Ionescu Arbore, declara ca programul stagiunii va cuprinde si o Saptamana Mozart.
Brasovul a inclus in programul sau o noua montare cu Don Giovanni si va relua spectacolul cu Nunta lui Figaro. Cele doua spectacole vor fi prezentate, in primavara, in turneu in Franta, Germania, Elvetia, Austria si Olanda.
La Cluj, melomanii vor putea asculta Idomeneo, La Clemenza di Tito, Rapirea din Serai si Flautul fermecat; montarile anterioare ale operelor Cosi fan tutte, Don Giovanni si Nunta lui Figaro vor fi reluate cu distributii noi.
La Timisoara vor putea fi ascultate Don Giovanni si Nunta lui Figaro. In cadrul Festivalului "Timisoara muzicala" este programat un concert cu lucrari de Mozart.
Constanta a programat premiera cu Don Giovanni, Concertele pentru vioara si Recviemul.
La 250 de ani de la nastere, numele lui Mozart este pronuntat cu veneratie. Aceasta pentru ca "muzica nu trebuie sa pricinuiasca suferinte urechilor, ci sa le farmece", dupa cum afirma insusi Mozart.